INVITAȚIE

Anunțuri

Eveniment de excepție la Târgu-Mureș

Lansarea revistei ”VITRALII – LUMINI ȘI UMBRE”

–          Revista Veteranilor din Serviciile Române de Informații –

Subsumată dezbaterii cu tema ”Valențele comunicării din perspectiva promovării culturii de securitate”, lansarea revistei mai sus menționate, eveniment ce va avea loc pe data de 4 aprilie a.c., este de așteptat, desigur, să suscite interesul participanților. Fiecare număr al revistei – o revistă ”tânără” după cum veți avea ocazia să constatați – stârnește de fiecare dată prin conținutul pe care-l promovează, dezbateri aprinse. La lansarea de la Târgu-Mureș, vor fi prezente figuri cunoscute și recunoscute. Colonelul S.R.I. (r.) Filip Teodorescu, fost locțiitor al șefului Direcției de contraspionaj din DSS, în anul de grație 1989, autor al volumului ”Un risc asumat”, prof.univ.dr. Cristian Troncotă, apreciat cercetător și cunoscător al istoriei serviciilor de informații românești și un prolific autor de carte, precum și prof.univ. dr. Corvin Lupu, autor al unor incitante articole și studii de securitate, dar și un critic virulent al stării actuale de lucruri, vor fi probabil figurile centrale ale evenimentului de la Târgu-Mureș. Prezența la această manifestare a unor oameni cu o bogată expertiză în domeniul informațiilor și contrainformațiilor, precum generalul de brigadă S.R.I. (r.) Vasile Mălureanu, fost lucrător într-o importantă structură centrală a S.R.I. și generalul de brigadă S.R.I. (r.) Nechifor Ignat, fost șef al Secției S.R.I. Sibiu, vor da cu siguranță un plus de consistență evenimentului.

O revistă care incită la dezbatere și studiu  

Editată de Asociația Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din S.R.I., revista ”Vitralii – Lumini și umbre” se dorește a fi o tribună de expresie a celor care au activat în serviciile române de informații și contraspionaj și care au astfel posibilitatea să-și expună într-un mod cât se poate de echilibrat, ideile, opiniile și considerațiile pe marginea unor evenimente trăite, ale unor cazuri pe care le-au avut în lucru sau a unor posibile evoluții din perimetrul geografic european și internațional. Dincolo de un anume grad de subiectivism, firesc de altfel pentru articolele care relatează experiențe personale – dureroase, în unele cazuri – toate acestea la un loc, se constituie însă într-un important aport la formarea și promovarea culturii generale de securitate. În peisajul publicistic actual, această revistă reprezintă – trebuie să recunoaștem – un fapt de normalitate, dar și un demers necesar și curajos. Spun aceasta întrucât, în societatea românească actuală, din ce în ce mai lipsită de repere morale și valorice, există încă din păcate multe suspiciuni, dar și o oarecare respingere și reținere față de instituțiile cu profil de intelligence. În opinia mea, această stare de fapt este generată de mai mai mulți factori care acționează conjugat. Este vorba aici, atât de persistența la nivelul mentalului colectiv ale unor reminiscențe ale trecutului și a unor clișee legate de Securitatea comunistă, induse prin emisiuni radio-TV și publicații cu evident caracter persuasiv, dar partizan, cât și de pierderea unor repere morale și identitare, coroborate cu o insuficientă comunicare și deschidere a instituțiilor cu profil de intelligence spre societatea civilă, societate care nu este familiarizată cu problematica și atribuțiile acestora, așa cum se întâmplă, spre exemplu în SUA, Anglia sau Israel. Se cuvine menționat faptul că revista s-a impus în timp și prin profesionalismul și recunoașterea științifică a celor care-și dau girul pentru apariția fiecărui număr și care fac parte din consiliul editorial al revistei. Îi am în vedere aici pe distinșii prof.univ.dr. Gheorghe Buzatu, academician Dinu C. Giurescu, prof.univ.dr. Corvin Lupu, dr. Alex Mihai Stoenescu și prof.univ.dr. Cristian Troncotă.

Cultura generală de securitate, ca necesitate

La modul clasic, în orice stat care se respectă, deciziile politice majore – mă refer în primul rând la cele care vizează politica externă – se iau abia după ce, într-un cadru relativ restrâns, se analizează posibilele implicații și consecințe pe termen lung sau scurt ale respectivelor decizii. O decizie corectă politic ar trebui să se bazeze întotdeauna pe informații corecte și de calitate obținute în mod oportun și, desigur, din surse mai mult sau puțin deschise. Aici intervine măiestria serviciilor specializate în procurarea de informații. Dacă noi, ca stat, căutăm să obținem informații cât mai ample și de calitate fără a aduce atingere relațiilor pe care le avem cu diferitele state de pe mapamond, și acestea la rândul lor, vor face același lucru. Vor opera pe teritoriul statului român cu intenția de a-și procura informațiile necesare din medii de interes variate. Evident, în aceste condiții statul român va încerca contracararea acestor acțiuni cu costuri minime, și la modul cât se poate de discret și profesionist. În spatele unor spectaculoase fapte de istorie contemporană se află de cele mai multe ori, munca asiduă, discretă și nu lipsită de riscuri, a unor instituții de intelligence. Dacă liderii politici ai momentului vor rămâne înscriși în cărțile de istorie, cei care lucrează în asemenea instituții specializate, vor râmâne – și trebuie să rămână – niște anonimi.

Noi provocări pentru instituțiile de intelligence

În acest sens, într-un articol publicat în urmă cu un an, colonelul S.R.I. (r.) Filip Teodorescu spunea, citez: ”Oamenii înțeleg, prin exemplele concrete oferite, că activitatea de informații nu numai că este veche de când a apărut lumea civilizată, ci ea s-a practicat și se practică indiferent de regimul politic al unui stat.” Mai mult decât atât, domnia sa, în același articol atinge însă o problemă cât se poate de sensibilă. Ea se referă la modul cum este catalogată munca de informații și cei care o fac, în raportare directă la regimul politic. Spune domnia sa în același articol, citez: ”Nimeni nu va putea da un răspuns coerent și logic, de ce informatorii români ai unor servicii de spionaj străine – fie ele sovietice sau americane, sau ungare, sau ale oricui doriți – pot fi lăudați, decorați, săltați în funcții, iar informatorii și ofițerii care au contribuit la prinderea lor, trebuie aruncați în gura unei prese flămânde de scandal, blamați public și târâți pe la tot felul de audieri.” În momentul de față, pericolele la adresa ordinei și siguranței naționale sunt mult amplificate și de noile provocări ale momentului: criza economică mondială, terorismul internațional și renașterea naționalismului extremist. În acest context, activitatea serviciilor românești de intelligence trebuie înțeleasă și respectată. Cu o singură condiție: un grad mult mai ridicat de transparență a acestor instituții, precum și controlul parlamentar real al acestora.

”Singurul caz clasic de spionaj-trădare, din anii 1988-1989, în care Nicolae Ceaușescu, după îndelungi ezitări, a aprobat arestarea și deconspirarea lui în presă, a fost cel al lui Răceanu Mircea (….) Răceanu Mircea a fost arestat în momentul când se îndrepta spre locul de întâlnire cu un cadru C.I.A. ce lucra la Ambasada S.U.A. din București, pentru a-i preda un material informativ copiat de pe documente strict secrete aparținând Ministerului Afacerilor Externe român (…) Nu m-a surprins impertinența cu care Răceanu Mircea a încercat în primăvara anului 1990 (dar și în 2011 – n.m.) să prezinte actul său de trădare drept atitudine anticeaușistă…”

(Col. Filip Teodorescu, fragment din volumul ”Un risc asumat”, Editura Viitorul Românesc, 1992, pp.25-26)

 

 

 

 

”Cazul generalului Ioan Șerb a reprezentat pentru contrainformațiile militare o spectaculoasă lovitură dată agenturii GRU din România. Cu studii militare făcute în URSS, Ioan Șerb a promovat rapid în ierarhia militară, ajungând șeful trupelor de grăniceri (…) În 1971, generalul Șerb a fost arestat. În anchetă, el a recunoscut că a trădat în favoarea sovieticilor. Al doilea caz semnificativ se referă la generalul Arhip Floca (…) Generalul Floca era agent cu vechi state de serviciu în slujba GRU și avea în legătură operativă alți agenți din rândul ofițerilor armatei române. Ca măsuri de neutralizare, conducerea M.Ap.N., cu avizul lui Ceaușescu, a hotărât pensionarea anticipată a generalului Arhip Floca și scoaterea din rândurile armatei a tuturor ofițerilor care rămăseseră fideli URSS. Un alt caz interesant, rezolvat de Contrainformațiile militare se referă la generalul Vasile Petruț…”

(Prof.univ.dr. Cristian Troncotă, fragment din articolul ”Despre unii trădători care i-au servit pe sovietici”, publicat în revista ”Vitralii – lumini și umbre”, nr. 6/martie 2011,  pp.31-34) 

 

”În ceea ce mă priveşte, recunosc că sunt nostalgic după ceea ce înseamnă demnitate naţională. De aceea spun adevăruri care supără. Nu se poate accepta orice! După lovitura de stat din decembrie 1989, noii stăpâni ai fostului lagăr comunist ne-au luat pieţele comerciale, externe şi interne, ne-au lichidat şi înstrăinat economia și în complicitate cu uneltele lor din România, ne iau aurul din Apuseni, petrolul, baza materială a societăţii, brazii şi stejarii falnici, băncile, pământul. Le-am acceptat pe toate, în numele democraţiei, atât de fragilă şi contestabilă. Acuma s-a trecut la o nouă fază. Ni se ia şi demnitatea naţională. Ni se fură istoria. Este mult prea mult…”

(Prof.univ.dr. Corvin Lupu, fragment din articolul ”Impactul problematicii Holocaustului asupra României contemporane”, apărut în ianuarie 2012, în revista Art-Emis Academy)


”… ne-am concentrat pe priorităţi legate de fenomene de securitate naţională asociate acestei evoluţii care afectează UE, lumea, în general, astfel încât combaterea evaziunii fiscale, fie prin operaţiuni, fie prin transmitere de informaţii, securitatea energetică a României, aspecte legate de crima organizată, cu ramificaţii în zona economică, aspecte legate de criminalitatea transfrontalieră, au fost abordate plenar în sute de informări ale Serviciului şi în sute de operaţiuni care au adus, până la urmă, beneficii bugetului statului într-o asemenea perioadă dificilă (…) Din punct de vedere al riscurilor şi al ameninţărilor clasice, şi mă refer aici la terorism, am avut permanent în vedere creşterea acestui risc în raport de ceea ce se întâmplă în plan european (…) Din punct de vedere al intereselor strategice ale României, ne aflăm într-o zonă geopolitică de mari interferenţe astfel încât pe linia misiunii noastre clasice de asigurare a contraspionajului am încercat să detectăm, să oferim cunoaştere în legătură cu preocupările altor state, în special din zona estică, referitoare la evoluţii în această zonă de importanţă, repet, strategică deosebită. Nu doar amplasarea scutului antirachetă american pe teritoriul României, dar şi dezvoltările energetice la Marea Neagră fac din aceste preocupări o chestiune pe termen mediu şi lung.”

(Ambasador George Maior, director al SRI, fragment din discursul rostit pe data de 23 martie a.c., cu ocazia bilanțului instituției, pe anul 2011)

Nu ratați! În curând, lansare de carte

Florea Bogdan, Emil A. Dandea, Zaharia Husarescu, Bernady György sau Marton Aron sunt doar câteva din personajele care apar în această carte. Oameni mai mult sau mai puțin obișnuiți, în situații mai mult sau mai puțin obișnuite. Unii dintre ei au făcut politică cu multă pasiune, alții au făcut  spionaj…iar în alte cazuri, și una și alta. Evident, fiecare dintre ei a acționat conform propriilor convingeri, după capacitate și posibilități. Dar despre toate acestea, la timpul potrivit. Urmăriți cotidianul ”Zi de Zi” care vă va informa cu promptitudine despre data, ora și locul evenimentului. Cartea poate fi procurată și prin comandă după data de 25 aprilie a.c. sau la telefon 0748-894529.

 

O anchetă la Primăria Târgu-Mureș și un scandal politic

de Nicolae BALINT

De la tribuna Parlamentului României, deputatul liberal dr. Aurel Russu profera în 1925 grave acuzații la adresa primarului orașului Târgu-Mureș, cunoscutul și apreciatul om politic, dr. Emil Aurel Dandea (FOTO 1), liberal și acesta. Mai mult decât atât, Russu – personaj cu un trecut destul de dubios, așa cum se va dovedi la final – îl acuza chiar și pe prefectul de Mureș că ar fi avut cunoștință de ”gravele abuzuri” ale primarului Dandea, dar nu a informat guvernul aşa cum s-ar fi cuvenit. Care erau de fapt acuzaţiile formulate de deputatul Russu și cât de fundamentate s-au dovedit acestea la final?

Declarații dispărute din biroul prefectului…

Din ordinul guvernului, care a fost obligat să se autosesizeze în urma gravelor acuzații formulate de Russu, un înalt oficial din Ministerul de Interne a venit la Târgu-Mureș pentru a le cerceta, atât acuzațiile formulate împotriva primarului Dandea, cât și pe cele formulate la adresa unora dintre funcționarii din subordinea acestuia. Cu adresa nr. 16176/C, directorul Dumitru Tomescu din cadrul Ministerului de Interne, care avea să devină ”un familiar” al acestor locuri pe parcursul anilor următori – vezi cazul Bernady – a fost împuternicit să facă cercetări la Târgu-Mureș. Acuzaţiile erau deosebit de grave: corupţie, mită şi abuz în serviciu. După ce a sosit în oraș, pe data de 1 august 1925, Tomescu a demarat primele cercetări. Acesta a luat legătura cu deputatul dr. Aurel Russu, cunoscut avocat în baroul local – și cel care sesizase Parlamentul și indirect guvernul – dar și cu prefectul. Aspectele cercetate, dar și concluziile finale au fost consemnate de Tomescu în raportul cu nr. 24173/C – 1925, din 12 noiembrie 1925. Oarecum bizară s-a dovedit a fi însă depoziția prefectului, consemnată lapidar de Tomescu în raportul final.„Domnia sa – scria Tomescu în raport, cu referire la prefect – cunoaște unele fapte incorecte de luări de mită pentru acte obligatorii și chiar posedă 5-6 declarațiuni scrise în această privință…dar aceste declarațiuni au dispărut chiar din biroul său.”

….și declarații retractate

Foarte meticulos, Tomescu a făcut cercetări minuțioase și ample. Unul dintre cei reclamați era șeful contabilității primăriei, Traian Roșu, considerat ca fiind un apropiat al primarului Dandea. Roșu era nominalizat de Russu ca „incorect și incapabil” și, potrivit aceluiași Aurel Russu, șeful contabilității nu folosea bicicleta ce-i fusese repartizată de primărie pentru a se deplasa în control la percepțiile de barieră, și asta pentru că, reclama Russu, „pe acea bicicletă au fost văzute persoane străine de primărie…” Dacă unele acuzații, precum cea de mai sus ar putea să ne stârnească râsul, azi, altele însă trebuiau investigate cu mare atenție. Spre exemplu, Tomescu a cercetat foarte atent  și scrupulos aspecte ce vizau cumpărarea și vinderea de către primărie a unor imobile din oraș, modul cum se angajau lucrările de interes public, cum se țineau licitațiile, cum se acordau subvențiile, evidența donațiilor în favoarea primăriei, etc. În proporție de peste 90 %, cele reclamate s-au dovedit însă a fi total neîntemeiate. În reclamația sa adresată verbal de la tribuna Parlamentului, dar și în scris, dr. Aurel Russu se bazase și pe depoziții ale unor funcționari din primărie, precum Cosma Barna și Cornel Lipovan, care însă ulterior – de teamă sau poate din lașitate ?! – au retractat cele declarate inițial.

Cărămizi gratuite sau la preț mai mic pentru „persoanele favorite”

Un alt aspect reclamat de Aurel Russu, viza activitatea Fabricii de cărămizi aflată în subordinea primăriei. Potrivit reclamației, din fabrică „s-au transportat cărămizi persoanelor favorite (primarului – n.a.), gratuit sau sub preț, ceea ce a cauzat enorme pagube orașului.” Printre cei nominalizați ca „favoriți” ai primarului Dandea era și profesorul universitar, eminentul luptător pentru Marea Unire de la 1918, Simion Mândrescu. Și în acest caz, reclamația s-a dovedit însă total neintemeiată. Mândrescu cumpărase într-adevăr cărămizi, în două rânduri dar, așa cum rezulta și din acte, plătise prețul de desfacere, iar singurul favor care i se facuse – așa constatase Tomescu – a fost acela că vagoanele în care cărămizile fuseseră încărcate nu au staționat prea mult în gara Târgu-Mureș, Dandea îngrijindu-se personal ca acestea să plece spre București imediat după încărcare. În finalul raportului întocmit de Tomescu, se formula clar, fără niciun fel de echivoc că „Cercetând partea de responsabilitate a d-lui primar Emil Aurel Dandea pentru neregulile semnalate mai sus, am constat că domnia sa și-a făcut datoria la timp…Dacă totuși s-au constat nereguli, acestea sunt făcute de funcționarii găsiți vinovați, fără a se putea dovedi că dl. primar sau ceilalți consilieri au avut cunoștință de ele…” Funcționarii considerați vinovați pentru unele nereguli constatate de cercetările lui Tomescu, au fost Sabin Pasere și Vasile Togănel, în cazul acestora fiind sesizată de altfel comisia de disciplină. Cu alte cuvinte, Dandea a fost exonerat de orice răspundere. (FOTO 2 – Statuia lui Emil A. Dandea din centrul orașului Târgu-Mureș) 

Acuzatorul se transformă în acuzat

După ce raportul final al lui Tomescu îi parvenise pe cale oficială și lui Dandea, acesta, prin intermediul presei locale de limbă română, i s-a adresat lui Aurel Russu. „Deci, deși târziu – declara cu satisfacție Dandea – s-a făcut lumină. Lumina a zădărnicit planurile d-lui Aurel Russu…” Dandea îi cerea lui Russu să nu se pună la adăpostul imunității de parlamentar, ci să iasă public în presă și să dea explicații asupra motivelor reale ale acuzațiilor făcute. Dandea mergea chiar mai departe. Replica sa a fost una foarte dură, dar și foarte bine gândită și fundamentată. În articolul intitulat „Cine este actualul deputat Aurel Russu? Caracterul, moralul și îmbogățirea lui”, Dandea – care se pare ca beneficiase (de unde oare?) de informații foarte detaliate despre Russu – îi aducea aminte acestuia din urmă, de fapte petrecute în timpul Austro-Ungariei. Concret, era vorba despre o fraudă de peste 50.000 de coroane austriece, pe care ar fi comis-o Aurel Russu, în calitatea sa de fost director al Băncii sibiene „Lumina”, sucursala din Târgu-Mureș. Frauda – urmare a unor falsuri repetate – fusese descoperită de autoritățile bancare austriece, care însă au acceptat să mușamalizeze cazul, la cererea Băncii „Lumina” care dorea discreție pentru a-și proteja imaginea. Paguba a fost recuperată integral de la Russu și rudele sale, dar tot la fel de discret, acesta a fost dat afară din Bancă, însă cu reputația serios terfelită. Dandea îi mai aducea aminte lui Russu până și numele celor care cercetaseră și rezolvaseră la vremea respectivă, cu multă discreție acel caz de fraudă bancară. La fel de ferm și sigur pe el, Dandea îi mai cerea lui Aurel Russu să-și facă publică declarația de avere și sursele acestei averi. „Teza susținută de dv. – i se adresa Dandea, prin presă, lui Aurel Russu – că ați câștigat averea în calitate de advocat, nu o putem primi din plauzibilul motiv că și înainte de a vă fi făcut deputat ați fost advocat, însă sărac lipit pământului, ba și amenințat cu pușcăria.” Ca o ironie a sorții, dacă Aurel Russu a scăpat de închisoare, Dandea avea însă să cunoască avatarurile închisorilor comuniste. Și asta, pe baza unor acuzații din anii ‘30, formulate – dar niciodată dovedite – de alți dușmani politici. Aceasta însă e o altă poveste…

 

Miskolczy Dezső, ”omul-punte” între două culturi

În 1940, imediat după Diktatul de la Viena, a fost numit de guvernul maghiar horthyst în importanta funcție de rector al Universității ”Ferenc József I” din Cluj. După mai bine de patru ani de ocupație maghiară, în octombrie 1944 îi preda Universitatea din Cluj, dr. Iuliu Hațieganu. Nu fără regrete și nu fără oarecare împotrivire. Realitățile istorice îi vor impune însă adoptarea unei noi atitudini, dar după negocieri intense cu dr. Petru Groza, Primul-ministru al României. Va accepta apoi, începând din 1946, să fie printre membrii fondatori al nou înființatului Institut de Medicină și Farmacie din Târgu-Mureș. Cetățean maghiar de naționalitate maghiară, dr. Miskolczi Dezső, un om cu o carieră științifică impresionantă, va învăța românește și va rămâne în România – în orașul de pe Mureș – până în toamna anului 1964 când va pleca definitiv în Ungaria. Potrivit propriilor sale consemnări, aflate în dosarul de la C.N.S.A.S., și evidențiate dealtfel de dr. Mihai Ardelean din Târgu-Mureș, dr. Miskolczi Dezső, om de ştiinţă în primul rând, dar deosebit de religios, s-a considerat în ultima parte a vieții sale, a fi ”omul-punte între două culturi” dar, așa cum spunea tot el,  ”din păcate, acest lucru nu întotdeauna se înțelege just nici la Budapesta și nici la București.”

                                                                      *

”Istorii locale. Bagatele provinciale”, noul volum apărut la Editura ”Ardealul” din Târgu-Mureș, coordonat de Mihai Ardelean și Dorin-Adrian Suciu, reprezintă o surpriză plăcută în peisajul publicistic mureșean. Volumul anterior menționat se înscrie într-o inspirată tradiție inaugurată deja în urmă cu câțiva ani de medicul psihiatru Mihai Ardelean, omul care pare că și-a descoperit în ultimii ani, o nouă vocație: cea de istoric. Volumul cuprinde studii și cercetări pe diverse teme ale unor autori, precum Ioan Suciu-Moișa, Eugeniu Nistor, Vasile Dub, Cosmin Popa, Gabriela Buicu, Vasile Șandor și – nu în ultimul rând – Mihai Ardelean și Dorin-Adrian Suciu. Mărturisesc însă faptul că atenția mi-a fost atrasă în mod deosebit de studiul dr. Mihai Ardelean, cel intitulat ”Triumful unui gând neterminat, aici și acum” care se referă la dr. Miskolczi Dezső (1894-1978) deși, prin bogăția și ineditul informației, celelalte studii și cercetări nu sunt cu nimic mai prejos decât cel remarcat de mine. Mi-a suscitat interesul deosebit studiul amintit pentru că perioada, dar și unele personaje care apar în lucrarea dr. Ardelean – spre exemplu, dr. Andrei Mera, dr. Csőgör Lajos, ș.a. – îmi erau deja cunoscute din alte documente pe care eu le studiasem anterior și pe baza cărora publicasem în 2008 lucrarea ”Procuratura Militară Principală Târgu-Mureș – Zece ani de teroare.”

Dr.Ardelean, un psihiatru cu preocupări de istoric

Conviv deosebit de agreabil și interesant, dar uneori ușor enigmatic, deținător al multor ”secrete” pe care i le-a oferit îndelungata practicare a profesiei în această urbe unde până și securiștii o mai luau razna uneori din cauza stresului – domnul doctor știe la ce mă refer – Mihai Ardelean ne oferă de această dată, în studiul său, portretul unui om aparte, Miskolczy Dezső (1894-1978), medic neurochirurg și profesor universitar la fostul Institut de Medicină și Farmacie (I.M.F.) din Târgu-Mureș. Este un portret care pare că se conturează singur, pe măsură ce lecturezi notele date de zeloșii informatori ai Securității mureșene, în anii ’50 şi ’60 ai secolului trecut și pe care doctorul Ardelean – după ce le-a studiat la C.N.S.A.S. – ni le pune la dispoziție cu generozitate, agrementându-le din când în când și cu observații personale ușor malițioase. Este, e drept, o perspectivă oarecum restrânsă, dar inedită, însă portretul acestui om de știință, doctorul Miskolczy Dezső, poate fi, desigur, completat și cu informații din alte surse, întrucât acesta a fost una din personalitățile de marcă, cunoscute și recunoscute ale psihiatriei europene. Membru a patru Academii, între care cea din România și Ungaria, dr. Miskolczy Dezső poate fi considerat – de la un anume moment al carierei sale – un exemplu în ceea ce privește încercarea de a găsi calea pentru buna conviețuire între românii și maghiarii din Transilvania.

Două mariaje, cinci copii

Din notele informative date frecvent de informatori, atât români (între care se distinge dr. Andrei Mera – n.m.), dar mai ales maghiari din cercul de apropiați pe care-l frecventa Miskolczi, precum și din sintezele informative întocmite de diverși ofițeri de securitate, putem desigur, schița destul de sumar, traiectul profesional al doctorului Miskolczi Dezső, destinul său familial, cercul de prieteni, dar și o anume conduită morală. Un om care și-a neglijat în prima parte familia pentru a se împlini profesional. Apoi, mai multe surse informative confirmă umanismul de care dăduse dovadă în mai multe ocazii, anii 1943-1944, ascunzând evrei în clinica din Cluj pe care o conducea și salvându-i astfel de la deportare. Una din informatoarele Securității mureșene, aflate în anturajul său imediat, va relata într-o notă informativă faptul că doctorul îi spusese la un moment dat: ”Am fost antifascist și în limita posibilităților am și făcut câte ceva pentru cine am putut. Câteodată mă și autoacuz, oare nu puteam să fac mai multe?” Cei doi copii pe care-i avea cu prima soție – rămași cu toții în Ungaria, în timp ce doctorul se afla în Transilvania – vor părăsi însă Ungaria, în 1945, împreună cu mama lor, stabilindu-se în SUA, ţară în care va fugi în 1956 și fratele său, de profesie arhitect. Aflat deja la o vârstă respectabilă, 53 de ani și suferind probabil de singurătate, dr. Miskolczi Dezső va încheia un nou mariaj la Târgu-Mureș, cu Beldy Susana, fosta soție a contelui Toldolaghy, care avusese două fete cu contele, dar care  în 1948 va mai avea un copil, pe Ambrus, cu Miskolczi. A fost sau nu fericit Miskolczi cu această soție mult mai tânără ca el?

Decorat înainte de plecarea definitivă

Probabil că a fost fericit de vreme ce în ianuarie 1964 va resimți foarte dureros moartea soției sale, iar el, aflat acum la 70 de ani, rămas cu un copil ce abia împlinise 16 ani și cu perspectiva de a fi pensionat de la I.M.F., se hotărăște să plece definitiv în Ungaria, unde i se oferise o catedră la Universitatea de medicină din Budapesta. Probabil că hotărârea o luase cu ocazia nefericită a înmormântării soției sale, când mai multe rude ale acesteia, atât din țară, cât și din Ungaria – printre care și cele două fete pe care soţia sa le avusese cu contele Toldalaghy – l-au convins să solicite plecarea definitivă în Ungaria. În septembrie 1964, dr. Miskolczi Dezső va pleca la București pentru a primi o decorație din partea Consiliului de Miniștri al Republicii Populare Române, ocazie cu care se va reculege și la mormintele prietenilor săi români, dr. Ion I. Niculescu și dr. D. Bagdasar, cu care purtase corespondență și de care fusese legat printr-o veche și sinceră prietenie. Ultimele note informative despre dr. Miskolczi Dezső datează din februarie 1970, dovadă că deși plecase de 6 ani din România, interesul pentru persoana sa încă mai exista. Cel puțin în dosarele Securității.

Nicolae BALINT

Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu-Mureș – istoria zbuciumată a unei clădiri 

–  În 1909, în actualul sediu al Universității de Medicină și Farmacie din Târgu-Mureș, se deschidea Școala militară de cadeți austro-ungari cu un număr de 217 elevi. În 1912, școala avea deja 25 de profesori și 294 de elevi, din care 221 maghiari, 44 germani, 8 croați, 5 români și 16 de alte naționalități. În 1916, Școala militară de cadeți a fost mutată în Ungaria, iar în localul acesteia a fost instalat un spital de campanie. Ca fapt divers, de pe băncile acestei școli militare din Târgu-Mureș, a plecat în 1915 pe frontul din Galiția, Emil Rebreanu, fratele scriitorului Liviu Rebreanu, prototipul personajului Apostol Bologa din romanul ”Pădurea spânzuraților.”

– În septembrie 1919, la aproape un an de la realizarea Marii Uniri, în același local din Târgu-Mureș, lua ființă Liceul Militar ”Mihai Viteazul”, una din instituțiile-pepinieră a elitelor armatei române. Liceul – care în 1922 va fi vizitat și de generalul Henri Berthelot, un mare prieten al României – și-a început cursurile cu doar două clase, dar în 1923 avea deja șapte clase, ajungând ca în 1931 să fie înmatriculați 612 elevi. Și tot ca fapt divers, cel care avea să devină eminentul doctor și universitar Emilian Victor Bancu, a fost elev al acestui Liceu Militar între 1937 – 1940, absolvindu-l în 1945, la Timișoara, acolo unde școala se mutase după Dictatul de la Viena.

– Potrivit unei sinteze informative întocmite de Serviciul Secret de Informaţii din România (S.S.I.), la scurt timp după preluarea Ardealului de Nord de către Ungaria, respectiv august 1940, în Târgu-Mureş, ca și în alte orașe din partea cedată, au fost înfiinţate centre de spionaj maghiar. Cel de la Târgu-Mureş, fiinţa în fostul local al Liceului Militar „Mihai Viteazul” și avea o şcoală de spionaj proprie unde erau instruite grupurile denumite „Polgáris”. Formate din „cetăţeni maghiari de absolută încredere”, aceste grupuri ar fi urmat, ca în cazul unui eventual conflict direct româno-maghiar, să fie infiltrate în Transilvania necedată şi să-i identifice pe liderii români de opinie, precum şi pe „maghiarii care simpatizau cu românii.”

– Pe data de 11 februarie 1946, va începe să funcționeze în acest local Facultatea de medicină și farmacie (viitorul Institut – n.m.) avându-l ca primul rector, între 1946-1949, pe Csőgör Lajos (1904-2003). Mutarea de la Cluj, la Târgu-Mureș începuse însă în vara anului 1945, după ce pe data de 6 iulie 1945, la Cluj avusese loc Conferința interministerială la care participaseră o serie de fruntași ai noului regim, printre care și dr. Petru Groza, Prim-ministru al României.