Condamnați la sărăcie

Multă sărăcie. Mult prea multă. Și multă deznădejde. Se vede în jur, se vede în fiecare gest și pe fiecare chip brăzdat de griji. Doar cei care ar trebui să o vadă, nu o văd. Oamenii pe care i-am văzut acolo, sunt împăcați cu soarta, incapabili de o reacție, fie ea chiar și verbală. Își feresc privirile și sunt în general reticenți la dialog. Ei nu mai cred în nimic și în nimeni și își acceptă soarta cu resemnare. Au fost prea mult timp mințiți ca să-și mai lege speranțele de cineva sau de ceva anume. Sunt conștienți de faptul că cei mai mulți dintre ei, dintre cei care s-au născut în colonie, vor muri în colonie. Nu mai au nicio speranță că se vor muta vreodată de acolo. Își poartă ”crucea” cu demnitate, între spaimele de fiecare zi și speranțele pierdute cu fiecare an care trece. E un sentiment apăsător și asta pentru că pentru ei nu mai există viitor. Pentru ei există doar un obsedant și chinuitor prezent. Colonia muncitorească din Gălăuțaș, județul Harghita, pare a fi un capăt de lume dintr-un alt timp. Gălăuțaș este locul unde a murit speranța. Definitiv. Cu fiecare an, cu fiecare zi, cu fiecare clipă. Din nefericire, Gălăuțas e doar unul dintre miile de asemenea locuri comune. Care par că se înmulțesc pe zi ce trece. În România europeană, unde câinii aleargă cu ”covrigi în coadă” – ce frumos eram mințiți cu câțiva ani în urmă! – sărăcia tinde să devină endemică.

FOTO 1 – Poarta de intrare în CPL Gălăuțaș s-a închis în 2009

La întâlnire cu propriile amintiri

Sfârșit de octombrie. E cald și frumos într-o toamnă ruginie și calmă. Mă hotărăsc împreună cu consoarta, să călătorim prin locuri familiare tinereții noastre. O plimbare de o zi, pe Valea Mureșului, ni se pare foarte firească și reconfortantă. Mai ales că drumul pe Valea Mureșului – după atâția ani, acum în prag de campanie electorală – s-a reabilitat, în sfârșit. Cât timp va rezista? Rămâne de văzut, e drept. Poate fi ceva de durată sau doar încă o minciună adăugată la atâtea altele și o rețetă sigură și aproape legală de sifonat bani publici pentru ”abonații” regimului. Deci… ”cap compas” – folosind o expresie familiară primului marinar al țării – Gălăuțaș, județul Harghita. Când eram elev în liceu, în două vacanțe de vară lucrasem acolo, la Combinatul de Prelucrare a Lemnului din Gălăuțaș, una dintre cele mai rentabile întreprinderi ale regimului comunist. Eram curios să-l revăd. Dacă mai funcționează și la ce capacitate anume.

Cum a murit o întreprindere…Faliment dirijat sau doar prostie crasă?

Imediat după Primul Război Mondial, la Gălăuțaș, în actualul județ Harghita, s-a construit o fabrică de cherestea. În preajma lui 1940, aceasta era deja cea mai mare fabrică de profil de pe Valea Mureșului. Din 1955 au demarat lucrările la combinat, așa încât în 1960 era cea mai mare întreprindere de produse stratificate din sud-estul Europei. Mărindu-și capacitatea de producție, la Gălăuțaș a fost nevoie de forță de muncă suplimentară, forță pe care zona nu o putea asigura. Așa că s-a apelat la muncitori din județele limitrofe, respectiv din Mureș și Suceava. Peste 2000 de muncitori au ajuns să lucreze acolo și asta pentru că respectivul combinat se extindea permanent. Nevoile de producție axate pe cererea pieței externe impuneau acest lucru. Între timp, se mai construiseră o fabrică de placaj, una de PAL și o fabrică de furnire estetice și panel. Colonia muncitorească – de fapt niște barăci fără apă curentă și cu WC în curte – se extindea și ea. Muncitorii însă nu erau pretențioși. Vedeau colonia ca pe o soluție provizorie, până mai adună ceva bani și-și vor face sau reface casele de la țară, de unde veniseră, sau până ce vor primi repartiția la un apartament din cartierele de blocuri ce începuseră a se construi în orașul Toplița, la mai puțin de 10 km., și chiar în Gălăuțaș. Însă colonia, pentru foarte mulți dintre ei, a devenit ”mormântul” speranțelor lor.

FOTO 2 – Ar putea fi o imagine din Serbia, de după bombardamentele NATO…

FOTO 3 – …dar nu e. Este CPL Gălăuțaș – sau, ma rog – ce a mai rămas din el

FOTO 4 – Viața în colonie e deprimantă

FOTO 5 – Copiii sunt singurii care mai au încă speranțe. Deocamdată visează să ajungă mari fotbaliști

Ultimul stinge lumina

Lovitura de grație a venit în 2009. Aproape inexplicabil. Deși semne existau încă cu mult timp înainte. De prin 1992, Combinatul de Prelucrare a Lemnului începuse să-și reducă capacitatea de producție. Au început apoi și primele disponibilizări. Între timp, Combinatul acum privatizat, trecuse prin mai multe mâini. Unele mai nepricepute ca altele. Sau cel puțin, așa părea la prima vedere. Chiar și un fost fotbalist, devenit afacerist, se încumetase să cumpere întreprinderea. Nu pentru mult timp. Apoi cineva i-a pus lacătul. Oficial, intra în conservare. Neoficial, Combinatul devine o ruină cu fiecare zi. Ce a fost de valoare s-a furat deja. Acum se taie pentru fier vechi tot ceea ce poate fi tăiat și se cară discret. Complicitățile celor care ar trebui să (mai) vegheze – oricum nu mai e mare lucru de vegheat – nu intră în discuție. Odată cu întreprinderea a murit o tradiție, dar au murit și speranțele pentru oamenii din Gălăuțaș și din cele opt sate aparținătoare, cei mai mulți dintre ei muncitori la Combinat. Ei au devenit acum o problemă socială pentru că în jur nu mai există industrie, iar pământ pentru agricultură este foarte puțin. Pentru politicieni, ei sunt doar niște simple numere în statistici. Dar fiecare dintre aceste numere, are o poveste a sa.

FOTO 6 – O gară pentru toți. Din care să plece fără să se mai întoarcă. Acesta e visul multora dintre ei

Potrivit unei statistici menționate recent de un cotidian central, în cei peste 20 de ani care au trecut de la lovitura de stat din decembrie 1989, România a pierdut o industrie echivalentă cu două combinate siderurgice ca Sidex și o mare termocentală, precum cea de la Craiova. Preocupați probabil de ”spectacolul cătușelor” ce se derulează cu succes în aceste zile pe micile ecrane, pierdem din vedere că industria noastră e aproape inexistentă, iar agricultura, trage și ea să moară de mult timp. Nimeni nu e preocupat să stabilească răspunderi pentru falimentul deliberat, evident, dar nerecunoscut oficial, în care a ajuns România. Moral și material. Sunt prea multe complicități și interese. Trecute și prezente. Interne și externe.

Nicolae BALINT

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s