Generalul Berthelot la Târgu Mureş

Liceul Militar „Mihai Viteazul” din Târgu Mureş…Un liceu de elită, dar a cărui tradiţie a fost întreruptă brutal în 1940. Nu a mai fost apoi reluată, deşi în 1977, la Alba-Iulia, a fost reînfiinţat un Liceu Militar purtând acelaşi nume. În localul fostului Liceu Militar „Mihai Viteazul” din Târgu Mureş funcţionează astăzi Universitatea de Medicină şi Farmacie. Doar documente disparate mai amintesc de cadeţii de altădată care-şi plimbau paşii energici pe coridoarele lungi sau de capetele încoronate, prim-miniştrii sau oameni de cultură care i-au vizitat. Printre acele personaje importante, intrate de mult în istorie, dar poate că şi într-o nemeritată uitare, a fost şi generalul Berthelot, un erou al Primului Război Mondial, dar şi un amic devotat şi necondiţionat al României.

*

Liceul Militar „Mihai Viteazul”  a fost înfiinţat în septembrie 1919 în localul Şcolii de cadeţi austro-ungari, şcoală deschisă de autorităţile imperiale în anul 1909 cu un număr de 217 elevi. În timpul imperiului numărul elevilor crescuse progresiv ajungând  în 1912, să aibă 25 de profesori şi 294 elevi (din care 221 maghiari, 44 germani, 5 români, 8 croaţi şi 16 de alte naţionalităţi). Intrarea României în război în 1916 şi pericolul apropierii frontului, au determinat autorităţile austro-ungare să mute şcoala în Ungaria, iar în localul său s-a instalat un spital militar de campanie. Noile realităţi istorice de după 1918, au creat condiţiile propice înfiinţării unui Liceu Militar şi în Transilvania, iar cea mai potrivită locaţie s-a dovedit a fi Târgu Mureşul. O dată în plus, concepţia lui Nicolae Filipescu, ctitor de licee militare după model francez, s-a dovedit viabilă. Atunci, dar şi mai târziu, aceste licee au demonstrat că sunt adevărate pepiniere de cadre de elită pentru armata română, dar şi pentru domenii din viaţa civilă.

Punctul forte – matematica

Liceul şi-a început cursurile cu două clase, dar abia pe data de 20 noiembrie 1919, deoarece localul ce i-a fost repartizat necesita reparaţii ample, urmare a distrugerilor suferite în timpul războiului. În anii următori s-a mai adăugat câte o clasă ajungând ca în 1923 să aibă 7 clase. În anii 1925, 1926 şi 1929, Liceul Militar „Mihai Viteazul” şi-a recrutat elevi numai din Transilvania şi Banat, dar în ceilalţi ani i-a recrutat din întreaga ţară. An de an numărul elevilor a crescut preogresiv ajungând ca în 1931, în liceu să fie înmatriculaţi 612 elevi. Condiţiile de admitere erau deosebit de grele: apţi din punct de vedere fizic şi psihic, buni la carte, dar buni şi la sport. Nu puţini erau cei care renunţau după ce erau admişi, deoarece rigoarea militară şi asprimea cazonă nu erau uşor de suportat. Cadrele didactice cuprindeau atât un corp de profesori civili (români şi francezi), dar şi un corp de cadre didactice militare. Pregătirea teoretică se axa în mod deosebit pe materiile reale, fizica, chimia, matematica, ultima dintre aceste discipline bucurându-se de o mare atenţie în programele şcolare. Era de fapt şi cea care dădea mari bătăi de cap elevilor – procentajul de coringenţi demonstra acest lucru. Elevii Liceului Militar „Mihai Viteazul” din Târgu Mureş erau însă preocupaţi de această disciplină şi o tratau cu toată seriozitatea. O dovadă în acest sens o constituie şi revista „Ştiinţă şi progres”  pe care liceul o edita lunar. La disciplina matematică elevii Liceelor Militare – inclusiv cei din Târgu Mureş – obţineau rezultate de excepţie. Spre exemplu, la concursul naţional instituit în 1935 de „Gazeta Matematică”, din cele 8 premii, 7 au fost câştigate de elevii Liceelor Militare şi doar unul singur de un elev de la un liceu civil. Era un raport excelent având în vedere că la vremea aceea existau doar 6 licee militare, pe când licee şi gimnazii civile erau în total 143. Chiar marele matematician Gheorghe Ţiţeica, a ţinut să remarce cu această ocazie: „Pentru disciplinare, matematica este cea mai bună şi merge mână-n mână cu armata….”

Capete încoronate la Târgu Mureş

Graţie Palatului Culturii, a domeniilor de vânătoare existente în zona Călimanilor, dar şi a caselor de vacanţă de la Sovata şi Lăpuşna, zona Mureşului era foarte des vizitată de Casa Regală a României. Şi-au purtat paşii pe aici, Ferdinand I, Carol al II-lea, Regele Mihai I, Regina Maria, Principesa Ileana, Prinţul Nicolae (fratele lui Carol), Miron Cristea, Nicolae Iorga, George Enescu….Dintre obiectivele vizitate cum era şi firesc, nu putea să lipsească Liceul Militar „Mihai Viteazul”. Chiar şi generalul Henry Berthelot, cel care devenise un prieten statornic al românilor încă din Primul Război Mondial, a vizitat Târgu Mureşul şi Liceul Militar din localitate în 1922, atunci când venise să asiste şi la încoronarea Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria la Alba-Iulia. Nu ştim dacă impresiile sale vis-a-vis de Liceul Militar sunt consemnate undeva, dar cu siguranţă că a fost impresionat de tinerii elevi. Cei mai mulţi dintre importanţii vizitatori au ţinut însă să imortalizeze clipa printr-o semnătură depusă în Cartea de onoare a Bibliotecii Judeţene…Un reper lapidar şi aproape insignifiant în calea curgerii inexorabile a timpului.

Nicolae  BALINT

(Caseta)

Spre exemplu, promoţia 1926, care avea 100 de absolvenţi (67 deveniseră ofiţeri, 15 ingineri, 8 judecători şi avocaţi, 6 profesori şi înalţi funcţionari de stat), s-a reîntâlnit – după un obicei care se păstrează şi azi – în 1936. S-au dus şi au depus cu pietate o coroană de flori la mormintele profesorilor care decedaseră între timp. Au stabilit că se vor întâlni după 8 ani, adică în 1944, pentru că se împlineau 25 de ani de la înfiinţarea liceului lor. Nu s-au mai reîntâlnit însă niciodată la un loc. A urmat refugiul din 1940, unii au murit pe front în al Doilea Război Mondial, iar alţii au murit în închisorile comuniste. Odată cu ei dispărea o generaţie cu visele şi speranţele ei.

Anunțuri

Agent al serviciilor speciale arestat la Targu Mures

Petru P. Capotă, 35 de ani, inginer, originar din Sibiu. Potrivit documentelor prezentate, aceasta era identitatea agentului de informaţii arestat de Poliţia mureşeană. Arestarea s-a produs la Târgu Mureş, pe strada Horea, nr. 3. Cel reţinut nu a opus rezistenţă. Asupra lui s-a găsit o servietă cu documente care, din înalt ordin ministerial, a fost sigilată şi trimisă la Bucureşti. La două zile după arestare, Petru P. Capotă, încătuşat şi escortat de doi lucrători de Poliţie, a plecat spre Bucureşti.

*

Jocuri duplicitare

În contextul atât de tulbure creat după Al Doilea Război Mondial, consecinţă directă a înţelegerilor convenite între cei Trei Mari, la Yalta şi ulterior la Postdam, serviciile speciale româneşti – multe şi atunci, dar nu chiar ca acum – s-au aflat într-o postură cât se poate de ingrată. La comanda lor, imediat după 23 august 1944, s-au perindat persoane, care dincolo de capacitatea lor profesională şi care în cele mai multe cazuri nu poate fi pusă la îndoială, au făcut totuşi – forţaţi fiind şi de împrejurări -, jocuri complicate şi chiar duplicitare uneori, pentru a-şi demonstra astfel loialitatea faţă de noii stăpâni impuşi din afară. Juraseră credinţă Patriei şi Regelui, dar pentru că şi în cazul lor funcţiona instinctul de autoconservare, au acceptat noile realităţi şi au făcut astfel jocul cerut de comuniştii români secondaţi îndeaproape de consilierii sovietici. Pe de altă parte, trebuie recunoscut faptul că şi în acele împrejurări atât de grave, unii dintre conducătorii serviciilor speciale româneşti nu s-au ridicat la înălţimea aşteptărilor impuse de pregătirea lor şi de situaţia de facto, dovedind orgolii personale mărunte şi greu de înţeles azi, întreţinând rivalităţiile dintre servicii şi chiar dintre persoane, fapt care a alimentat, uşurat şi susţinut „opera” de epurare a respectivelor servicii de către comunişti. Pe data de 11 martie 1945 au fost arestate 30 de cadre superioare de informaţii din Direcţia Generală a Poliţiei şi din Serviciul Special de Informaţii, care după aproape cinci luni de anchetă, au fost condamnate la ani grei de temniţă. Cu foarte rare excepţii, atitudinea discutabilă manifestată de unii şefi din informaţiile româneşti, nu i-a scutit nici pe ei de condamnările de care aveau să „beneficieze” ulterior, drept recunoaştere a meritelor dovedite în slujba preluării puterii de către Partidul Comunist din România. Cu alte cuvinte „Maurul şi-a făcut datoria, maurul poate să moară”…

Dr. Strul Mauriciu, comisarul comunist de tristă faimă al Siguranţei mureşene

Între 6 martie 1945 – februarie 1948, director general al Poliţiei a fost numit generalul Constantin Popescu (1893-1985). Pe lângă formaţia sa de ofiţer de informaţii provenit din Secţia a II-a a Marelui Stat Major, acesta beneficia şi de statutul de vechi ilegalist comunist, unul dintre puţinii comunişti din armata română, care nu fusese descoperit de organele de contrainformaţii în timpul regimului Antonescu. El a fost cel care, în noua funţie încredinţată de comunişti, a reorganizat Direcţia Generală a Siguranţei Statului, subordonată Poliţiei române, direcţie ce avea în compunere 12 Inspectorate Regionale de Siguranţă, printre care şi unul cu sediul la Târgu Mureş. Popescu a reorganizat întregul aparat de conducere al Poliţiei, l-a epurat pe baze juridice asigurate de legile pregătite de ministrul Justiţiei, Lucreţiu Pătrăşcanu, şi a asigurat înfiltrarea masivă a comuniştilor în Poliţie şi în Siguranţă. În astfel de condiţii, a ajuns să conducă Siguranţa mureşeană comisarul de tristă faimă, ajuns mai târziu colonel de Securitate, dr. Strul Mauriciu, evreu maghiar. În ceea ce priveşte un alt serviciu foarte important cu atribuţii în domeniul informaţiilor, Serviciul Secret de Informaţii (S.S.I.), după 23 august 1944 şi până în 1951 când va fi desfiinţat, avea să treacă prin două reorganizări şi mai multe epurări. Din cei şase conducători pe care i-a avut în acest interval de timp, cinci aveau să fie ulterior arestaţi şi condamnaţi de comunişti, iar doi dintre aceştia aveau chiar să sfârşească în închisoare. S.S.I., aflat în 1946 în subordinea Preşedinţiei Consiliului de Miniştri – potrivit înstrucţiunilor privind munca de informaţii şi contrainformaţii aflate în vigoare la acel moment –  ar fi trebui să colaboreze cu Direcţia Generală a Siguranţei Statului, lucru care de multe ori nu s-a întâmplat. Cazul Capotă, petrecut în decembrie 1946, la Târgu Mureş, actorul principal susţinând că este agent S.S.I., ar putea fi unul dintre acestea, dar există în opinia mea – cel puţin aşa rezultă din documentele cercetate de mine – încă multe necunoscute.

Ce misiune a avut Capotă la Târgu Mureş?

Aşa cum a rezultat din documentele anchetei desfăşurate la Târgu Mureş, ocazie cu care Petru P. Capotă îşi declinase calitatea de agent S.S.I., acesta se afla în acest oraş din data de 23 noiembrie 1946. Închiriase chiar o locuinţă pe strada Horea, nr. 3. În judeţ şi în Târgu Mureş luase legătura cu mai multe persoane printre care şi cu mr. Gh. Vasiliu din Corpul Vânătorilor de Munte, mare unitate ce-şi avea comandamentul în oraş. În adresa cu nr. 7587 din 24 decembrie 1946, dr. Strul Mauriciu, şeful Siguranţei locale, menţiona „a fost descoperit (Petru P. Capotă – n.a.) că ia contact cu diferite persoane din Târgu Mureş şi din judeţ pentru a culege informaţiuni ce interesează Siguranţa Statului.” Maiorul Vasiliu fusese cel care informase Siguranţa mureşeană, instituţie care ulterior, pe data de 22 decembrie 1946, după mai multe verificări şi filaje succesive, avea să-l aresteze pe Capotă la adresa anterior menţionată. Arestarea lui Capotă s-a făcut de către comisarul ajutor Lote Vasile, un alt viitor torţionar local devenit notoriu, ajutat de agentul de poliţie Gheorghe Munteanu. Printre actele şi documentele reţinute cu această ocazie, se afla şi un carnet de identitate C.F.R., în cuprinsul căruia era menţionat numele şi funcţia deţinătorului, dar şi instituţia („Petru P. Capotă, şef birou S.S.I. – Preşedinţia Consiliului de Miniştri, carnet emis la data de 27 iunie 1946”). În cuprinsul raportului său, înaintat Direcţiei Generale a Siguranţei Statului, dr. Strul Mauriciu, mai menţiona faptul că „…toate actele găsite la el au fost strânse şi sigilate de noi în prezenţa sa, fără ca noi să luăm cunoştinţă de conţinutul lor.” Cazul în speţă nu are nimic spectaculos, poate doar în eventualitatea că identitatea declinată de Capotă ar fi fost cu totul alta. Luat însă ca atare, cazul ar putea pune în discuţie lipsa de cooperare, la momentul respectiv, între două servicii cu atribuţii pe linia culegerii de informaţii. Rămân totuşi cîteva întrebări pertinente, dar incitante. Care era conţinutul documentelor sigilate de Siguranţă? Ce persoane au fost contactate de Capotă? Care era subiectul (domeniul de interes) în discuţiile purtate de el cu persoanele respective? Şi ceea ce este cel mai important, cine-i încredinţase respectiva misiune care în final dusese la arestarea sa? Nu e lipsit de relevanţă nici faptul că misiunea lui Capotă la Târgu Mureş, – ATENŢIE! – începuse la doar patru zile de la consumarea alegerilor parlamentare din 19 noiembrie 1946, alegeri care aveau să dea câştig de cauză comuniştilor, în condiţiile binecunoscute azi. Pe data de 24 decembrie 1946, în Ajun de Crăciun, Petru P. Capotă, încătuşat şi însoţit de doi agenţi de poliţie pleca spre Bucureşti. Nu ştim dacă Noul An, 1947, l-a prins în libertate sau în arestul de la sediul Poliţiei Capitalei. În fond, nici nu prea contează şi asta pentru că Petru P. Capotă, nu era nimic altceva decât un biet pion pe o tablă de şah imaginară. Oricum, un pion fără şansă…pentru că pionii sunt întotdeauna sacrificaţi, nu-i aşa? 

Nicolae BALINT