Scrisori către Caragiale, Nene Iancule, nu râde! Fie-ți milă de noi…

images
– Acesta este un pamflet și trebuie tratat ca atare –

Iertare, nene Iancule, iertare. O spun în numele meu și al generației mele, generație care și-a luat BAC-ul la vremea ei, atunci când matale deveniseși temă obligatorie de studiu. Noi, cei care te-am citit, te-am iubit (noi te iubim și acum chiar dacă ne-ai dat multe frisoane și nopți nedormite) și te-am admirat. La vremea aceea, când tineri fiind te citeam, credeam cu toții – cei din generația mea -, că timpurile pe care le-ai trăit și zugrăvit atât de realist, au murit. Azi ne dăm seama că ești mai actual ca oricând. De aceea te iubim, nene Iancule. Te iubim pentru viziunea și geniul matale, dar mai ales pentru verbul mușcător. Cu inteligența matale nativă ai crezut probabil că satirizând cu atâta har năravurile societății în care trăiai, societatea se va îndrepta. Cu respect o spun, ai crezut degeaba, nene Iancule! Și tare mi-e că și tălică – chiar dacă nu ne-ai spus-o vreodată – ai înțeles de fapt acest lucru. Că trăiai într-o societate care n-avea scăpare. Care era iremediabil pierdută. Că anumite tare de caracter se transmit peste generații și ajung în timp să ne marcheze definitiv. Ca un blestem. Adică atât de mult încât ne-au alterat iremediabil matricea noastră spirituală. Altfel de ce ai fi plecat la Berlin, când aveai deja 52 de ani bătuți pe muchie? Tare mi-e, că mucalit cum te știam, de acolo de sus, printre îngeri, azi râzi de noi. Un râs mânzesc, ușor amar și de împrumut, un râs care nu e al matale. Tălică, de fapt ne-ai iubit, chiar așa cum eram noi, ”copii pierduți” ai unei mame mereu înșelate. Ai sperat că vom crește mari și vom schimba ceva. Mari am crescut, am mai și îmbătrânit, dar schimbarea n-am făcut-o. Fie ne-a fost frică de o ”schimbare” adevărată, fie n-am înțeles ce înseamnă de fapt ”schimbarea”, fie am luat tot ce a fost mai rău din năravurile altora, așa înțelegând noi că trebuie să facem ”schimbarea”. De fapt, i-am schimbat pe comuniști cu copiii lor din flori. Așa că, să știi nene Iancule, societatea în care ai trăit matale s-a întrupat din nou. De fapt, ea n-a murit niciodată. Comuniștii nu i-au dat lovitura de grație, ci au pus-o doar la ”naftalină”. Au conservat-o. A fost blestemul lor pentru noi, cei care am urmat. Acum a venit iar timpul acelei lumi pe care o consideram dispărută. Ea a înviat din morți, iar Miticii matale sunt astăzi mai mulți, mai prezenți, mai potenți politic și mai agramați. Sunt peste tot. Mulți oameni politici de azi, care mai ieri se porcăiau, se suduiau și se amenințau, azi se străng în brațe, se pupă, umblă la braț, se uită galeș unii la alții, își dau țepe pe unde se prind, se toarnă pe la spate și… se îmbogățesc. Uneori se și promovează între ei. Foștii lor șoferi și-au luat diplome de licență pe la cine știe ce facultăți obscure și azi sunt intelectuali sadea, alții mai pretențioși și-au tras grade de colonei sau doctorate cu șteif, poate și un pic plagiate, iar fostele amante au devenit între timp ministrese. Ei numesc asta ”politically correct”. Azi?…. Azi ei ne râd frumos din afișele electorale. De fapt, ei râd de noi. Râd de 25 de ani, nene Iancule, și nu se mai opresc, sta-le-ar râsu-n gât să le stea. La noi, să știi matale că e un circ politic perpetuu. Dimineața vizionăm pe toate posturile TV piese de teatru ieftin, la prânz vedem câte o comedie politică la Parlament, iar seara, la 18,30, trecute fix, în loc să ascultăm basme de adormit Mitzura alături de nepoți, audiem tragicomedia națională intitulată ”Noapte bună, copii!”, de fapt o versiune adaptată pentru televiziune a ”Vocii patriotului naționale”. Aceeași actori îmbătrâniți în rele, fără talent și mult prea ipocriți. E frumos și interesant la noi, să știi, nene Iancule! Ne mint mereu și ne promit câte-n lună și-n stele. Nu-i mai credem, că ne-am fript de prea multe ori. Ne e lehamite de ei și ei știu asta, căci au văzut câ în ultimul timp nici pe la vot n-am prea mai dat. Ne facem doar că-i votăm. Le luăm gălețile, ghetele, făina, uleiul și ce ne mai dau, și… valea. Apoi tot ce vrem noi, aia facem. Deee, ne-am mai șmecherit că destul timp am fost fraieriți. Treaba e, nene Iancule, că ușor, ușor, schițele și nuvelele matale au început să nu ne mai placă. Noi, personajul colectiv, prea semănăm cu cetățeanul turmentat din schițele matale. Am început să avem alte gusturi. Acum îi citim, scrâșnind printre dinți și câte-o sudalmă, pe Coșbuc și chiar pe Radu Gyr…

Nicolae BALINT

http://www.ziaruldemures.ro/?p=41668

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s