73 de ani de la odiosul Diktat de la Viena

300px-Colegiul_Papiu_MSVineri, 30 august 2013, începând cu ora 17,00, amfiteatrul Colegiului Național ”Al.Papiu Ilarian” din Târgu Mureș va găzdui comemorarea a 73 de ani de la odiosul Diktat de la Viena. Mureșenii sunt invitați să participe într-un număr cât mai mare pentru a audia cele două momente ale manifestării. O manifestare pe care o dorim a fi una decentă, civilizată, de pioasă aducere aminte și respect față de victimele evenimentelor nefaste petrecute în perioada 1940 – 1940 în Transilvania ocupată, dar și de meditație profundă asupra a ceea ce a însemnat compromisul politic în context internațional.

MOMENTUL I

LANSARE DE CARTE:
”Sângeorgiu de Mureș, septembrie 1940-septembrie 1944. Consemnări”
– Autori: Ilarie Gh. Opriș și Constantin Bogoșel
– Prezintă: Prof. Simion Bui

MOMENTUL II

SUSȚINEREA UNOR COMUNICĂRI ȘTIINȚIFICE:
– Scriitorul Lazăr Lădariu:
”Suferințele românilor după Diktatul de la Viena”;

– Lector univ.dr. Giordano Altarozzi:
”Diktatul de la Viena în context internațional”;

– Prof.univ.dr. Ioan Sabău-Pop:
”1940-1944. Probleme privind proprietatea în Transilvania ocupată de maghiari”;

– Prof. Nicolae Balint, publicist:
”Acțiuni ale spionajului maghiar în preajma fatidicului an 1940”;

– Prof.dr. Felician Suciu:
”De la tratatul de alianță dintre Romania și aliați (4/17 august 1916), la nefaștii ani 1939-1940”;

MODERATOR:
– Prof. Simion Bui

Anunțuri

Bişniţari, curtezane, procurori şi politică naţională

de Petre Romoșan
Text preluat de pe http://www.cotidianul.ro/bisnitari-curtezane-procurori-si-politica-nationala-220756/

foto Petru Romosan_08060815Cu tot regretul, trebuie să ne adaptăm pe cît posibil ideile şi limbajul la realitate. Pentru că, dacă nu, una vorbim şi alta fumăm. Cei doi foşti miniştri liberali (frumos cuvînt !) ai Transporturilor şi actuali candidaţi la puşcărie, Relu Fenechiu şi Ovidiu Silaghi, au un trecut şi talente cunoscute şi recunoscute de bişniţari. (“Îl ştiu pe Ovidiu Silaghi dinainte de 1989, cînd eram tînăr procuror, iar el îşi petrecea ziua de muncă în compania bişniţarilor de ţigări, blugi şi valută din Satu Mare” – vezi cotidianul.ro, 21 august 2013, Declaraţia politică a senatorului Valer Marian. Şi : “În perioada studenţiei, Relu Fenechiu, azi 48 de ani, a cîştigat bani vînzînd blugi, ţigări sau casete video în căminele studenţeşti din Iaşi” – vezi EvZ, 13 iulie 2013.)
Businessmen-i, care va sa zică. Businessmen-i care astăzi au ajuns, prin politică, la milioane de euro şi sînt, după limbajul de lemn al noii prese, limbaj comandat şi executat, baroni locali. Din informaţii convergente, deci, atît Relu Fenechiu, cît şi Ovidiu Silaghi au început cuKent, blugi şi valută. În vremea de tristă amintire a dictaturii comuniste, valuta era interzisă cu totul, dar nu şi pentru protejaţii Miliţiei şi ai Securităţii. Asta în treacăt fie spus. E evident că de aceea i-a propus pe cei doi pentru funcţia de ministru “marea conştiinţă naţională”, fostul profesor de istorie Crin Antonescu, şi tot de aceea i-a acceptat cu entuziasm fostul procuror Victor Ponta. Acelaşi senator Valer Marian, într-un fulminant portret penal al fostului procuror Ponta, pune o întrebare tulburătoare între atîtea altele la care nu a primit încă nici un răspuns : “Dacă este adevărat că, în timp ce eraţi procuror la Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aţi soluţionat un singur dosar cu rechizitoriu şi că în acesta s-a pronunţat soluţie de achitare ?”

Dar cei doi miniştri liberali nu sînt singuri. Parlamentul colcăie de “oameni de afaceri”, bişniţari adică, curat incompatibili, coane Fănică. Cei mai mulţi dintre ei şi-ar fi cumpărat locul, şi deci onoarea de a-şi aşeza fundul pe băncile Parlamentului, cu sume enorme. Sume enorme cel puţin din punctul de vedere al majorităţii populaţiei, foarte sărace. De unde atîţia bani de aruncat pe o demnitate totuşi nesigură şi, în orice caz, trecătoare ? Sînt lucruri cunoscute de toată lumea, bine documentate de cei în drept şi de ziariştii politici, care cu asta se şi cam ocupă. Şi atunci de ce să rostim atîtea abstracţiuni, să facem teorii complicate, cînd lucrurile sînt atît de simple şi miros atît de urît ?

Statisticile care circulă în legătură cu judecătorii şi procurorii corupţi sînt cu adevărat halucinante. După cîte se spune, mai mult de 50 % dintre ei ar practica într-un fel sau altul corupţia. Uneori, cum s-a văzut deja, pentru sume ameţitoare. Cît despre avocaţi – sînt totuşi oameni care au prestat şi ei un jurămînt, au urmat cursuri lungi de deontologie –, nici nu se mai aduce vorba. Adică sînt asimilaţi cu naturaleţe aceleiaşi categorii de bişniţari legalizaţi.

Populaţia politică feminină care stă cu şezuturi mai fine pe scaunele moi ale Parlamentului ne-a obişnuit cu scandaluri ce se ţin lanţ. Reluate cu nesaţ la ore de vîrf de toate televiziunile sub ochiul politizat şi chior al CNA, imagini cu femei aproape goale, cu favorite urcîndu-se senzual pe cal servesc de minune la educarea copiilor şi adolscenţilor din România democratică. Acolo unde este bişniţă sînt şi femei rapide, descurcate şi “decomplexate”. Nu e nevoie de nume aici, ele sînt multe şi prea binecunoscute. Colecţiile tabloidelor se pot constitui în adevărate registre ale decăderii feminine în politică. Imaginile acestea circulă de la Moscova la Bruxelles şi pînă laWashingtoninstantaneu. Traian Băsescu avea şi, probabil, încă mai are teorii personale (şi de multe ori foarte originale) despre promovarea femeilor în politică.

Şi, fiindcă veni vorba de campionul popularităţii deocheate care este de atîţia ani preşedintele, el însuşi pare să fi acumulat o vastă experienţă de bişniţar. Care i-a permis să intre în capitalism cu un frumos capital. Ce-o fi negustorit pe atunci vaporeanul Băsescu ? Kent? Blugi ? Carpete cu Răpirea din serai ? Mănuşi din nylon pentru nunţi înAfrica ? Aparate video ? Tot felul de casetofoane şi televizoare ? Cafea ? Whiskey ? Sau alte lucruri mai de preţ ? O experienţă care nu se uită şi care lasă urme adînci.

Noi aşteptăm progresul, bunăstarea, civilizaţia de la o asemenea faună politică ? Una ieşită din capul activiştilor, securiştilor şi torţionarilor care prin anii ’50 aveau doar cîteva clase şi de multe ori erau promovaţi direct din producţie, de pe ogoare, din fabrici şi uzine. Mai grav, le cerem cu o naivitate indestructibilă lui Ponta şi Antonescu (de la Băsescu, în fine, nu mai aşteptăm nimic) proiecte pentru România. Care proiecte ? Întreaga clasă politică românească are de atîta amar de vreme un singur mare proiect, perfect sintetizat într-un titlu de carte datorată unui alt fost procuror, Ciprian Nastasiu, Prădarea României. Mulţi spun “noi nu ne mai facem bine niciodată”. Şi totuşi, în pofida evidenţelor, unele enumerate şi mai sus, speranţa moare ultima şi nu putem uita că România şi-a revenit pînă şi după sinistrul veac fanariot…

Text preluat de pe blogul Editurii Compania

Demonstratie de forta in fata Budapestei: Rezervistii din toate armele, mobilizare fara precedent !

Articol de CĂTĂLIN TACHE
Preluat de pe http://www.enational.ro/dezvaluiri/demonstratie-de-forta-in-fata-budapestei-rezervistii-din-toate-armele-mobilizare-fara-precedent-323826.html/#ixzz2cWbh8ITn

In ciuda caniculei, politistii de proximitate alearga cat e ziua de lunga, batand la usile a zeci de mii de romani. Dar nu pentru ca infractionalitatea ar fi explodat brusc, ci doar pentru ca trebuie, de urgenta, sa inmaneze ordine de mobilizare unui numar impresionant de rezervisti.

parada_1Iar graba cu care are loc aceasta actiune fara precedent se vrea, dupa cum sustin sursele noastre, o demonstratie de forta a autoritatilor de la Bucuresti fata de Budapesta. Operatiunea a primit unda verde si de la Bruxelles, unde aroganta manifestata tot mai fatis de catre premierul ungar Viktor Orban este inghitita din ce in ce mai greu de catre inaltii comisari europeni. In acelasi timp insa, reactualizarea bazei de date cu toti cei care au „slujit patria”, indiferent de arma, nu pare sa fie o simpla cacealma. Pentru ca, dupa cum „National” a dezvaluit in exclusivitate, structurile speciale romanesti au luat inca din urma cu cateva luni masuri de-a dreptul exceptionale de securitate in Transilvania, monitorizandu-i la sange pe cei considerati posibili agitatori ai „partenerilor” din serviciile unguresti.

SRI, in alerta maxima

Nu este data de 15 martie, in care spiritele nationaliste sa nu se inflameze in Transilvania. In acest an insa, dincolo de obisnuita retorica politica, serviciile secrete romanesti au intrat in stare de alarma maxima, in Harghita, Mures si Covasna fiind trimis, pentru prima oara dupa multe vreme, un adevarat grup de comanda format din conducatori a mai multor arme si structuri. Iar cu toate ca „Ziua Z” a trecut fara incidente majore, monitorizarea zonelor sensibile si a extremistilor suspectati ca ar putea fi folositi pentru provocarea unor incidente interetnice a continuat la un nivel ridicat, nemaiintalnit pana acum. Practic, fara sa se recunoasca oficial acest lucru, SRI a operat conform unui cod „iminent” de producere a unor posibile atentate la siguranta nationala.

Reactie fulgeratoare

Potrivit informatiilor noastre, si in prezent situatia din zona de vest a tarii este considerata la fel de ingrijoratoare. Astfel ca grupul interoperativ infiintat pentru 15 martie continua sa isi desfasoare activitatea si acum. Strategia serviciilor secrete presupunea o actiune de intimidare a Budapestei, in cazul in care situatia ar escalada. Ceea ce tocmai s-a intamplat, prin agresiunea fara precedent impotriva statului roman, deocamdata doar la nivelul declaratiilor lui Vona Gabor, liderul partidului parlamentar Jobbik. Iar reactia Bucurestiului a venit imediat. Astfel, in timp ce presedintele Traian Basescu avertiza public Ungaria, in Romania incepea deja distribuirea unui important numar de ordine de reincorporare provizorie. Planul a fost pus in aplicare imediat, politistilor de proximitate revenindu-le misiunea de a distribui personal, cat mai rapid cu putinta, chemarile la „catanie”. Cum principalii vizati de aceasta mobilizare sunt fosti angajati din structurile speciale din sistem si ai altor arme de elita, demersul oficialitatilor de la Bucuresti spune mult. De altfel, mesajul subliminal astfel transmis pare sa fi fost priceput imediat la Budapesta, care a si batut in retragere. Deocamdata, cel putin.

Găștile de partid și de stat și acțiunea lor distrugătoare

Articol publicat în ziarul ”Națiunea”

”În patternul nostru naţional, preferăm să avem la suprafaţă prostul satului, nu înţeleptul satului. Ne dăm deştepţi, pentru a nu fi consideraţi prostul satului, dar de fapt, modelul lui e singurul pe care îl edificăm”.
(Prof. dr. Florin Colceag, cunoscut descoperitor al geniului românesc în rândul tinerilor)

2Cei din generația mea, adică a celor trecuți puțin peste 50 de ani – tineri însă la momentul 1989 – au trăit cu speranța că și în țara aceasta lucrurile se vor schimba și (re)așeza. În bine, evident. Condițiile de atunci erau excelente, iar situația economică relativ bună. Fără datorii externe, cu creanțe de încasat de peste 24 de miliarde de euro (la valoarea actuală a acestor creanțe) și cu o stare de entuziasm deosebit din partea populației, startul părea a fi unul foarte bun. Nimeni nu se gândea atunci la ceea ce avea să vină: droguri, prostituție – inclusiv cea politică – trafic de armament, terorism, corupție la nivel înalt, etc. Riscurile inevitabile ale libertății și democrației, desigur, ar putea spune cineva mul mai avizat. Însă după 23 de ani de democrație livrată generos din afară, dar fără ”instrucțiuni de folosire” – așa cum am mai spus cândva – cu fiecare zi care trece constatăm că această ”schimbare în bine” devine de fapt o fata morgana, iar democrația de la noi, o construcție sui-generis cu specific românesc și balcanic. Privită de sus și ”pusă la colț” în mod constant de către UE – un Plan Valev ceva mai elaborat și cu mai mult ”ștaif”- dar și de alte organisme internaționale pentru fapte mai mult sau mai puțin discutabile și condamnabile, România nu are minime reacții de demnitate națională, așa cum ar fi fost firesc și de așteptat. Înainte de toate însă, România nu are acasă la ea o politică națională, un program de țară, un IDEAL de împlinit pe termen scurt, mediu și lung care să atragă cetățenii spre un deziderat comun, alături de guvernele care s-au succedat la conducere și care, într-un benefic spirit al continuității, seriozității și progresului, indiferent de culoarea lor politică, să-l urmeze măcar în linii mari. De aceea, ca o consecință firească, încrederea populației în clasa politică românească, de la stânga la dreapta eșichierului politic (presupusa noastră elită) este deplorabilă. O clasă politică jenantă, măcinată de scandaluri mai mult sau mai puțin regizate, care se dă în stambă în mod lamentabil, cu diverse ocazii, și-și ”ridică poalele politice” în media aservită. Însă ceea ce este deosebit de grav, urmare a acestei stări de fapt, a scăzut foarte mult încrederea în capacitatea statului român de garant al apărării drepturilor cetățeanului. În acest sens, a se vedea mai ales cazurile cetățenilor de etnie română din județele Harghita și Covasna care se simt abandonați de acest stat și de politicienii care pretind că-i reprezintă și care-și aduc aminte de ei doar în campanii electorale. Relația dintre cetățean și stat și viceversa a ajuns în prezent să fie una de suspiciune reciprocă și nu de solidaritate așa cum ar fi fost firesc. Pentru cei care doresc să aprofundeze subiectul le recomand să citească ”Contractul social” de J.J.Rousseau, ”Spiritul legilor” de Montesquieu și în mod obligatoriu studiile lui Gaetano Mosca referitoare la legătura dintre elite (adică, cei care conduc teoretic statul) și mase (noi, cei mulți, dar nu și proști). Când ai ajuns să ai circa un sfert de milion de analfabeți, dar – paradoxal! – o puzderie de facultăți mai mult sau mai puțin acreditate care produc pe bandă rulantă șomeri cu diplome, un sistem de sănătate aproape de colaps, permanent dar inutil reformat, cu medici care pleacă cu miile din sistem, cu o cifră a șomajului de 23 % în rândurile tinerilor sub 25 de ani, cu o economie națională care agonizează și cu o datorie externă de peste 80 de miliarde de euro, cu un nivel al corupției care a atins ca o cangrenă aproape toate instituțiile statului, când ai ajuns să asiști pasiv și buimac la tăierea accelerată și neverosimilă a pădurilor din Carpați – de la anul, probabil, și la vânzarea pământului țării -, la retrocedări făcute deseori aiurea și în disprețul elementar al dreptului, ce poți să mai aștepți bun din partea celor care guvernează de peste 23 de ani acest stat? Când bogățiile țării sunt gajate străinilor (FMI, spre exemplu) sau date în condiții total dezavantajoase pentru noi, când personaje precum Mark Gitenstein sau generalul Wesley Clark, dar și alții ca ei fac lobby – noi îi spunem trafic de influență – pentru diverse interese americane, ce poți oare să mai crezi? Mai suntem noi un stat suveran? În ce măsură? Cât de suveran și care este prețul suveranității noastre? Pot oare să ne răspundă guvernele care s-au succedat la putere cu ”binecuvântare” externă? Când rata natalității este într-o permanentă scădere (sub 200.000 de nașteri în 2011) când populația totală a României este și ea în scădere accentuată an de an și când tendințele de enclavizare sunt tot mai des și insistent clamate de extremiștii maghiari, poți oare să mai aștepți ceva bun din partea celor care te guvernează de peste 20 de ani, dar care nu găsesc soluții juste și sunt permanent dispuși la compromisuri posibile și chiar imposibile? Cum am ajuns oare aici? A fost incompetență sau rea voință din partea celor care ne-au condus și ne conduc? Sau poate amândouă la un loc? Mai există oare un viitor viabil și demn pentru această țară? Eu, personal, nu mai cred că mai este posibil așa ceva, cu această clasă politică la putere. Orice om realist, decent și demn, neînregimentat politic, va înțelege că suntem într-un moment de mare impas. Nu avem o clasă politică credibilă și, ceea ce este foarte grav, nu avem un lider politic carismatic, capabil să polarizeze interesul și încrederea cetățenilor. Prezența la urne din ultimii ani demonstrează cu prisosință acest lucru.
Supradimensionat ca număr de instituții, extrem de birocratizat și politizat, statul român, care se tot reformează (sau deformează?) de 23 de ani, a ajuns – culmea! – să fie prizonierul lui însuși prin instituțiile pe care le-a creat și recreat permanent. O imensă caracatiță care nici nu mai știe câte tentacule are, darămite să le mai și controleze. Guvernele au promovat politic în funcții de răspundere mulți oameni de o calitate profesională – dar și morală – îndoielnică. Atunci când n-au avut suficiente funcții pentru liota de servanți care trebuia mulțumită, au creat altele noi pentru a o putea ”căftăni” pe măsura aportului ei. Condamnările pronunțate (sau în așteptare) în cazul unor miniștri sau foști miniștri sunt doar o (palidă) dovadă a veleitarismului care i-a caracterizat pe mulți dintre cei ce au condus cu dispreț diverse instituții, dar care, în fapt, au fost preocupați doar de propriile lor interese, precum și de cele ale partidului care i-a promovat. Cazurile Adrian Năstase, Decebal Traian Remeș, Ioan Mureșan, Gergely Olosz sau mai nou Relu Fenechiu sunt, desigur, doar un aspect al gravelor probleme cu care se confruntă funcționalitatea și credibilitatea statului ca sistem. Românii au înțeles că de fapt funcționalitatea și credibilitatea statului este asigurată de oamenii guvernelor care se succed la conducerea țării, or aici este problema. Cine sunt cei care ne conduc? Reprezintă ei oare cu adevărat elita, chiar dacă își mai adaugă în fața numelui un titlu mai mult sau mai puțin meritat de ”Doctor” sau de ”Colonel”, etc.? Ce-i face să aspire sau să li se atribuie calitatea de ”elite”? Au auzit ei oare de ”meritocrație”? Cohorte de indivizi, precar școlarizați, parte a unor adevărate găști de partid și de stat, au ajuns să ocupe funcții importante în diverse instituții pe care le parazitează, atât la nivel central, cât și în teritoriu. Ce-i recomandă oare pe aceștia să ocupe acele funcții în afara fidelității lor politice, negociate, în multe cazuri (”Îți dau ca să-mi dai, îți fac ca să-mi faci…”)?
”Tătucul” Marx, pe care unii dintre noi l-au studiat în tinerețe căci n-au avut ce face – spre ”neșansa” noastră nu ne-am ales nici timpul, nici țara și nici familia în care să ne naștem -, spunea că, citez: ”acumulările cantitative duc la salturi calitative”, iar ”istoria tuturor societăților cunoscute reprezintă o istorie a luptei de clasă”. Bătrânul evreu avea viziune economică și istorică. El este studiat și astăzi – chiar dacă doar cu titlul informativ – în universitățile americane care se respectă. Mai devreme sau mai târziu, sintetizând spusele lui Marx – căci vrând-nevrând trebuie să-i dăm dreptate – masele nemulțumite se vor revolta. Condițiile au fost create de-a lungul timpului scurs din 1989 și până acum. Pentru cei care cunosc și puțină istorie este lesne de observat că ciclic se întâmplă așa ceva. Extrapolând în istorie un principiu din fizică, cazanele care se află sub presiune de prea mult timp ajung să dea în clocot la un moment dat. Chiar dacă din când în când cineva mai dă drumul la câte o supapă / supape de siguranță pentru a atenua un posibil, dar previzibil și inevitabil efect. Evenimentele care se petrec de un timp încoace în spații geografice foarte apropiate – a se vedea cazul Bulgariei, spre exemplu – demonstrează acest lucru. România nu este un caz atipic. Cazanul este plin, doar că aici încă nu s-a aprins focul. Rămâne de văzut cine și când anume îl va aprinde. Consecințele ar putea fi imprevizibile și dezastruoase pentru ceea ce înseamnă integritatea teritorială a statului român. Nici chiar cele șapte instituții cu atribuții în domeniul siguranței naționale și ordinii publice – oare nu se calcă pe picioare de multe ce sunt? – nu vor mai putea face nimic. Domnilor care pretindenți că ne reprezentați, treziți-vă până nu este prea târziu. Dacă mai aveți minime principii morale, un pic de conștiință românească și oarece respect pentru istoria neamului căruia îi aparțineți prin naștere, opriți marele jaf național din codrii țării, din solul și subsolul României, precum și evaziunea de la frontierele patriei. Este primul lucru pe care ar trebui să-l faceți pentru a câștiga măcar un minim respect din partea noastră. Și o șansă de a vă recredibiliza și reabilita cât de cât statutul pe care-l pretindeți. Altfel….? Altfel veți ieși pe ușa din dos a istoriei pentru că, așa cum scria regretatul poet Adrian Păunescu, citez: ”Între cei care trag / Și acei ce sunt trași / Nu e loc de vreun steag… / E o groapă de pași.”

NICOLAE BALINT