„Comisarul de fier” Eugen Alimănescu face ordine la Mureş

S-a pregătit să devină contabil. A schimbat însă stiloul cu revolverul. A făcut-o inspirat şi cu mult stil ajungând cel mai cunoscut poliţist român din toate timpurile. Mai ales prin maniera originală de acţiune. Deosebit de inteligent, imprevizibil deseori, maestru al deghizărilor şi înzestrat nativ cu un curaj nebun, a rezolvat toate cazurile care i s-au încredinţat. El şi acţiunile sale au inspirat chiar şi un personaj de film. Pe comisarul Moldovan, cunoscutul erou din seria filmelor realizate de regizorul Sergiu Nicolaescu. Cel căruia i se spunea în epocă „Justiţiarul”, „Invicibilul” sau „Comisarul de fier” – Eugen Alimănescu, pe numele său real – se afla pe data de 13 septembrie 1949, la Târgu-Mureş. Fusese chemat aici întrucât situaţia în zona Văii Mureşului era de-a dreptul incendiară ameninţând să scape total de sub control.

Cea mai bună metodă împotriva crimei: „Trageţi fără somaţie!”

Eugen Ştefan Alimănescu s-a născut la Slatina, pe data de de 26 iulie 1916. Până la un moment dat, a avut o traiectorie absolut firească pentru un tânăr din epoca aceea, pregătindu-se să devină contabil. Războiul i-a deturnat însă destinul. A luptat pe frontul de Est, cu armata română, iar imediat după război a intrat în poliţie. În calitate de comisar-şef la Prefectura Capitalei, a răspuns de situaţia din cele mai rău famate cartiere: Rahova, Sebastian, Ferentari şi Petre Ispirescu. Întrucât crima organizată devenea tot mai greu de stăpânit în primii ani de pace şi-şi dăduse mâna cu corupţia la aproape toate nivelurile, Alimănescu a considerat că metodele cele mai eficiente sunt cele radicale. Şi-a structurat în foarte scurt timp reţele de informatori în toate cartierele, apoi a procedat la selecţia grupei sale de acţiune, cunoscută sub numele de brigada „Fulger”. Aceasta era formată din 22 de tineri absolvenţi ai Şcolii de poliţie, selectaţi personal de către el. Strategia sa de luptă împotriva crimei organizate era una cât se poate de simplă, dar curajoasă şi lipsită de orice fel de scrupule. Pentru că bandiţii nu ezitau să deschidă focul împotriva oamenilor legii, Alimănescu şi brigada sa de tineri a înţeles că trebuie să cureţe străzile de criminali şi derbedei. Însă la propriu, rapid şi fără niciun fel de ezitare. A procedat foarte inteligent, având grijă, de fiecare dată, să motiveze lichidarea acestora prin justitificări de genul: „s-au opus arestării” sau „au deschis focul împotriva noastră”. Cu siguranţă că se inspirase din filmele americane cu celebrul poliţist Eliot Ness şi nu mai puţin celebrul bandit Al Capone, filme care erau în vogă în acea epocă. În acelaşi timp, Alimănescu a înţeles şi faptul că trebuie să-şi popularizeze acţiunile de stârpire a bandelor. Atât pentru a linişti populaţia din respectivele cartiere, cât şi pentru a intimida bandele. Drept pentru care a apelat la unii reporteri, pe care i-a cultivat cu multă fineţe şi cărora le-a oferit exclusivitate fiind dealtfel şi cei mai bine informaţi pe domeniul lor. Aspect de care se îngrijea însuşi Alimănescu.

Când bandiţii se fac poliţişti…

La scurt timp după ce a curăţat străzile din Bucureşti de bandiţi, Alimănescu a devenit foarte cunoscut, dar şi temut. Unii dintre bandiţii care scăpaseră de tirul revolverelor brigăzii „Fulger”, au ales fie să se „reprofileze” şi să-şi schimbe domeniul de activitate, fie să se mute din Bucureşti, în alte oraşe ale ţării. Alimănescu a reuşit să rezolve în maniera sa personală cazuri celebre în epocă, precum cel al comisarilor Voinescu şi Cairo, deveniţi poliţişti din rândul hoţilor, activaţi de însuşi ministrul de Interne, Teohari Georgescu, care credea că în acest fel Poliţia va reuşi să lupte mai eficient împotriba banditismului. Ministrul s-a înşelat întrucât cei doi comisari, profitând de funcţiile lor, au dat două dintre cele mai mari jafuri, inclusiv la Banca Naţională din Braşov. Au sfârşit sub gloanţele brigăzii „Fulger” conduse de Alimănescu. Un alt caz celebru rezolvat de brigada lui Alimănescu, a fost cel al bandei lui Petre Silberschmied, zis Argintaru, bandă pe care a lichidat-o în august 1945. Membrii acesteia erau nişte ucigaşi cu sânge rece, dezertori din armata germană, probabil din fosta unitate Dirlewanger, unitate formată numai din condamnaţi la moarte şi din cei condamnaţi la închisoare pe viaţă. Au sfârşit şi ei sub gloanţele brizăzii „Fulger”. Celebre au fost şi cazurile rezolvate de Alimănescu şi brigada sa, în 1947, atunci când a lichidat bandele lui Purecică – pe care l-a prins tocmai la Oradea – şi cazul Berilă, unul dintre cei mai feroce asasini din istoria criminală a României. Şi acesta a fost lichidat în aceeaşi manieră.

Crimele din „Orient Express”

În 1946, în selectul tren „Orient Express”, ce se deplasa pe ruta Paris – Bucureşti – Istmabul, au avut loc mai multe crime. Acestea s-au petrecut în sectorul românesc al trenului, iar victimele au fost, pe rând, un diplomat elveţian şi un altul sovietic. Întrucât cazurile riscau să ia şi alte interpretări având în vedere calitatea celor asasinaţi se cerea o rezolvare rapidă. Cel însărcinat cu rezolvarea acestuia a fost Alimănescu. El a reuşit să depisteze câteva elemente comune celor două crime, aşa că a dedus că acestea sunt comise de acelaşi criminal, probabil unul foarte stilat având în vedere locul unde se petrecuseră acestea. Deghizat în om de afaceri, Alimănescu a reuşit să-l identifice pe criminal şi l-a atras într-o cursă. Nebănuind nimic, criminalul a încercat să-l jefuiască pe „omul de afaceri” Alimănescu şi în acelaşi timp să-l omoare. A fost împuşcat (rănit), iar la spitalul din Arad unde a fost dus pentru a i se acorda primul ajutor, a murit. Nu înainte de a-şi mărturisi cele două crime comise în tren.

Eugen Alimănescu chemat şi la Mureş

Aşa cum scriam în articolul precedent, „Operaţiuni speciale în Munţii Călimani”, marea problemă de la începutul deceniului cinci a Securităţii mureşene o reprezentau acţiunile cu caracter violent din zona Văii Mureşului, loc unde părea că se coagulase un nucleu de rezistenţă. Pe baza puţinelor documente din arhivele mureşene pe care am avut posibilitatea să le consult, nu pot să spun cu certitudine câte din aceste acţiuni au reprezentat cu adevărat rezistenţă anticomunistă şi câte au fost de fapt jafuri şi banditism în cel mai pur stil. Cert este  faptul că situaţia devenea din ce în ce mai greu de rezolvat, de vreme ce s-a apelat la comisarul de poliţie – devenit căpitan de miliţie – Eugen Alimănescu. Pe data de 13 septembrie 1949, acesta a sosit de la Bucureşti şi împreună cu căpitanul de miliţie Ioan Sasu (comandantul Miliţiei Judeţului Mureş) şi sublocotenentul Constantin Radu din partea Serviciului de securitate Târgu-Mureş au convenit măsurile ce trebuiau luate grabnic pentru anihilarea bandelor. Cu siguranţă că inspiratorul acţiunii pe care eu numit-o „Pădurarii”, a fost Alimănescu. În cuprinsul procesului-verbal încheiat cu respectiva ocazie, se convenise asupra faptului ca Miliţia Judeţeană Mureş să trimită la Ocoalele Silvice din regiunea unde erau semnalate bande, “miliţieni îmbrăcaţi în uniforme de pădurari”, aceştia urmând să fie recrutaţi, potrivit specificărilor din procesul-verbal “din elementele cele mai devotate clasei muncitoare şi curajoase care să nu dea înapoi chiar dacă vor fi atacaţi de bandiţi”. Printre alte măsuri preconizate, se mai preciza şi faptul ca, legitimaţiile pădurarilor, armele şi uniformele acestora să fie procurate, într-un deplin secret, de la Direcţia Silvică Mureş. Nu cunosc alte amănunte referitoare la desfăşurarea operaţiunii, dar se poate presupune că şi oamenii din brigada „Fulger” au acţionat probabil la un moment dat. În primul rând, trebuie spus că Alimănescu, din raţiuni de siguranţă, nu călătorea niciodată singur, ci întodeauna însoţit. Câţi din brigada sa l-au însoţit la Mureş şi când anume au acţionat – dacă au acţionat – nu se poate spune la acest moment. Însă de vreme ce a fost chemat, este de presupus că „expertiza” sa pe domeniu a fost una necesară. După punerea în aplicare a măsurilor convenite, situaţia în zonă a reintrat sub control.

Sfârşitul…

Graţie regizorului şi actorului Sergiu Nicolaescu, el însuşi nepot de celebru poliţist din acea epocă – comisarul Gheorghe Cambrea – am putut viziona incitantele filme din seria cu comisarul Moldovan, filme cu adevărat memorabile în care o pleiadă de mari actori români au dat măsura talentului lor. Nicolaescu mărturiseşte într-un interviu că atunci când a dat viaţă pe ecran comisarului Moldovan s-a inspirat din viaţa şi activitatea comisarului Eugen Alimănescu, împletite cu elemente din viaţa unchiului său, Gheorghe Cambrea. Din păcate însă, comisarul Moldovan (Alimănescu), a avut un sfârşit mult mai teribil decât în film. A fost asasinat de comunişti după ce – în aceeaşi manieră de acum familiară lui – a rezolvat un caz de jaf petrecut la Sinaia, jaf comis de câţiva ofiţeri ruşi. Probabil că, în ultimele sale clipe, la fel ca şi eroul din film pe care el l-a inspirat, a spus şi el: „Un fleac…m-au ciuruit…”

 


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s