Stimate Domnule ministru Andrei Marga

VĂ   RUGĂM  TRANSMITEȚI  MAI  DEPARTE  CONȚINUTUL  ACESTEI SCRISORI

Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, organizaţie reprezentativă pentru cei 400.000 de români din cele trei judeţe, şi al cărei preşedinte de onoare este ÎPS Ioan Selejan, arhiepiscop de Covasna şi Harghita, vi se adresează nu numai în calitate de ministru de externe al României, ci şi în cea de om de ştiinţă şi cultură, specialist în istoria filosofiei, filosofia politică şi filosofia religiei. Vă cerem să faceţi toate demersurile pentru a opri ingerinţele în viaţa politică internă a României şi să solicitaţi autorităţilor Republicii Ungaria să nu colaboreze cu organizaţiile extremiştilor maghiari din aşa-zisul Ținut Secuiesc, să limiteze intenţiile de manifestare ale unor acţiuni de esenţă antidemocratică doar în spaţiul naţional ungar şi să nu implice în aceste demersuri şi România. De asemenea, vă rugăm să reiteraţi guvernului din care faceţi parte cererea noastră ca în ceea ce priveşte „cazul József Nyírő ” să acţioneze în consens cu Legea 107/2006 privind, printre altele, interzicerea promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii.

Parafrazând o celebră formulare,  o stafie bântuie din nou prin Europa. Doar că nu este stafia comunismului, ci aceea a neo-fascismului. Peste câteva zile, ea va sosi şi în România: după cum s-a anunţat, la iniţiativa Partidului Civic Maghiar şi a Fundaţiei Pro Odorhei, pe data de 27 mai, cu ocazia Rusaliilor catolice, urmează ca osemintele lui József Nyírő (scriitor, altfel, de talent dar care s-a manifestat ca fascist învederat), să fie aduse din Ungaria pentru a fi reînhumate cu mare pompăla Odorheiu Secuiesc. La „ceremonie” vor participa şi politicieni de vârf din Ungaria.

După cum reiese din documentele pe care vi le anexăm, în limba maghiară şi în traducere, în anii celui de al doilea război mondial, Nyírő s-a manifestat activ ca susţinător al Partidului Crucile cu Săgeţi al lui Ferenc Szálasi, formaţie naţional-socialistă implicată în crimele cele mai abjecte împotriva evreilor din Ungaria. El şi-a pus calităţile sale literare şi notorietatea în slujba propagandei hungarismului, aberanta ideologie fascistoidă elaborată de Szálasi, a radicalismului ultranaţionalist şi şovin, antisemit, antiromân şi xenofob.

Esenţa personalităţii lui József Nyírő este cuprinsă în câteva fraze de poetul, scriitorul şi criticul literar Géza Hegedűs (1912-1999), martor al evenimentelor acelor timpuri,  în magistralul său volum Galeria portretelor literaturii ungare: „În politică, drumul ales este cel al fascismului. (…) A fost dezamăgitor pentru cei care au observat înrudirea sa spirituală cu mitul criminal al purităţii sângelui. Pe aceştia i-a surprins ataşamentul clar al lui Nyírő, ce tocmai păşea pe scena politică, faţă de reprezentanţii în Ungaria ai nazismului german, faţă de Partidul Crucilor cu Săgeţi. (…) József Nyírő este un instigator la război, incitator la asasinate în masă, criminal de război în sensul dreptului penal. A aparţinut spiritual statului major al lui Szálasi. Chiar şi în emigraţie, în America şi Spania, în cărţile publicate încearcă să justifice acest spirit. (…) Romanul autobiografic „În jugul lui Dumnezeu” rămâne printre  valorile durabile ale literaturii noastre, chiar dacă autorul lor, în viforul istoriei, din punct de vedere uman, dar şi cultural şi-a băgat capul nu în jugul lui Dumnezeu, ci în cel al diavolului (sn)”.

Dacă mai aveţi nevoie şi de alte dovezi privind trecutul lui József Nyírő, ele pot fi găsite într-un document care se află în depozitul Arhivelor Statului, Cluj, fond Prefectura judeţului Cluj, acte confidenţiale-prezidenţiale, 1941, dosar nr. 3. În el, se arată că în zilele premergătoarea sosirii la Cluj, la 11 septembrie 1940, a trupelor de ocupaţie horthyste: „…crimele, bătăile, devastările declanşate împotriva românilor, îndeosebi în cartierele Mănăştur, Între ape, comunele Floreşti şi Someşeni au fost – aşa după cum recunoştea la 15 noiembrie 1940 fostul consul al Ungariei la Cluj, dr. Bothmer Károly – efectuate de elemente declasate, şovine, fasciste, organizate în grupe teroriste, conduse de Kerekes István, Király Zoltán, Málnassy Tivadar, József  Nyírő (s.n.),  dr. Szász Ferenc, Veres Lajos, Lengyel  József , Pataky Kálman, aflaţi sub comanda lui Kováts Arpád, fost ofiţer de carieră”.

Vă veţi întreba probabil de ce osemintele unui asemenea personaj, care poartă răspunderea morală a unor crime imprescriptibile, vor fi aduse ostentativ şi reînhumate cu fast în România, ţara pentru a cărei dezmembrare Nyírő a militat între 1940 şi 1945 în toate parlamentele Ungariei horthyste. Răspunsul este: în primul rând pentru că se poate!  Se poate din cauza nevolniciei şi oportunismului politic al guvernelor care s-au succedat în ultimul timp, permiţând în chiar inima ţării o disoluţie a autorităţii statale mergând până la instaurarea unei veritabile stări de co-suveranitate. În al doilea rând pentru că este vorba de o acţiune de manipulare a opiniei publice în scopuri electorale, instrumentată până în cele mai mici amănunte. Beneficiarul este Partidul Civic Maghiar (PCM), practic filiala în România a Fidesz – Partidul Civic Ungar, ca iniţiator al reînhumării lui József Nyírő, şi care doreşte să recâştige primăria din Odorheiu Secuiesc, iar perdantul Uniunea Democratică a Maghiarilor din România, adversarul PCM.

În acest scop, pe data de 3 aprilie a.c. osemintele lui József Nyírő  au fost deshumate din cimitirul Almueda din Madrid de către şi pe socoteala Guvernului ungar condus de Fidesz şi transportatela Budapestacu gardă de onoare!  Ele urmează apoi să fie duse cu „trenul pelegrinilor – Fericita Fecioară” cu care se pleacă din Budapesta la 24 mai la pelerinajul care are loc la Șumuleu de Rusalii, ceremonie la care participă o mulţime imensă. De la Șumuleu, osemintele urmează să fie purtate de un detaşament de husari călări (!), însoţit de membri ai Parlamentului Ungariei,la Odorheiu Secuiesc.Aici, în piaţa centrală a municipiului, urmează să aibă loc o ceremonie de comemorare a lui Nyírő şi reînhumarea sa în Cimitirul catolic cu slujba religioasă de rigoare.

Întreaga acţiune se desfăşoară sub patronajul lui László Kövér, preşedintele Parlamentului Ungariei, fost ministru însărcinat, în anterioara guvernare a Fidesz, cu coordonarea serviciilor de informaţii ungare…

Stimate Domnule ministru,       

Istoria omenirii este suma erorilor care ar fi putut fi evitate”. Este semnificativ că acest aforism îi aparţine marelui politician german Konrad Adenauer. El este cel care a demonstrat că pentru a fi cu adevărat demni de numele de oameni, trebuie să ştim să învăţăm din erori. Pentru ca ele să nu se mai repete, ca răul să nu se banalizeze. Marele poet de origine română B. Fundoianu, devenit apoi, sub numele de Benjamin Fondane, unul dintre marii poeţi moderni ai Franţei care a sfârşit prin a fi ucis la Auschwitz, scria: „Il faut crier jusquꞌà la fin des temps” – Trebuie să strigăm până la sfârşitul timpurilor! Gândindu-ne la cei 1006 de români ucişi între 1940 şi 1944 în partea de Transilvanie cedată prin Diktatul dela Viena, la cele 126 de victime ale comunităţii evreieşti din Sărmaşu, exterminată  în întregime în octombrie 1944 de armata şi jandarmeria horthyste în retragere, nu vom obosi să strigăm până în veacul veacurilor:

Nu lăsaţi fascismul hungarist să reînvie în chiar inima României !

Dorin Suciu, preşedinte executiv al FCRCHM

Anexa nr. 1

Centrul European de Studii Covasna-Harghita

Sinteză documentară referitoare la reînhumarea la Odorheiu Secuiesc
a rămăşiţelor pământeşti ale lui Nyiro Joszef la 27 mai 2012

József Nyírő născut la data de 18.07.1889 (după unele surse 28.07.1889) în localitatea Jimbor (în prezent jud. Braşov).

Studiile le-a efectuat în Gimnaziul Romano-Catolic din Odorheiu Secuiesc (absolvit în 1907), institutul teologic din Alba Iulia, respectiv Colegiul Pazmaneum din Viena. În 1912 a obţinut titlul de doctor în teologie cu o lucrare despre autonomia bisericii catolice. A activat ca preotla Sibiu(1912 – 1914), Bistriţa (1914-1915) şi Chidea (jud. Cluj). Încălcând măsura celibatului preoţesc, în 1919 a fost exclus din biserica catolică, dedicându-se cu precădere activităţii literare şi jurnalistice. A locuit alternativla Cluj-Napoca, Racoşul de Jos (BV) şi Odorheiu Secuiesc. A fost redactor al publicaţiilor „Keleti Újság” (publicaţia Partidului Naţional Maghiar – OMP), „Pásztortűz” (redactor-şef), „Erdélyi Helikon”.

A activat în plan politic, fiind membru al Partidului Naţional Maghiar -Országos Magyar Párt (interzis în 1939).

După cel de-al doilea Dictat de la Vienadin 1940, în teritoriile anexate nu s-au mai organizat alegeri, conform legii nr. XXVI din 1940 fiind invitaţi un număr de 51 de reprezentanţi în parlamentul ungar, printre aceştia numărându-se şi József Nyírő, care s-a stabilit la Budapesta. Laînceput aceştia au format un grup parlamentar independent, urmând ca în 14 decembrie 1940 să înfiinţeze Partidul Ardelean (Erdélyi Párt), József Nyírő devenind membru al acestei formaţiuni politice şi redactorul şef al publicaţiei partidului „Magyar Erő” (de orientare nazistă) în parlamentul Ungariei József Nyírő a fost vicepreşedintele comisiei de educaţie naţională. Partidul Ardelean a promovat ideologia de dreapta radicală, susţinând guvernarea în exerciţiu și militând pentru reanexarea tuturor teritoriile Ungariei Mari.

Iniţial Partidul Ardelean s-a delimitat de extremism, dar ulterior a adoptat poziţii ultraradicale. Începând din anul 1942 s-a remarcat atitudinea profund antisemită a partidului, manifestat printr-o serie de iniţiative legislative orientate împotriva comunităţii evreieşti. Printre cele mai „active” filiale în această problemă au fost cele din comitatul Bihor (catalogat ca cea mai influentă fracţiune) şi Cluj – preşedintele acesteia fiind József Nyírő.

A fost decorat în 1940, ca scriitor, de Horthy Miklós cu „Coroana Corvin” pentru activitatea literară şi „atitudinea maghiară”), notorietatea, respectiv calităţile literare şi oratorice ale lui József Nyírő au fost exploatate intens şi eficient pentru promovarea ideologiei ultraradical-fasciste, inclusiv prin intermediul publicaţiilor pe care le conducea.

József Nyírő a devenit unul din principalii responsabili cu propaganda de extremă dreaptă, aspect în concordanţă cu sa ideologică, fiind adept al radicalismului ultranaţionalist, ideologiei social-naționaliste a lui Ferenc Szalasi – hungarismul.

József Nyírő a rămas în legislativul Ungariei şi după „puciul Szálasi” din 15.10.1944, când Partidul „Crucea cu săgeţi – Mişcarea Hungarista” a preluat puterea, continuându-şi activitatea de propagandă fascistă, în decembrie 1944, în urma ofensivei armatei sovietice, conducerea Ungariei – Guvernul-Szálasi („Guvernul Solidarităţii Naţionale”) şi legislativul – a fost nevoită să se stabilească în altă locaţie, alegând oraşul Sopron pentru noile sedii. Invocând respectare a jurământului faţă de ţară, József Nyírő a rămas fidel conducerii în exerciţiu (unele surse susţin că „fidelitatea” lui József Nyírő a avut la bază o semnificativă stimulare de ordin material). Aici a redactat revista „Eleven Újság” şi a fost conducătorul unui post de radio local, principalele mijloace ale propagandei hungariste.

József Nyírő s-a implicat activ în atragerea studenţilor către ideologia „crucilor cu săgeţi”, prin metode specifice – „prin teroare şi propagandă antibolşevică eficientă şi derutantă„.

În 28.03.1945 membrii guvernului şi parlamentului au fost nevoiţi să părăsească Ungaria (cu un tren special), refugiindu-se în Germania. În emigraţie a rămas fidel ideologiei hungariste, fiind cooptat în „guvernul din exil” (în calitate de ministru al educaţiei naţionale) condus de Farkas Ferenc, participând şi la şedinţa „parlamentului în exil” organizat în localitatea Altötting, despre „deciziile” adoptate informându-1 personal pe Horthy.

De asemenea a avut o contribuţie substanţială la crearea unor organizaţii ale maghiarilor din exil, fiind membru fondator al Asociaţiei din Străinătate a Jurnaliştilor Maghiari (München – primul preşedinte, fiind înlocuit de Wass Albert în 1951), al Alianţei Culturale Maghiare (primul preşedinte), al Editurii Kossuth (Cleveland – primul preşedinte), al Mişcării Libertatea Maghiară (co-preşedinte), al Alianţei Transilvania (preşedinte). în 1950 s-a stabilitla Madrid (unde a decedat în 16.10.1953), fiind colaboratorul emisiunii în limba maghiară a postului naţional de radio din Spania.

József Nyírő a fost cooptat în HMH – Hungarista Mozgalom Hírszolgálata (Serviciul de Ştiri/Informaţii al Mişcării Hungariste – o organizaţie tip „umbrelă”, ilegală, creată pe modelul german ODESSA, având ca scop salvarea membrilor Partidului „Crucea cu săgeţi”, relaţionarea între aceştia, respectiv propagarea ideologiei hungariste prin publicaţiile, editurile coordonate de HMH, suportul financiar provenind din aurul scos din Ungaria şi depozitat în Elveţia).

Conducătorii în exerciţiu ai HMH (declarat desfiinţat oficial în 2000) au admis în cadrul acestuia – respectiv în editurile organizaţiilor naţional-socialiste – formate în mod cvasi exclusiv de foşti membrii ai partidului „Crucea cu săgeţi” -, printre excepţii numărându-se József Nyírő, care „deşi niciodată nu a fost membru al partidului, a rămas membru parlamentar al partidului crucii cu săgeţi”.

Deși rolul lui József Nyírő în susţinerea/promovarea ideologiei Partidului „Crucea cu săgeţi” este arhicunocută, calitatea lui de membru este controversată. Însăși Balázsfiné Nyírő Ildikó – fiica lui József Nyírő – a declarat că „nu neagă atitudinea deplasată” a tatălui ei, care a „redactat publicaţia Magyar Erő – susţinătoare a războiului, ca parlamentar fidel jurământului a emigrat în 1945 în Austria cu trenul special”, dar susține că nu a fost membru al partidului fascist în cauză, afirmaţiile conform cărora „este responsabil de soarta inumană a 600.000 de evrei şi moartea a 200.000 de militari ungari fiind nefondate”.

Unele surse susţin că József Nyírő a fost declarat criminal de război doar de „politica culturală comunistă” din România şi Ungaria, neexistând dovezi certe privind încadrarea juridică oficială. În context menţionăm că într-un material referitorla József Nyírő, publicat într-un volum dedicat scriitorilor maghiari „Galeria portretelor literaturii maghiare”, scriitorul și criticul literar Géza Hegedűs precizează: „József Nyírő instigator la război, la genocid, a devenit criminal de război şi din punct de vedere penal. A făcut parte din statul major spiritual al lui Szálasi”.

De asemenea, Rajk László (născut în 08.08.1909la Odorheiu Secuiesc) – în perioada 1946 – 1948 ministru de interne, fondatorul serviciului secret comunist AVO (cu atribuţii aproape exclusive de poliţie politică) -, a cerut extrădarea „criminalului de război” József Nyírő în 1947, Comisia Aliată de Control refuzând solicitarea din considerentul „dovezilor insuficiente” (deci existente!). Este demn de menţionat că după încheierea războiului, în Ungaria s-au comis o serie de atrocităţi, un număr foarte mare de persoane fiind condamnate şi executate sub coordonarea lui Rajk László.

Însuşi Rákosi Mátyás (vicepremier, secretar general al Partidului Comunist,transformat ulterior în Partidul Muncitorilor) a intervenit – fără succes – pentru limitarea acestui „genocid”. Unele surse susţin că prin transferarea lui Rajk László în „funcţia de ministru de externe s-a vizat limitarea acestor acţiuni – care au avut un puternic ecou în plan internaţional. Ulterior, pe linia proceselor staliniste, la presiunile lui Rákosi Mátyás (care a întocmit personal şi rechizitoriul cauzei), Rajk László a fost arestat, judecat şi condamnat la moarte (sub acuzaţiile „inventate” de trădare, colaborare cu servicii străine occidentale), existând opinii conform cărora în această perioadă au fost distruse şi o serie de documente „compromiţătoare”, printre care şi presupusul „dosar Nyírő”.

Deşi opera literară a lui Nyírő a fost apreciată atât de „colegii de breaslă” contemporani lui (Tamási Áron, Szabó Dezső, Wass Albert), cât şi de critici (inclusiv Pomogáts Béla – o somitate în domeniu), orientarea ideologică a acestuia, totala implicare în susţinerea regimurilor fasciste, menţinerea convingerilor politice inclusiv în exil sunt considerate un „derapaj nefericit”.

Delimitarea strictă a creaţiei literare de activitatea politică a stat şi la baza recentei decizii luate la nivelul ministerului învăţământului din Ungaria privind includerea operei lui József Nyírő (şi Wass Albert) în programa şcolară naţională (NAT).

***

În ceea ce priveşte legătura dintre Wass Albert, condamnat la moarte în contumacie pentru crime de război în România, şi József Nyírő, între aceştia s-a stabilit o puternică relaţie de prietenie încă din perioada în care József Nyírő a activatla Cluj, relaţie care s-a menţinut şi în perioada exilului (o perioadă fiind şi vecini în Bavaria), cei doi colaborând inclusiv în înfiinţarea organizaţiilor maghiare din Occident. în materialul intitulat „Discuţia dintre József Nyírő şi Tamási Áron”, Wass Albert – invocând o întâlnire amicală dintre cei trei – evidenţiază temperamentul coleric al lui József Nyírő, înclinaţia spre violenţă în impunerea propriilor opinii, inclusiv în relaţia cu prietenii, cu persoane dedicate „aceleiaşi cauze”.

Concluzii:

– József Nyírő a activat în plan politic în Partidului Naţional Maghiar – Országos Magyar Párt (interzis în 1939).

După cel de-al doilea Dictat dela Vienadin 1940, s-a stabilitla Budapesta, formând (14.12.1940), alături de alţi maghiari din Transilvania, Partidul Ardelean (Erdélyi Párt) care a promovat ideologia de dreapta, susţinând guvernarea în exerciţiu.

Din 1942, s-a remarcat atitudinea profund antisemită a Partidul Ardelean, manifestat printr-o serie de iniţiative legislative orientate împotriva comunităţii evreieşti. Printre cele mai „active” filiale în această problemă au fost cele din comitatul Bihor (catalogat ca cea mai influentă fracţiune) şi Cluj – preşedintele acesteia fiind József Nyírő.

– A fost decorat în 1940, de Horthy Miklós cu „Coroana Corvin” pentru activitatea literară şi „atitudinea maghiară”, notorietatea, respectiv calităţile literare şi oratorice ale lui József Nyírő au fost exploatate intens şi eficient pentru promovarea ideologiei ultraradicale/fasciste, inclusiv prin intermediul publicaţiilor pe care le conducea, József Nyírő devenind unul din principalii responsabili cu propaganda de extremă dreaptă.

A rămas în legislativul Ungariei şi după „puciul Szálasi” din 15.10.1944, când Partidul „Crucea cu săgeţi – Mişcarea Hungarista” a preluat puterea, continuându-şi activitatea de propagandă fascistă.

S-a implicat activ în atragerea studenţilor către ideologia „crucilor cu săgeţi”, prin metode specifice – „prin teroare şi propagandă antibolşevică eficientă şi derutantă”.

In emigraţie a rămas fidel ideologiei hungariste, fiind cooptat în „guvernul din exil” despre „deciziile” adoptate informându-1 personal pe Horthy

A fost cooptat în HMH – Hungarista Mozgalom Hírszolgálata (Serviciul de Ştiri/Informaţii al Mişcării Hungariste – o organizaţie tip „umbrelă”, ilegală, creată pe modelul german ODESSA, având ca scop „salvarea” membrilor Partidului „Crucea cu săgeţi”, relaţionarea între aceştia, respectiv propagarea ideologiei hungariste prin publicaţiile, editurile coordonate de HMH, suportul financiar provenind din aurul scos din Ungaria şi depozitat în Elveţia).

– Rolul lui József Nyírő în susţinerea/promovarea ideologiei Partidului „Crucea cu săgeţi” este arhicunocută, calitatea lui de membru este controversată.

Surse coroborate: helikon.ro, tortenelemportal.hu, nol.hu, chartaxxi.eu, szikulusz.blogspot.com, kanadaihirlap.com, adatbank.transindex.ro, epa.oszk.hu, vm.mtmt.hu, uh.ro, magyarhirlap.hu, Magyar szemle, Katolikus lexikon, sopszem.sopron.hu, mek.oszk.hu „Procesul Szálasi”, realizat de Kársai Elek şi Kársai László, apărut la editura Reform din Ungaria în 1988.

Sf. Gheorghe,                                                           Biroul de presă

10 mai 2012                                                              al CESCH

Anexa nr. 2

http://www.mek.iif.hu/porta/szint/tarsad/irodtud/magyarir/html/

Előző lap<< Címlap >>Következő lap

NYÍRŐ JÓZSEF

(1889-1953)

Egy székely faluban született, és egy spanyol kolostorban halt meg.

Ebből az életútból meg lehetne írni a század első felének ellentmondásokkal teljes történetét, de erre a regényre éppen Nyírő József nem lett volna képes; legföljebb néhány mozzanatát tudta volna megragadni, de azt talán remekmű szinten.

Katolikus papnak indult, végül csakugyan az lett belőle. Nemcsak otthon volt az erdélyi hegyek és falvak világában, hanem együtt élt a természettel és a természetben élő emberek gondjaival is. Kitűnően képzett teológus volt, jártas az irodalomban, érdekelték a különféle filozófiák tanításai. És a székely népballadák, népmesék, furfangos anekdoták ismeretében nőtt fel. Azután harmincéves korában – 1919-ben, amikor Erdély a magyar állami keretből a román állami keretbe kerül – egyszerre hátat fordít a papságnak, tételes vallásnak, megnősül, kolozsvári újságíró lesz, és első novelláival Erdélyben is, Magyarországon is azonnal népszerű lesz. De nemcsak népszerű: azonnal a nagy író lehetőségének dicsfénye övezi. És nem is alaptalanul. Amikor 1924-ben Jézusfaragó ember címmel kötetben jelennek meg legkorábbi novellái, az olvasó valóban új, eredeti, ismeretlen világot láttató, igen költői íróval találkozhatott. Ebben a székely falusi világban semmi sem volt népszínműszerű: társadalmilag is, lélektanilag is hiteles, mindig érdekes és töretlenül költői ábrázolás volt az induló Nyírő világa. Természeti képeiben egy kitűnő stiliszta lírája szólalt meg. Nyírőtől nagyon is indokoltan várták, hogy hamarosan az a nagy erdélyi elbeszélő lesz, aki azonban nem ő lett, hanem Tamási Áron.

De jó hírét még fokozta a következő mű, az önéletrajzi regény, az Isten igájában. Az olvasó, sőt a kritika sem vette észre, vagy nem is tartotta érdekesnek, hogy a lelki válságairól oly lélekrendítően valló író gyengén szerkeszt, nincs érzéke a helyes arányokhoz, a részletek alig-alig állnak össze művészi egységgé. Ilyen vallomás jellegű műnél ez nem is olyan zavaró, mint amikor komponált cselekményépítményre van szükség, mint a későbbi történelmi regényeknél.

Az idősebb Wesselényi Miklósról szóló, most már igazi történelmi regény igényével írt mű, A sibói bölény azonban akármilyen érdekes volt erőteljes stílusával, korábrázolás helyett kalandok, főleg szerelmi kalandok széteső, laza történetsorozata lett, amelyben már kitűntek a stílusbeli és jellemzésbeli túlzások. A történelmi regényhez nélkülözhetetlen társadalomszemlélet pedig igen-igen zavaros. Az ezt követő Kopjafák novellái – bár akad köztük néhány igazán jó – elmaradtak az első novelláskönyv stilisztikailag is, szerkesztésbelileg is, lélekrajzilag is méltán ünnepelve fogadott értékeitől.

És közben megjelent az irodalom színterén Tamási Áron. Azonos volt a világuk, sőt Tamási sem volt mentes az eszmei bizonytalanságoktól, még a miszticizmusban is vetélytársak voltak. De az Ábel a rengetegben megjelenésétől (1932) az értő olvasó, aki nagyon is indokoltan szerette Nyírőt, biztosan tudta, hogy Tamási a nagyobb író. Nyírő Ábellel akart versenyre kelni, amikor azonnal megírta az Uz Bencét. Majdnem remekmű, illetve annak indul. Uz Bence lehetett volna a magyar Till Eulenspiegel. De nem lett. A népi tréfacsináló mulatságosan, kicsit anekdotázóan, kicsit mesésen induló, érzékletes természeti képeket idéző története egyre zavarosabbá válik, misztikumba torkollik, és ebben a misztikumban kereszténység, pogányság, mindenféle babonaság vegyül olyan misztikus népimádatba, amelyben maga a nép fogalma a legmisztifikáltabb. Nyírő népszeretetéről egyre inkább kiderül, hogy ez nem a nép igazi problémáinak megoldását jelenti, hanem egy irracionális mítosz keresése, amelynek állítólag a nép a hordozója. Ugyanebben a mítikus-misztikus népben lakozik az az életerő, amely megválthatja a világot. – Bizonyos, hogy Szabó Dezső eszmei zűrzavara visszhangzik itt; nemcsak az Uz Bence második felében, hanem a következő novellák nagy részében is. Stílusára is hat az az expresszionista próza, amely oly eredetivé, majd oly elviselhetetlenné teszi Szabó Dezső regényeit. Innét már csak egy lépés a vér – és fajmítosz, vagyis: a fasiszta köd. Abban azonban Nyírő nem követi a későbbi Szabó Dezsőt, hogy felismerje a német fasizmus életveszélyét Magyarország számára. Nyírő útja az írásművészetben a fokozódó zavarosság, a stilisztikai pongyolaság, a politikában pedig a fasizmus. Ezzel a művészi és politikai eltévelyedéssel nem is lehet megírni a székely múlt nagy tragédiáját, pedig ennek készült a Madéfalvi veszedelem (1939). A Nyírőt igazán szerető olvasók valamennyire is értelmes része nagy csalódással olvasta ezt a történelmi regényt. De még azok számára is, akik kénytelenek voltak tudomásul venni az oly jól induló író művészi hanyatlását, még akik észre is vették eszméinek rokonságát a gyilkos fajmítosszal, azokat is megdöbbentette a gyakorlati politika terére lépő Nyírő egyértelmű odaállása a német fasizmus itthoni képviselői, a nyilaskeresztesek mellé.

Élete és életműve előtt zavartan, tanácstalanul áll, aki jellemezni akarja. Annyi ellentétes jelző érvényes egyéniségére is, műveinek irodalmi értékére is, hogy végeredményben egyik jelző sem hiteles. Vallásos? Igen, annyira, hogy ifjúkorában hittanár, majd plébános, és élete végén szerzetes. Pogány? Nagymértékben: panteizmus, ősi mítoszok, babonák kavarognak benne, és keverednek vallástagadással. Érzelmi életében és ezt tükröző vallomásos oldalain szinte összefonódik erotika és aszkézis. Mélységes emberszeretet és vérgőzös fasiszta öldöklésre uszítás együtt fér meg ebben a ködgomolyos lélekben. Stílusában a finom költőiségtől a közhelyeket halmozó giccsig, a magasztos egyszerűségtől a modoros túlcifrázásig, a havasok és fenyvesek illatától a durva alpáriságig néha nem is műről műre, hanem oldalról oldalra változik a művészi egyéniség. Zavarosabb Szabó Dezsőnél, aki hatott rá, de nincs meg benne Szabó Dezső tévedéseiben is megnyilvánuló, torzultságaiban is nyilvánvaló gigantikus nagysága. Mélységes természetszeretete, furfangos székely humora, finom lélekábrázolása néha Tamási Áron versenytársává tehetné – sokan annak is gondolták -, de nincs meg benne Tamási lélekmélyről fakadó derűje, lelki tisztasága, még kevésbé formabiztonsága és költői hevületű írói nagysága. Novellistaként legszerencsésebb pillanataiban a legelsők sorába tartozik, hogy máskor a hevenyészettség, az erőltetettség, sőt nemritkán az értelmetlenséget súroló érdektelenség alsó átlaga alá süllyedjen. Regényt pedig egyáltalán nem tud komponálni, s legföljebb novellisztikus részletei sikerülnek. Történelmi regényeiből hiányzik a történelem. Ugyanakkor regényes önéletrajza, az Isten igájában korképnek is, önarcképnek is igen jó, egyes részletei akár a remekmű értékjelzőjét is viselhetik. Papként a szeretet szószólója volt, hitehagyottként a gyűlölködésé, politikusként és publicistaként háborús uszító, tömeggyilkosságok felbujtója, háborús bűnös. Emigránsként előbb a gyűlölet megszállottja, majd önostorozó bűnbánó, önkínzó megtérő, aki szerzetesként önsanyargatással tagadja meg életét, művészetét.

Nyírő József háborús uszító, tömeggyilkosságok felbujtója, büntetőjogi értelemben is háborús bűnös lett. Odatartozott Szálasi szellemi vezérkarához. Még az emigrációban is, Amerikában és Spanyolországban megjelent könyveiben is ezt a szellemet próbálja igazolni.

A többit már csak a kósza híradás hozta haza: lelki meghasonlást, gyötrő önvádat, megtérést az ifjúkor dogma szerinti kereszténységéhez, a szerzetesi csuha felvételét, majd a halált a távoli kolostorban.

Kétségtelenül tehetséges író volt, kétségtelenül eltévelyedett lélek lett, életében aligha találhatott volna bűneire bocsánatot. De a már halott író életműve – ez a rendkívül egyenetlen, zűrzavaros életmű – mégis olyan örökség. amelyből előbb-utóbb ki kell válogatni a maradandó értéket. Mert jó néhány novellája, különösen a koraiak közül, és önéletrajzi regénye, az Isten igájában akkor is irodalmunk maradandó értékei közé tartozik, ha írójuk a történelem viharában emberileg is, művészileg is isten igájából az ördög igájába hajtotta fejét.

Anexa nr. 3

József Nyírő – Galeria portretelor literaturii ungare – Géza Hegedüs

S-a născut într-un sat secuiesc şi a murit într-o mănăstire spaniolă.

Din perspectiva drumului unei astfel de vieți s-ar fi putut scrie întreaga istorie plină de contradicţii a primei jumătăţi a secolului, dar de scrierea acestui roman, József Nyírő însuși nu ar fi fost capabil; ar fi putut să abordeze, cel mult, câteva momente, însă, probabil, într-un mod remarcabil.

De la început, şi-a propus să devină preot catolic ceea ce, în final, a şi reuşit. Nu doar acasă a trăit în lumea dealurilor şi satelor ardelenești ci a trăit întotdeauna şi în tot locul în mijlocul naturii şi al problemelor oamenilor din această natură. A fost un teolog cu o pregătire remarcabilă, bun cunoscător al literaturii, fiind interesat de diferite învăţături filozofice. Şi a crescut învăţând şi cunoscând baladele, poveştile şi anecdotele populare secuieşti. După aceea, la vârsta de 30 de ani – în 1919, când, din cadrul statal ungar, Transilvania a fost anexată României, întoarce brusc spatele profesiei de preot, religiei, se căsătoreşte, devine jurnalist, iar odată cu primele sale nuvele devine popular atât în Transilvania cât şi în Ungaria. Însă nu doar popular: este înconjurat de îndată de aureola specifică marilor scriitori. Şi asta nu în mod nefondat. Atunci când în 1924, primele sale nuvele sunt publicate în cadrul volumului „Jezusfarago ember” (n.n. – „Cioplitorul de Iisus”), cititorul s-a întâlnit cu un scriitor nou, original, şi mult prea poetic, care prezintă o lume nouă, necunoscută . În această lume a satului, nimic nu a fost tehnic: lumea lui Nyírő a fost o prezentare poetică neîntreruptă şi întotdeauna interesantă, atât din punct de vedere social cât şi psihologic. În toate operele sale, legate de natură, apărea lira unui stilist remarcabil. Dela Nyírő se aştepta, într-un mod foarte motivat, să devină acel mare povestitor transilvănean care, însă, până la urmă nu a devenit el, ci Tamasi Aron.

Însă, bunul său renume a fost accentuat de următoarea sa operă, volumul autobiografic „Az Isten igajaban” (n.n. – În jugul lui Dumnezeu”). Cititorul, ba mai mult, nici măcar criticii, nu au observat sau cel puţin nu a considerat că e important, că scriitorul redactează atât de slab în ceea ce priveşte crizele sale sufleteşti şi nu are sensibilitate la proporţiile corecte, părţile formând cu greu o operă unitară. La o astfel de operă de confesiune, acest aspect nici nu este atât de tulburător, cum este cazul romanelor istorice de mai târziu, construite pe acţiune.

Romanul de mai târziu, cu adevărat istoric de această dată, referitor la Wesselenyi Miklos, „A siboi boleny” (n.n. – „Bourul din Jibou”), oricât de interesant ar fi fost prin stilul său puternic, conţine în locul unei evocări a epocii, în special aventuri, romantism, devenind o slabă suită de istorisiri în care se remarcă exagerările de stil şi caracterizare. Viziunea asupra societăţii, inseparabilă de romanul istoric, este însă foarte neclară. Nuvelele „Kopjafak” (n.n. – „Troiţe”) care i-au urmat – în ciuda celor câteva cu adevărat bune – nu mai conţin aspectele valoroase (stilistice, de redactare şi psihologice) cuprinse în primul său volum de nuvele.

Şi între timp a apărut pe scena literaturii Tamási Áron. Lumea lor era aceeaşi, ba chiar în plus, nici Tamasi nu era lipsit de nesiguranţă în idei, ba chiar au fost concurenţi şi în domeniul misticismului. Însă de la publicarea romanului „Abel a rengetegben” (n.n. – Abel în enormitate”), (1932), cititorul cunoscător, care pe bună dreptate l-a preferat pe Nyírő, a ştiut cu siguranţă că Tamasi este un scriitor mai mare. A atunci când a scris în scurt timp „Uz Bence„, Nyírő a vrut să concureze cu romanul „Abel”. Este aproape o capodoperă, cel puţin aşa porneşte. „Uz Bence” ar fi putut deveni „Till Eulenspiegel” – ul maghiar. Dar nu a devenit. Istoria ce evocă, într-un mod puţin anecdotic, imagini sensibile din natură, devine tot mai neclară, se revarsă în misticism, iar aici, în acest domeniu mistic, se amestecă creştinătatea, păgânismul şi tot felul de superstiţii, într-o rugăciune populară mistică, în care însăşi noţiunea de popor este cea mai mistificată. În ceea ce priveşte iubirea lui Nyírő faţă de popor, reiese tot mai evident că aceasta nu reprezintă soluţionarea adevăratelor probleme ale poporului, ci este o căutare a unui mit ireal, al cărui purtător este, probabil, poporul. Tot în acest popor mitic-mistic îşi are originea aceea forţă de viaţă care poate schimba lumea. Este clar că aici, tulburarea conştiinţei lui Szabo Dezso are ecouri; nu doar în cea de-a doua jumătate a volumului „Uz Bence” ci şi în mare parte a nuvelelor care au urmat. Aceea proză expresionistă, care a făcut atât de insuportabile romanele lui Szabo Dezso, are influenţă asupra stilului său… De aici mai este doar un pas până mitul sângelui şi rasei, sau altfel spus: ceaţa fascistă. În schimb, Nyírő nu urmează exemplul lui Szabo Dezso, de a recunoaşte pericolul de moarte al fascismului maghiar asupra Ungariei. În opera literară drumul lui Nyírő este unul al neclarităţilor tot mai accentuate, al camuflajului stilistic, iar în politică, drumul ales este cel al fascismului. Acest pericol artistic şi politic face imposibilă scrierea marii tragedii a trecutului secuiesc, deşi chiar acesta este subiectul romanului „Madefalvi veszedelem” – „Pieirea dela Siculeni” (1939).

Un segment cu adevărat înţelept al cititorilor lui Nyírő a citit cu mare dezamăgire acest roman istoric. Dar acesta a fost dezamăgitor şi pentru aceia care au trebuit să ia la cunoştinţă neglijenţa artistică a scriitorului care a debutat atât de bine, precum şi pentru cei care au observat înrudirea spirituală cu mitul criminal al purității sângelui. Şi pe aceştia i-a surprins ataşamentul clar al lui Nyírő, ce tocmai păşea pe scena politică, faţă de reprezentanţii din ţară ai fascismului german, faţă de Partidul Crucilor cu Săgeţi.

Viaţa şi opera stau în faţa nedumeririi şi derutării pentru cine vrea să le caracterizeze. Atâtea contradicţii ale caracteristicilor individuale şi valorilor operelor literare, că în concluzie nicio caracteristică nu este autentică. Religios? Da, atât cât în tinereţe a fost profesor de religie, apoi paroh şi la sfârşitul vieţii călugăr. Păgân? În mare măsură: panteism, mituri antice în care se amestecă vrăjitoria şi ateismul.

Şi în viaţa spirituală aceasta se reflectă în paginile confesionale, respectiv împletirea eroticii cu ascetismul. Dragoste profundă de oameni şi fascist criminal care incită la ucidere, ambele încap în acest suflet de piatră. În stilul său, de la fineţea liricului la kitch-ul clişeului, de la simplitatea înălţătoare la mult prea împopoţonată manieră, de la înălţimi muntoase şi parfumul brazilor se îngrămădesc până la vulgarul dur, câteodată nu de la o lucrare la alta, ci de la o pagină la alta se schimbă personalitatea creaţiei artistice.

Mai tulbure estela Szabo Dezso, care a stăruit asupra sa, dar în conţinut, în greşelile, în deformarea lui Szabo Dezso, nu există manifestarea vădită şi gigantica măreţie a acestuia.

Profunzimea iubirii curate, umorul perfid secuiesc, fineţea reprezentării spirituale, câteodată ar putea fi comparate cu opera tovarăşului de poezie TAMASI ARON – mulţi s-au şi gândit la asta – dar nu are în conţinut claritatea izvorârii, adâncimii spirituale ale lui TAMASI, limpezimea sufletului, încă mai puţin din măreţia siguranţei formei şi entuziasmului scriitorului poet.

Ca nuvelist, în clipele cele mai norocoase, operele aparţin celor din primele rânduri ca altădată superficialitatea, impunerea şi nu de puţine ori absurditatea până la dezinteres să-l scufunde sub nivelul mediocrităţii.

Romane nu ştie deloc să compună şi nivelul cel mai înalt de scriere îl reprezintă cel nuvelistic. Din romanele istorice îi lipseşte istoria. Tot atunci în romanul său biografic, în descrierea „Sub jugul lui Dumnezeu” şi în autoportret este foarte bun, în câte o parte a conţinutului oricare ar fi opera, ea poartă valoarea caracteristică. Ca preot a fost solul iubirii, duşmanul celor lepădaţi de credinţă, ca politician şi publicist, instigator la război, incitator la asasinatele în masă, războinic şi delincvent.

Ca emigrant mai întâi este posedat de ură, apoi, penitent, se învinovăţeşte, se întoarce la autoflagelare şi călugărind îşi reneagă, autoflagelându-se, viaţa, opera.

József  Nyírő, instigatorul la război, incitatorul la crime în masă, a devenit inculpat de război în înţelesul dreptului penal.

A aparţinut spiritual statului major al lui Szalasi. Încă şi în emigraţie, în America şi Spania, în cărţile publicate încearcă să dovedească acest spirit.

În rest, doar rătăcitoarele ştiri l-au adus la origini: asemănarea spirituală, chinuitoarele mustrări de conştiinţă, întoarcerea la dogma din tinereţe, adică la credinţă, la primirea sutanei călugăreşti, apoi la moartea într-o mănăstire îndepărtată.

Incontestabil a fost un scriitor cu vocaţie, fără îndoială a devenit un spirit rătăcitor, în viaţă cu greu și-ar fi găsit dacă găsea iertarea păcatelor. Dar opera vie a scriitorului decedat – în aceasta constă extraordinara inegalitate, opera tulbure şi zgomotoasă a vieţii – este totuşi o moştenire, din care mai devreme sau mai târziu trebuie aleasă valoarea durabilă.

Deoarece câteva nuvele, în special dintre cele timpurii, de asemenea romanul autobiografic, „Sub jugul lui Dumnezeu” rămâne printre  valorile durabile ale literaturii noastre, chiar dacă autorul lor în viforul istoriei, din punct de vedere uman, dar și cultural și-a băgat capul nu în jugul lui Dumnezeu, ci în cel al diavolului.”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s