Statul român invitat în sala de aşteptare. Paranoia raţiunii sau despre mintea incendiată. Marginalii la un Tratat de patologie politică. Un eseu fulminant al profesorului Ilie Bădescu

Preluat de pe http://www.ziaristionline.ro/2013/03/26/statul-roman-invitat-in-sala-de-asteptare-paranoia-ratiunii-sau-despre-mintea-incendiata-marginalii-la-un-tratat-de-patologie-politica-un-eseu-fulminant-al-profesorului-ilie-badescu/

În vremuri de vădită anormalitate citim despre o atitudine asumată cu curaj de un veritabil intelectual al zilelor noastre. Câți intelectuali ai epocii contemporane se pot lăuda cu asemenea atitudini? Abandonare, dezgust, lipsă de curaj, dezamăgire sau poate acceptare? În fond, în fața propriei conștiințe și a bunului Dumnezeu, e o problemă personală a fiecăruia de a adopta o atitudine sau alta. Mai mult sau mai puțin discutabilă. Desigur, depinde la ce repere axiologice se raportează fiecare.

Ilie-Badescu-condStatul român invitat în sala de aşteptare. Un primar de la Miercurea Ciuc ne spune că în oraşul „său” limba oficială este maghiara. Statul român comunicase tuturor „cetăţenilor” din toată România că în spaţiul public (instituţii şi servicii publice) limba oficială este româna, tot el precizând că nu se amestecă sub nicio formă în decizia oamenilor cu privire la limba pe care o vorbesc acasă, în familie, la biserică, în grupurile de prieteni, la colţul străzii, în ziarele comunităţii, în romanele scriitorilor etc. Poţi vorbi acasă orice limbă doreşti, dar la parlament, la primărie, la tribunal, la prefectură etc., ai dreptul să foloseşti limba oficială a statului. Altminteri spus, cetăţeanul pentru care se pune garant statul are dreptul să utilizeze în spaţiul comunitar orice limbă voieşte, dar în spaţiul public, va utiliza limba statului (sau, dacă statul e federal, poate adopta două limbi oficiale, ca în cazul Elveţiei). Aceasta este regula universală în Europa, în America (stat federal), în lume, inclusiv în acele state federale europene, precum Germania. Domnul primar de la Miercurea Ciuc vine şi răspunde: Nu! Limba oficială la Miercurea Ciuc este limba maghiară. Altminteri spus, la Miercurea Ciuc este frontiera statului român. Punct! În sens mai general, dacă am aplica raţionamentul d-lui primar de la Miercurea Ciuc, ar urma că frontiera lingvistică a statului român poate fi mutată de către comune, oraşe, ţinuturi etc. după voia proprie. A decreta limba oficială într-un spaţiu este un exerciţiu de voinţă politică, adică totuna cu arogarea dreptului de a trasa frontiere după voia ta proprie, ceea ce înseamnă stat în stat. Ceea ce face d-l primar de la Miercurea Ciuc. A dispune de marginea comunei rurale, urbane etc. este un fapt care decurge din şi atestă drept şi putere de negociere asupra atributelor suveranităţii în acel teritoriu. Altminteri spus, pentru d-l primar de la Miercurea Ciuc frontiera României este o realitate negociabilă. Concepţia aceasta privind regionalizarea şi subsidiaritatea este împărtăşită de toţi cei ce compun frontul militanţilor pentru autonomie teritorială. În esenţa ei această concepţie sună astfel: „Dacă o comună dispune, statul se supune”. Ceea ce înseamnă anarhie şi finalmente disoluţia statului. Statul român, cu limba sa oficială, cu instituţia sa, cu administraţia sa devin realităţi negociabile. Dacă primarul şi consiliul vor să primească vizita statului, o primesc, dacă nu îl poftesc să aştepte. La Miercurea Ciuc, statul român este invitat în sala de aşteptare. Să admitem scenariul absurd că statul român n-ar avea tăria să aplice legea în toate unităţile sale teritoriale ceea ce-ar preschimba atributul statalităţii într-o ficţiune. Într-o asemenea comună, Constituţia şi legea statului ar fi suspendate. S-ar constitui acolo un stat în stat. Nu este problema noastră să examinăm dosarul juridic al unor asemenea chestiuni pe care, între altele, le şi considerăm umbra prefigurată a unei regionalizări artificiale, adică rodul otrăvit al unei politici care mizează mai mult pe subguvernări regionale decât pe guverne naţionale. Lucrul grav pentru cei ce locuiesc în asemenea comune urbane care cer atribut de statalitate, aşa cum voieşte primarul acestui oraş, este însă în altă parte: în extremismul etnocratic al concepţiei unor asemenea entităţi. Ar avea nevoie Uniunea Europeană de asemenea entităţi? Sunt ele tolerabile în periferia Uniunii, dar inacceptabile în metropola Uniunii? Ce efecte secundare pot să survină dintr-o concepţie neatentă, artificială a regionalizării putem intui. Ceea ce ne înspăimântă este ceea ce ne-a arătat filmul difuzat de Antena 3 referitor la crimele hortiste în Ardealul Dictatului de la Viena. O simplă comparaţie între tehnica de război a armatelor române care au eliberat Budapesta de primejdia boşevizării în 1919 şi tehnica de război a trupelor hortiste din Ardealul ocupat este de natură să ne avertizeze asupra celor două formule mentale. Gestul de onoare militară a regelui Ferdinand Întregitorul, care n-a permis trupelor române să arboreze drapelul românesc pe Parlamentul de la Budapesta spre a nu aduce vreo atingere sensibilităţii poporului maghiar, ori copiii flămânzi ai străzilor Budapestei hrăniţi de trupele române, de o parte, şi cumplitele atrocităţi hortiste, de alta, iată două atitudini care trebuie consemnate pentru ca să se redescopere toleranţa, dialogul, frăţietatea, structura identitară deschisă. Ar mai fi ceva legat de constatarea că frăţietatea are legătură cu raţiunea inimii, nu cu trufia intelectului, încât între d-l Frundo şi d-l primar de la Miercurea Ciuc abia de sesizăm vreo fărâmăde frăţietate. Prin oameni precum d-l Frundo şi alţii ca să simţi bucuria să spui: „fratele meu, ungurul”, lângă cei ca d-l primar, deopotrivă unguri sau români, simţi un fior de spaimă. Este un lucru binecuvântat să descoperi o aşa de mare distincţie între d-l primar de la Miercurea Ciuc şi marea masă a maghiarimii exprimată aşa de demn de către personalităţi precum d-l Frundo. Cu unii străbaţi drumul frăţietăţii, cu celălalt, drumul pustiirii.

Viclenia minciunii şi anticlericalismul acestui veac. Sunt tot mai frecvente manifestările năpustite asupra Bisericii lui Hristos, cu rânduielile ei, cu preoţii ei, cu tainele ei. Un personaj pe cât de acomodat politic, pe atât de incomodat eclesial împărţea mai deunăzi la o televiziune etichete asupra clerului Bisericii Ortodoxe cu un tip special de venin pe care-l secretă viclenia insensibilităţii. Oare ştiu oamenii aceştia ce vorbesc? Probabil că nu, fiindcă altfel ar trebui să suspectăm o atitudine programatică, ceea ce probabil nu lipseşte, dar aceasta ţine de o altă încadrare tipologică şi anume de viclenia minciunii. În temeiul acestui tip de viclenie se minte sofistic, adică se adoptă viclean reprezentări false asupra Bisericii şi se comentează concluziile ca şi cum premisele ar fi adevărate. Se construiesc false opoziţii de genul biserica versus şcoală, biserica versus spitale, se strecoară afirmaţii şoptite despre cât de mic e numărul de spitale faţă de cât e de mare numărul de biserici, ca şi cum numărul mic de spitale ar fi consecinţa numărului „mare” de biserici. Sofismul este de acest tip, şi-l auzim sâsâit de un analist la televiziunea publică: „cum să nu fie aşa de puţine spitale dacă sunt aşa de multe biserici”!? Ce minte stranie, ce cap bizar, ce agresivă impertinenţă! Ştie insul acesta câte parohii sunt în România? Are legătură biserica văzută cu serviciile medicale? Insul acesta ori nu ştie, ori este viclean ca şarpele şi mincinos ca babuinul de vreme ce subtilizează lucrul simplu: biserica este voită de comunităţi pentru serviciul liturgic şi deopotrivă pentru serviciile religioase de peste an cerute de credincioşi, de marea comunitate. Într-un singur an, de pildă, bisericile şi deci preoţii „prestează” un număr de circa 300,000 de „servicii religioase”: peste 100,000 de botezuri, peste 130,000 de înmormântări, circa 60,000 de cununii la care ar trebui adăugate slujbele speciale, precum cele de Sf. Maslu, şi toate celelalte servicii legate de iconomia sfintelor taine. Raportate la numărul de parohii din toată România, se obţine un număr de 30 de acte pastorale anuale prestate de fiecare preot peste activitatea sa liturgică şi misionară de peste an. Dacă se scad cele patru perioade de post ne dăm seama că un preot prestează un serviciu religios pe săptămână către membrii comunităţii peste sarcina sa liturgică şi misionară. Această cerere duhovnicească este aceea care creează biserica şi ordinea eclezială a colectivităţii omeneşti. Pe ce se întemeiază criticarea preoţilor şi a bisericilor radicalizată în ultima vreme? Pe minciună şi viclenie. Şi pe ceea ce se vizează subtextual: transformarea oastei spirituale într-o armată fără ofiţeri. Ne putem imagina ce înseamnă aşa ceva: o turmă în dezordine. „Bate păstorul şi se va risipi turma”. Acesta este subtextul atitudinii anticlericale care s-a radicalizat la unele televiziuni în ultima vreme (din păcate şi la televiziunea publică). Anticlericalismul a devenit un fenomen mediatic insidios şi alarmant. O asemenea atitudine este efectul cel mai urât al vicleniei minciunii. Se minte pe seama bisericii, a preoţilor, a tainelor spovedaniei, a celorlalte taine. Se minte cu obrăznicie, se minte cu viclenie, aşa cum s-a minţit în clipa aceea cumplită când Nero a trecut incendierea Romei în seama creştinilor. Minţile incendiate ale zilei năzuiesc să poată transfera răspunderea pentru nenorocirile vremurilor acestora în seama preoţilor şi să provoace o judecată seculară a Bisericii nevizibile, transistorice. Nu vor reuşi fiindcă singurul judecător legitim al Bisericii lui Hristos este însuşi Hristos-Dumnezeu. Orice altfel de judecată este parodică şi apostatică.

Întoarcerea lui Nero. Au început să apară studii şi cărţi în aşa fel concepute şi scrise ca şi cum autorii lor s-ar fi mobilizat să producă documente într-un imaginar proces al ortodoxismului, al naţionalismului, al „protocronismului”. Aceste cărţi ori studii fac parte dintr-un curent relativ recent, căci nu este cu mult anterior pragului modernităţii (ţinând seama de unele malformaţii spirituale semnalate de manifestări precum basna lui Simeon Dascălu). Toate acestea au în comun ispita nefirească, alunecând spre patologie şi demonism, de a purifica o cultură de grupările care n-au alt defect decât pe acela că promovează orizonturi teoretice şi metodologice menite a pune într-o altă lumină valorile unei culturi ori cultura în ansamblul ei, o lumină care sporeşte strălucirea acelor valori şi modifică raza lor de cuprindere, sau, cu altă exprimare, lungimea lor de radiaţie axiologică. De data aceasta ţinta procurorilor ideologici este metoda protocronistă a profesorului Edgar Papu acuzată de „infracţiuni” ideologice teribile, de la acuza de a fi fost promotoarea “naţional-comunismului”, la cea de a fi îndrumat la antieuropenism, la izolaţionism, iar mai recent un critic îmbătrânit în astfel de apucături spurcate acuză protocronismul că ar fi susţinut de-a dreptul bolşevismul. Procedeul folosit este tipic pentru mintea incendiată. El constă în căutarea unui citat nu în opera literară sau teoretică a vreunuia dintre autorii incriminaţi, ci în vreun articol epigonic ori în publicistica acuzatoare, din care se face apoi cap de acuzare pentru toţi cei aşezaţi sub eticheta atacatoare de către intempestivulcritic-acuzator. Acel citat este întors pe feţe multe şi finalmente este etalat ca probă a ciudatului „delict de opinie”. Fiindcă ceea ce se condamnă este, la urma urmelor, un delict de opinie. Aceasta era şi schema kominterniştilor epocii bolşevice, tot aşa a rămas şi în procedeul neocominterniştilor actuali care se dau de ceasul morţii ca să inventeze inamici ai umanităţii, şi dacă asta nu se poate, atunci ai europenismului, iar când şi operaţia aceasta este dificilă, atunci se recurge la „corectitudinea politică” şi aici totul se întunecă fiindcă deja ghilotina ideologică a căzut pe grumazul nefericitului acuzat. La etichetele de ieri – misticism, ortodoxism, legionarism, naţionalism, reacţionarism, burghezo-moşieresc, ţărănist de-al lui Maniu, naţional-liberal de-al lui Brătianu etc. – se adaugă, cu ziua de azi, alte câteva: naţional-comunist, protocronist şi, mai recent, adept al „dughinismului ortodoxist”, o construcţie tipică pentru o minte incendiată fiindcă, în realitate, o atare asociere este ininteligibilă. În fond, Al. Dughin este sociolog şi geopolitician rus şi nu preot şi, în niciun caz, ierarh al Bisericii Ortodoxe Ruse ca să poată influenţa în vreun fel deciziile Patriarhului rus ori să delanşeze în vreun fel un curent neomistic. Dar dacă am admite c-ar putea s-o facă, ne-am putea închipui că acestea ar trece în politica Rusiei? Nu-mi imaginez că Parlamentul sau Guvernul rus ar ceda deciziile lor Bisericii, fie aceasta chiar şi cea Ortodoxă Rusă. Etichetarea aceasta însă are un alt rol decât pe acela de a comunica ceva inteligibil. Etichetele au funcţia de a sugera atitudini gata confecţionate pentru cei neavizaţi, tineri, în principal. Dintre toate etichetele vechi şi noi, cele socotite deosebit de grave de către neocominternişti sunt cele de protocronism, de fundamentalism ortodoxist, de naţionalism. Dacă te-a calificat cineva aşa (argumentele nu au vreo importanţă, fiindcă utilizatorii etichetelor n-au uzanţa lecturilor şi a studiului riguros, disciplinat etc.) eşti ca şi pierdut, fiindcă pe urmele etichetării se declanşează procedul „morţii civile”. Cel etichetat trebuie închis într-o carantină ideologică, declarat contagios, întâmpinat precum erau leproşii în vechime, adică ocoliţi cu ocoluri mari, ca nu cumva aerul să fie respirat în proximitatea lor. Ceea ce urmează apoi este eliminarea din instituţii, transformarea în ţintă, carantina comisiilor etc. etc. Fenomenul se propagă după dinamica incendierii. Un incendiu a cuprins lumea noastră. Cei ce-o incendiază aruncă vina asupra preoţilor, asupra protocroniştilor, asupra naţionaliştilor, asupra fundamentaliştilor. Va reuşi noul Nero să incendieze minţile spre a ne găsi mai apoi vinovaţi de incendiu tot pe noi!? Aceasta ar fi marea performanţă a vicleniei minciunii, ea este una şi aceeaşi cu forţa stihiei care a declanşat istoria persecuţiilor criminale împotriva creştinilor în Roma incendiată de acum 2000 de ani. Aceeaşi stihie a devastat lumea creştină a Răsăritului după instaurarea regimurilor bolşevice. Nero se întoarce şi după căderea Cortinei de fier. Va reuşi el să incendieze din nou Roma spirituală şi să dezlănţuie un ciclu nou de persecuţii spirituale într-o vreme de criză şi de suferinţe!? Este una dintre întrebările zilei.
– See more at: http://www.ziaristionline.ro/2013/03/26/statul-roman-invitat-in-sala-de-asteptare-paranoia-ratiunii-sau-despre-mintea-incendiata-marginalii-la-un-tratat-de-patologie-politica-un-eseu-fulminant-al-profesorului-ilie-badescu/#sthash.N3XIxxMb.dpuf

Anunțuri

Centrul European de Studii Covasna – Harghita / COMUNICAT

Nr. 9 / 26 iulie 2013

Ioan-Lacatusu-2-copyCentrul European de Studii Covasna – Harghita (CESCH) a luat la cunoştinţă cu surprindere de recenta hotărâre a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), de sancţionare cu avertisment a Centrului European de Studii în Probleme Etnice (CESPE) al Academiei Române, în urma publicării studiilor „Raport pe marginea proiectului Legii Educaţiei Naţionale privind situaţia minorităţilor din perspectiva egalităţii de şanse” şi „Slăbirea comunităţii româneşti din Harghita – Covasna”, studii în care se fac „referiri discriminatorii la minoritatea maghiară”. Potrivit ştirilor din mass-media, sancţiunea a fost aplicată în urma petiţiei înaintată de Cristian Gojinescu la CNCD în care a susţinut că cele două studii conţin afirmaţii şi o terminologie discriminatorii pe criterii etnice, în special în privinţa drepturilor minorităţilor naţionale de a-şi prezenta identitatea etno-culturală şi de a utiliza limba maternă.
Hotărârea CNCD justifică încă o data solicitarea CESCH şi a Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş (FCRCHM) de analizare de către Parlamentul României a activităţii CNCD care, constant, soluţionează în mod subiectiv şi arbitrar cauzele privind posibilele fapte de discriminare a românilor sau maghiarilor din Covasna, Harghita şi Mureş.
Astfel, CNCD se „autosesizează”: în presupuse fapte de discriminare a maghiarilor dar nu se autosesizează în fapte de certa discriminare a românilor din Covasna şi Harghita produse de autorităţile locale, soluţionează diferit speţe identice, tergiversează soluţionarea reclamaţiilor vizând discriminarea românilor etc.
Chiar şi speţa de faţă, în care CNCD îşi permite să cenzureze concluziile unei cercetări ştiinţifice privind asimilarea românilor din Covasna şi Harghita, relevarea „adevărurilor” din zonă fiind discriminatorii pentru minoritatea maghiară este un exemplu de soluţionare discriminatorie de către CNCD a reclamaţiilor. Numai puţin de acum trei luni acelaşi CNCD considera afirmaţia Preşedintelui Consiliului Judeţean Covasna care împărţea românii din judeţ în români băştinaşi „buni” şi români colonizaţi „răi” ca nefiind discriminatorie şi ofensatoare cu argumentul „dreptului la libera exprimare”. Cu alte cuvinte în imparţialitatea sa CNCD decide că românii pot fi ofensaţi şi jigniţi de politicienii maghiari în baza dreptului la libera exprimare în timp ce cercetările ştiinţifice care relevă slăbirea comunităţii româneşti din Covasna şi Harghita prin „grija” unor politici locale bine puse la punct este discriminatorie pentru cei care orchestrează epurarea pe criterii etnice a românilor.
Faţă de această situaţie CESCH va realiza şi va publica un studiu privind modul discriminatoriu de soluţionare a reclamaţiilor de către CNCD pe care îl va înainta Comisiilor pentru abuzuri din cele doua camere ale Parlamentului, precum şi partidelor politice pentru revocarea membrilor desemnaţi de acestea în Consiliul Director al CNCD.
Pe fondul problemei, Consiliul Director al CESCH consideră că hotărârea CNCD de sancţionare cu avertisment a Centrului European de Studii în Probleme Etnice al Academiei Române ca o gravă eroare, care încurajează afirmarea susţinătorilor proiectelor separatiste de obţinere a autonomiei teritoriale pe criterii etnice a aşa-zisului „ţinut secuiesc” şi solicită Academiei Române să conteste în instanţă hotărârea menţionată.
Conducerea CESCH apreciază în mod deosebit preocuparea Centrului European de Studii în Probleme Etnice al Academiei Române pentru cercetarea problematicii specifice spaţiului sud-estului Transilvaniei, sprijinul acordat conceperii şi realizării unor proiecte privind convieţuirea interetnică din judeţele Covasna şi Harghita şi participarea la manifestările ştiinţifice realizate în zonă. Evidenţiem valoarea cercetărilor sociologice întreprinse, sub coordonarea dlui prof. Radu Baltasiu, pentru reconfigurarea strategiilor referitoare la gestionarea proiectelor separatiste şi de enclavizare etnică a aşa-zisului „Ţinut Secuiesc”, la integritatea culturală a comunităţilor, respectiv la infrastructura simbolică şi potenţialul evolutiv al acestora şi la identificarea metamorfozelor comunităţilor (inclusiv a cazurilor de dispariţie şi rezistenţă).
Consiliul Director al CESCH atrage din nou atenţia Parlamentului, Preşedinţiei şi Guvernului României asupra perpetuării unor situaţii deosebit de grave care afectează pe termen lung dăinuirea populaţiei româneşti în judeţele Covasna, Harghita şi Mureş şi solicită elaborarea grabnică a unei strategii care să stopeze acţiunile separatiste promovate de liderii maghiari, cu sprijinul Budapestei şi să asigure caracterul multietnic şi pluriconfesional al celor trei judeţe.

Director
Dr. Ioan LĂCĂTUŞU

Senator PDL: În an de criza ONG-urile minorităților primesc 83 de milioane de lei pentru activități de recreere

Material preluat de pe http://www.tirgumureseanul.ro/detali-stire/lista/home/articol/senator-pdl-in-an-de-criza-ong-urile-minoritatilor-primesc-83-de-milioane-de-lei-pentru-activit.html

news_image_216233_12545Senatorul PDL Marius Pascan spune ca, într-un „an de criza pentru toti”, 19 organizatii ale minoritatilor nationale din Parlament primesc de la buget peste 83 de milioane de lei pentru activitati culturale, religioase si de recreere, UDMR beneficiind de 18 milioane de lei.Senatorul PDL de Mures Marius Pascan a declarat miercuri, într-o conferinta de presa, ca minoritatile din Parlament îsi împart în mod „inexplicabil” o suma totala de 83 de milioane de lei în acest an, în care „e criza pentru toti”. „Pentru acest an s-au alocat 83 de milioane de lei pentru diverse ONG-uri, organizatii reprezentând minoritatile. Este revoltator si ar trebui sa ne dea de gândit. Nu stim cum sunt justificate. De pilda, cei de la UDMR primesc vreo 18 milioane de lei, pentru ca sunt uniune, pe de o parte. De cealalta parte, ca partid. Acum, comparativ, daca-i luam ca partid, cu alocarile care se dau partidelor, imaginati-va de pilda ca PSD, cel mai mare partid din România la ora actuala, a primit 6,2 milioane de lei în acest an, adica de aproape trei ori mai putin decât UDMR”, a spus Pascan. Senatorul a sustinut ca nimeni nu a putut sa indice în mod public cum se cheltuiesc acesti bani si de ce sunt facute „discriminari între minoritari”, în sensul ca sumele, raportate la numarul de persoane dintr-o minoritate, variaza între 15-20 de lei pâna la peste 300 de lei „pe cap de minoritar”. Potrivit datelor puse la dispozitie de senator, 19 organizatii neguvernamentale apartinând minoritatilor nationale din Parlament primesc anul acesta de la buget peste 83 de milioane de lei pentru activitati culturale, religioase si de recreere. – See more at: http://www.tirgumureseanul.ro/detali-stire/lista/home/articol/senator-pdl-in-an-de-criza-ong-urile-minoritatilor-primesc-83-de-milioane-de-lei-pentru-activit.html#sthash.IUM7wJZ9.dpuf

România, o țară de vânzare la preț redus

Un excelent articol care surprinde cât se poate de real situația gravă în care a ajuns România. Care vor fi urmările? Până când vor mai îndura românii condițiile în care li se fură, încet, dar sigur,ȚARA? Este o întrebare care așteaptă răspuns. Până atunci însă citiți articolul preluat de pe http://www.cotidianul.ro/romania-o-tara-de-vanzare-la-pret-redus-218184/

imagesPentru a marca vizita directoarei FMI la București, versiunea în limba franceza a revistei online Slate a publicat o analiză a măsurilor impuse României de creditorii internaționali în ultimii ani și a efectelor acestora. Articolul ’’România, o țară în lichidare de stoc’’, a fost scris de jurnalista Marianne Rigaux și îl prezentăm integral mai jos.

”Poștă, transport feroviar și aerian, energie, sănătate: România vinde la reducere în toate sectoarele. Reduceri impuse de Fondul Monetar Internațional pentru a raționaliza economia țării. ’’În curând nu va mai fi mare lucru românesc în România’’, se glumește amar la București.

Țara este de vânzare, cel puțin vreo zece societăți publice, cu scopul de a șterge datoriile. În 2009, lovită de criză, România a împrumutat 20 de miliarde de euro de la FMI, de la Bruxelles și de la Banca Mondială, pentru a nu se prăbuși. Creșterea economica s-a redus cu 8,5%, iar deficitul bugetar a culminat cu 7,2% din PIB.

Economia românească se comportase bine cu câțiva ani înainte, cu o creștere anuală medie de 6,3% între 2002 și 2008. România și-a pregătit intrarea în UE (devenită efectivă în 2007), iar toți indicatorii erau pe verde. Pe 1 iulie 2010, președintele de centru-dreapta Traian Băsescu a fot obligat să reduca salariile funcționarilor cu 25% și pensiile cu 15%. TVA-ul a ajuns de la 19% la 24%. În jur de 200.000 de funcționari au fost concediați în următorii doi ani. O adevărată terapie de șoc cerută în schimbul celor 20 de miliarde de euro împrumutate.

Pe lângă această politica de austeritate care durează de trei ani, troica a impus statului să privatizeze întreprinderile sale pentru a atrage capital și a retabiliza societățile. ’’Ineficient’’, cosideră economistul român Ilie Șerbănescu. ’’Sunt lichidări mascate. Vindem la preț redus întreprinderi deficitare sub presiunea FMI.’’

Astfel, compania publică de transport feroviar de marfă CFR Marfă a fost cumpărată de Grup Feroviar Roman (GFR) pentru 202 milioane de euro. Valoarea estimată, în urmă cu șase ani, a CFR Marfă era de 2 miliarde de euro. În sectorul transportului aerian, trei societăți publice îndatorate sau în declin (IAR Ghimbav, Avioane Craiova și Romaero Băneasa) figurează și ele pe lista tranzacțiilor. Guvernul român va vinde de asemenea un sfert din cele 96% deținute la compania națională Tarom, membră a Sky Team.

Gaz, avioane și centrale nucleare de vânzare

În domeniul energiei, guvernul a scos pe bursă pachete de 10-15% din acțiunile deținute de stat. Aceste privatizări parțiale privesc Transgaz (transportatorul de gaz), Romgaz (producătorul de gaz) și Hidroelectrica (producător de energie hidro). Guvernul a scos de asemenea la vânzare si 10% din acțiunile Nuclearelectrica, compania care gestionează singura centrală nucleară a țării. Este interesată o companie din China.

Deținută de stat în proportie de 75%, Poșta nu a găsit pentru moment un cumpărător. Prin urmare, societatea a acumulat pierderi de 120 de milioane de euro în ultimii patru ani. Pentru a o face mai atractivă, 3.650 de salariați, adică 11% din angajați, vor fi concediați.

Luând în calcul toate privatizările, sindicatele estimează ca vor fi concediați 17.000 de angajați, pe termen scurt. Lovită deja de măsurile de reducere a salariilor, populația plătește și facturi mai mari la gaze și electricitate. România s-a angajat să liberalizeze gradual aceste două piețe, pentru a se conforma tot instituțiilor financiare internaționale. O aliniere a prețurilor inevitabilă după intrarea în UE. ’’Veche moștenire a comunismului, gazul și electricitatea erau încă vândute sub prețul lor de producție’’, spue Sandrine Levasseur, care urmărește țările Europei de Est în cadrul Observatorului Francez al Situațiilor Economice.

Toate aceste schimbări i-au facut pe români să iasă în stradă, în ianuarie 2012. Picătura care a umplut paharul, proiectul guvernului de a privatiza o parte a sistemului de sănătate, aducând patru asiguratori suplimentari pe piață. Iar aceasta însemna reducerea acoperirii sistemului public de sănătate.

Privatizările au o presă proastă în România. După căderea regimului comuist al lui Nicolae Ceaușescu în 1989, de privatizări au profitat câțiva oameni de afaceri corupți care s-au îmbogățit de pe urma tranziției din anii 1990. Lipsa transparenței tranzactiilor este arătată cu degetul și astăzi. O opacitate care îi face pe investitori foarte timorați.

Achitarea în decembrie a fostului premier Adrian Năstase este o dovadă în plus a incapacității statului român de a pedepsi corupții plasați în funcții înalte. Adrian Năstase a fost condamnat în iunie 2012 la doi ani de închisoare cu executare pentru că a deturnat mai multe milioane de euro, acordând contracte de construcție a autostrăzilor fără licitație.

Românii așteaptă cu nerăbdare revenirea creșterii economice

Românii își amintesc și de povestea rocambolescă din jurul uzinei de produse chimice Oltchim. Scoasă la vânzare în vara trecută, la cererea FMI, și oferită unui om politic și magnat media pentru 45 de milioane de euro, compania a ajuns în cele din urmă în lichidare, pentru că investitorul nu avea cu ce să plătească…

’’Deschiderea către capital are o latură violentă pentru fostele țări comuniste. Cehia a vândut întreprinderile investitorilor străini la sfârșitul anilor 1990 și a obținut creștere economică în câțiva ani’’, spune Sandrine Levasseur. Brutal, dar eficace.

Modificarea majorității politice în România nu a pus sub semnul întrebării angajamentele față de creditorii externi, pentru că guvernul are interesul de a debloca și alte ajutoare. După împrumutul din 2009, guvernul a semnat un al doilea acord de tip preventiv in 2011, un împrumut de 5 miliarde de euro utilizabil în caz de urgență.

Urmările nu se văd încă în viața de zi cu zi, dar România scoate treptat capul la suprafață. ’’Economia este stabilizată, chiar dacă creșterea este redusă și trebuie să fim atenți pentru ca situația să nu se deterioreze din nou’’, spune Nemat Shafik, prim adjunct al directorului FMI. Estimările indică 1,6% creștere pentru 2013, după 0,9% în 2012 și 2,2% în 2011. Este bine, dar nu extraordinar, nuanțează economistul Ilie Șerbănescu: ’’România este o țară emergentă, are nevoie de cel puțin 5-6% creștere pentru ca efectele să se vadă și în salarii.’’

FMI, mulțumit de România

Christine Lagarde se va afla la București pe 15 si 16 iulie, pentru prima sa vizita aici ca directoare a FMI. Jurnalistul Moise Guran nu vede cu ochi buni această vizită. ’’Ne vom felicita reciproc și vom mulțumi FMI pentru că ne-a oferit o centură de siguranță. Dar să fim cinstiți: România a pierdut patru ani. Un acord cu FMI este în realitate un blocaj. O perioadă în care guvernul nu a făcut decât să execute deciziile luate de câțiva contabili obtuzi’’, scrie el pe blogul personal.

Este încă devreme pentru a spune că FMI a reușit în România. În orice caz, instituția financiară ar avea nevoie de un succes, după greșelile (recunoscute) ale acțiunii sale în Grecia. Cât privește guvernul român, el speră să fie felicitat pentru eforturile depuse în vederea obținerii unei noi tranșe pentru 2013-2015. Pentru aceasta va trebui să continue să vândă țara.”

Articol scris de Călin Marchievici

Încotro ne îndreptăm, Doamne? de Dinu C. Giurescu

Ilustrul profesor și Academician Dinu C. Giurescu atrage din nou atenția că ne aflăm în fața unei imaginabile trădări de țară, fapt care s-a petrecut progresiv.
Articolul de mai jos demonstrează acest lucru.
Preluat de pe http://www.cotidianul.ro/incotro-ne-indreptam-doamne-217084/

4156014776_b6a5accd39O ţară poate fi împinsă spre destrămare pe mai multe căi: economic, prin acapararea instituţiilor statului de grupuri de interese, prin dezorganizarea învăţământului, distrugerea sistemului public de sănătate şi pierderea celui propriu de asigurări, cât şi prin „conlucrarea“ tuturor acestor factori.

Este cazul României.

După decembrie 1989 a avut loc lichidarea, la propriu, a peste 90% din industria românească, odată cu reducerea masivă a producţiei meşteşugăreşti, în timp ce întreprinzătorii autohtoni par mai curând ignoraţi de forurile de decizie.

În prezent, la ordinea zilei este privatizarea (vânzarea) resurselor minerale şi energetice, însoţită de afirmaţia – nedemonstrată – a independenţei energetice a ţării!

Harta întocmită de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale arată că toate zonele României, inclusiv platoul aferent al Mării Negre, sunt cuprinse în perimetrele de exploatare acordate la 26 companii străine.

Cu ce rămân cetăţenii acestei ţări în urma acestui val de explorări-exploatări? După contractele aflate în lucru, cu foarte puţin şi, în plus, la cheremul celor care efectuează forajele. Adio, independenţă energetică!

*

Sistemul bancar este controlat în proporţie de peste 90% prin sucursalele din România ale băncilor din alte ţări. Recapitalizarea CEC-ului – capital românesc – este refuzată de instanţele europene. Oare se pregăteşte să moară şi cea mai veche bancă populară românească?

*

Prin împrumuturile contractate de la Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi Banca Europeană, asupra cetăţenilor apasă cea mai mare datorie din istoria contemporană a României.

*

Instituţiile statului – atât la nivelul superior decizional, cât şi pe trepte intermediare – sunt direcţionate de reprezentanţi ai cercurilor de interese transpartinice constituite de mulţi ani. Încercările de a repune legea în drepturile ei se izbesc de refuzul net al acestor reprezentanţi, sub felurite „motivări“. Nu au reuşit până în prezent nici încercările de a clarifica şi eventual sancţiona multiplele „combinaţii“ pe seama avuţiei publice. Vorbim însă repetat şi insistent de independenţa justiţiei.

*

Rolul şi menirea parlamentului – bine definite şi formulate în teorie – rămân a fi verificate şi în practică.

*

Ştergerea treptată a identităţii, a conştiinţei apartenenţei la naţiunea română se operează, de mai mulţi ani, direct asupra tinerilor prin învăţământ, mai ales prin disciplinele umaniste – limba şi literatura şi istoria românilor. Operaţiunea se efectuează prin stabilirea curriculei şi a unor tipare obligatorii pentru manuale, care, prin însăşi alcătuirea lor, îndepărtează încet şi sigur tineretul de la disciplinele respective.

Ţelul educaţiei globaliste este astăzi formarea unui om al secolului XXI interesat de valori materiale şi pseudo-culturale, fără identitate naţională. Cu alte cuvinte, un „pălmaş“ modern.

*

Deteriorarea sistemului public de sănătate din multiple cauze a devenit vizibilă iar exodul medicilor şi a personalului sanitar continuă.

*

Încorporarea cetăţeanului într-un sistem de asigurări prin companii internaţionale înseamnă supunerea acestui cetăţean în final unor reguli standard fără legătură cu posibilităţile şi evoluţia ţării respective, în cazul de faţă, România. Procesul este în curs.

*

Asemenea evoluţii sunt limpede influenţate de tendinţele integratoare ale Uniunii Europene conduse de o birocraţie cu reguli proprii. Reglementările succesive – care merg până la reţeta de preparare a „mititeilor“ – ca şi impunerea regionalizării continentale (obligatorie) – duc spre ştergerea identităţii statelor europene.

*

În ultimă instanţă vine opţiunea esenţială a fiecărui om politic român. Câtă voinţă are – dincolo de apartenenţa la un partid – de a păstra şi apăra valorile proprii româneşti – materiale, morale şi culturale? Cât de mult mai este dispus să se plece, repetat, în faţa directivelor, regulamentelor şi grupurilor de presiune din interior şi din afară?

Cu prea puţine semne pozitive, atitudinile oamenilor politici nu sunt încurajatoare. Tendinţa merge spre slăbirea în continuare şi chiar destrămarea statului şi a naţiunii.

*

Apare ca şi cum s-ar dori să nu se schimbe ceva fundamental, ca starea existentă în 2011-2012 să rămână încă o generaţie cel puţin.

Vom merge în continuare spre destrămare sau dimpotrivă spre o redresare – deocamdată greu de întrevăzut?

Încotro ne îndreptăm, Doamne?

24 iunie 2013
Accesări: 1609
Dinu C. Giurescu
Publicat Luni, 01 iulie 2013

DOCUMENT SECRET: România a cedat PAVILIONUL MARITIM NAȚIONAL unei firme din Cipru!

Preluat de pe http://jurnalul.ro/special-jurnalul/anchete/flota-vanduta-pavilionul-cedat-cum-a-incaput-pavilionul-romanesc-intr-o-cutie-postala-din-cipru-646776.html

flota-vanduta-pavilionul-cedat-cum-a-incaput-pavilionul-romanesc-intr-o-cutie-postala-din-cipru-18456356O gaşcă de băieţi deştepţi a lăsat România fără pavilionul maritim naţional. Acesta a fost trecut pe numele unei firme ascunse în paradisul fiscal din Cipru, care va avea dreptul să înmatriculeze nave în numele statului român.

Toată această afacere de milioane de euro a fost finalizată cu ajutorul fostului director general al Autorităţii Navale Române (ANR) Eugen Olteanu. El a fost numit în funcţie de secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Valentin Preda, pe 12 septembrie 2012. În aceeaşi zi, Olteanu a semnat un contract de agenţie prin care statul român cedează pavilionul maritim, pentru o perioadă de 30 de ani, firmei Ilvana Holding Limited, înfiinţată cu o lună mai devreme, în Cipru. De la sine putere, după semnarea contractului, Olteanu a decis să-l includă în categoria documentelor secrete.

După câteva zile de la semnarea contractului Olteanu a fost schimbat din funcţie, ceea ce poate însemna că şi-a îndeplinit misiunea. Succesorii acestuia în funcţia de director susţin că contractul a fost semnat de Olteanu fără ca acesta să fie împuternicit de către Consiliul de Conducere al ANR, iar clauzele contractuale sunt abuzive, lipsite de suport legal şi în defavoarea statului român.

Povestea a ajuns pe masa procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care au decis neînceperea urmării penale faţă de Olteanu, deoarece contractul nu produce efecte juridice. În schimb, Ilvana a notificat statul român în aprilie 2013 că actul produce efecte, iar neexecutarea obligaţiilor contractuale de către partea română va atrage răspunderea acesteia. Adică, România trebuie să-şi apere pavilionul maritim într-un proces la Curtea de arbitraj de la Londra.