American Corner la Târgu-Mureș

de Paul DOBRIAN

La Târgu-Mureș, a avut loc joi, 27 octombrie 2011, începând cu ora 11,00, inaugurarea unui nou centru American Corner, integrat în organica Bibliotecii Județene Mureș. Prezența ambasadorului SUA la București, Mark Gitenstein, a soției acestuia, precum și ale altor oficialități americane din cadrul ambasadei, a dat un plus de consistență evenimentului de la Târgu-Mureș. Din partea autorităților și administrației locale mureșene, au fost prezenți la inaugurare Marius Pașcan, Prefectul județului, Lokodi Edit Emőke, președinta Consiliului Județean și Monica Avram, directorul Bibliotecii Județene Mureș. Inaugurarea de la Târgu-Mureș se înscrie într-un program mai vast, ce a curprins sau urmează să cuprindă evenimente similare la Bacău, Baia Mare, București, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Iași și Timișoara.    

Cultura americană dată ca exemplu

Referindu-se la contextul deschiderii acestor centre, Mark Gitenstein, ambasadorul SUA la București, a declarat: ”Nu voi reuși să vizitez toate cele 9 American Corner din România până la sfârșitul mandatului meu în România, dar am ținut neapărat să ma aflu aici, la Târgu-Mureș, la deschiderea acestui centru. Soția mea este însă foarte interesată de acest program și ea va vizita toate cele 9 centre, astfel că măcar un membru al familiei va reuși să facă acest lucru…Asemenea bibliotecilor din SUA și bibliotecile din România sunt locuri unde oamenii, tineri sau bătrâni, se întâlnesc, schimbă idei, au acces la calculatoare la care altfel nu ar avea. O importantă companie din SUA, Microsoft, încearcă să aducă în România, noi computere în bibliotecile de aici, astfel încât toți românii să poată avea acces la internet și la resurse disponibile on-line.” Marius Pașcan, Prefectul județului Mureș, a dat ca exemplu cultura americană, declarând că ”Este o zi frumoasă și avem parte de un răsfăț azi, respectiv vizita a doi ambasadori. Mă refer la vizita ambasadorului Sloveniei aflat aici într-o misiune economică și vizita dv. De data aceasta îmbinăm economicul cu o vizită cu caracter cultural. Deși civilizația americană este una mai tânără, noi europenii avem ce învăța de la aceasta. În primul rând, trebuie să învățăm climatul pluricultural despre care vorbesc toți specialiștii în comunicare.” Impactul și importanța pentru comunitatea mureșeană a deschiderii unui centru American Corner la Târgu-Mureș, a fost surprins în puține cuvinte de către Monica Avram, directorul BJM. ”Este un eveniment deosebit de important pentru evoluția noastră ca bibliotecă, a declarat Monica Avram, dar și pentru evoluția noastră ca și comunitate. Atât în numele meu, cât și al colegilor mei, țin să vă mulțumesc că ați fost prezenți într-un număr așa de mare, așa cum țin să mulțumesc în mod deosebit și celor care au făcut posibil acest eveniment care finalizează într-un mod cât de poate de fericit un parteneriat între mai multe instituții.”

Ce este American Corner?

Programul American Corner care se desfășoară în România, are ca scop promovarea relațiilor  româno-americane prin furnizarea de informații din diverse domenii, cu predilecție din domeniul culturii și civilizației americane, ajutând la cunoașterea SUA sub mai multe aspecte. Acest program se derulează cu sprijinul guvernului SUA, în parteneriat cu guvernele statelor unde este implementat proiectul, prin intermediul Amabasadelor americane din statele interesate. American Corner își propune promovarea unor programe și activități ce vizează susținerea de conferințe referitoare la diferite aspecte și probleme ale culturii americane, obiceiurile, tradițiile și datinile din SUA, modele educaționale, acordarea burselor Fullbright, dar și conferințe pe teme mult mai actuale. În acest sens, sunt vizate aspecte precum toleranța etnică, HIV/SIDA, problemele mediului înconjurător, probleme privind promovarea democrației, lecturi din operele unor autori americani, dezbateri publice ale unor opere literare americane, programe pentru copii, precum și furnizarea de informații necesare pentru cei care doresc să studieze în SUA.

 IMAGINI  DIN  TIMPUL   VIZITEI

 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s