„Cazul Precup” şi conexiunile mureşene ale acestuia

Vasile Niculescu, Zaharia Husarescu şi Victor Precup…Trei destine care s-au intersectat în mod nefast. Primii doi au fost ofiţeri de carieră. Cel de-al treilea, ofiţer de informaţii. Vasile Niculescu – “pilotul Marii Uniri”, cum i s-a mai spus – a trăit demn, murind discret şi aproape uitat. Meritele sale i-au fost recunoscute postum. Însă prea târziu pentru el. Zaharia Husarescu, un profesionist al informaţiilor, şi-a consumat ultimii ani de viaţă în arestul Securităţii din Târgu-Mureş fiind arestat la aproape 80 de ani. Pe ardeleanul Victor Precup, militar controversat, aventurier, carierist, suspectat de spionaj şi complotist dovedit, vremurile prin care i-a fost dat să treacă nu l-au afectat. Lipsit de orice scrupule morale s-a adaptat la ele precum un cameleon. Şi a supravieţuit. În toate timpurile…Exemple precum al lui, există din păcate şi azi. Mă refer la avansările în grad pe criterii politice. Pentru cei ca el, lipsiţi de demnitate şi onoare militară, instinctul de supravieţuire a fost, este şi va fi mereu mai presus de orice.

                                                                                                           *                   

Ce legătură a existat de fapt între cei trei? Pe data de 23 noiembrie 1918, Vasile Niculescu împreună cu căpitanul (pe atunci) Victor Precup au zburat de la Bacău la Blaj, pentru a transporta documente de mare importanţă în vederea convocării Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918. Zborul s-a desfăşurat cu un avion tip “Farman – 40” cu carlinga deschisă, în prag de iarnă, peste munţi, cu instrumente de navigaţie rudimentare şi fără nici un fel de dirijare de la sol. A fost nu numai un act de mare curaj, dăruire şi sacrificiu, dar şi o probă de mare pricepere profesională din partea celui aflat la manşa avionului, lt. aviator Vasile Niculescu. 

Ciudatul joc al hazardului…

După război, Niculescu a mai rămas pentru un timp în Basarabia şi, din ordinul Marelui Stat Major al Armatei, a îndeplinit mai multe misiuni de recunoaştere şi informare în liniile bolşevice din Transnistria fiind luat la un moment dat prizonier şi eliberat după o scurtă captivitate. Uitat sau ignorat de politicieni, dar şi de capii vremelnici ai oştirii, Vasile Niculescu – pilotul Marii Uniri cum a intrat în istorie – a demisionat din armată în octombrie 1937. Avea vârsta de 46 de ani, gradul de căpitan şi nicio perspectivă de avansare la gradul următor. Pentru un om care fusese pe nedrept ignorat de toate regimurile politice, demisia de onoare a reprezentat singurul său gest de frondă. Niculescu a murit în 1981, într-un deplin anonimat, la venerabila vârstă de 90 de ani după ce, câteva zeci de ani, practicase în civilie obscura meserie de ceasornicar. În schimb, controversatul căpitan Victor Precup, fostul tovarăş al lui Niculescu în zborul acestuia de peste Carpaţi din noiembrie 1918, a traversat cu bine mai multe regimuri politice ajungând sub comunişti la gradul de general-locotenent. Este interesat de remarcat faptul că în Basarabia, destinele celor trei – Niculescu, Husarescu şi Precup – s-au intersectat la un moment dat, fiecare dintre ei fiind implicat sub o formă sau alta în procurarea de informaţii pentru serviciile speciale ale statului român.

Precup, un carierist fără scrupule…

Născut în 1889, Victor Precup era nepotul cunoscutului om politic Ştefan Cicio Pop (1864-1934). Acesta fusese membru marcant al PNR (apoi al PNŢ), deputat în Parlamentul de la Budapesta şi apoi vicepreşedinte al Adunării Naţionale de la Alba Iulia de la 1 decembrie 1918. În cadrul Consiliului Dirigent al Transilvaniei, Cicio Pop a deţinut chiar portofoliul apărării, iar ulterior, după Marea Unire, şi alte demnităţi în cadrul Regatului român (ministru de Externe în timpul guvernării Maniu şi preşedinte al Camerei Deputaţilor). Acest fapt avea să-i servească într-un anume fel şi ambiţiosului şi carieristului său nepot, Victor Precup, intrat într-un complicat şi enigmatic joc, neelucidat pe deplin nici până azi. În anul 1916, Victor Precup era ofi]er în armata austro-ungară, dar la scurt timp a trecut Carpaţii în Regatul României alături de viitorul mitroplit Bălan. A fost integrat în armata română cu gradul de căpitan, iar înalta protecţie de care se bucura l-a ajutat să urce rapid în grad şi funcţii. În 1921 era deja maior, iar peste foarte puţini ani, locotenent-colonel şi apoi colonel. Însă ascensiunea sa nu a fost suficient de rapidă pentru ambiţiile pe care le nutrea…. 

…dar şi un complotist dovedit

Ros de ambiţii, carierist şi arivist, Precup era preocupat în mod mai mult decât evident de propria sa ascensiune din care îşi făcuse un adevărat scop în viaţă. El nu a ezitat să se implice alături de Iuliu Maniu şi de unchiul său Ştefan Cicio Pop, în complotul din 1930, care a avut drept urmare readucerea şi reinstalarea pe tronul României a lui Carol al II-lea. Aşteptările sale din partea Regelui – se visa ministru al Apărării – nu au avut rezultatul scontat. Aşa că, a devenit anti-carlist şi republican înfocat, de data aceasta punând la cale un complot împotriva lui Carol al II-lea. Încercarea de asasinare a lui Carol al II-lea, preconizată pentru data de 7 aprilie 1934, nu a avut succes, deşi complotiştii (în special ofiţeri din Ministerul Apărării, originari din Transilvania) pregătiseră acţiunea din timp, procurându-şi în acest scop arme şi dinamită. Precup, capul acţiunii complotiste, precum şi ceilalţi 10 ofiţeri participanţi au fost arestaţi din ordinul lui Mihail Moruzov , şeful S.S.I., chiar în ziua când urma să se declanşeze acţiunea. Condamnat la închisoare, cu degradare militară şi pierderea unor drepturi civile, Victor Precup a fost eliberat în 1940 fiind graţiat de executarea restului de pedeapsă. Însă steaua lui Precup nu apusese. Înzestrat cu o capacitate de adaptare deosebită, vremurile noi care se întrezăreau la orizont s-au dovedit pentru el o nouă provocare.

Radio Budapesta informează…

Din cauza cenzurii impuse de Regele Carol al II-lea, complotul de la Bucureşti din 7 aprilie 1934 a fost prea puţin mediatizat în presa română, ori acest fapt a dat frâu liber imaginaţiei şi speculaţiilor…atât în ţară, dar mai ales în străinătate. Referitor la consecinţele neinformării cititorilor, atrăgea atenţia şi Stelian Popescu, cunoscut jurnalist din epocă şi director al ziarului “Universul”. Spre exemplu, Radio Budapesta difuza ştiri alarmante şi exagerate referitoare la respectivul complot arătând că la acesta ar fi participat 120 de ri (!?), toţi din Transilvania şi că de fapt, în toată armata din Transilvania ar fi existat o stare “de fierbere”. Preluate de unele publicaţii străine, informaţiile vădit exagerate comunicate de Radio Budapesta au fost şi mai mult amplificate. Astfel, “Sunday Times”, din 15 aprilie 1934, scria că “este un complot de mare amploare, în care este implicată armata…”. În acelaşi registru se înscriu şi informaţiile apărute în ”Daily Express” din 14 aprilie 1934 care publica ştirea că Regele s-ar afla la Sinaia unde este păzit de detectivi înarmaţi pentru că nu mai are încredere în armată, ori cea publicată de “Frankfurter Volksblatt” din 18 aprilie 1934 care insera o informaţie potrivit căreia, în România, era iminentă izbucnirea unui război civil. Cu adevărat interesant este însă un raport informativ trimis la Bucureşti de către Centrul de Informaţii din Oradea, subordonat Marelui Stat Major al Armatei. În cuprinsul acestuia se arăta faptul că pe data de 3 aprilie 1934 – atenţie! cu 4 zile înaintea datei preconizate pentru declanşarea acţiunii complotiste de la Bucureşti – ofiţerii, subofiţerii şi soldaţii din armata maghiară aflaţi în concedii sau permisii, au fost rechemaţi urgent la unităţi. Se naşte o întrebare: de unde aveau cunoştinţă serviciile de informaţii maghiare de acţiunea ce se preconiza a avea loc patru zile mai târziu la Bucureşti?

“Schimbarea la faţă”: Precup, comunistul

 Condamnat la închisoare, colonelul Victor Precup şi-a executat cea mai mare parte din pedeapsă în închisoarea Doftana. Într-un fel, a fost pentru el o şansă. Aşa a ajuns să-l cunoască pe Gheorghe Gheorghiu Dej, liderul comunist de mai târziu. Interesaţi în a penetra armata, a obţine informaţii şi a câştiga simpatizanţi din rândurile ei, comuniştii l-au cultivat pe Precup care a aderat la P.C. din România. Ieşit din închisoare ca urmare a graţierii, Precup a înfiinţat firma “Portex”, care se ocupa cu comerţul de produse de marochinărie, articole textile şi chimicale. O existenţă aproape banală…Dar care nu a scăpat totuşi atenţiei Siguranţei. Într-o notă-raport din iulie 1944, întocmită de un lucrător din Siguranţă şi care se referea la activitatea din iunie 1943 a lui Ştefan Foriş, fost conducător al P.C. din România, acesta indica unui oarecare “Eugen” (nume conspirativ), să ia legătura “cu un colonel care a fost închis şi care are o firmă”. Ori, concluziona cel care întocmise nota raport, colonelul care a fost închis era Victor Precup. În aprilie 1945, Regele Mihai a semnat decretul de înaintare a lui Victor Precup la gradul de general-locotenent, acesta fiind reabilitat şi reintegrat în armată. La 1 februarie 1948, după ce mai înainte “pusese umărul” la accederea comuniştilor la putere implicându-se activ în falsificarea alegerilor din 1946 în regiunea Cluj unde activa în armată, într-o înaltă funcţie, Precup a trecut în rezervă bucurându-se de toate onorurile gradului şi funcţiei. Asta până septembrie 1958 când a decedat. 

Precup în atenţia serviciilor speciale române. Rămân suspiciunile

În 1922, maiorul Victor Precup era şef al Biroului 2 informaţii al Comandamentului Militar al Basarabiei, de la Chişinău. Cu toate că el însuşi era ofiţer de informaţii într-o structură a armatei române, activităţile lui Precup au intrat în atenţia Siguranţei Statului, serviciu cu sarcini informative şi contrainformative aflat în structura Poliţiei Române. Cel care a contribuit la constituirea primelor piese de la dosarul “Cazul Victor Precup” a fost Zaharia Husarescu, personaj cu o importantă poziţie de conducere în cadrul Siguranţei Statului din zona Basarabiei. Husarescu se ocupa şi de penetrarea informativă a URSS în zona sa de responsabilitate. Referitor la Precup, în primele piese de la dosarul său de urmărire informativă, se menţiona că “s-a ocupat cu traficul de persoane refugiate din Rusia Sovietică şi a lucrat cu rea credinţă în cercetări comuniste, punând în libertate comunişti periculoşi…” Într-o altă notă-raport referitoare la Precup se mai semnala faptul că “numitul a fost suspectat de organele acestei Direcţiuni (Siguranţa – n.a.) încă din 1921 când era maior, fiind bănuit de spionaj”. În rapoartele sale, Husarescu îl mai semnala pe Precup ca autor moral, iar în alte cazuri ca autor direct al unor asasinate şi jafuri comise la frontiera de pe Nistru. Curioasă este şi o notiţă dintr-o amplă notă-raport întocmită în 1932 de către S.S.I. În cuprinsul acesteia, era semnalată prezenţa nejustificată a lui Precup la Budapesta în timpul revoluţiei comuniste conduse de Bela Kun (1919), citez: “…până în prezent, nu s-a putut afla nimic de la el (Precup – n.a.) care să elucideze rostul prezenţei sale acolo”. Toate aceste piese reprezentau suspiciuni deosebit de serioase, faţă de un ofiţer superior cu o importantă poziţie în armată, suspiciuni care ar fi trebuit urmate de cercetări mult mai ample. Probabil că înaltele protecţii de care se bucura la acea dată din partea Regelui, a lui Iuliu Maniu şi a unchiului său Ştefan Cicio Pop, l-au scutit de neplăceri. Cel puţin pentru un timp. 

Conexiuni mureşene ale “Cazului Precup”. Securitatea din Târgu-Mureş

La jumătatea anului 1955, un grup de 15 persoane, foşti poliţişti şi agenţi de siguranţă – mulţi dintre ei arestaţi de comunişti încă din anii 1948-1949 – au fost cercetaţi de procurorii militari din Târgu-Mureş sub acuzaţia de spionaj împotriva URSS. Ulterior, cercetările au fost extinse şi asupra altor şapte persoane. Potrivit dosarului întocmit de autorităţile comuniste, liderul grupului era considerat Zaharia Husarescu, un poliţist cu multă experienţă şi care, în momentul arestării sale (1955), avea 79 de ani. Cu mai bine de 30 de ani în urmă – fapt pe care l-am prezentat anterior – Husarescu activase înt-adevăr ca ofiţer de informaţii în Basarabia. Era pe vremea când maiorul Victor Precup era şef (1922) al Biroului 2 informaţii al Comandamentului Militar al Basarabiei de la Chişinău. Personaj controversat, înclinat spre excese, ambiţios şi dornic de parvenire, Precup – aşa cum am văzut – a intrat de mai multe ori în atenţia lui Zaharia Husarescu, cel care la momentul respectiv îndeplinea funcţia de inspector general al Poliţiei din Basarabia. Aşa a apărut “Cazul Victor Precup”, personaj care, prin acţiunile sale, a ridicat în perioada interbelică mai multe semne de întrebare. La mai bine de 30 de ani de atunci, a apărut şi dosarul Husarescu, de data aceasta unul întocmit de Securitate şi de Procuratura Militară din Târgu-Mureş. E greu de spus în acest moment, dacă Precup a avut vreun rol în arestarea şi acuzarea lui Zaharia Husarescu. Nu e însă imposibil. Husarescu a fost – potrivit rechizitoriului din dosarul său care se află la Arhivele din Târgu-Mureş – un adevărat maestru al înfiinţării de reţele informative pe teritoriul URSS, dar în acelaşi timp şi un foarte bun „vânător de spioni”. Pentru meritele sale a fost decorat cu cele mai înalte ordine şi medalii ale statului român, promovând rapid, dar pe merit, în ierarhia Poliţiei române. A fost apreciat chiar şi de omul politic Gheorghe Tătărescu, care l-a avut un timp gardă de corp. 

Ofiţer de informaţii – un risc asumat

 Cercetările au durat câteva luni, iar odată finalizate, lt. maj. de justiţie militară Gheorghe Mellau, din Târgu-Mureş, a întocmit rechizitoriul de trimitere în judecată a lui Husarescu şi a celorlalţi 14 arestaţi, încadrându-i juridic la „crima de activitate intensă contra clasei muncitoare şi a mişcării muncitoreşti”, faptă prevăzută şi pedepsită de articolul 193, alin. 1 şi alin. 2 din Codul Penal combinat cu Dc. 856/938. Printre alte acuzaţiile formulate împotriva lui Husarescu, acestuia i se reţinea în sarcină şi faptul că, citez: „a contribuit la prevenirea izbucnirii revoluţiei din Ardeal, întrucât în 1917 a luat parte la evacuarea tinerilor de naţionalitate română şi maghiară din Borsec şi alte localităţi”. O acuzaţie cel puţin gratuită, dacă nu de-a dreptul ridicolă având în vedere situaţia din Transilvania anului 1917, unde nici nu putea fi vorba de vreo revoluţie. Husarescu a recunoscut toate acuzaţiile care i s-au adus. A făcut-o de bunăvoie sau sub ameninţarea cu represalii fizice? Din piesele aflate la dosar nu reiese acest lucru, dar este de presupus că aflându-se la o vârstă mult prea înaintată pentru a mai încerca o minimă rezistenţă a semnat ceea ce i s-a cerut. Mai mult chiar, i-a indicat şi pe cei cu care lucrase în diferite momente ale carierei sale în domeniul culegerii de informaţii, aşa cum şi dintre cei arestaţi, mulţi l-au indicat pe Husarescu ca având rolul de coordonator al acestei activităţi. Dosarul său şi al celorlaţi 14 a fost înaintat apoi Tribunalului Militar de la Cluj. La momentul respectiv, generalul-locotenent Victor Precup trăia încă la Cluj. A participat la el la procesul lui Hiusarescu? Nu ştim. E de presupus că mulţi dintre cei condamnaţi nu s-au mai întors vii din închisori. Parte însemnată dintre ei erau foarte în vârstă, iar regimul de detenţie din închisorile comuniste era unul de exterminare. 

Husarescu, un sacrificat al noului regim

Născut la 6 iulie 1876 în comuna Chitaiu Moldovenesc din Basarabia, Zaharia Husarescu a absolvit Facultatea de drept, iar în 1903 a fost încadrat comisar în Poliţia portului Galaţi, funcţionând apoi prin diferite localităţi de graniţă. În timpul primului război mondial a condus serviciul de informaţii şi contrainforma]ii al poliţiei, ţinând în acelaşi timp legătura cu Armata a IV-a rusă şi Armata a IX-a rusă pe probleme de informaţii şi contrainformaţii militare. A fost cu siguranţă un om eficient, de vreme ce a contribuit la arestarea a peste 200 de spioni ruşi comunişti şi trimiterea lor în faţa Curţii Marţiale. Totodată a contribuit în mod esenţial la înfiinţarea în anul 1924 a mai multor centre de informaţii în oraşele Tiraspol, Odessa şi Harkov. Tot el a fost cel care i-a descoperit şi arestat pe membrii organiza]iei comuniste de tineret din Chişinău condusă de Pavel Tcacenko şi de Chirilov, precum şi a organizaţiei cunoscute sub numele conspirativ de „Bundo”. Parte dintre aceste informaţii despre Husarescu şi activitatea lui au fost oferite Securităţii române de către NKVD-ul sovietic, dar parte au fost deconspirate din arhivele serviciilor secrete române ajunse pe mâna comuniştilor după 23 august 1944. Ar fi însă interesant de ştiut şi măsura în care a contribuit generalul-locotenent Victor Precup – reintegrat în 1945 în armată de către comunişti – la arestarea lui Zaharia Husarescu. Precup era nu numai ambiţios, dar şi răzbunător. El avea suficiente motive de a-i “plăti poliţe” lui Husarescu, cel care în 1922, în Basarabia, contribuise în mod hotărâtor la constituirea dosarului “Cazul Precup”, acesta din urmă rămânând în atenţia serviciilor speciale române pe o perioadă de mai bine de 20 de ani. Ar mai fi interesant de aflat şi pentru ce servicii de spionaj a lucrat Victor Precup.

Nicolae BALINT

www.nicolaebalint.wordpress.com

CASETA

Parte din aceste informaţii sunt edite, iar altele inedite. Cele edite au fost procurate de autor din revistele “Magazin istoric” (nr. 12/1992, nr. 12/1998) şi din volumul “Istoria loviturilor de stat din România”, de Alex Mihai Stoenescu. Cele inedited, au fost procurate de autor din studiul şi analiza Fondului Procuratura Militară Principală Târgu-Mureş, fond aflat în custodia DJAN Mureş.

Anunțuri