Drama unui intelectual ardelean

Cu siguranţă că aţi citit şi recitit de fiecare dată cu vădită emoţie şi plăcere romanul “Pădurea spânzuraţilor”. Cu aceeaşi emoţie aţi văzut şi revăzut probabil excelenta ecranizare după romanul cu acelaşi titlu unde actorii Liviu Ciulei şi Victor Rebengiuc au interpretat magistral două roluri de excepţie. Dar câţi dintre dumneavostră ştiu că Emil Rebreanu – cel care se regăseşte parţial în personajul Apostol Bologa din romanul menţionat anterior – a făcut Şcoala militară de ofiţeri la Târgu Mureş şi că tot de aici, de la Târgu Mureş, avea să plece apoi pe drumul fără de întoarcere al morţii? Mai mult chiar, a existat şi un mureşean care l-a cunoscut foarte bine.

Foto - Fosta Scoala militara  de cadeti austro-ungari

Cu mai bine de patruzeci de ani în urmă, în “Revista de istorie şi teorie literară” editată de Academia Română, cercetătorul Stancu Ilin valorifica o parte din scrisorile familiei Rebreanu – din care reproducem câteva fragmente mai jos – cea mai mare parte dintre acestea aflându-se la Biblioteca Academiei. Ajunseseră acolo graţie d-nei Fany Rebreanu, soţia marelui scriitor. Aceasta le donase după moartea soţului ei survenită intempestiv în anul 1944. Un fond bogat, în care se află şi o bună parte din corespondenţa purtată de Emil Rebreanu, fratele scriitorului, cu familia, dar şi cu prietena sa de suflet, Cornelia Dănilă din comuna Cătina, raionul Sărmaş, fiica protopopului ortodox Ieronim Dănilă. Emil Rebreanu, personaj deosebit de complex şi profund în manifestări şi sentimente – aşa cum rezultă dealtfel şi din scrisorile sale – intenţiona să se căsătorească după război cu fiica protopopului cu care a purtat o intensă corespondenţă, inclusiv pe front.

Cochetând cu literatura

Ca unul dintre fraţii mai mici ai lui Liviu Rebreanu, Emil, s-a născut la 17 decembrie 1891, în comuna Maieru, unde tatăl lor era învăţător. În timpul vacanţelor şcolare, Emil s-a angajat ca notar în comunele Pata, Ilva Mică şi Nuşfalău. A fost nevoit să facă acest lucru pentru că după ce Liviu trecuse munţii, el rămăsese principalul sprijin al familiei, mai ales că în 1910, tatăl lor, Vasile Rebreanu, a ieşit la pensie, iar patru ani mai târziu, bătrânul învăţător a şi murit. Greul întreţinerii familiei a căzut atunci pe umerii săi. Încă de foarte tânăr, Emil cocheta şi el cu scrisul. Avea însă probleme de exprimare, aşa cum rezultă dintr-o scrisoare din 1913, trimisă la Bucureşti fratelui său Liviu Rebreanu: “Cu literatura încă mă ocup şi încă foarte mult…Şi eu scriu: poezii, nuvele, frânturi de teatru…Nu mi s-a publicat încă nimic din pricina limbii, care cred însă că mi s-a mai tocmi trăind mai multă vreme între români”. Ca şi pe fratele său, şi pe Emil îl atrăgea mirajul României fapt care rezultă dintr-o altă scrisoare: “…Unica dorinţă mi-a fost încă de acum trei ani de zile să trec în România, să studiez şi să scriu…”. Tot în acelaşi an, 1913, Emil Rebreanu lucra ca ajutor de notar în comuna Cătina, raionul Sărmaş. Se înscrisese la Facultatea de drept din Cluj – aflat pe front va continua chiar să-şi dea examenele – şi bineînţeles, continua să scrie. În comuna Cătina a cunoscut-o pe Cornelia Dănilă, fiica protopopului ortodox, Ieronim Dănilă. Îndrăgostit de aceasta, va purta cu ea o vie şi interesantă corespondenţă, graţie căreia avem ocazia să-l cunoaştem ca pe un tânăr marcat de profunde trăiri sentimentale, dar şi de întrebări existenţiale într-un context istoric deosebit de încărcat. Din păcate s-au păstrat destul de puţine scrisori din perioada respectivă.

Târgu Mureş, scurtul răgaz de dinainte de moarte

În vara anului 1914, Emil Rebreanu a fost încorporat în armata austro-ungară şi trimis la Şcola militară de ofiţeri din Târgu Mureş (Oşorhei, cum apare în scrisoare). Ce va fi simţit oare Emil Rebreanu în plimbările sale prin oraşul de pe Mureş, de fapt un târg ceva mai mare. Va continua şi de aici să corespondeze cu frumoasa Cornelia. În toamna aceluiaşi an, semnele apropiatei sale plecări pe front, dar şi presimţirile funeste sunt tot mai evidente, fapt rezultat chiar din scrisorile pe care i le trimite Corneliei. “Astăzi ne-o venit poruncă să ne vopsim în negru săbiile, scrie el. Va trebui probabil să omor oameni pe care nu-i cunosc. Niciodată nu puteam să mă uit nici când tăiam vreo găină…Cătănie-măgărie…”. La un moment dat, aşa cum rezultă dintr-o altă scrisoare scrisă Corneliei, aflat pe peronul gării din Târgu Mureş, Emil îi rezumă alte impresii funeste: “Aseară am fost şi eu de faţă la plecarea la război a rezerviştilor de la regimental 62…Toţi aceşti soldaţi erau oameni însuraţi cu nevestele lângă ei. Oare ce se petrecea în inimile lor pline parcă de amarul înmormântării? Într-adevăr, înmormântare părea acest trist convoi, fără dangăt de clopot doar…” Pe data de 23 martie 1915, cu sufletul de două ori îndoit – între timp tatăl iubitei Cornelia îi refuzase cererea în căsătorie catalogând-o drept “joacă de copii” – Emil Rebreanu pleacă de la Târgu Mureş pe frontul din Galiţia. Va continua să-i scrie Corneliei Dănilă, dar şi din acea perioadă s-au păstrat foarte puţine scrisori. Cele ce au urmat sunt – condiţiile morţii sale – sunt însă bine cunoscute graţie romanului “Pădurea spânzuraţilor”. Moartea lui Emil Rebreanu o va anunţa familiei Jovan Kurici, ordonanţa sa, croat de origine, care va face acest lucru prin trei scrisori succesive tocmai pentru a fi sigur că în condiţiile instabile ale frontului, măcar una dintre ele va ajunge la destinaţie. Au ajuns însă toate trei.

Mureşeanul care l-a cunoscut pe Emil Rebreanu

Vasile Horga, fost avocat şi om politic în perioada interbelică, a avut o viaţă bogată în evenimente, cu adevărat demnă de intriga unui roman de aventuri. Cele mai multe dintre ele l-au marcat profund şi definitiv. Marginalizat de regimul comunist după ce a făcut câţiva ani de închisoare pe considerente politice – fusese membru al PNL –a murit în 1977, dar a apucat să-şi scrie memoriile, care în prezent se găsesc la unul dintre cei doi fii ai săi, dr, Mircea Horga şi care mi le-a pus la dispoziţie cu multă amabilitate. Aşternute cu grijă, dovedind o mare preocupare pentru detalii, memoriile lui Vasile Horga se dovedesc a fi astăzi un instrument deosebit de util pentru oricine vrea să înţeleagă atmosfera Mureşului interbelic. Originar de lângă Teaca, din localitatea Ocniţa, Vasile Horga era în 1906 elev la Liceul românesc din Bistriţa. A fost coleg de bancă şi de clasă cu Emil Rebreanu, fratele scriitorului Liviu Rebreanu. Dealtfel, cu Emil a legat o prietenie trainică. Nu au apucat însă să termine Liceul la Bistriţa pentru că au fost exmatriculaţi. Motivul? Au citit în faţa clasei un text de-al  lui Alexandru Vaida Voievod, deputat în Parlamentul de la Budapesta. Textul a fost considerat a avea conţinut injurios şi de aici măsura excluderii din şcoală care s-a luat împotriva celor doi elevi. S-au despărţit, dar peste câţiva ani s-au reîntâlnit, pentru scurt timp, pe frontul din Galiţia. Erau amândoi ofiţeri în armata austro-ungară. După aceea nu s-au mai revăzut niciodată. Emil Rebreanu a încercat să dezerteze la români, dar aşa cum se ştie, a fost prins, judecat, condamnat la moarte şi executat prin spânzurătoare. Vasile Horga a reuşit însă să dezerteze la ruşi împreună cu ordonanţa sa. A stat un timp într-un lagăr din Rusia şi tot în Rusia l-a prins revoluţia bolşevică. Cu mare greutate – în timp ce revoluţia era în plină desfăşurare – a reuşit să se reîntoarcă în ţară. S-a înrolat voluntar în armata română cu care dealtfel a intrat în Transilvania şi a fost primul ofiţer care a intrat în Ocniţa, localitatea sa natală, în uniforma armatei române. Mult mai târziu, după război, avea să afle de soarta fostului său coleg şi prieten, Emil Rebreanu, devenit între timp personaj (tragic) de roman.

O dramă de conştiinţă

“Pădurea spânzuraţilor” – potrivit mărturisirii scriitorului Liviu Rebreanu – a fost inspirat de două evenimente majore, dar care au avut un rol determinant în geneza romanului: o tragedie trăită şi o întâmplare conjuncturală. Tragedia, aşa cum am văzut, era una personală. Emil Rebreanu, fratele scriitorului, ofiţer în armata austro-ungară, fusese condamnat şi spânzurat pentru că încercase să treacă linia frontului la români. Faptul că, ceva mai tărziu, scriitorul văzuse o fotografie care reprezenta o pădure de a cărei copaci atârnau spânzuraţi militari cehi, l-au motivat şi mai mult să scrie romanul. Emil Rebreanu a fost cu siguranţă un personaj complex, atât în viaţa reală – aşa cum ni se relevă el fragmentar, din scrisorile scrise de la Târgu Mureş – cât şi în transfigurarea sa literară din romanul “Pădurea spânzuraţilor”. Apostol Bologa, personajul romanului, este cel care împrumută o bună parte din însuşirile şi trăirile personajului real pe care îl întruchipează şi pe care scriitorul Liviu Rebreanu reuşeste atât de magistral să le redea. În acelaşi timp, personajului romanului sugerează o conştiinţă trează, neliniştită, un intelectual avid de explicaţii despre bine şi adevăr, mereu în căutare de certitudini. În roman – de fapt o evocare realistă şi obiectivă a primului război mondial – accentul cade pe condiţia tragică a intelectualului ardelean silit să lupte la un moment dat împotriva propriului neam. Când viaţa îl pune în situaţia să aleagă între sentimentul datoriei de cetăţean al statului austro-ungar şi apartenenţa sa la etnia românească, atât personajul real, cât şi personajul romanului – este unul dintre cele mai importante puncte de convergenţă între cele două personaje – Emil trăieşte profund o dramă de conştiinţă şi care la final îl va conduce la un final tragic, dar previzibil.

Nicolae BALINT

 

CASETA 1

“Scumpa mea Nelică,                                                    Oşorhei (Târgu Mureş – n.r.),

25 august 1914

Toată ziua m-am gândit să-ţi scriu şi atât de greu mi-e să aleg câteva cuvinte din haosul acestor gânduri şi să şi le trimit. Căci cui altcuiva aş putea să-mi dezvălui sufletul decât ţie şi numai ţie…Toată ziua împingem la tunuri şi atât de mult ne oboseşte! Ba luni am făcut prostia că am ridicat un tun şi de atunci mă dor braţele şi gâtul şi pieptul – şi inima din el…De acum n-am să mai fac asemenea prostii şi o să fiu mai calm, ca nici inima să nu mă mai doară atât de des…Ţi-aş mai scrie încă, dar nu ştiu cum…nu pot….O, dar absolut ştiu, că odată – poate prea târziu – vei înţelege pe acel Don Juan, care veşnic te va stima şi pe care – vai ! – l-ai şters atât de timpuriu din şirul amintirilor tale…

Multe sărutări de mânuţe,

Rebreanu”

(Fragment dintr-o scrisoare trimisă de la Târgu Mureş, de Emil Rebreanu, d-rei  Cornelia Dănilă din comuna Cătina, raionul Sărmaş)

CASETA 2

“Nelică scumpă,                                                      Oşorhei (Târgu Mureş – n.r.),

31 august 1914

Îţi scriu, nu deznădăjduitul de ieri, ci fericitul posesor a unei epistole demult aşteptată şi primită cu atâta bucurie…îţi scriu şi nu ştiu cum să încep şi nu ştiu cum să-ţi scriu. Eram chiar la exerciţiul de seară când îmi dăduse ofiţerul scrisoarea ce mi-ai trimis. Am pus-o în buzunar necitită…Exerciţiile s-or terminat de-odată cu coborârea amurgului – frumos, cum n-am mai văzut încă în anul ăsta. Am citit scrisoarea scumpă şi atât de frumos scrisă, am cetit-o de atâtea ori!!!…O jale şi o teamă ne-a cuprins inimile tuturor..celor neatinşi încă. Luna septembrie poate s-o mai petrecem aici, însă de războiu nici noi nu vom scăpa…O să vedem ce-o fi, însă pe mine mă frământă multe presimţiri neînţelese şi atât de bine ştiute. De nenumărate ori îi sărut mâinile Doamnei, salutări calde Domnului, iară D-tale îţi sărut mânuţa bolnavă, dacă nu s-ar fi vindecat de tot…şi pe cea sănătoasă, pentru că mi-a fost atât de dragă…

Emil”

(Fragment dintr-o scrisoare trimisă de la Târgu Mureş, de Emil Rebreanu, d-rei  Cornelia Dănilă din comuna Cătina, raionul Sărmaş)

CASETA 3

“La un moment dat au citit amândoi, în faţa clasei o poezie sau câteva propoziţii – nu mai reţin exact – scrise de Alexandru Vaida Voievod, care atunci era deputat în Parlamentul de la Budapesta. Cele citite de ei în faţa clasei , au fost considerate ca injurii la adresa statului austro-ungar, drept pentru care au fost exmatriculaţi din toate şcolile din Ardeal. Tata şi-a schimbat prenumele din Vasile în Lazslo şi după un timp, reuşind să înşele vigilenţa autorităţilor, şi-a terminat studiile  la liceul din Braşov. Nu ştiu unde şi-a continuat studiile Emil Rebreanu. Ei doi aveau să se mai reîntâlnească pentru scurt timp, dar pentru ultima oară, pe frontul din Galiţia. Apoi drumurile lor s-au despărţit definitiv…”

(Mureşeanul dr. Mircea Horga, despre tatăl său, Vasile Horga fost coleg de clasă cu Emil Rebreanu)

CASETA 4

“Voi muri negreşit peste…Peste câte ore? Atunci îl îmbrăşişează groaza, din ce în ce mai sălbatec, îngheţându-i sângele…Toate închipuirile minţii se prăbuşeau pe rând, ca nişte castele de cărţi de joc, numai groaza rămânea sfidătoare, stăpânitoare, şoptindu-i în suflet un singur cuvânt, în faţa căruia se sfarmă tot: moartea…îi venea să plângă mereu şi nu putea. Se uită la ceas: patru după-amiază…”

(fragment din romanul “Pădurea spânzuraţilor” de Liviu Rebreanu”)

 

CASETA 5

“Atunci Apostol fu împresurat de un val de iubire izvorâtă parcă din rărunchii pământului. Ridică ochii spre cerul ţintuit cu puţine stele întârziate. Crestele munţilor se desenau pe cer ca un ferăstrău uriaş cu toţi dinţii tociţi. Drept în faţă lucea tainic luceafărul, vestind răsăritul soarelui. Apostol îşi potrivi singur ştreangul, cu ochii însetaţi de lumina răsăritului. Pământul i se smulse de sub picioare. Îşi simţi trupul atârnând ca o povară. Privirile însă îi zburau, nerăbdătoare, spre strălucirea cerească, în vreme ce în urechi i se stingea glasul preotului…”

(scena execuţiei din romanul “Pădurea spânzuraţilor” de Liviu Rebreanu”)

 

CASETA 6

Aprecieri referitoare la romanul “Pădurea spânzuraţilor”:

Eugen Lovinescu: “…o proză psihologică în sensul analizei evolutive a unui singur caz de conştiinţă, un studiu metodic, alimentat de fapte precise şi de coincidenţe, împins  dincolo de ţesătura logică, în adâncurile inconştientului”;

George Călinescu: “…un roman psihologic, o monografie a incertitudinii chinuitoare”;

Tudor Vianu: “în acest roman, Rebreanu este un analist al stărilor de conştiinţă, al învălmăşelilor de gânduri, al obsesiilor tiranice”;

Nicolae Manolescu: “Este un roman al conştiinţei…al revelaţiilor succesive şi al momentelor excepţionale, un roman al conştiinţei morale…”

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s