Semnal editorial, ”Politica culturală în RSS Moldoveanească, 1944-1956”

1Volumul cu titlul de mai sus, foarte bine structurat și închegat, a apărut în anul 2013 prin bunele oficii ale Editurii ”Pontos” și aparține doamnei prof. univ. dr. Valentina Ursu de la Universitatea Pedagogică de Stat ”Ion Creangă” din Chișinău.
În această nouă lucrare lansată recent la Biblioteca Americană din Târgu Mureș – mai precis cu ocazia omagierii zilei unirii Basarabiei cu României – prolificul autor de studii și cercetări, prof.univ.dr. Valentina Ursu, surprinde cu multă acuitate și acribie științifică aspecte ale unei probleme de mare interes, dar și de mare impact: instaurarea comunismului în Basarabia.
SAM_4117
FOTO 1: Biblioteca Americană din Târgu Mureș – moment de la lansarea cărții
Pentru cei mai puțin avizați cu problematica istorică, titlul ar putea să pară unul neutru sau chiar unul banal.
Pentru cei avizați, dar și pentru cei interesați de fenomenul istoric, titlul are însă o semnificație aparte. Sunt anii de început ai implementării organizate, planificate și dirijate a experimentului comunist, cu un obiectiv bine și precis definit: marginalizarea într-o primă etapă și ulterior distrugerea elitelor românești. Toate aceste acțiuni vizau în subsidiar asimilarea elementelor identitare specifice culturii române din Basarabia și impunerea unui nou model cu un pronunțat caracter sovietic proletcultist.
De fapt, aceeași dramă, dar la o dimensiune ceva mai mică, o traversam și noi, românii din fostul Regat al României, țară devenită Republică (comunistă) la 30 decembrie 1947.
În paginile noului său volum autoarea a reușit să surprindă foarte bine lipsa acută de personal calificat din domeniul culturii la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, în Basarabia, iar această situație se datora faptului că bună parte din elita culturală de aici fusese deportată din ordinul lui Stalin, fie că se refugiase în alte țări.
În aceste condiții era firesc ca acțiunile ocupantului sovietic din Basarabia să fie mult ușurată, iar acest aspect este nuanțat cu multă elocvență de către autoare în paginile cuprinse în subcapitolele ”Politica de cadre” și ”Politica editorială”.
Și ca să ilustrez cele afirmate anterior, vă voi sugera doar câteva cifre furnizate chiar de autoare. Spre exemplu, în 1948, la Școala de Muzică din Chișinău, din 51 de de cadre, doar 3 erau români basarabeni, iar aceeași situație putea fi întâlnită și la Conservatorul Moldovenesc de Stat, precum și la alte instituții de cultură.
O situație similară se putea întâlni și la Direcția de Conducere a Artelor, instituție ce funcționa pe lângă Consiliul de Miniștri al RSS Moldovenești, fapt ce ne oferă o imagine a brutalității cu care se opera împotriva elementului românesc. Din cei 9 funcționari superiori ai respectivei Direcții, doar unul era român, dar nici măcar acesta nu era intelectual, ci un mecanic specialist.
În subcapitolul dedicat ”Politicii editoriale”, d-na Valentina Ursu tratează pe larg, în aceeași manieră științifică, problema conținutului ideatic al operelor care se concep și publică în această perioadă, opere puternic influențate de curentul proletcultist.
Infuzia puternică de comunism sovietic, precum și a literaturii sovietice în cultura română din Basarabia constituie ideea de bază pe care se fundamentează abordarea de către d-na Valentina Ursu a subcapitolelor următoare, precum cel dedicat Uniunii Scriitorilor, Uniunii Compozitorilor și Uniunii Artiștilor Plastici din RSS Moldovenească.
Pe măsură ce veți parcurge lucrarea veți putea constata – sau mai bine spus veți avea trista revelație – a dimensiunii procesului de răspândire a ideologiei comuniste în domeniul culturii din Basarabia acelor ani.
Dacă despre dimensiunea acelui fenomen ne putem face cât de cât o idee, despre impactul implementării culturii sovietice în Basarabia putem doar să facem presupuneri având în vedere că și azi, dincolo de Prut, ideile comuniste sunt încă în vogă și câștigă adepți, iar Partidului Comunist este bine ancorat în viața politică din Republica Moldova.
Se cuvine menționat de asemenea și faptul că volumul – de o ținută grafică de excepție -, are în cuprinsul său și două consistente rezumate, unul în limba rusă și celălalt în limba engleză.
Cu ocazia lansării acestui volum la Biblioteca Americană din Târgu Mureș – filială a Bibliotecii Județene Mureș – au rostit scurte alocuțiuni d-ra dr. Monica Avram, director al Bibliotecii Județene Mureș, prof.univ.dr. Vasile Dobrescu și subsemnatul.
Personal sunt convins că acest volum își va găsi un binemeritat loc în bibliotecile de specialitate, dar și în cele ale ale împătimiților de istorie, volumul constituind o excelentă sursă de documentare pentru cei care doresc să se familiarizeze sau să-și completeze cunoștințele cu idei, fapte și documente cât se poate de sugestive referitoare la implementarea comunismului în Bsarabia.
La final, parafrazându-l pe poetul Tudor Arghezi, nu pot decât să spun: ”Carte frumoasă, cinste cui te-a scris…”.

Nicolae Balint

Spiritul Iancului și necesara solidaritate

1
2
Organizată de Uniunea ”Vatra Românească” din Tîrgu Mureș, cu sprijinul unor asociații și organizații civice românești, manifestarea din data de 19 martie a.c. de la Tîrgu Mureș a fost menită a afirma spiritul de solidaritate al românilor mureșeni cu situația ingrată în care se află românii din Harghita și Covasna – discriminați și tratați ca o minoritate etnică în zona respectivă – și față de care autoritățile statului român dau dovadă de o inexplicabilă indiferență.
La ora 16,00, în fața Catedralei Mari din Tîrgu Mureș, spiritul de libertate al Iancului a adunat circa 700 de persoane. Atât organizatorii, cât și cei prezenți se așteptau să fie mai mulți participanți. Poate că timpul a fost de vină. A plouat și a fost rece, doar sufletele – atâtea câte au fost – păreau a fi ceva mai calde.
În rest… discursuri, ca de obicei, și angajamente liber asumate.
Dintre cei care mă așteptam să fie prezenți – ”patrioții de serviciu” – au lipsit mulți. Dintre vorbitori i-am remarcat însă pe prof.ing. Florin Oproiescu, președinte al Uniunii ”Vatra Românească” din Tîrgu Mureș, prof. Ilie Șandru, președinte al Forumului Civic al Românilor din Harghita, Covasna și Mureș, precum și pe col. (r.) dr. Mircea Dogaru, președintele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate.
Deși diferite ca și conținut, în cuprinsul alocuțiunilor rostite de cei trei amintiți anterior, am remarcat tema ”necesarei solidarități românești în fața iredentismului maghiar tot mai manifest și mai violent.”

Nicolae BALINT
3
4

În 1999, în Kosovo s-a deschis cutia Pandorei. Și a rămas așa….

În 1999, timp de circa trei luni, NATO a bombardata Yugoslavia. Mă rog, ceea ce mai rămăsese din Yugoslavia. Interese diverse, dar în special cele americane, au dus la separatism etnic în această provincie cu o istorie foarte densă, dar și cu momente controversate, provincie considerată a fi leagănul civilizației sârbe. Nu trebuie uitat ajutorul dat paramilitarilor albanezi din Kosovo de către americani, croați și maghiari. Azi, 71 din cele 192 de state membre ale ONU recunosc acest stat marionetă.
1
Astfel, în Europa după Al Doilea Război Mondial, precedentul în ceea ce privește separatismul teritorial pe criterii etnice a fost creat. În anul de grație 2014, cazul Crimeii va deveni un al doilea exemplu. Este clar că această regiune rusofonă azi – tătară cândva – va dori să se alipească la Rusia. Deci, încă o dată, criteriul etnic va fi cel care va prevala. 2Ca și în cazul Kosovo și în cazul Crimeii nu va conta argumentul istoric care are în vedere faptul că acolo s-au practicat permutări de populații care au dus în timp la configurarea altor majorități etnice decât cele inițiale. Se va crea astfel un nou reper de raportare pentru mințile zbuciumate care vor cere autonomie pe criterii etnice în inima României. De aceea paramilitarii din Garda Maghiară, precum și Jobbik – cel stipendiat de Rusia și Iran – nu au ce căuta în România. Extremismul maghiar va genera, ca o consecință, extremism românesc. Cine se va face vinovat de aaceastă posibilă evoluție?

NICOLAE BALINT

PERICOL DE RĂZBOI LA GRANIȚELE ROMÂNIEI

FOTO 1 - Interventie militara rusă în provincia Crimeea, din Ucraina21.000 de militari ruși au invadat Ucraina. Bună parte dintre statele aflate la graniță cu Rusia sau Ucraina au luat măsuri de ridicare a gradului de alertă având în vedere că evenimentele pot lua o turnură imprevizibilă care să le afecteze securitatea națională. Cea mai mare parte a analiștilor evenimentelor ce se derulează în prezent în Peninsula Crimeea din Ucraina – evenimente în care Rusia s-a implicat militar de o manieră neașteptată și în același timp spectaculoasă – se rezumă sau insistă în mod deosebit doar pe aspectele de ordin militar, precum și pe reacțiile internaționale față de cele ce se petrec în spațiul respectiv. Care pot fi însă și implicațiile economice ale acestei crize? Ce atitudine vor adopta în viitor principalii actori ai scenei internaționale care, dincolo de declarațiile oficiale, trebuie să țină seama de propriile interese? Cum vor arăta relațiile Est – Vest după ce criza ucraineană va lua sfârșit? Pe fundalul ultimelor evoluții politice din Ucraina și îndepărtarea de la putere a președintelui ucrainean Ianukovici (refugiat în Rusia), Duma de Stat a Federației Ruse i-a dat mână liberă președintelui Vladimir Putin ”să protejeze viața și bunurile rușilor din Regiunea Autonomă Crimeea”, provincie din Ucraina locuită preponderent de populație rusofonă. Este, trebuie să recunoaștem, un pretext (aproape) legal din punct de vedere al dreptului internațional și care înseamnă că rușii pot interveni militar în respectiva regiune. Au mai folosit și alte puteri asemenea pretexte pentru a-și justifica intervenția în diverse zone de interes. De ce nu l-ar folosi și Rusia? Trupe speciale rusești au fost – așa cum am arătat deja – dislocate în zonă, iar altele urmează să se deplaseze într-un timp foarte scurt. La rândul său, statul ucrainean a decretat mobilizarea unităților armatei, dar și a rezerviștilor cerând totodată reuniunea de urgență a ONU pentru a lua poziție față de intervenția Rusiei. Canada și-a retras ambasadorul de la Moscova, iar Rusia ia în calcul retragerea ambasadorului său din SUA. Convorbirea telefonică purtată cu câteva zile în urmă între președintele american Barack Obama și Vladimir Putin, pe tema crizei din Ucraina, nu s-a soldat cu niciun rezultat. Summit-ul G8 de la Soci este în pericol de a fi boicotat. Lucrurile se precipită cu fiecare oră care trece. Cu foarte puțin timp în urmă NATO a somat Rusia să-și retragă trupele din Crimeea, iar manevrele militare din Marea Neagră la care participă în comun nave militare ale SUA, României și Bulgariei, nu au darul de a liniști lucrurile, ba dimpotrivă.
*
Pe fond, problema se pune cât se poate de tranșant: va fi sau nu război în Ucraina? Se va dezintegra statul ucrainean? Ce implicații poate avea acest conflict pentru țările din zonă – inclusiv România și Republica Moldova -, dar și pentru întreaga Europă? Este criza ucraineană preludiul unui Al Treilea Război Mondial sau vom intra într-un nou Război Rece? Pentru cât timp? Acestea sunt gravele frământări care preocupă în aceste zile toate marile cancelarii ale lumii. Asistăm de fapt la o nouă reconfigurare a centrelor de putere în Europa și în lume.
Miza este una foarte mare, Cu rol de hub de rețea pentru gazele rusești, grânar pentru o serie de țări din Europa, fiind de asemenea și un foarte important port la Marea Neagră, Ucraina este ”prinsă la mijloc” între interesele politice, economice și militare ale Rusiei (și Chinei, mai puțin vizibilă) pe de-o parte, și ale UE (secondată de SUA), pe de altă parte. Este evident și faptul că Rusia nu mai este dispusă să cedeze. În tot acest timp China tace enigmatic, dar își continuă ofensiva economică în Europa și în întreaga lume. Pe tema posibilelor evoluții politico-militare din zonă, dar și din spațiul adiacent, precum și a posibilelor riscuri de securitate, vă prezentăm în exclusivitate opiniile unor personalități, foști diplomați de carieră, a unor reputați analiști militari și de informații (intelligence), dar și a unor surse din cadrul unor structuri militare din Republica Moldova.

Litigii și conflicte ”înghețate” de decenii sunt readuse acum în actualitate

Chestiunile nerezolvate sau rezolvate parțial și defectuos sunt acum în prim plan. Crimeea – fostul Hanat al Hoardei de Aur locuit cândva în mod predominant și tradițional de tătari – are o istorie aparte. Tătarii din fosta provincie rusească Crimeea au fost în Al Doilea Război Mondial aliații germanilor. După război sovieticii i-au deportat pe tătari în cele patru zări ale URSS, dar mai mult în Asia, aducând în locul lor ruși și drept urmare au schimbat compoziția etnică a regiunii. Aceasta a fost făcută ”cadou” după 1991, tânărului stat Ucraina care și el are o istorie zbuciumată. Același stat ucrainean a moștenit și alte ”cadouri otrăvite” (teritorii) de la fostul imperiu sovietic, dar și de la Polonia, Germania, Ungaria și, binențeles, România, în acest ultim caz fiind vorba de NE Bucovinei și Ținutul Herța (circa 500.000 de locuitori români). FOTO 2 - Excelenta Sa Romulus ioan Budura, fost ambasador al României în ChinaÎn acest sens, iată ce ne-a declarat Excelența Sa, Romulus Ioan Budura, fost ambasador al României în China, reputat sinolog: ”În spatele Euromaidanului ucrainean există probleme istorice grave ce nu pot fi neglijate (nu mă gândesc doar la administrarea defectuoasă a economiei și a întregii țări), după cum nu a încetat niciodată să existe și intenții de a le rezolva. Astfel, Ucraina de astăzi încorporează teritorii poloneze, românești, slovace, ungurești, pe care URSS le-a obținut în urma celui de Al Doilea Război Mondial, cu asentimentul SUA și al Marii Britanii, ca și teritorii rusești, ca urmare a malversațiunilor ucraineanului N.S.Hrusciov, pe când era atotputernic la Kremlin. Nu întâmplător SUA și Marea Britanie s-au grăbit să-și reafirme garantarea integrității teritoriale a Ucrainei, iar Franța, Germania și Polonia, care nu au avut vreun cuvânt în aranjamentele teritoriale, cărora ultimele două le-au fost de altfel și victime, s-au grăbit să negocieze un acord la Kiev, în perspectiva unei soluții pașnice. Rușii pot oricând să-și revendice Crimeea și Odessa. Extinderea Uniunii Europene spre Est, urmărea și urmărește rezolvarea revendicărilor teritoriale – lesne de înțeles de altfel – pe cale pașnică, atât de Polonia, cât și de Germania. Este greu să ne închipuim că Germania, principala putere a Europei Occidentale, va accepta multă vreme ciuntirea teritoriului ei strămoșesc. Acest obiectiv este destul de greu de atins, atât datorită poziției SUA și Marii Britanii, cât și calității noii conduceri de la Kiev, ca și opoziției Rusiei. Se vor preconiza, probabil, multe soluții tranzitorii „”de guvernare” până la abordarea explicită a problemelor teritoriale.” FOTO 3 - General S.R.I. (rz.) Aurel I. Rogojan, analist pe probleme de informatiiÎn același sens s-a exprimat și dl. general S.R.I. (rz) Aurel I. Rogojan, reputat analist de informații și prolific autor de carte. ”Mai devreme sau mai târziu – spunea domnia sa – chestiunea ucraineană necesita un pachet de soluții, fiindcă într-o asemeanea construcție geopolitică eterogenă, pe care Lenin, Stalin și Hrusciov au remodelat-o, fiecare cu alt scop, sunt numeroase problemele litigioase înghețate, prin tratate impuse împotriva unor realități istorice, etnice și culturale. Ucraina tradițională este puternic naționalistă, în sensul cel mai periculos posibil, iar construcția geopolitică a venit în întampinarea orgoliilor naționaliste. Niciun român adevărat nu se poate resemna în fața faptului că Ucrainei i-au fost date părți din patria sa strabună. O modificare a status quo-lui construcției geopolitice nu ne poate fi indiferentă. Dimpotrivă! Unitatea de teritoriu a congenerilor, crearea condițiilor de afirmare și consolidare a propriei identități etno-culturale românești trebuie să ne preocupe în cel mai înalt grad. Spre deosebire de Polonia, prezentă în miezul evenimentelor, chiar în primul rând, din asemenea motive, diplomația românească este posibil să nu fi avut temeritatea unei implicări pe măsura mizelor. În arealul est european avem în ultimul sfert de secol experiența inedită a reculului istoriei. Când nu ești corect poziționat pentru a atenua forța de recul a istoriei, poți fi lovit în plin.”

Se configurează o nouă structură a puterii în lume. China și Rusia în prim plan

Indiferent cum se va termina criza ucraineană, lumea nu va mai arăta la fel după ce aceasta va lua sfârșit. Criza ucraineană este doar vârful aisbergului. Ea prefigurează fața hidoasă a ceea ce nu se spune de fapt, și anume faptul că lupta pentru resurse și controlul unor puncte strategice din întreaga lume a ajuns într-o fază critică, explozivă. Care va fi prețul, dar mai ales cine îl va plăti? ”O nouă structură a puterii în lume este pe cale să se statornicească – ne-a declarat ambasadorul Romulus Ioan Budura – o structură în care vechile mari puteri, inclusiv SUA, nu-și vor mai putea impune voința așa cum o făceau cândva. Retragerea NATO din Afganistan și mai apoi din Irak este semnificativă în acest sens. China, secondată de Rusia și alte puteri emergente, nu se va grăbi, așa cum îi dictează filosofia milenară, să anticipeze statornicirea noii ordini mondiale. În acest context mi se pare demn de a fi luat în considerare interesul Chinei de a dezvolta relații cu cele 16 state din Estul și Centru Europei și de a le sprijini în dezvoltarea lor. Asocierea cu Uniunea Europeană nu a adus beneficii economice acestor țări, pe măsura degradării economiilor lor determinate de concurența brutală și imperativă a companiilor occidentale. Și mai sunt și alte motivații ascunse ale evenimentelor ce se petrec în Ucraina, care amintesc de cele petrecute în Europa și Asia în anii 1989–1992 sau în Nordul Africii acum 5–6 ani.” În opinia generalui Rogojan, Rusia a fost permanent provocată, iar reacția acesteia era previzibilă în condițiile în care atât UE, cât și NATO s-au extins tot mai mult spre Est și implicit, în imediata vecinătate a Rusiei și Chinei. ”Rusia a fost sistematic provocată, izolată și vulnerabilizată, a declarat generalul Rogojan. N.A.T.O a ajuns departe pe flancul sudic al Rusiei, apropiindu-se și de China. Frontierele imense ale Rusiei se află sub presiuni fără precedent. În ultimii cinci ani, Rusia a făcut mari eforturi de pregătire pentru o apărare militară de proporții comparabile cu cel de Al Doilea Război Mondial….” În opinia fostului ambasador al României în China, Romulus Ioan Budura, contextul internațional s-ar putea dovedi totuși favorabil României. ”Revendicarea de către România a Bucovinei de Nord, Ținutului Herței și județelor adiacente Dunării – spunea domnia sa – se cuvine să se afle pe agenda noastră, ca și asocierea Republicii Moldova cu Uniunea Europeana în perspectiva unirii cu Patria Mamă. Acțiunile în acest sens se cer a fi coordonate cu ale celorlalte puteri interesate, într-un ritm și într-o formă care să confere procesului un anume firesc, un anume calm. Starea frontierelor de la sfârșitul Primului Război Mondial, care s-a întemeiat pe principiul legitim al autodeterminării națiunilor (așa cum s-a întamplat cu decolonizarea în urma celui de Al Doilea Război Mondial), era cuminte, legitimă și se cere a fi luată ca atare în considerare.”

Uu nou ”Război Rece” ? O posibilă urmare: consecințe economice greu de estimat

Opțiunea europeană a Ucrainei nu va putea fi probabil obstrucționată de Rusia, dar prețul pe care Ucraina îl va plăti va fi probabil unul foarte scump. Trebuie remarcat că în societatea ucraineană există în mod cert o falie puternică, de vreme ce circa 40 % din cetățenii cu drept de vot se opun acestei opțiuni. Pe de altă parte, Ucraina are încă foarte multe probleme legate de propriile frontiere și pe cale de consecință, are probleme și cu recunoașterea drepturilor minimale prevăzute prin legi și acorduri internaționale pentru populațiile minoritare, cetățeni ucraineni. Nu e deloc de neglijat faptul că în Ucraina mișcarea naționalistă se află pe un trend ascendent ea fiind profund implicată în evenimentele ce au debutat la Kiev cu mai mult timp în urmă. Explicațiile naționalismului ucrainean, tot mai violent și radical, sunt relativ simple. Ele trebuie căutate în istoria frământata și tragică a Ucrainei, stat aflat lângă un vecin puternic precum Rusia, un vecin care a manifestat permanent tendințe expansioniste, dar și în situația actuală a Ucrainei, sărăcie generalizată, un grad de corupție foarte ridicat și lipsa separației puterilor în stat. FOTO 5 - Excelenta Sa, Vasile Buga, fost ministru consilier pe spatiul rusExcelența Sa Vasile Buga, fost ministru consilier al României pe spațiul rus, un foarte bun cunoscător al realităților acestei zone, consideră că ”…ultimele evoluţii din Ucraina sunt pe cale să ne aducă în pragul unui nou Război Rece cu urmările atât de cunoscute nouă. Pentru găsirea unei soluţii, cred că ar trebui pornit de la geneza acestui conflict: neîndeplinirea de către forţele de opoziţie din Ucraina a angajamentelor asumate prin Acordul din 21 februarie a.c., garantat de reprezentanţii celor trei state membre ale UE: Germania, Franţa şi Polonia (…) în spatele forţelor de opoziţie moderate se află forţe radicale, care nu au nimic comun cu valorile europene…” În opinia domniei sale și consecințele economice vor fi pe măsură și nu vor întârzia să apară. ”…ameninţarea Occidentului cu sancţiuni de tot felul la adresa Rusiei – consideră fostul diplomat român la Moscova – vor avea ca efect tensionarea gravă a situaţiei în regiunea noastră, apariţia unui nou conflict îngheţat în aproierea frontierelor României, plasând ţara noastră într-o zonă de instabilitate, de natură să descurajeze venirea investitorilor străini.”

UE și NATO, surprinse. Germania,”joc” la două capete ?

După experințele cu așa-zisele ”revoluții portocalii”, nimeni nu poate fi atât de naiv să mai creadă că evenimentele din Ucraina au fost pur și simplu ”spontane”. Dincolo de realitățile socio-economice și politice din Ucraina – cu un cert rol stimulator al revoltei ucrainene – au existat ”actori” ale căror interese economice au intrat în coliziune în acest spațiu. Probabil că derularea atât de imprevizibilă a evenimentelor din Ucraina, dar mai ales reacția militară rapidă și promptă a Rusiei a fost cea care a surprins UE și NATO. Germania, unul dintre actorii principali ai UE, are însă propriile sale interese și nu pare dispusă nici chiar în numele acestei uniuni tot mai nefuncționale să-și compromită interesele sale pe termen lung. FOTO 6 - Excelenta Sa Traian Plesca, fost ministru consilier pe spatiul germanÎn opinia domnului Traian Pleșca, fost ministru consilier pe spațiul german, ”Germania nu este dispusă să bată din călcâie în faţa big brother-ului american, care nu numai că a umilit-o prin ascultarea telefoanelor mobile ale oficialilor germani ci, probabil, i-a cauzat şi pagube în sfera intereselor sale politice şi economice.(…) stoparea negocierilor pentru Acordul de liber schimb UE-SUA s-a datorat în mare parte vigilenţei Germaniei, întrucât respectivul acord risca să creeze avantaje concurenţiale firmelor americane. Este un semnal clar că Germania nu este dispusă să-și sacrifice propriile ei interese pentru interese strategice americane”. Traian Pleșca consideră că, dincolo de evoluțiile viitoare și de interesele UE, Germania își va urmări pragmatic propriul ei interes. ”Dintre ţările membre ale UE – a declarat fostul diplomat -, Germania este cea mai bine asigurată energetic de către Rusia, graţie gazoductului prin Baltica, expresie a diplomaţiei Gazprom-ului, la care, deocamdată, nu există alternativă. Aşadar, interesul ei naţional şi nu cel comunitar sau cel american îi vor dicta în continuare conduita faţă de Federaţia Rusă.”

”Dacă Ucraina e zdrobită….”

Politologul american de origine poloneză Zbigniew Brzezinski, consilier al mai multor președinți americani – inclusiv al lui Barack Obama – spunea în 1998 că “…fără Ucraina, Rusia nu mai este un imperiu eurasiatic.” De aici, poate și explicația atitudinii foarte tranșante, prompte, rapide și spectaculoase a Rusiei. Același Brzezinski mai spunea recent că “…dacă Ucraina e zdrobită în timp ce Occidentul e spectator, libertatea şi securitatea României, Poloniei şi a ţărilor baltice vor fi ameninţate.” Cu toate că politologul american, ”uns” cu toate alifiile administrațiilor americane care s-au succedat la Washington, nu ne oferă și alte detalii ale intereselor americane în Ucraina (dincolo de mult și în exces clamatele ”asigurarea drepturilor fundamentale ale omului”), este lesne de înțeles că pe fond el are dreptate. Atât la București, cât și la Chișinău, criza ucraineană, implicațiile și mai ales posibilele evoluții ale acesteia sunt urmărite cu multă îngrijorare, chiar dacă acest fapt nu este sesizabil pentru omul rând preocupat de grija zilei de azi și mai puțin a celei de mâine.

Variante pentru Ucraina: ”opțiune europeană”, ”stat tampon” sau întoarcerea la ”Maica Rusie”

FOTO 8 - Dr. Tiberiu Tanasa, cercetator asociat Universitatea Dimitrie Cantemir din BucurestiPotrivit dr. Tiberiu Tănase – cercetator asociat la Universitatea Creştină ”Dimitrie Cantemir” din București, formator de securitate si intelligence & history intelligence – materializarea opțiunii eropene pentru care s-a murit la Kiev, este greu de realizat. ”Ceea ce ar putea e urma e greu de prognozat – spune Tiberiu Tănase – având în vedere că extinderea NATO a ajuns la graniţele Ucrainei. Rusia va face tot posibililul să menţină Ucraina ca stat tampon între teritoriul rus şi NATO şi să o replaseze în sfera sa de dominaţie, integral sau parţial, pentru păstrarea securităţii spaţiului său de interes. În acest moment, o încercare de reorientare a Ucrainei către spaţiul politic şi economic european, este încă un fapt foarte puţin probabil, având în vedere că SUA vor trebui să facă eforturi imense pentru integrarea Ucrainei în Uniunea Europenă.” Profesor. dr. Tiberiu Tănase consideră situația din Ucraina atât de fluidă încât ea poate evolua în următoarele săptămâni spre separatism teritorial, fapt urmat aproape inevitabil de o criză economică cu efecte devastatoare. ”….situaţia actuală este fluidă şi instabilă – spune Tănase – și ea poate evolua spre o situaţie mult mai periculoasă, spre seccesiune sau sparatism teritorial alimentat de o criză economică puternică ce se poate transforma într-una socială greu de controlat si stabilizat.”

În Republica Moldova, dincolo de admirație, foarte multă îngrijorare

O sursă foarte bine informată dintr-o structură militară de la Chișinău, sursă care a dorit să-și păstreze anonimatul, ne-a declarat că ”Există temeri serioase cu privire la extinderea conflictului și influențele negative directe asupra Republicii Moldova: economice, politice, sociale. Însă, în aceeași măsură, crește și admirația față de mobilizarea unui popor, ucrainenii (…) împotriva dictaturii, a sovietelor, a înapoierii și a corupției, a politicienilor vânduți. Cu unele excese naționaliste tipic ucrainene, desigur, de pe urma cărora pătimesc încă mulți români. Impresia majoritară (și pragmatică), la Chișinău, despre evoluțiile recente din Ucraina este că eventuala consolidare a schimbării de macaz de la Kiev ar izola complet Transnistria și ar putea, astfel, să orienteze situația într-o direcție favorabilă Moldovei.” Aceeași sursă consideră că ar fi o lovitură dată și ”coloanei a V-a” din Republica Moldova. ”S-ar reteza, aproape, cordonul ombilical ce alimentează permanentul șantaj multiplu practicat de Moscova, ne-a declarat aceeași sursă. Am spus „aproape”, deoarece coloana a V locală (…), fără legături reale altele decât limba sovietică, nostalgiile staliniste și îndoctrinarea pravoslavnico-bolșevică, este foarte vioaie. Și suficient de influentă, într-o țară având o populație dezorientată și cu o cultură politică precară. Deci, esențialmente supusă manipulării.” Potrivit sursei noastre, situația din Ucraina se vede mult mai realist de la Chișinău, față de cum se vede de la București. ”… pe de o parte – ne-a declarat sursa respectivă – starea de conflict extern le-ar fi profitabilă pro-rușilor. Pe de altă parte, cozile de topor ar fi gata, oricând, să o alimenteze din interior pentru a dezvolta și mai mult confuzia și a se face parte în proces. În orice caz, de la Chișinău, situația, în general, se vede mult diferit de cum se ițește de prin știrile și analizele din România sau de cum ne-ar conveni nouă să fie…”

În loc de concluzii

În acest ”război al intereselor”, mult timp nevăzut, dar care a devenit acum (aproape) realitate și destul de vizibil, aspirațiile ucrainenilor contează mai puțin. Ele sunt doar ”un paravan” al fățărniciei cu care se face adevărata, reala și cruda politică internațională bazată exclusiv pe interes și pragmatism economic.
Morții ucraineni, indiferent de ce parte a baricadei se vor fi aflat ei, vor fi, unii dintre ei, ”eroii de serviciu”, cei care vor da legitimitate noii puteri care se va instala și care, chipurile, va împlini idealurile de libertate și prosperitate a cetățenilor ucraineni. Ceilalți morți, vor fi etichitați probabil ca ”teroriști” și vor deveni victimele noii puteri, oricare va fi aceasta. Un scenariu binecunoscut, nu vi se pare?
În spatele marionetelor politice ce se vor instala la putere cu binecuvântare externă, se vor afla însă ”adevărații sforari” – indiferent cum se vor numi ei – și care vor dispune și profita cu adevărat de resursele Ucrainei, dar și de poziția ei geo-strategică de excepție.
Cei care pierd vor fi însă, oricum, ucrainenii.
– 8 martie 2014 –
Nicolae BALINT
FOTO 4 - Preluare din ziarul ”Adevarul”

”Suflete moarte și conștiințe de vânzare”… sărmană țară, pe mâinile cui ai încăput?

Mai zilele trecute, un nefericit, așa-zis istoric, dar și cadru universitar, de a cărui ”operă” (spre rușinea mea) n-am auzit, s-a apucat să pună în discuție mai multe personaje istorice, precum Mihai Viteazu, Ștefan cel Mare, Vlad Țepeș, ș.a., decretând doct că istoria noastră națională ”e plină de confuzii”. Se pare că nimic din ceea ce s-a scris înainte nu mai este valabil astăzi și probabil, că acum – musai acum – trebuie rescrisă istoria. Ce face acest individ, nu este ceva nou. Au mai făcut-o și alții prin anii 2000, în niște manuale de istorie, așa-zis ”alternative”, în care ne propuneau – cum altfel? – tot ”o istorie alternativă”, de vreme ce Mihai Viteazu era prezentat ca un condotier și nu așa cum învățasem noi după eminenții domni profesori Giurescu (bunic, tată și fiu). Nefericitul de mai zilele trecute, pentru a-și ”documenta” aserțiunile, făcea trimitere la un film artistic, dar confuzia era (și probabil este în continuare) în mintea lui de vreme ce confundă un fapt din istoria națională cu o ecranizare a regizorului Sergiu Nicolaescu. Toți știm – sau ar trebui să știm – că filmele artistice reprezintă o viziune mai mult sau mai puțin romanțată a unui fapt istoric. Ca atare, filmul artistic (sau altfel spus, regizorul) poate să-și permită să nu respecte ad-literam adevărul istoric. Dar poți să explici asta unor nefericiți? Poți… dar nu te vor înțelege. Deci, n-are rost. Păcat însă de ei că doar pozează în istorici (oameni de știință), dar nu sunt dispuși să accepte adevăruri demult rostite, nefăcând decât doar să le reinterpreteze, stârnind – voit sau nu, cine poate ști? – confuzii. Ei se compromit astfel acționând la ordinele unor comanditari. Interni sau externi. Poate nu întâmplător, tot de ceva timp, a fost repusă pe tapet o mai veche teorie, cea a ”transilvanismului”. La pachet, evident, cu cea a autonomiei. Vezi Doamne, românii din Ardeal n-ar fi la fel cu cei din vechiul Regat al României… Inepții ușor ”poleite” cu o spoială de adevăr reinterpretat ”strâmb” și voit confuz. Hai să aruncăm cu noroi în tot ceea ce ne mai ține împreună…istoria națională. Uite așa vom descoperi că de fapt Mihai Viteazul nu era chiar atât de viteaz – (unde mai pui că era și copil din flori), că Ștefan cel Mare nu era chiar atât de mare, iar despre Țepeș, ce să mai vorbim?… Probabil încă un beneficiar (generos răsplătit) al vreunei burse în străinătate, trebuie acum să întoarcă ”serviciile”… Și dă-i în istoria românilor pe motiv de ”demitizare”. Au făcut-o și comuniștii, prin Roller, acum alți Rolleri le-au luat locul celui din 1950. Nimic altceva decât aplicarea principiului filosofic cunoscut sub numele de ”negarea negației”. Ce jenant! ”Suflete moarte și conștiințe de vânzare”… Sărmană țară, pe mâinile cui ai încăput?

NICOLAE BALINT

ANONIMII de pe facebook…. postacii fără chip și fără nume

Nu pot fi confundați cu OAMENII, ființe vertebrate și inteligente. OAMENII au o identitate certă, care poate fi probată și asumată. Anonimii nu au chip și nu au nume, ci identități de împrumut… Din anonimatul deplin în care se complac sau i-a aruncat viața obscură și inutilă pe care o trăiesc, alături de frustrările care-i macină zi de zi, jignesc, insultă, calomniază și urăsc. Urăsc cuvântul sincer, urăsc atitudinile asumate cu curaj, urăsc tot ceea ce este imaculat și frumos Așa îi stă bine oricărui postac anonim, incult și agramat care are pe mână facebook-ul. Nivelul limbajului pe care-l practică dă măsura intelectului pe care-l posedă din naștere. Prostul nu e vinovat că e prost. El trăiește însă o tragedie personală fără să realizeze acest lucru. Facebook-ul a fost creat pentru discuții între oamenii inteligenți și culți care apără sau combat o idee, cu argumente. Postacii anonimi nu fac parte dintr-o asemenea categorie de vreme ce sunt incapabili să apere o idee, cu argumente logice și într-un limbaj civilizat. Orice prostovan de pe stradă, minim școlarizat – un analfabet funcțional al zilelor noastre, spre exemplu – poate să jignească, iar unii, pretinși elitiști, o fac la adăpostul facebook-ului. Ce bine că a fost creat, nu-i așa? Toți frustrații pot să înjure, să jignească, să calomnieze și să amenințe…În anii 50 ai secolului trecut asemenea indivizi făceau carieră. Ar fi fost – manifestările lor de pe facebook mă îndreptățesc să cred și să afirm acest lucru – adepți fideli al dictonului, citez: ”Cine nu e cu noi, e împotriva noastră!”, dar și niște mânuitori excelenți ai bulanului făcând ordine în mințile ”zvăpăiate” și nonconformiste ale celor care ar fi îndrăznit să gândească altfel decât dorea PARTIDUL. Doar cu bulanul s-a întărit organul, nu-i așa? Să dai facebook-ul pe mâna unor asemenea indivizi, fără chip și fără nume, e ca și cum ai da chibriturile unui piroman sau i-ai încredința să aibă grijă de bomba atomică unui pacient fără șanse de la Spitalul de nebuni.

NICOLAE BALINT

În viitor, vom ”juca” pe dreapta sau pe stânga?

Foto 1
Ultimele evoluții politice internaționale ne indică faptul că în viitorul foarte apropiat sunt posibile noi reconfigurări de alianțe și noi poziționări ale unor state intrate/acceptate în alianțe deja constituite. Problema conflictului sirian pare a fi staționară, iar aceasta se datorează Rusiei care a jucat (și câștigat) o carte cu o miză foarte mare, ajutată fiind – mai mult sau mai puțin discret – de către China și Iran. SUA, ale cărei declarații belicoase la adresa liderului sirian, dar și împotriva Iranului s-au temperat în ultimul timp este oarecum deranjată, fapt care demonstrează că nu e atât de puternică pe cât lăsa să se înțeleagă sau aveam noi impresia că este. Conflictul irakian sau cel libian, nu demult încheiate, ne-au arătat fața hidoasă a dezinformării, precum și a manipulării mediatice practicată de SUA pentru a justifica începerea conflictelor, o nouă abordare a unei ”rețetar mai vechi” practicat însă cu mult mai mult succes în cazul fostei Yugoslavii.
Pe de altă parte scandalurile în care a fost ținta nr. 1 – declarațiile lui Snowden aflat acum în Rusia lui Putin, interceptările telefoanelor unor lideri europeni sau cel al închisorilor CIA din Europa – nu par să se fi stins șă să fi rămas fără urmări pentru SUA, cea care, prin vocea liderului de la Casa Albă, vrea să ne convingă că e doar ”o eroare de percepție” din partea noastră și nu un serios derapaj al acestui stat de la ceea ce înseamnă asigurarea drepturilor și libertăților cetățenești, un pas important spre edificarea în viitor a unui stat polițienesc globalist, stat care are în vedere un control total al persoanelor. În ceea ce privește Afganistanul, acesta este o altă palmă dată obrazului deloc imaculat al SUA. Pe continentul european, evoluțiile politice din Ucraina – cu un popor vizibil divizat ideologic și incapabil să-și depășească anxietățile istorice – ne arată o Rusie tot mai implicată politic (și nu numai) în evoluțiile din ultimul timp din acest spațiu. Rusia, moștenitoarea de drept și de fapt a fostei URSS, nu mai este dispusă să cedeze câtuși de puțin într-un teritoriu – Europa – în care consideră că e prima chemată să-și facă jocurile politice și economice. Are dealtfel și o armă redutabilă, gazul, față de care nici chiar pragmatica Germanie nu poate rămâne indiferentă și cu atât mai puțin statele mici, precum Polonia, Ungaria sau România. UE, de fapt un alt Plan Valev, unul ceva mai elaborat și cu două categorii de cetățeni pe care nu se sfiește să-i trateze în mod diferit, dar contrar principiilor asumate benevol din Charta universală a drepturilor omului, se dovedește din ce în ce mai puțin capabilă de a-și impune punctul de vedere și de a fi respectată. Polonia, un stat mic în raport cu Germania sau Rusia, dar cu un simț al demnității mult mai manifest decât în România, spre exemplu, face o politică realistă, în beneficiul propriului popor, atunci când interesele sale ca stat și națiune sunt puse în pericol. A se vedea în acest sens condițiile pe care le-a impus prin lege companiilor străine care-i exploatează gazele de șist. Nu mai vorbim de Ungaria, un stat cu serioase derapaje de la democrație, în care manifestările naționaliste și antisemite sunt tot frecvente în ultimii ani. În multe situații chiar guvernul maghiar este cel care dă tonul manifestărilor naționaliste îndreptate împotriva României. Și cum să nu facă acest lucru – un stat care deși are o populație și un teritoriu cât jumătate din România – are însă sprijinul discret al Rusiei. A se vedea cel mai recent acord comercial al Ungariei încheiat cu Rusia, spre stupefacția UE, dar mai ales al FMI, organism detestat, dar față de care statul maghiar și-a achitat datoria. Pe de altă parte, nu e deloc de neglijat faptul că atât Polonia, cât și Ungaria au o diaspora foarte bine organizată și reprezentată în organisme internaționale foarte influente la nivel mondial. Aceeași dasporă este foarte bine reprezentată și în serviciile de informații americane. Un exemplu în acest sens, americanii de origine poloneză sau maghiară sunt cei mai numeroși în CIA. Despre România ce am putea spune? O polpulație tot mai pauperă și divizată, o clasă politică tot mai detestată și o evoluție politică imprevizibilă. Pentru România – și nu numai – ”ecuațiile politice” se vor scrie și în viitorul apropiat la Bruxelles, Washington…. sau Moscova, cine știe? Sau poate, de ce nu, chiar la Tel Aviv. Se vor rezolvă însă întotdeauna la București, iar rezultatele vor depinde de calitatea ”rezolvitorilor” acestor probleme. Noi, cei mulți, suntem prea puțin importanți deocamdată în aceste jocuri de putere cu implicații atât de nefaste pentru viitorul nostru și al copiilor noștri. Și asta pentru că noi nu contăm nici pentru cei din afară, dar nici pentru ce care într-un exercițiu aproape democratic, vin la putere și pretind că ne reprezintă. Suntem doar niște numere, simple numere, intrate volens-nolens într-o ecuație cu multe, foarte multe necunoscute. Sau dacă vreți, suntem niște figuranți într-o piesă cu actori (politici) români mediocri pentru care scenariile se vor scrie întotdeauna afară…. jucăm de fapt într-o piesă fără happy-end.

ARTICOL PUBLICAT ȘI PE:
http://www.ziarulnatiunea.ro/2014/01/20/vom-juca-pe-dreapta-sau-pe-stanga/
http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/COMENTARII/Vom%20juca%20pe%20dreapta%20sau%20pe%20stanga%20de%20Nicolae%20Balint.htm

Patriot român caut cauză, partid și lider. Ofer devotament!

Din dragostea neîmplinită dintre Băsescu și PDL s-au născut trei copii din flori: Forța Civică, Mișcarea Populară și Noua Republică. Sunt mici, foarte mici, cam urâței și neajutorați. Nu sunt recunoscuți oficial nici de tată și nici de mamă. De aceea încearcă sărmanii să crească (politic) singuri și poate tot de aceea nici nu-i prea bagă nimeni în seamă. Toți trei suferă mult, sunt ușor complexați și asta se vede din zbaterea (pe uscat) a liderilor acestora.
Cică ei sunt dreapta… Nu sunt câtuși de puțin credibili, iar asta se va vedea la alegerile de anul viitor. Însă nici USL nu stă mai bine. Oricum, până la alegeri USL nu va mai exista, va deveni istorie. Și asta pentru că PNL + PSD nu mai este egal cu LOVE, așa cum știam cu toții. Nu…, acum mariajul de conveniență e pe cale să să se destrame. E tot mai evident. A fost o dragoste cu năbădăi încă din primele luni ale mariajului. Cum se vor împărții însă ”bunurile” acestei căsătorii din interes? Greu de știut.
Trădați în dragoste de atâtea ori în ultimul timp vor pleca oare liberalii cu demnitate fără să ceară ceva spunând semeț și sec: ”Mă duc cât văd cu ochii, nu-mi trebuie nimic” ? Greu de crezut. Ce faci cu ”copiii liberali” din teritoriu care abia apucaseră și ei la câte o funcție mai acătării prin deconcentrate? Îi va întreba oare cineva, la divorț, pe acești (viitori) dezmoșteniți ai sorții dacă rămân cu tata (PSD) sau pleacă cu mama (PNL)? Mare incertitudine, dar și mari frământări de conștiință (politică) prin deconcentrate.
Între timp, amantlâcul dintre PSD și UDMR e din ce în ce mai evident și probabil că după divorțul aproape anunțat de PNL se va oficiliza această nouă (și totuși veche) legătură de dragoste vinovată. Ehehe, dar ce mai contează? Căci dacă dragoste nu e, nimic nu e…
Să nu uiți Ponta! Nimic să nu uiți! Bine, bine, dar noi, ceilalți, ”copiii vitregi” din întrega țară, ce vină avem? Noi cu cine votăm? Care dreaptă, care stângă?

NICOLAE BALINT

Între stânga-caviar și dreapta de carton (presat)

Citesc presa centrală și mă minunez. Nimic nu mai amintește de presa anilor 90, cu găini care nășteau pui vii și fapte care mai de care mai senzaționale inventate de mințile bolnave de rating.
Ca în jocurile Tetrix, acum s-a trecut la alt nivel. Circul politic e pe primul pan.
Presa – de stânga sau dreapta, ce mai contează acum? – are ce mânca o săptămână sau chiar mai mult. Asistăm zilele acestea la reinventarea lui Geoană, ”dragostea mea”, reintrarea triumfală în arena politică a ”martirizatului” Adrian Năstase, dar și la intararea în adormire sau poate într-o lungă hibernare a lui Crin Antonescu. În tot acest timp, șacalul de la Cotroceni – sau stăpânul inelelor (politice), dacă vreți – își râde în barbă și toarce liniștit privindu-și viitoarele victime cu ochi de linx și mișcări de felină. Oare de ce?
Desecretizarea arhivei I.C. Dunărea – doar una dintre surprizele pe care acesta le pregătește – e sabia lui Damocles de deasupra capului lui Victoraș Ponta, cel crescut sub pulpana lui Năstase… care a crescut și el sub pulpana roșie a lui Ion Iliescu.
Chestia cu desecretizarea arhivei pe care o cere Băsescu, e una cu bătaie lungă. Dacă se desecretizează arhiva, motanul Felix s-ar putea să năpârlească, iar dacă el năpârlește, Antenele ar putea pune lacătele pe porți.
Și dacă ele pun lacătele pe porți… care va fi oare cel mai afectat partid? Că nu te poți baza, tu partid serios, numai pe televiziunea lui Ghiță. Ghiță are și el problemele lui…. și nu poți să știi când va schimba macazul, dezertează și te lasă cu nădragi-n vine când ți-e lumea mai dragă.
Ehe, ”combate adânc” domnul Băsescu, ar putea spune Moromete, dragul meu personaj al neuitatului Marin Preda. E o bătaie (politică) pe viață și pe moarte. Acum se aud doar cum se ascut cuțitele (lungi).
”O tempora, o mores…”, oare ce circ politic ne mai rezervă viitorul?

Din nou printre muritorii de rând
Printre ”prietenii” de pe facebook – așa se numesc cei din listă, nu-i așa? – am și câțiva oameni politici locali (mureșeni). Foști sau actuali. E drept că și ”actualii” pot deveni, în timp, niște ”foști”.
Ceva mai greu e ca ”foștii” să (re)devină ”actuali”. Dar renegarea trecutului, o prespălare rapidă (de conștiință), însoțită de o schimbare de look, e soluția garantată pentru reinventarea, redescoperirea și reevaluarea unui ”fost” devenit între timp util unei noi cauze.
Ce am constat la un ”fost” rămas tot ”fost”? Acum are timp suficient la dispoziție și postează poze cu animăluțe, imagini de prin parcuri, etc…. adică lucruri comune, dar plăcute și odihnitoare sufletului, minții și ochilor.
Nu mai combate cu înverșunare – după ce a schimbat două sau trei partide – nu… acum are preocupări domestice. A devenit un politician cu ”față umană”, vorba cuiva de tristă amintire.
Deci… concluzia este că și OPOZIȚIA e bună la ceva.
Meditație, post, poate și ceva rugăciune, de ce nu? Adică preocupări firești, de oameni obișnuiți, că supraoameni nu cred că există. Mai ales printre politicieni. Doar unii dintre ei s-au crezut așa ceva.
Și asta pentru că PUTEREA corupe… iar PUTEREA ABSOLUTĂ corupe în mod absolut. Iar uneori le mai ia și mințile.

NICOLAE BALINT

A încetat din viață, la vârsta de 102 ani, generalul Giap

Articol de Maria Capitaine, preluat din Curierul Național (http://curierulnational.ro/Actualitate/2013-10-05/A+incetat+din+via%C8%9Ba%2C+la+varsta+de+102+ani%2C+generalul+Giap)

1
Giap a fost figura cea mai iubită de vietnamezi, după Ho Chi Min.

Generalul Vo Nguyen Giap, recunoscut ca eroul militar al independenței Vietnamului , artizan al înfrângerii dezastruoase a trupelor franceze la Dien Bien Phu, a încetat din viață la Spitalul militar 108 din Hanoi , unde s-a aflat sub îngrijire în ultimii trei ani. Generalul Giap, ultimul conducător în viață al Vietnamului comunist, a fost una din figurile cele mai iubite de vietnamezi, după fondatorul partidului comunist, Ho Chi Min (pe care l-a întalnit în China după ce a fugit din Vietnam, la sfârșitul anilor 1930) . Deși a fost marginalizat în ultimii 30 de ani, mesajele de condoleanțe ale cetățenilor vietnamezi au inundat internetul. Considerat drept unul din cei mai importanți strategi din istorie, Giap, un autodidact format pe baza lecturilor, a reușit, grație tacticilor concepute de el, să-i spubere atât pe francezi cât și pe americani. În 1954 , întreaga lume a aflat cum Giap a conceput și realizat lovitura fatală dată trupelor colonizatoare franceze la Dien Bien Phu, moment considerat de istorici punct de plecare spre Vietnamul independent și sfârșitul dominației franceze în Indochina. Următorii 20 de ani, Giap, fiul unui țăran stiutor de carte, vorbitor de o limbă franceză impecabilă, a continuat să conducă trupele împotriva americanilor și a aliaților lor din sudul Vietnamului, până la preluarea controlului asupra Saigonului, la 30 aprilie 1975. Victoriile concepute de Giap, spun istorici militari, au inspirat de-a lungul anilor – cu specificitățile de rigoare – combatanți din întreaga lume.