Catastrofa învăţămîntului universitar

De DAN UNGUREANU – prof. univ. Universitatea Bucureşti (pe marginea fostei dezbateri despre învăţămîntul din România)

Preluat de pe http://www.cotidianul.ro/catastrofa-invatamintului-universitar-203692/

Trist dar, din păcate, adevărat!!!!!

Le-am cerut studenţilor mei, anul III la Română-Engleză, să comenteze, în engleză, un poem englez din secolul XIX, la alegere.
Trei sferturi n-au putut numi nici un poet englez din secolul XIX şi nici o poezie (deşi au studiat în anul II Byron, Coleridge, Wordsworth, Shelley). Unul a povestit un roman de Dickens. Cinci au povestit piesa de teatru „Romeo şi Julieta” (numită alternativ “roman“, „novel”, ori „poem”). Restul de cincisprezece din şaizeci, care şi-au amintit totuşi o poezie, au scris totuşi în engleză. Am corectat mai jos greşelile lor:
– pluralul lui „viu” nu e „vi”, ci „vii”;
– verbul „a lua” nu se scrie „i-au”;
– „Obijnuit”e incorect;
– „îi” nu se scrie despărţit, „î-i”;
– „săde-a”e incorect (corect e „sădea”);
– nu se zice „propiu”, ci „propriu”;
– „them”nu poate înlocui „their”;
– nu se poate spune „them mother”în loc de „their mother”;
– „intitulated”nu există în engleză (conform Merriam-Webster Dictionary);
– „combinated”nu există în engleză;
– „to enjoy of life”e incorect ( verbul „to enjoy” e tranzitiv);
– „writted”e incorect, în loc de „wrote”;
– „poetry” nu e identic cu „poem”;
– „lirycs”nu e ortografiat corect, şi cu siguranţă nu înseamnă textul unei poezii, ci versurile unui cîntec;
– „roman”nu există în engleză, corect e „novel”;
– „disapointness” nu există, corect e „disappointment”;
– „beautifulything”e incorect;
– „tryed”e incorect;
– „gaves”nu există (corect „gives”sau „gave”);
– „tooked place”e incorect;
– tabloul „Gioconda” nu e de Picasso, ci de Leonardo da Vinci;
– „Romeo and Juliet” nu e un roman;
– „Romeo and Juliet” nu e un poem;
– Shackspear nu se scrie astfel.

Dacă se dădea admitere la facultate, ei ar fi căzut la admitere. Toţi aceşti tineri vor deveni profesori de limba engleză şi română peste trei luni. Îmi este inexplicabil cum asemenea studenţi pot deveni profesori, cînd în orînduirea veche, „bolşevică şi totalitaristă”, ei n-ar fi putut nici măcar trece admiterea. Cum s-a ajuns în această situaţie?

Puţin după Revoluţie, prin 1995, cred, au apărut locurile cu taxă la Universităţi. Ceva mai tîrziu s-a suprimat concursul de admitere. Astfel, Universităţile au dat de gustul banilor. Studenţii deveneau intangibili. De vreme ce plăteau, prezenţi sau nu, trebuiau să treacă examenele, trebuiau să capete diplome. După diplome, dădeau concursul de titularizare, pe care nu-l luau, rămîneau suplinitori, iar titulari negăsindu-se, tot suplinitorii predau.

Primii studenţi pe bani au terminat prin 2000. Primii lor elevi au terminat liceul prin 2004. După implementarea programului Bologna, studenţii au terminat în trei ani, în loc de patru sau cinci, cu lucrări de licenţă de şaizeci de pagini, nu de o sută sau două sute. Lucrările scurte pot fi cumpărate sau descărcate contra cost de pe Internet, de pe situri specializate (o sută de lei bucata).
Liceenii intră pe bani la Universitate, fără admitere, termină în trei ani, devin profesori suplinitori, iar elevii lor sunt prost pregătiţi, mai prost pregătiţi decît precedenţii. Paradoxal, se face mai multă şcoală la liceu decît la Universitate: la liceu, profesorii pot încă să lase repetenţi elevii care nu învaţă, fiindcă liceul e gratuit, iar profesorii nu sînt plătiţi după numărul de elevi.
Studentii sînt mai prost pregătiţi decît elevii de liceu. Le-am cerut celor şaizeci de studenţi ai mei referate. Din şaizeci, mi-au dat referate vreo 20. Din ele, zece erau transcrise (copy – paste) de pe un sit de internet, http://www.referat.ro/.
O vină pentru această situaţie o are aşa-numitul „învăţămînt axat pe competenţe”. În noul sistem, elevii, vezi Doamne, „nu mai tocesc date seci, ci dobîndesccompetenţe”. Mare este confuzia din capetele pedagogilor de şcoală nouă!

Există materii axate pe competenţe (a învăţa engleză, franceză ori muzică, înseamnă să ştii a vorbi engleză, franceză, respectiv să cînţi, să fluieri sau să fredonezi melodii). Există materii bazate pe cunoştinţe (istoria, geografia, anatomia şi zoologia, de pildă). Există materii intermediare, ca biologia şi chimia, în care competenţele şi cunoştintele sînt complementare. Cultura generală e alcătuită doar din cunoştinţe. Educaţia „axată pecompetenţe”naşte monştri, fiindcă a şti cine a pictat Gioconda e o cunoştinţă, nu o competenţă!!!

O altă studentă, tot de anul III la Litere, mă înştiinţează că „poetul ei preferat e Macedonski, autorul frumosului poem Mistreţul cu colţi de argint”. Pe vremea mea, a numi pe cineva “autorul meu preferat” presupunea măcar să-i poţi identifica poeziile. Se presupune că un absolvent de engleză ştie după trei ani că în engleză, „romanul” se numeşte „novel”.

Universitatea zulusă

Este imperativ necesar, e indispensabil ca să se revină la studiile universitare gratuite, cu concurs de admitere şi cu număr limitat de locuri. E suficient că s-a închis un cerc vicios, că absolvenţii de „universităţi fast-food” au virusat învăţămîntul gimnazial şi liceal, şi trimit universităţilor liceeni care nu ştiu nimic.
Conform cu situl QS (Quacquarelli Symonds)World University Rankings = Clasificarea mondială a universităţilor conform criteriului Quacquarelli Symonds):
– Israelul, o ţară mică, cu suprafaţa cît a Moldovei, are trei universităţi pe locurile 102, 114 şi 132 din lume;
– Carolina din Praga e pe locul 230 în lume;
– Universitatea Eotvos Lorand din Budapesta e pe locul 400;
– Universitatea Bucureşti e pe locul 500, lîngă Universitatea din Szeged (cu o populaţie de 166.000 locuitori), Universitatea Kwazulu din Africa de Sud, din Bangladesh, Kazahstan şi Sri-Lanka;
– Universitatea din Liubliana e pe locul 400;
– Universitatea Iagelona din Polonia e pe locul 302;
– Universitatea Ben Gurion, din deşertul Neghev, e pe locul 323;
– Universitatea Babeş-Bolyai este după locul 600, lîngă nişte universităţi saudite, sri-lankeze şi kazahe (după principiul: „nisip, junglă, nisip”).

Situl ARWU (Academic Ranking of World Universities = Clasificarea academică a universităţilor din întreaga lume) al Institutului de Pedagogie al Universităţii Jiao Tong se opreşte la primele 500 de universităţi din lume, unde pe la coadă se află Universitatea Kwazulu Natal, cea din Liubliana şi cea din Wellington, Noua Zeelandă. Universitatea din Bucureşti are de ajuns din urmă universitatea zulusă din Durban, cea slovenă (Liubliana, 280.000 locuitori) şi cea din Wellington (386.000 locuitori, la capătul lumii, în largul Pacificului).
Am expus în „Observatorul cultural”, numărul 296 din 2005, cazul unui profesor universitar de latină. Greşelile de traducere pe care le făcea demonstrau o cunoaştere precară a limbii latine.

(din „Solilocviile” lui Augustin): „Aliud est enim exhausta pestis, aliud consopita.” = „Una este o epidemie terminată, altceva e o epidemie care mocneşte.”
Dan Negrescu, traducere la „Solilocvii”, p. 60: „…una sunt secăturile molimei, şi alta scufundările în somn adînc.“

(„Etica” lui Abelard): „Poenitentia est commissa deflere et flenda non commitere.” = „Căinţa înseamnă să deplîngi cele săvîrşite şi să nu săvîrşeşti lucruri de deplîns.”
Dan Negrescu, „Etica” lui Abelard, p. 81: „Căinţa a fost dată spre a plînge, dar nu înseamnă că plînsul o şi face eficientă.“

(„Solilocviile” lui Augustin) „Hoc ergo unum superius praetermiseras.” = „Trecuseşi cu vederea acest lucru de mai sus.”
Dan Negrescu, traducere la „Solilocvii”, p. 82 : „Aşadar, acest lucru îl pui mai presus.“

(Toma de Aquino, „De ente et essentia”) „…sicut diaphaneitas de aëre…” = „…ca transparenţa aerului…”
Dan Negrescu, traducere, p. 85: „… starea diafană în aramă…“

Un om care confundă „a neglija” cu „a pune mai presus”, şi care confundă „transparenţa aerului” cu „opacitatea aramei”, prevedeam în acel articol, va deveni în curînd conducător de doctorate în limba şi literatura latină. Profeţia mi s-a adeverit. Din 2009, profesorul dr. Dan Negrescu, de la Facultatea de Litere din Timişoara, conduce doctorate în limba şi literatura latină.
Învăţămîntul românesc e prăbuşit cu totul. Predau profesori care fac greşeli de clasa a şasea. Absolvă cu diplomă studenţi care acum 15 ani ar fi căzut la admitere. Conduc doctorate oameni total necalificaţi. Comisia centrală de acreditare a titlurilor universitare face conducători de doctorat în glumă.
Sînt un excelent prooroc. Nu se mai miră nimeni că n-avem universităţi remarcabile cu cercetători remarcabili, cînd înşişi conducătorii de doctorat se fac din carton lipit cu aracet.

Codă

Am cunoscut din mers, pe stradă, în aprilie 2010, un domn, Chira, din Bistriţa ori Dej. De meserie făcea garduri de fier. Ca studii, isprăvise liceul cu vreo 40 de ani în urmă. Am stat cu el de vorbă despre Eugen Barbu, Ivasiuc, Blaga, Esenin, Petru Culianu, Cioran, I. D. Sîrbu şi Art Nouveau. Citise imens!
Am stat de vorbă la Sasca Montană cu un bătrînel sărman, Mircea Bragea, despre navarhii de la Arginuse, Hannah Arendt, Părinteasca dimîndare, poeziile lui Dinescu, Ernest Renan, despre depozite cuaternare porfiroblastice, marnocalcare triasice şi Ben-et-Nash, prima stea din Ursa Mare. Ca studii, avea 15 ani de temniţă grea după 1950!
Cînd universităţile româneşti vor fi în stare să cultive intelectuali de talia absolvenţilor de liceu din vremea lui Dej, de talia puşcăriaşilor din vremea lui Groza, fiţi amabili şi treziţi-mă!
Problema universităţilor din România nu e să ajungă din urmă cine ştie ce universităţi vestice. Problema universităţilor noastre e să ajungă din urmă nivelul liceelor româneşti din 1988. Şi atunci mai vorbim!
Educaţia e singurul domeniu în care nu se vorbeşte de „greaua moştenire a comunismului”. Regimul de debandadă, numit „democraţie”, şi miniştrii incapabili şi iresponsabili au transformat învăţămîntul românesc într-un haos. Din toţi olimpicii internaţionali români de anul trecut, unul singur s-a înscris de nevoie (!!!) la Universitatea din Bucureşti, fiindcă nu ştia engleză, ca să devină bursier la o Universitate străină.
Fac încă patru profeţii :

1. Peste cinci ani nici un licean olimpic nu se va înscrie student în vreo universitate română.

2. Peste zece ani, nivelul de analfabetism (!!!) al studenţilor români va fi acelaşi ca cel pe care l-am pomenit mai sus.

3. Peste zece ani nici o universitate românească nu va intra în lista primelor 500 de universităţi din lume, iar kazahii, saudiţii, sri-lankezii şi zuluşii ne vor privi ca şi acum, de sus.

4. Nici peste zece ani Ministerul Educaţiei nu-şi va decupa din presă un articol despre starea învăţămîntului român, ca să-l aibă la îndemînă.

Io, Ştefan-voivod,
Către întregul norod

P.S.: Pentru cei ce încă nu disting care este scopul unor asemenea acţiuni îndreptate împotriva ţărişoarei ăsteia „mici şi neînsemnate”(după cum o denumesc ăia „MARI” şi nesătui de Putere), îi rog să mai dea o fugă sus şi să citească cele două motouri de la început.

Tot io, Ştefan-voivod,
Acuzat de unii că-s nerod

Trist, dar adevarat!

Protest impotriva bolsevismului de presa

Preluat de pe http://dogaru-mircea.blogspot.ro/2013/02/protest-impotriva-bolsevismului-de-presa.html

Hotarat sa distruga, in interes global, extern,  structurile de aparare, ordine publica si siguranta nationala, regimul Basescu i-a „motivat” pe lucratorii acestora, transformandu-i de-a pururi, odata cu disponibilizarea sau trecerea in rezeva, in asistati social. Ce conteaza ca acestia au avut contracte individuale cu statul, stipuland pentru ei tot felul de privatiuni, inclusiv conditia de a-si da viata la nevoie? Ce conteaza ca aceste contracte erau incheiate de 5, 10, 15 ani si ca legile ticaloase 119 si 263/2010 le-au anulat post factum, adica au operat retroactiv?

Ca s-o poata face, prin abuz, fals si uz de fals, regimul basescu, adica Demisul insusi, Oprea, Seitan, Boc, Igas, Blaga, Udrea, etc, au apelat la trompetele bolsevice de presa, care i-au batjocorit in ultimul hal pe purtatorii de uniforma, pe tema „nesimtiti cu pensii nesimtite de 20 de milioane”. Daca nu era SCMD-ul sa lichideze definitiv in justitie odioasa operatiune retroactiva numita „RECALCULARE” (ICCJ, 7 ianuarie 2011), astazi toti fostii militari si politisti ar fi fost niste cersetori la margine de drum, expunandu-si prin parcuri pantofii militari scalciati, asortati la ciorapii kaki sau albasti si plangandu-si individual soarta, fara sa-i asculte nimeni. Victoria juridica a SCMD, in ciuda urletelor trompetelor de propaganda bolsevica, tip Tiberiu Fratila, i-a obligat insa pe basisti sa inventeze o operatie si mai penala si anume „REVIZUIREA RECALCULARII”. Aceasta le-a permis ca, aruncand ici colo, in special celor cu un picior in groapa, venituri de 10 ori mai mari decat avusesera, sa devalizeze, in an electoral, bugetele armatei si Internelor. In locul promisei economii de 42 milioane euro anual, pe seama rezervistilor, s-au realizat: o „gaura neagra” tot anuala de aproape 1 miliard de euro, un haos incredibil in Justitie si, in plan financiar o suma de ilegalitati, de domeniul penalului.

Totul a fost posibil, pentru ca media basista a actionat pe baza principiului bolsevic „de la fiecare dupa posibilitati, fiecaruia dupa necesitati”. Adica toti oamenii sunt egali, nu in fata legii ci intre ei si toate meseriile trebuie tratate egal, de unde o aberanta Lege a sistemului unic de salarizare si o si mai aberanta Lege a sistemului unic de pensii. Ceausescu nu a indraznit sa proclame intronarea comunismului, Basescu l-a implementat insa, cu tupeu, in practica!

La vremea respectiva, USL-ul a anuntat ca va abroga, a doua zi dupa ce va ajunge la putere, legile imbecile, antidemocratice si antieuropene. Astazi insa, cand a ajuns la putere, pare invadat mental de fostii sobolani basisti, care i s-au strecurat in ograda, din ordin, in frunte cu Oprea, un actual ministru al muncii, batand campii despre „recalculare” si acreditand astfel ideea ca legile genocidului au fost bune, dar ca cei care le-au tradus in practica au stat prost cu aritmetica. In plus, cozile de topor basiste din presa, s-au reactivat pe ideea egalitarismului bolsevic, impotriva „legilor speciale”, prostindu-i pe romani ca „special” ar insemna „mare”. Adica de ce sa nu aiba toata lumea aceeasi lege?

Oameni buni, raspunsul la imbecilismul bolsevic de presa este simplu: nu suntem toti egali, pentru ca, in timp ce noi ne-am inceput carierele la 20-25 de ani, Nadia Comaneci si-a incheiat-o la 19 ani. Potrivit bolsevicilor, ar trebui s-o trimitem pe Nadia la Olimpiada sa concureze, ca nu are inca 60 de ani, varsta iesirii la pensie pentru toate femeile, fara exceptie. Ar trebui sa vedem in „Lacul lebedelor” balerine de 60 de ani si balerini de 65, hotii de 18-20 de ani sa fie alegati de agenti de politie de 65 de ani, sa fim transportati in vacanta, peste mari si tari de piloti de 65 de ani si sa ne zambeasca stewardese de 60. Cat despre Afganistan si Irak, acolo sa mentina pacea sub stindard NATO doar promotiile 1972-1977!

Toate meseriile sunt importante. mai importante oricum decat hlizitul la proptere, matreata emisa pe post de idei de patapievicii zilelor noastre si „educatia” pe care o fac tinerilor dame care, in afara de gingii si silicoane nu pot exhiba nimic, basca  diverse cusatorese si cusatori, care imprima filozofal abtibilduri pe izmene standard. Nu toate meseriile insa implica aceeasi doza de consum nervos si fizic sau de risc. Cum poate fi egal, din punctul de vedere al varstei terminus de munca,  un profesor care a evoluat o viata intreaga la catedra cu un pilot care a fost zguduit 20 de ani la mansa (in cazul fericit in care a scapat cu viata) sau cu o gimnasta care s-a deteriorat fizic in anii adolescentei, evoluand la barna sau la sol?

De ce pilotii TAROM-ului sa aiba pensie de sute de milioane si Gogu de la scularie nu? Pentru ca pilotii civili au salarii de sute de milioane si contribuie tot cu sute de milioane la bugetul de pensii si pentru ca pilotii, fie civili fie militari (acestia din urma napastuiti intotdeauna sub aspect financiar) nu stiu daca se vor mai intoarce la familii din misiune sau vor ajunge direct la Ghencea si Bellu. Cu sau fara onoruri!

De ce un om de serviciu sa nu fie tratat la fel, in baza aceleiasi legi, cu un subofiter? Pentru ca omul de serviciu nu moare impiedicandu-se de matura in timp ce subofiterul, sau gradatul sau ofiterul au toate sansele sa se intoarca in patru scanduri din Angola, Bosnia, Kosovo, Afganistan sau Irak, unde nici un producator de matreata intelectuala nu poate sa le explice cu claritate ce cauta.

„In ce razboaie ati luptat voi?”, mai rage cate un ipochimen la reprezentantii SCMD. Raspunsul nostru este ca, fostii politisti si spioni, membri SCMD n-au luptat si nu vor lupta niciodata in linia intai, desi au cazut si vor cadea in continuare pe frontul strazii sau al razboiului din umbra. Ca militarii au murit si vor muri in continuare, in tari strine pentru interese straine, iar acasa, cu miile, pe frontul cladirii unui stat puternic numit Romania.

Stimati tovarasi analisti bolsevici, decenii de-a randul v-ati incalzit cu carbunele scos de noi din mine, ati mancat painea recoltelor culese de noi, ati cumparat pe nimic apartamentele din blocurile construite de noi, v-ati dus la mare sau la munte, pe autostrazi si sosele construite de noi, ati trecut pe poduri cladite de noi, ati avut lumina datorita barajelor ridicate si de noi, pazite oricum de noi si astazi lasate in paragina, pana la catastrofa finala.

Intrebarea este cu ce ati contribuit voi, stimati analisti bolsevici, la binele si propasirea comunitatii numite natiunea romana? In afara de gargara de doi bani, de care ne-am saturat, si productia de idei si sfaturi, pe care nu vi le cere nimeni, ce dati natiunii, voi care cereti concretul? Cate tone de lapte, branza, oua, grane, sau fonta, produceti anual? Cu ce drept va ratoiti de la inaltimea miilor de euro pe care ii primiti ca sa imbecilizati natiunea romana, la cei care isi apara drepturile legitime, incepand cu dreptul primordial, dreptul la viata? Veti spune ca voi sunteti plati de „privati”. Care „privati”? Aia care s-au imbogatit pe seama statului, ciordind, impreuna cu strainii din avutia nationala? Aia care datoreaza miliarde din impozite neplatite statului, impozite pe care nu le vor plati niciodata, pentru ca o guvernare complice sau alta ii va ierta de datorii, „gaura” urmand a fi acoperita tot prin belirea noastra?

Sa va fie clar, tovarasi, noi, rezervistii din SCMD, nu mai vrem nici un fel de „recalculare” si vom da in judecata pe oricine va mai folosi acest cuvant spoliator. Noi vrem „dreptate pana la capat” adica incetarea discriminarii noastre si intoarcerea la legea noastra APARTE. Pentru asta inseamna „SPECIAL”: „DEOSEBIT”, „APARTE”, nu „MULT”! Ne-am saturat de discutii, de comisii si comitete, de promisiunile unora care nici macar nu stiu ce vorbesc. Vrem ca proiectul Legii pensiilor militare de stat, la care au lucrat 6 luni de zile experti ai ministerelor Apararii, Internelor, Muncii, SRI, ai ONG-urilor rezervistilor si SCMD sa fie votat prin procedura rapida in Parlament. Acesta lege ne va reda statutul, dreptul si dreptatea, inclusiv drepturile abuziv retrase tuturor celor inca in viata si condamnati fara echivoc la disparitie de regimul Boc, dar si generatiilor viitoare de militari trimisi sa moara aiurea pentru interese discutabile. Ni s-a promis asta, de „a doua zi”, o zi care, deocamdata, pare a avea nu 24 de ore ci … de 10 luni! Iar, inainte de aparitia Legii, dorim doua OUG prin care sa intram in legalitate. Aceea privind revenirea veniturilor celor discriminati, nu la zi, ci la nivelul ultimei pensii legale din decembrie 2010. In plus, dorim o ordonata de urgenta care sa ne redea nu numai noua, ci tuturor pensionarilor Romaniei, dreptul legal la munca, conditionat si stirbit prin aberanta Lege 329/2009. Nu vrem „recalculari” care sa bage in mormant alti colegi de ai nosti, pentru ca ceea ce au dobandit legal, in baza unei aberatii declarata lege „constitutionala” de CCR, este dreptul lor patrimonial legitim dobandit! Nu vrem nici macar, pe moment, pedepsirea vinovatilor, pentru a nu fi acuzati ca periclitam soarta Romaniei, deoarece vinovatii, in frunte cu Basescu, i-au prostit pe cei pe care noi si aliatii nostri (pensionarii civili, ceferistii, grefierii, minerii, revolutionarii, profesorii, lucratorii din sanatate, functionarii publici, etc) i-am adus la putere, sa semneze un asa zis „Pact social”. Va veni si vremea rasplatii pentru Basescu, Boc, Seitan, Anastase, Udrea, Oprea, Blaga, Igas, etc. persoane care, in orice tara normala, ar fi fost astazi dupa gratii, nu tot la masa bucatelor. Numai ca atunci ne vom aduce aminte si de bolsevicii din presa, de toti cei care au facut posibile haosul si distrugerea tuturor categoriilor socioprofesionale si de varsta prin prestatiile lor isterice si pline de un tupeu inimaginabil, in slujba dictaturii. Indiferent ce grade au primit in rezerva, indiferent ce functii si salarii li s-au dat prin reactivare secreta, noi nu-i vom uita asa cum i-a uitat, ministrul care i-a descoperit, domnul general  Dobritoiu Corneliu.

Deocamdata, ne multumim sa atragem romanilor atentia ca cine se lasa manipulat de slugile regimului tiranic basist isi merita soarta, pentru ca noi am obosit, si o declar oficial, sa-i mai aparam pe prosti de consecintele propriei lor prostii! Daca noi pierdem lupta, cei ce vor, in numele egalitarismului bolsevic, sa le cadem pleasca, pe casa lor de pensii, la care nici noi, nici „asistatii” fosti CAP-isti nu am contribuit, vor fi serviti de n-au s-o poata duce! Dar nu le va mai folosi la absolut nimic regasita „minte a romanului, cea de pe urma”!

17.02.2013

Col. (r) dr. Mircea DOGARU

PRESEDINTELE SCMD

Cum se vede agitaţia de la Bucureşti în redacţia „Vocea Rusiei”? Mascarada – o percepţie externă a vieţii politice şi publice din România

Articol preluat de pe http://www.cotidianul.ro/mascarada-o-perceptie-externa-a-vietii-politice-si-publice-din-romania-206774/

Republicăm un comentariu apărut pe site-ul „Vocea Rusiei” chiar dacă unele afirmaţii nu se prea potrivesc. Observaţiile privind schimbarea de atitudine a Washington-ului pot fi o strâmbă nevinovată, dar şi o informaţie de o incredibilă noutate. Adevărul este că luptele intestine de la Bucureşti au ajuns să ţină loc şi de economie, şi de politică externă şi de plan de redresare a ţării. Chiar daca eu şi cotidianul.ro nu ne regăsim în nici un fel în acest joc sinistru şi nici în această împărţire în tabere, publicăm analiza amintită. Ajută măcar la conturarea unei situaţii pe care, altfel, refuzăm să o conştientizăm.

Cornel Nistorescu

Război civil în serviciile secrete

Privit din exterior, sistemul politic din România pare a fi un melanj infernal din grupuri de interese, servicii secrete care s-au penetrat reciproc şi au penetrat adânc atât sfera economică cât şi partidele politice, organizaţii cu caracter ocult şi agenţi de influenţă ai puterilor străine.

Pentru liniştea cetăţeanului de rând a fost creat un sistem care mimează o organizare democratică a societăţii, toate grupurile de interese fiind forţate de circumstanţe sau raţiuni utilitare să aibă grijă de aparenţe, indiferent de intensitatea bătăliilor din interiorul sistemului. Colegii noştri din Occident au o denumire specială pentru o astfel de structură societală: „Mascarada”. Se pare că am ajuns în faza în care sistemul „Mascaradei” începe să dea semne de dezintegrare, iar protagoniştii şi-au dat jos măştile.

Lupta relativ deschisă dintre două coaliţii largi din cadrul serviciilor secrete a căpătat intensitate în vara anului trecut în contextul referendumului. La momentul publicării în presă a interceptărilor telefonice ale preşedintelui Băsescu şi ale lui Sorin Blejnar a devenit clar că o parte din servicii l-a trădat pe Băsescu şi a intrat în conflict deschis cu acea parte a sistemului care i-a rămas fidelă. Al doilea incident major al luptei din interiorul serviciilor a fost linşajul deputatului Stan şi votul parlamentului care l-a salvat de arest, în ciuda ordinelor clare venite de la conducerea PSD care dorea ca Stan să ajungă după gratii. Acum, am ajuns la al treilea incident major, în care bătălia se dă pentru discreditarea patronului RTV Sebastian Ghiţă, aceste acţiunii fiind un răspuns la campania mediatică pornită de RTV împotriva lui Crin Antonescu.

Acest „război civil” din interiorul serviciilor nu poate fi „tradus” cu exactitate în termeni politici, în sensul că acest conflict nu reflectă conflictul aparent dintre USL şi preşedintele Băsescu. Demonstraţie: în cazul deputatului Stan, atât Traian Băsescu cât şi Victor Ponta şi-au dorit arestarea lui Stan. Conflictul nu poate fi interpretat nici ca o dispută pe filiera SIE-SRI. Formal, atât deputatul Stan (în virtutea funcţiei pe care o ocupa în comisia SRI de la Parlament) cât şi Sebastian Ghiţă fac parte din „zona SRI”, dar este clar că se află în tabere diferite.

Situaţia „de pe front” este fluidă, dar până acum poate fi constatată existenţa următoarelor părţi beligerante.

Tabăra „Sistem” este formată din acele structuri şi persoane care se simt confortabil în actuala configuraţie a paralelogramelor de forţă şi doresc conservarea stării existente. O listă (deloc exhaustivă) a celor care fac parte din această tabără l-ar include pe Traian Băsescu (şi camarila), grupul Udrea din PDL, grupurile oligarhilor portocalii („drumari”, „băieţii deştepţi” etc), părţi din SIE şi SRI, STS, Victor Ponta (grupul Sârbu din PSD), grupul Tăriceanu din PNL, o grupare media cu RTV în calitate de „vârf de lance” etc.

Tabăra „Renegaţilor” este formată din cei care au fost daţi la o parte în procesul împărţirii principalelor fluxuri financiare şi elementelor-cheie a puterii politice. O listă (deloc exhaustivă) de participanţi ar include „garda veche” din SRI (cei care comunicau prin intermediul lui Ion Stan), grupul „Antenelor” (cu Voiculescu în rol de joker din cauza vulnerabilităţilor juridice), o parte din grupurile oligarhice (Ioan Niculae etc.), grupul Antonescu din PNL, o parte din PSD (oponenţii lui Ponta), o serie de „mamuţi din media” (Sorin Roşca Stănescu, Cornel Nistorescu etc). Ambele liste sunt inexacte şi fluide, mai ales în condiţiile în care trădările se ţin lanţ şi sunt un lucru cotidian.

Este clar că se încearcă interpretarea conflictului din interiorul serviciilor secrete (implicit a clasei politice) într-o cheie geopolitică, care presupune căutarea intensă a celor care „s-au vândut Moscovei” şi „au trădat calea europeană”. Această încercare este firească, dar în cazul dat conjunctura geopolitică joacă un rol neobişnuit în contextul declanşării războiului civil în interiorul sistemului de conducere a României. De obicei, asemenea conflicte izbucnesc atunci când un teritoriu devine centrul atenţiei a mai multor forţe geopolitice care intră într-un conflict pentru obţinerea controlului. Pentru cineva care nu a văzut alte situaţii, aceasta este unica explicaţie plauzibilă, însă ceea ce se întâmplă în România (de altfel ca şi alte câteva state din Europa de Est) nu seamănă cu un conflict clasic dintre două Mari Puteri de genul conflictelor pentru controlul ţărilor din Africa sau America de Sud din secolul trecut. Situaţia seamănă mai mult cu ceea ce se întâmpla în fostele republici sovietice atunci când elitele locale au simţit slăbiciunea centrului de comandă şi control de Moscova. Obedienţii de odinioară au început să se sfâşie între ei ca nişte câini de luptă care au rămas fără stăpân şi lesă. Retragerea SUA din Europa de Est şi concentrarea asupra problemelor din zona Asia-Pacific (situaţia economică îi permite Washingtonului să se concentreze doar asupra unui singur teatru de operaţiuni) devine din ce în ce mai evidentă şi coincide în mod vizibil cu schimbarea cadrelor în diplomaţia, serviciile secrete şi armata americană. Recent am asistat la o situaţie destul de comică în care presa de la Bucureşti s-a repezit să obţină de la Ambasada SUA asigurări în privinţa continuării planurilor de amplasarea a scutului antibalistic la Deveselu, fără a înţelege că până la momentul anulării definitive şi oficiale a planului, atât însărcinatul cu afaceri de la Bucureşti cât şi funcţionarii din Departamentul de Stat sunt obligaţi prin fişa postului să spună că planurile oficiale sunt în vigoare. Raportului Curţii de Conturi al Congresului SUA şi raportul Academiei de Ştiinţe a SUA care arată inutilitatea şi ineficienţa amplasării scutului în Europa de Est dau o direcţie clară în vor evolua lucrurile.

Însăşi posibilitatea unui război pe faţă dintre două coaliţii largi în interiorul serviciilor secrete, implicit în interiorul clasei politice, demonstrează faptul că Washingtonul nu mai are posibilitatea (sau dorinţa) de a interveni hotărât în vederea disciplinării vasalilor. Probabil, intervenţia din această vară a fost ultimul moment în care „aripa dură” de la Washington în persoana secretarului de stat Clinton a putut interveni brutal în situaţia politică de la Bucureşti. Posibilităţile de intervenţie încă există, dar sunt din ce în ce mai reduse, iar cei din interiorul sistemului politic se simt lăsaţi fără supraveghere, fiind imediat tentaţi să interpreteze această situaţie ca o posibilitate pentru a declanşa o bătălie pentru lichidarea concurenţilor.

Pentru cetăţeanul de rând, această situaţie va genera o posibilitate inedită de a afla măcar o parte din adevărul despre modul real în care este condusă şi controlată ţara în care trăieşte, ambele tabere aflate în războiul civil al serviciilor fiind interesate de discreditarea oponenţilor. Rezultatul cel mai important şi inevitabil al acestei confruntări va fi distrugerea totală şi iremediabilă a încrederii populare în sistemul politic şi în structurile statului, ceea ce va face imposibilă continuarea „Mascaradei” pentru câştigători, oricare ar fi ei.

PS: În vederea îmbunătăţii comunicării cu cititorii, a fost creat un cont de Facebook : http://www.facebook.com/valentin.mandrasescu, recomandat celor interesaţi de ştirile şi comentariile informale.

STELIAN TĂNASE: SCHELETELE DIN DULAPUL SERVICIILOR SECRETE

Povestea asta cu serviciile secrete explodată brusc, am crezut că o să fie un foc de paie. Mi-am zis că niște tipi mai nervoși ies la bătaie să își arate colții la începutul sesiunii parlamentare. Vor să facă pe deștepții la partid, la televizor etc. să se impună. Totuși ce este asta? E o un caft între partide, un conflict in interiorul USL? Sunt rivalități, dincolo de normal, între televiziuni ? Ce o fi adevărat din toate astea? E greu de spus dacă nu ai informații din interior. Ce putem constata însă este doar ceea ce se vede și să ne amintim alte scandaluri, cu o logică și desfășurare asemănătoare. Asta ca să nu riscăm cine știe ce speculatii. 

Numele aflate in jurul mesei de ruleta în aceste zile sunt Dan Voiculescu, Sorin Roșca Stănescu, Sebastian Ghița, Ioan Nicolae, ș.a. Dacă citeşti presa mai cu atenție, dacă te uițí la televizor cîteva seri la rînd, e destul de clar cine ce joacă, în ce tabără se află, ce interese păzește. Plus intoxicările, diversiunile, minciunile, provocările, rivalitățile din toate direcțiile. E un coflict politic între putere și opoziție? Între partide? Între  grupuri și facțiuni din interiorul partidelor în prajma unor congrese importante? Cred mai curînd că alta este explicația- serviciile, mai ales SRI în faza asta, se repoziționează. Ca atare, se lucrează la dosare, se dezgroapă morții, se imaginează combinații. Rețelele, găștile, etc. își dispută noi poziții. De ce? Puterea și-a schimbat caracterul în decembrie 2012, a devenit bicefalală. Un lider puternic la Cotroceni, unul la Palatul Victoria sprijnit de Parlament. Inainte era simplu pentru șefii SRI/SIE. Stăteau la ușa lui Băsescu să primească ordine. Acum toată afacerea s-a complicat, pe măsura împărțirii puterii și a unui peisaj politic bipolar.

Mizele s-au schimbat cu repeziciune în 2012, sunt și schelete prin dulapuri. Bref, de cine ascultă diverși generali este o opțiune vitală pentru cariera fiecăruia. Pe cine susține X dar Y? Cu cine merge în 2013- 2014 SRI/SIE este o intrebare la ordinea zilei. De aici a rezultat  vînzoleală din ultimele zile. Fiecara scoate la bătaie pe cine are mai răsărit – parlamentari și oameni cu bani, cu imagine. Se mizează pe credibilitatea și influența lor. E garnitura din față, un atac al cavaleriei care deschide ostilitățile, dar nu le va tranșa. Adevărații jucători s-ar putea să nu iasă la suprafață, cel puțin dacă bătălia se stinge între timp și va fi un armistițiu. De ex. unul dictat de CIA sau alt serviciu NATO, sau chiar de factori interni. De obs. – cei care sunt cum la vedere și agită stindardele, armele, blazoanele pot fi ușor sacrificați, de aceea sunt și expuși acum.

În Parlament, în massmedia, în afaceri, în bănci, sunt mulți agenți ai serviciilor secrete, foști și actuali, tineri și bătrîni. Averile în țara asta s-au făcut mai ales de oamenii serviciilor secrete. Între primele 100 averi din Forbes, am mai spus asta, 80%, dacă nu mai mult, sunt exinformatori, spioni, agenți de influență, ofițeri de informații dinainte de 89, dar si alții recrutați în anii 90. În Parlament. la vîrful partidelor, fenomenul este identic. În massmedia văd destui care fac pe gazetarii, comentatorii, etc. dar sunt de fapt oamenii serviciilor. Destul de puțini oameni curați, fără conexii cu serviciile.

In tot acest cazino, unii au fost deja demascați de presă, de justiție, etc. și sunt cunoscuți, alții au reușit să se ascundă și par niște civili inocenți.

În concluzie – nu avem de a face cu o controversă,  rezultat al compeției și rivalităților politice, ci una în interiorul serviciilor mai ales, în care unii și alții încearcă să se repoziționeze. Ce vedem sunt doar simptomele acestui conflict intern puternic. Dacă replicile vor înceta, înseamnă că zonele de influență au fost stabilite. Dacă nu, mai avem multe episoade interesante de văzut în acest an.

(Sursa: stelian-tanase.ro)

 

Părintele protopop Florin Tohănean: „Aici, dacă nu ştii ungureşte, ori înveţi, ori pleci!”

PRELUARE   DE  PE  http://www.cotidianul.ro/aici-daca-nu-stii-ungureste-ori-inveti-ori-pleci-205749/

 

S-a ajuns ca, în inima ţării, limba română să se mai vorbească doar în biserică?

Vor să părăsim zona. Sunt parohii în protopopiatul nostru, sate în care găsim câte două biserici româneşti. Şi mai sunt câte 10-15 suflete care se declară că sunt români. Ceilalţi sunt români de sânge, botezaţi ortodocşi, dar care zic ”dom’le, suntem unguri!”. Ce să mai zici?

Dar să vedeţi în partea Baraoltului, încolo, Aita Mare, Aita Medie. Am slujit acolo în biserică împreună cu preotul şi cu episcopul, şi când am mers la masa de după slujbă, am rămas trăsnit: românii de la masă vorbeau ungureşte între ei. Şi i-am întrebat: „Băi, fraţilor, voi ce sunteţi? Români! Păi de ce vorbiţi ungureşte? Păi în casă vorbim ungureşte, numai la biserică vorbim româneşte”. Mi-am făcut cruce, da!

S-a cam retrocedat tot în Harghita şi Covasna, mai puţin pământurile Bisericii Ortodoxe Române…

E o problemă încă nerezolvată. S-a încălcat legea agrară, ei au retrocedat toate suprafeţele expropriate de România înainte de 1945. Dacă cineva ar fi curios să studieze un pic legea actuală, aşa cum e ea, cu imperfecţiunile ei, va vedea că „nu face obiectul retrocedării nicio palmă de pământ care a fost expropriată înainte de 1945”, or, ei şi-au refăcut tot ce au avut înainte de acel an, deşi se plătiseră atunci şi despăgubiri. Ni se spune că nu mai există teren de retrocedat, în condiţiile în care Biserica noastră – în Covasna vorbesc, aici unde sunt în cunoştinţă de cauză – mai are peste 700 de hectare de teren arabil neretrocedat şi peste 300 de hectare de pădure.

La nivel judeţean se încearcă „ştergerea urmelor”?

Eu m-am preoţit mai târziu oleacă, aşa pe la 38 de ani, fiind iniţial inginer agronom. Episcopul m-a împuternicit să mă ocup de problema asta a pământurilor. Am găsit hărţi, schiţe cadastrale de la reforma agrară, procese-verbale de împroprietărire. I-am luat un pic pe nepregătite, iar când s-au „trezit” le-au făcut dispărute. Nu se mai găsesc acum, dar mi-am făcut copii, cât am putut să fac… Nu sunt chiar aşa de nevinovaţi, acţionează în perfectă cunoştinţă de cauză.

Care este reacţia guvernului?

Să ştiţi că autoritatea statului în zonă e aproape de cota zero. Chiar şi acolo unde mai sunt români, statul nu şi-a manifestat în niciun moment interesul – culmea – să-şi apere proprietăţile lui! Practic ştiţi ce se întâmplă? Terenurile care au fost ale Bisericii Ortodoxe n-au fost în proprietate nudă, au fost majoritatea date sub titlu de folosinţă. A rămas statul proprietar, Biserica având drept de folosinţă. Eh, acum când s-a retrocedat, practic s-a retrocedat proprietatea statului. Am fost pe la Procuratură, pe la Preşedinţie, pe la ministere, pe unde am crezut eu de cuviinţă să-i înştiinţez. Nici măcar nu s-au obosit să-mi răspundă, darămite să mai ia şi măsuri! Nu i-a interesat şi nu-i interesează nici acuma.

S-au succedat destule guverne, de diverse „coloraturi”, şi mai toate au jucat ceardaşul cu UDMR. Care să fie motivul?

Până anul acesta – şi vorbesc în nume personal, îmi exprim convingerile mele – s-au supus toţi unui şantaj ordinar, scuzaţi-mi expresia. Aveau nevoie de udemerişti pentru a se menţine la putere cu orice preţ. N-au ţinut seama de mamă, de tată… doar puterea! Pur şi simplu nu le-a păsat. Dar nici măcar acum, existând această „circumstanţă atenuantă”, nu se întâmplă nimic. Ăştia nu mai au nevoie de unguri la putere şi nu-i înţeleg de ce nu fac nimic. Am crezut că se va „mişca” câte ceva, dar nimic, nimic, nimic, sub nicio formă. De-aia sunt aşa obraznici, pentru că se cred intangibili. Şi ştiţi de ce se cred intangibili? Pentru că ei nu recunosc legile statului românesc, legi care oricum nu se aplică. Asta-i concluzia mea. Nici nu le pasă, domnule!

Ce-nseamnă, părinte, să-ţi duci crucea de român în teritoriul pe care-l denumim generic HarCov?

Vedeţi, toată lumea se foloseşte de sintagma asta, ”românii minoritari”. Noi nu ne considerăm şi nu ne simţim minoritari pentru un simplu motiv: în ţara ta nu poţi să fii minoritar! Suntem inferiori numeric, suntem mai puţini – suntem cam 24 la sută -, dar suntem la noi în ţară. Şi-aici e durerea mare, pentru că noi cu ungurii am trăit – aici trăind şi moşii noştri şi strămoşii şi vom mai trăi şi noi şi cei de după noi -, dar cei puşi de Dumnezeu să ne conducă nu fac acest lucru. Noi nu contăm pentru ei, contează doar interesele politice şi materiale. Ăştia cu bani mulţi nu se mai uită care e ungur şi care e român… N-au ruşine faţă de oameni şi nici în faţa lui Dumnezeu. Ne-au părăsit! Ba mai mult, atunci când le convine şi le-apare câte-o situaţie favorabilă, îşi mai aduc aminte, aşa în treacăt…

Era o vreme când pe tricolor, pe stema regală, scria „Nimic fără Dumnezeu”… Când vom mai vedea aşa ceva?

Probabil când se va pune din nou coroana regală pe steag, atunci ne vom întoarce din nou cu faţa spre Dumnezeu. Noi ştim să ne trăim viaţa aicea cu ungurii, dar acum avem nevoie de ajutor. Ce să vă mai zic, iată şi un domn ministru de-aici din zonă, domnul Duşa – Dumnezeu să-i dea sănătate -, pe care-l cunosc dinainte de a fi ministru, chiar avansa ideea, ca şi când ar fi descoperit apa caldă: „Domnilor, românii şi ungurii de condiţie socială normală se înţeleg domnule, e o armonie”. Da’ cum să nu, leul şi mielul trăiesc împreună! Nu-s de acord cu opinia asta, care este valabilă doar pentru generaţiile mai vârstnice. Generaţiile de după 1990 nu mai sunt aşa. De ce? Pentru că ei au avut abilitatea să-şi urmărească consecvent strategia pe care şi-au pus-o la punct. Îi stimez din punctul ăsta de vedere, să ştiţi. Le zic „bravo!”. Şi-aţi văzut cum s-a purtat şi preşedintele Consiliului Judeţean, Tamaş Şandor, cu ce aroganţă…

Mi-ar fi ruşine să mă numesc guvernant sau un om politic al zilelor noastre dacă aş realiza ce se întâmplă. După 1990 s-a realizat şi s-a reuşit o segregare. Şcoala e separată. Ruşine, în secolul 21 să vorbeşti de şcoala românească şi şcoala ungurească. Cultura… Avem teatru românesc şi unguresc, conservator separat, muzeu secuiesc şi românesc, auziţi…! Prima lor grijă în ’90 a fost să arunce exponatele româneşti din muzeul judeţean şi să-l transforme în muzeu secuiesc. Ei n-au făcut întâmplător chestia asta. Tinerii care sunt acum la vârsta de douăzeci de ani au trăit în climatul ăsta al intoleranţei, educaţi în sensul ăsta, după manuale editate în Ungaria, care prezintă, culmea, istoria şi geografia României. Cum sunt posibile toate aceste lucruri? Prin complicitatea şi îngăduinţa guvernanţilor… Până la urmă, fără a spune vorbe mari, eu consider că este un act de trădare naţională! E un cuvânt greu, dar trebuie să-l spun.

Spuneaţi nu demult că în acest ritm vom ajunge precum în vremea ocupaţiei horthyste din ’40…

Am spus lucrul ăsta. Deja suntem în situaţia de a ne declara 1940. Mi-a spus cineva că vorbesc prostii, că exagerez. Nu vorbesc prostii! Îl înţeleg pe domnul preşedinte al Consiliului Judeţean Harghita când a zis „va fi ca în Irlanda!”, el asta urmăreşte. Dacă statul şi-ar exercita autoritatea aşa cum trebuie – nu să facă exces de zel -, s-ar rezolva multe lucruri. Vă dau un exemplu: am primit o clădire – Banca Naţională a avut o clădire în mijlocul municipiului Sfântu Gheorghe -, o clădire faină, ce să vă spun. În 2004, guvernul României, când s-a schimbat atunci, pe ultima sută de metri, a dat această clădire în folosinţă Bisericii, la cererea noastră, prin hotărâre de guvern. A ieşit un scandal mare, care continuă şi astăzi. Cum de a făcut guvernul chestia asta, să dea clădirea în folosinţa Bisericii Ortodoxe… Au făcut ce au făcut, a venit domnul Tăriceanu, pe vremea aceea era prim-ministru Marko Bela – Lenin al lor -, care avea vreo patru miniştri în guvern şi care a zis că „sub nici o forme nu se pote da această clodire… indiferent de consecinţe, românilor; trebuie neaporat să fie a comunităţii locale”. De parcă noi, românii, biserica, am fi din Patagonia.

Biserica noastră vă sprijină?

Ne sprijină, dar ce poate să facă? Aici este vorba de o chestiune ce ţine de legalitate. Biserica este o putere în stat, dar să ştiţi că părintele arhiepiscop Ioan, aşa ne-a educat pe noi, aici în zonă: totul să fie în spiritul dreptăţii şi legalităţii. Biserica nu poate, prin natura ei, să folosească măsuri represive şi agresive.

Sunteţi cel mai fin observator al zonei, pentru că toată lumea vine la dumneavoastră. Care ar fi calea de ieşire, paşii ce trebuie urmaţi pentru a reveni la normalitate?

Un singur pas ar trebui făcut: statul să revină în îndatoririle şi drepturile lui. Să-şi restaureze autoritatea asupra acestei zone. Este act de voinţă ăsta, şi de responsabilitate naţională. Dacă nu realizează guvernanţii că ei sunt cei care trebuie să-şi restabilească autoritatea asupra zonei, indiferent ce am face noi, nu vom avea nici un rezultat pozitiv. Ei nu respectă legea, justiţia. L-a întrebat domnul Cornel Nistorescu la un moment dat pe domnul Tamaş Şandor: „Domnule Tamaş, dumneavoastră respectaţi o sentinţă definitivă şi irevocabilă?”, la care domnul Tamaş a răspuns: „Da, eu respect legea”. Or, eu am acum cazul acesta concret în care el dispreţuieşte şi nu se conformează unei sentinţe definitive, irevocabile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Iar partea tragică este că acest lucru se întâmplă cu complicitatea RA-APPS-ului, o instituţie de stat, subordonată Guvernului României. Nu respectă legile ţării pentru că nu le cunosc. Trebuie puşi la punct. Cum? Cu legea. L-au schimbat pe Codrin Munteanu (n.r. – fostul prefect de Covasna). Au dat mâna cu ei şi le-a satisfăcut cererile, că asta urlau toţi: „Munteanu afară!”. Le-a făcut pe plac. Revenind la domnul Duşa, dânsul zicea că există o înţelegere inter-etnică. Nu există, e un slogan fals ăsta. Există numai între oamenii bătrâni, că aşa au fost educaţi. Tinerii sunt educaţi în spirit revanşard, intoleranţă şi dispreţ faţă de tot ce este românesc. Între tineri nu există această convieţuire, ei resping tot ce este românesc.

Tare mi-e teamă că istoria tinde să se repete. Probabil că regionalizarea va rezolva problema din punct de vedere economic. Banul nu va mai fi în mâna Consiliului Judeţean, va fi în altă parte, într-o regiune care la rândul ei va încerca să se autodetermine teritorial şi politic. Nu se vor schimba treburile prea mult, vă spun eu. Dimpotrivă, mi-e teamă să nu fie mai grave, pentru că atunci ei stau şi mai ascunşi şi îşi fac lucrarea şi mai obscur, mai liniştiţi. Adică cum? Statul român finanţează activităţile societăţilor lor fasciste? Statul român le finanţează tabere şi şcoli de vară în care se ştie ce se întâmplă?

Considerând că de mâine îmi iau catrafusele şi doresc mă mut undeva în Covasna, să îmi iau o casă, am variante să rezist acolo ca român?

Nu, dacă nu aveţi ceva, puţin acolo, aşa cum avem noi, deşi nici eu nu sunt de-al locului. Auzi, să spună că eu sunt venetic. Păi venetic e el, eu sunt în ţara mea, cum să fiu venetic? Dacă veniţi în locuri cum e partea noastră a Întorsurii, unde suntem majoritar români, atunci da, că sunteţi încă român. Dar dincolo, unde aveţi nevoie de o autorizaţie, aveţi nevoie să vă cumpăraţi pământul. Ştiţi că există, neoficial, interdicţie de a se vinde pământ românilor? Deci unguri care vor să îşi vândă pământul în condiţii normale românilor sunt pur şi simplu proscrişi, daţi deoparte, stigmatizaţi. Ăsta este adevărul. Greu poate un român să îşi cumpere pământ în zonă. au apucat să îşi cumpere, că eu ştiu în zona asta apropiată de Braşov că şi-au mai cumpărat după ’90. Acum să meargă cineva să cumpere să vadă dacă mai poate! Nu mai vinde nimeni, că şi ungurilor le e frică, pentru că sunt scoşi afară din comunitate. Sunt consideraţi trădători. Nu prea mai ai unde să te angajezi, şi aici îţi spune clar, în faţă: ştii ungureşte, bine, nu ştii ungureşte, să fii sănătos, ori înveţi, ori pleci!

Şi să fie foarte clar: dacă în 1918 aveam conducătorii de azi, la această oră vorbeam toţi ungureşte. Marea Unire n-ar mai fi existat!

Articol de Marcel Bărbătei