Cui îi dăm suveranitatea?

articol de Sorin Roșca Stănescu

(Preluat din Jurnalul Național)

Domnul Cristian Pirvulescu ne-a tras, la toti, un semnal de alarma. Pe care, din pacate, prea putini l-au receptionat. El ne-a spus, nici mai mult nici mai putin, ca exista o solicitarea a Uniunii Europene in sensul renuntarii de catre Romania la o parte a suveranitatii nationale. Iar premierul Victor Ponta, luand cuvantul la o recenta dezbatere referitoare la noua Constitutie, a comunicat intentia ferma a Guvernului de a pune proiectul la dispozitie Comisiei de la Venetia care ar urma sa ne dea un aviz si, eventual, sa ne sugereze unele modificari. Cui si de ce ii cedam din suveranitatea noastra?

Puternicul cancelar al Germaniei, doamna Angela Merkel, a lansat, nu cu multa vreme in urma, o tema care ne-a starnit fiori. Si, din nou, prea putina lume a fost interesata. Doamna Merkel se referea la Grecia. La imprumuturile solicitate de aceasta tara, membru al Uniunii Europene, pentru a-si putea salva economia. Si a primit urmatorul raspuns: daca Grecia solicita un ajutor european, va trebui sa renunte la o parte din suveranitate. Uluitor!

In paranteza fie spus, romanii nu prea sunt la curent cu informatia ca autoritatile financiare ale statului elen au descoperit, si au si probat acest lucru, ca Germania este datoare acestei tari cu o suma uriasa de bani care, actualizata, se ridica la 180 de miliarde de euro. Si nu este vorba de datoriile de razboi, de fapt din cele doua razboaie mondiale, declansate de Germania, si pe care Berlinul nu le-a mai platit niciodata. Dupa ce presa de la Atena a oferit detalii despre aceasta datorie, si ziarele germane au preluat tema fara ca cineva sa-i contrazica pe greci. Pornind de la cele doua informatii, sa reiau tema suveranitatii limitate.

Spre deosebire de Grecia, Romania nu a solicitat niciun ajutor financiar de la Uniunea Europeana, exceptand acel imprumut angajat, in numele statului roman, de binomul Basescu-Boc pe care Guvernul Ponta, cu mari sacrificii, a si inceput sa-l restituie. Daca nu stam cu mana intinsa, de ce trebuie sa renuntam la suveranitate? Dar chiar daca am sta cu mana intinsa, de ce ar trebui sa platim un asemenea pret? La ce fel de suveranitate se gandesc sa renuntam partenerii nostri europeni si cine sunt de fapt initiatorii proiectului?

Situatia este atat de serioasa incat ni se cere, nici mai mult nici mai putin, decat sa schimbam, in sensul dorit de UE, si poate deja convenit cu Comisia de la Venetia, chiar articolul unu al Constitutiei. Din care ar urma sa dispara cuvintele stat suveran. Si, eventual, la cererea maghiarilor, si expresia stat national. Cred ca intentia este de a lega, cat se poate de strans, manile decidentilor politici de la Bucuresti in raport cu bugetul si cu operatiunile financiare. Este un inceput. Care se poate dovedi extrem de periculos.

Dar care este statul european care detine cea mai importanta putere, influenta si pana la urma, cheia unei asemenea decizii? Raspunsul este simplu de dat. E vorba despre Germania. Daca noi renuntam la o parte din suveranitate, o facem in beneficiul tuturor partenerilor europeni sau doar in folosul Germaniei? Renunta toate statele la suveranitate? Renunta si Germania? Iata intrebari la care ar trebui sa avem un raspuns inainte de a lua vreo decizie in numele generatiilor viitoare.

Anunțuri

Comunicat politic șocant al senatorului Valer Marian Modul în care Victor Ponta și Ilie Sîrbu pot fi șantajați

 

Articol apărut în ”Cotidianul” din data de 24.04.2013

 

Comunicatul primit de la senatorul Valer Marian este scandalos sau conține informații scandaloase. El este rezultatul conflictului între senatorul sătmarean și o parte din conducerea PSD. Conflictul s-a acutizat la recentul congres și explodează cu acest document născut din blocarea accesului lui Valer Marian la dezbaterile din Congresul PSD. De unele afirmații din acest rechizitoriu am mai auzit.De altele, niciodată. Nu este treaba mea să le verific și nici să le ascund. Un comunicat politic de o asemenea gravitate,lansat în spțiul public de un om de mare probitate, nu poate fi dosit fără riscul de a descalifica profesional. Nu știu ce vor face colegii mei din presă. Vor publica sau nu. Știu însă sigur că a fost trimis și altora. CC-ul mesajelor o arată de la prima vedere. Vom vedea cum trece mass media din România peste această provocare. Nu este meseria mea să opresc sau sa filtrez comunicatele de presă ale politicienilor. În același timp, Victor Ponta, Ilie Sârbu și instituțiile statului pot face lumină în legătură cu afirmații care, în acest, moment interesează toată populația României.
                                                                                                                                                       Cornel Nistorescu

 

 

Cabinetul Senatorului Valer Marian

Grupul parlamentar: PSD

Circumscripţia electorală: Satu Mare

Satu Mare Piaţa 25 Octombrie nr. 1 et. 8 cam. 9

Telefon /fax: 0261 710088

 

COMUNICAT DE PRESĂ

Întrucât în data de 20 aprilie 2013, la Congresul PSD, am fost împiedicat să-mi exercit dreptul statutar de vot în calitate de membru şi senator PSD, delegat de Organizaţia judeţeană Satu Mare a PSD (poziţia nr.1 pe lista delegaţilor), am adresat ieri, 22 aprilie 2013, Biroului Permanent Naţional al PSD următoarea solicitare:

Către

Biroul Permanent Naţional al PSD

 

În vederea formulării unei plângeri către forurile naţionale ale PSD (Biroul Permanent Naţional, Comitetul Executiv Naţional, Consiliul Naţional şi Comisia Naţională de Arbitraj şi Integritate Morală) şi către forurile de conducere ale Partidului Socialiştilor Europeni şi Internaţionalei Socialiste, precum şi pentru a iniţia o acţiune judiciară în daune morale, în calitate de membru şi senator PSD, delegat la Congresul PSD din 19 -20.04.2013, vă solicit să-mi comunicaţi de urgenţă următoarele:

1.  numele,  prenumele şi domiciliul persoanelor de ordine care au acţionat în holul situat după uşile de intrare în Sala Palatului la Congresul PSD din 19 – 20.04.2013;

2. dacă aceste persoane activează în cadrul compartimentului organizatoric al PSD ori sunt angajaţi ai unei societăţi de protecţie şi pază, urmând să-mi precizaţi denumirea şi sediul acesteia, precum şi temeiul juridic şi politic al angajării serviciilor acestei firme de către Biroul Permanent al PSD.

Menţionez că în data de 20 aprilie 2013 zece persoane tunse scurt sau rase în cap, purtând ecusoane cu inscripţia „Securities”, m-au împiedicat să mă deplasez spre perimetrul în care era organizat sistemul de vot electronic, prinzându-mă de sacou şi bruscându-mă,  în faţa mai multor martori oculari, printre care şi consilierul meu Gheorghe Alexandru, care a filmat incidentul. Le-am prezentat persoanelor respective ecusonul de delegat, mandatul pentru vot, cartea de identitate, legitimaţia şi insigna de senator, şi le-am solicitat să-şi decline identitatea şi apartenenţa la PSD sau la vreo firmă de protecţie şi pază, dar au refuzat. Le-am solicitat să-mi precizeze dacă au primit dispoziţie pentru a nu mi se permite accesul şi de la cine anume, la care mi-au răspuns că au primit „ordin de sus”, dar nu au voie să-mi spună de la cine.

 

Satu Mare,                                        Senator

22.04.2013                                  Valer Marian

După primirea răspunsului, mă voi adresa forurilor naţionale ale PSD pentru a solicita  sancţionarea statutară a persoanei sau persoanelor vinovate şi voi informa în acest sens organismele de conducere ale Partidului Socialiştilor Europeni  şi ale Internaţionalei Socialiste. Bănuiesc că „ordinul de sus” a fost dat de preşedintele PSD, primul ministru Victor Ponta, ţinând cont şi de faptul că mi-a parvenit o informaţie că oamenii de ordine de la Congresul PSD erau angajaţi ai unei firme de protecţie şi pază care asigură astfel de servicii la meciurile clubului Dinamo  Bucureşti, la care proaspeţi patroni sunt fraţii Ionuţ şi Robert Negoiţă, cunoscuţi ca buni şi vechi amici ai lui Victor Ponta.

Totodată, bănuiesc că am fost împiedicat să intru sâmbătă la lucrările Congresului întrucât am anunţat public de două ori, în conferinţe de presă susţinute cu două săptămâni respectiv cu două zile înainte, că doresc să iau cuvântul şi să-mi exprim poziţia cu privire la anumite stări de fapt din partid. Vineri, remarcând atmosfera triumfalistă şi unanimă de Congres al XIV-lea, cu un Nicu Bănicioiu îmbujorat precum „prinţişorul” Nicu Ceauşescu şi cu o Rovana Plumb înfoiată precum tovarăşa Ana Mureşan (ultimul ministru comunist al Comerţului Interior), am renunţat să mă mai înscriu la cuvânt. Probabil că s-a crezut că sâmbătă voi urca intempestiv pe scenă şi că voi spune anumite cuvinte ce nu se doreau a fi auzite.

Probabil că se credea că voi prezenta public anumite aspecte cuprinse într-o notă pe care, în urmă cu două săptămâni, i-am transmis-o în scop preventiv şi animat de bună credinţă preşedintelui Victor Ponta, prin intermediul socrului său Ilie Sârbu, liderul Grupului senatorial al PSD. Nota respectivă conţine informaţii exprimate de foşti şi actuali lideri politici şi de opinie ori de foşti şi actuali şefi ai serviciilor secrete din România, având următorul conţinut:

Cu ce este şantajat premierul Victor Ponta de preşedintele Traian Băsescu (conform unor foşti şi actuali lideri politici şi de opinie, care s-au exprimat în baza unor informaţii furnizate de foşti şi actuali şefi ai serviciilor secrete româneşti):

1. Episodul maltratării tatălui şi fugii la Paris, unde a dus câteva luni viaţă de boschetar (1990);

2. Episodul homosexual de la Paris cu ofiţerul SIE acoperit Marin Bobeică (1990);

3. Racolarea în SIE de către generalul Corneliu Biriş (1997), în Unitatea „Fantome” (Umbre), în care, potrivit ofiţerului de legătură identificat de preşedintele Traian Băsescu, a primit misiunea să o monitorizeze pe Carla del Ponte, procuror antimafia, fost procuror general al Elveţiei, ulterior procuror şef al Tribunalului Penal Internaţional de la Haga (în acest scop, a fost trimis la un curs antimafia în Italia şi Elveţia);

4. Determinarea sinuciderii, prin metode uzitate de formaţiunea „Fantome”, a procurorului Cristian Panait;

5. Orgiile sexuale de la hotelul Ana din Târgu Jiu şi de la Rin Grand Hotel din Bucureşti

6. Căpuşarea Complexului energetic Turceni, prin cabinetul de avocatură al prietenului Dan Şova;

7. Înşelarea unui coleg de partid (Bojin) din Timişoara într-un proces penal pentru care a perceput împreună cu avocatul Dan Şova suma de 50.000 euro onorariu;

8. Rapoartele/informările furnizate, în perioada 2011 – 2012, de doamna colonel Rovana Plumb despre cuplul Victor şi Daciana Ponta.

 Cu ce este şantajat liderul PSD Ilie Sârbu de preşedintele Traian Băsescu (conform aceloraşi surse):

1. Apartenenţa la DIE, unde ar fi fost ofiţer acoperit înainte de 1989, în formaţiunea  „Cimitire” din „Unitatea Fantome” (care întocmea acte civile de vii pentru morţi sau acte de morţi pentru vii);

2. Plecarea în misiune în Occident (Roma, Italia) în acelaşi an (1985) cu căpitanul de vas Traian Băsescu (Anvers, Belgia) şi cu colegul de seminar Daniel Ciobotea (Geneva, Elveţia), actualul Patriarh al României

3. Dosarele instrumentate de DNA pentru perioada cât a fost ministrul Agriculturii în Guvernul Adrian Năstase (2001 – 2004);

4. Suspiciuni privind acte de corupţie (trafic de influenţă, primire de foloase necuvenite, luare de mită) alături de actualul director general al Romsilva, Adam Crăciunescu, pe care l-a promovat de la Timiş.

Am dorit ca prin această notă să transmit preşedintelui Victor Ponta şi liderului Grupului senatorial al PSD, Ilie Sârbu, că au anumite vulnerabilităţi prin prisma unor informaţii vehiculate în înalte cercuri politice şi în rândurile serviciilor secrete, dar nu am primit nici un răspuns şi nu mi s-a solicitat nicio clarificare. Consider că cei doi au obligaţia morală de a răspunde public la acuzaţiile vehiculate pentru a clarifica dacă sunt şantajabili în faţa preşedintelui Traian Băsescu şi a serviciilor secrete. Aştept cu curiozitate răspunsul lor şi le stau oricând la dispoziţie cu clarificările necesare.

Satu Mare,                                              Senator 

23.04.2013                                         Valer Marian

În timp ce Ministerul Învăţământului tace complice Istoria Secuilor seamănă ură în şcolile din centrul României

Manualul Istoria Secuilor cultivă lipsa de responsabilitate faţă de trecut, cu grave consecinţe pentru formarea viitoare a tinerilor maghiari. O provocare jignitoare antiromânescă pe bani publici.

Prin gravele lipsuri şi eludarea adevărului istoric, manualul Istoria Secuilor, recent apărut, finanţat de instituţii ale administraţiei publice locale din judeţele Covasna şi Harghita, cultivă lipsa de responsabilitate faţă de trecut şi tendinţa de izolare etnică a maghiarimii din aceste zone a fostelor scaune secuieşti, cu graveconsecinţe pentru formarea viitoare a tinerilor maghiari.

De subliniat de la început este faptul, vizibil de altfel în cuprinsul scrierii, că autorii recunosc faptul că manualul a fost scris la comandă politică: „acest manual a fost realizat la cererea şi din grija liderilor politici din judeţele Harghita şi Covasna”. După cum știe și ultimul elev al unei școli gimnaziale, manualele, în toate sistemele de învățământ se pretind sinteze științifice întro anumită disciplină, bazate pe cele mai noi cercetări în domeniu. Or criteriul științific este abandonat în favoarea comenzii politice. Pentru a respecta minimum adevăr, scrierea ar trebui numită „Politica liderilor secui despre istoria secuilor”.

În loc să promoveze o atitudine intelectuală şi morală dictată de interese politice, era de aşteptat ca autorii, în majoritate oameni ai școlii, să realizeze un volum monografic de ţinută ştiinţifică, de onestitate demnă de epoca în care trăim, care să promoveze acceptarea alterităţii etnice, spirituale, de fraternitate cu românii, cu care secuii au străbătut secolele cu înţelegere şi colaborare, excepţiile fiind momentele când unii secui/maghiari au fost fanatizaţi de propaganda şovină antiromânească din exterior.

Scrierea a fost elaborată ca având statutul de manual, pentru clasele VI-VII, elevii maghiari mai având un manual, pentru aceleași clase, „din care învață ca disciplină obligatorie, câte o oră pe săptămână, istoria minorității maghiare din România și, în cadrul acesteia, aspectele fundamentale ale istoriei întregii maghiarimi”. În realitate se face Istoria Ungariei. La aceasta inițiatorii „manualului” mai solicită o oră săptămânală pentru Istoria secuimii, oră indicată a fi luată din orele opționale prevăzute în programa curiculară pentru clasele respective. Menționăm că elevii maghiari fac și ore de Istorie Universală, obligatorii pentru toți elevii claselor a VI-a și a VII-a – o oră săptămânal în cuprinsul căreia este integrată și Istoria Ungariei. Practic elevii maghiari vor face minim două ore pe săptămână de istorie „a naționalităților” fiind îndoctrinați de „adevărurile” istoricilor maghiari, înainte de a face Istoria Românilor la clasa a VIII-a, pe care refuză să o învețe, motivând neînțelegerea termenilor istorici românești și chiar a limbii române.

Cu toate că autorii recunosc, în prefața cărții, marile controverse dintre istoricii maghiari/secui, „pe marginea problemelor fundamentale ale istoriei secuimii”, atacurile unora dintre aceștia la adresa „directivelor”Academiei Ungare de Științe sau „așteptările formulate în plan extraprofesional”, în această „scriere” sunt afirmații cu pretenția de adevăr axiomatic. Ex: „Istoria secuiască este parte a istoriei maghiare, iar în cadrul acesteia a istoriei Transilvaniei, așa cum, de când este lumea, secuimea vorbitoare de limba maghiară este parte organică a poporului maghiar…” (p. 7) Dacă tot au hotărât autorii acest fapt, firesc, se pun mai multe întrebări: de ce mai este nevoie de o istorie a „poporului maghiar”(secuii) în cadrul istoriei poporului maghiar? De ce mai încărcăm elevii secui, care de fapt sunt maghiari, cu peste 8 pagini de „etnogeneză secuiască” (p. 36-43) și, mai afirmăm, probabil pentru a dovedi valoarea științifică a „lucrării”, că „originea secuiască este o problemă foarte complicată și discutabilă”? (p. 38) Și dacă tot îl citează pe Simon de Keza la acest capitol, „istoricii secuilor” puteau reda și ce scria acesta pe la 1282-1285, adică faptul că secuii au împrumutat de la populația românească portul, scrisul și felul de a-și face casele. Astfel cheltuiau mai puțină imaginație și simplificau înțelegerea „controversatei”, „complicatei și discutabilei probleme”, „de când este lumea” și a mult mai multor probleme ridicate în paginile următoare ale „scrierii”. Dar ce o să înțeleagă elevii maghiari, care de fapt sunt secui, când vor citi ce a scris Ștefan Szamoskozi despre secui, părinții lor, după câteva secole (1570-1612): „În mare parte și astăzi au aceleași rituri cu ale românilor, deși trăiesc în vecinătatea sașilor și maghiarilor”?! (p. 85)

Și, autorii mai ascund un alt aspect definitoriu al secuilor: faptul că de când este lumea secuimea este vorbitoare şi de de limbaromână. Astfel ea este parte organică şi a istoriei româneşti şi a poporului român cu care a convieţuit de la colonizarea ei în Transilvania până astăzi.

Pentru autori nu a existat fenomenul indoeuropenizării de la intersecția mileniilor III-II î. Cr. cât și formarea popoarelor indoeuropene, inclusiv a tracilor, care după părintele istoriei, Herodot, erau „cei mai numeroși după inzi”… din care „geții erau cei mai viteji și mai drepți”. Nu au auzit nici de anul 514 î. Hr. când aceștia sunt pomeniți în ale sale Istorii, de către Herodot. Dar nu au auzit deloc nici de urmașii lor, daco-romani, după retragerea stăpânirii romane din Dacia care în mod subit au dispărut din … „istoria secuilor”.

Și eludarea adevărurilor istorice continuă. Astfel, grav este faptul că autorii nu-şi asumă responsabilitatea redării atrocităţilor comise de secui/maghiari faţă de români şi saşi în perioada de după Adunarea de la Lutiţa, din 16 octombrie 1848, mai mult chiar, se vorbeşte în mod unilateral că atunci, „în Transilvania, au avut loc atrocităţi antimaghiare”. Trupele secuieşti ce înaintau după momentul Lutiţa sunt glorificate de autori, deşi documente semnate de martorii oculari maghiari ai epocii, le priveau și descriau ca pe nişte hoarde care jefuiau, ucideau şi nu ascultau de ordine.

De asemenea, atrocităţile comise de secui/maghiari asupra românilor în perioada de după Dictatul de la Viena, din anii 1940-1944, sunt nepermis ascunse. Extrem de jignitoare faţă de români este lipsa de responsabilitate a autorilor faţă de instaurarea administraţiei ungare în toamna anului 1940, autorii vorbind doar de problemele economice şi de entuziasmul maghiar şi nu de cumplitele atrocităţi comise asupra românilor de armata ungară de ocupaţie şi de etnici maghiari/secui localnici. De asemenea, numeroase biserici româneşti din zonă au fost rase de pe faţa pământului şi locul unde aceste sfinte locaşuri au existat stă şi astăzi mărturie a unui trecut condamnabil şi pe care degeaba încearcă să-l ascundă un asemenea manual „orb”.

Fără menţionarea acestor momente importante din viaţa unei comunităţi, toată istoria secuilor prezentată în manual nu este decât un exerciţiu minor, un joc periculos, o lipsă de responsabilitate faţă de trecut. Nu se recunoaşte decât atrocitatea comisă asupra evreilor în 1944, spusă însă pe un ton deloc ferm, doar ca o uşoară latură umbrită a micii lumi maghiare din zonă, când faptele maghiarilor care au participat la Holocaust sunt de o mare gravitate în faţa istoriei. Nu trebuie trecută cu vederea nici afirmaţia autorilor că unii evrei stabiliţi în secuime erau şi mercenari. Afirmaţia este gravă dacă nu este explicată, pentru că astfel enunţată pare ca o scuză faţă de atrocităţile comise asupra evreilor în 1940-1944. Şi apoi, în zona Ucrainei Subcarpatice nu au fost expulzaţi evrei, ci au fost duşi în detaşamente de muncă forţată în condiţii de exterminare. Păcat că autorii nu-şi asumă responsabilitatea redării oneste şi a acestor aspecte faţă de istoria evreilor şi faţă de Holocaust.

Nu este prezentat cu obiectivitate momentul dramatic din toamna anului 1944, respectiv acţiunea aşanumitei „Gărzi a lui Maniu” în Aita Seacă, unde secui din sat au ucis cu o mare cruzime ofiţeri şi ostaşi din Armata Română. Evident că membrii „Gărzilor lui Maniu” au comis o ilegalitate pedepsindu-i pe criminali, care trebuiau aduşi în faţa justiţiei, ilegalitate care trebuia menţionată, dar ascunderea adevărului de la Aita Seacă de către autori este condamnabilă.

Manualul conţine o politică făţiş antiromânescă în prezentarea evenimentelor istorice. De exemplu, se spune pentru perioada interbelică despre faptul că staţiunile balneare semnificative, care ar fi putut intensifica turismul şi economia locală, au ajuns în mâini române, astfel nu sporeau veniturile întreprinderilor şi comunităţilor din Ţinutul Secuiesc”, fără să se menţioneze faptul că şi înainte de 1 Decembrie 1918, principalii vizitatori ai acestor staţiuni au fost românii din Regat.

Totul este privit prin prisma separatismului etnic pur în zonă, într-un moment când încă întreaga Transilvanie avea atunci o industrie care în majoritate era în mâini maghiare datorită asupririi de secole a românilor de către oligarhia conducătoare maghiară.

Jignitoare este şi minciuna că la Reforma agrară din 1921, câştigul provenit din proprietatea indivizibilă a familiilor militare de odinioară din Ciuc şi Trei Scaune, în loc să servească înălţarea economică şi culturală a secuimii, a ajuns pe mâna statului, care l-a împărţit micilor gospodari, asociaţii şi biserici române”. Aşadar, o avere deloc pur secuiască – pentru că din comunităţi făceau parte români, ar fi fost astfel exclusiv dată românilor, afirmaţie care vine să lovească încă o dată demnitatea istorică românească în faţa tinerilor cărora le este destinat manualul.

Altă jignitoare minciună este că bisericile româneşti au fost construite în perioada interbelică prin comunităţile locale; totul este turnat în pagină cu distanţare faţă de conlocuitorii români, cu o culpabilizare a românilor pentru că au „îndrăznit” să-şi construiască biserici ortodoxe „uriaşe” (prin această sintagmă se poate intui cu claritate poziţia faţă de români a autorilor) în stil bizantin în oraşele din zonă, astfel că, din start, românii sunt priviţi de autorii manualului drept nişte locuitori de mâna a doua, nişte toleraţi, care nu au voie să-şi construiască biserici „uriaşe”.

Autorii nu consemnează faptul că, până la Decretul de toleranţă emis de împăratul Iosif al II-lea, în 1781, românii ortodocşi nu au avut dreptul de a construi biserici din piatră. După această dată, numai până la 1918, peste 50 de comunităţi româneşti din judeţele Covasna şi Harghita au construit locaşuri de cult, care există şi astăzi. Este drept, unele dintre ele rămase fără credincioşi, sau cu un număr foarte mic datorită politicii şovine ridicată la rang de politică de stat de către Austro-Ungaria dualistă.

Este inadmisibilă şi minciuna jignitoare faţă de Armata Română, şi anume că în august 1916, „teritoriile invadate de trupele române au suferit pagube grave. Au devastat, jefuit, magaziile, casele fără proprietari şi au dat foc la numeroase clădiri”. Şi tot pe seama Armatei Române sunt puse şi „multe sute de victime civile în rândul persoanelor în vârstă rămase acasă, bătrânilor ce fugeau şi copiilor”. Aşadar, în loc de adevăr istoric, o minciună extrem de jignitoare faţă de români, pusă la temelia învăţării istoriei de către elevii maghiari de astăzi, în loc să se scrie cu responsabilitate de atrocităţile batalioanelor secuieşti de la 1918-1919.

Despre Congresul secuiesc de la Tuşnad din 1902, autorii nu suflă o vorbă privind cererea secuilor prezentată acolo de intensificare a legăturilor economice cu România şi de a se preda limba română la liceele din zonă, dat fiind importanţa colaborării economice vitale a secuilor cu românii de peste munţi.

Nu se menţionează nimic despre influenţa limbii române asupra limbii şi vieţii secuilor de-a lungul secolelor. Această realitate, atestată de numeroase documente de epocă, unanim acceptată şi demonstrată de lingvişti maghiari şi români se constituie într-un veritabil monument al duratei convieţuirii paşnice româno- secuieşti/maghiare pe o întinsă dimensiune istorică.

Studiile de demografie istorică pun în evidenţă un schimb de populaţie ce a avut loc de-a lungul timpului de o parte şi de alta a Carpaţilor. Deosebit de edificatoare pentru starea de spirit şi poziţia secuilor faţă de români este şi situaţia creată la sfârşitul sec. al XIX-lea şi începutul sec. XX, când majoritatea ardelenilor (români, maghiari, saşi) emigrau în America, iar numeroşi secui plecau în masă în Regatul Român, alarmând pur şi simplu autorităţile locale şi centrale ungare, obligate să construiască astfel căi ferate şi fabrici, pentru a stopa depopularea zonei.

De altfel, o mare minciună etalată în manual de autori este aceea că în epoca dualismului austro-ungar ţinutul secuiesc s-ar fi dezvoltat cel mai spectaculos (când mii şi mii de secui luau drumul emigrării peste munţi, în Regatul României, pentru a-şi asigura existenţa). Adevărata dezvoltare a avut loc de fapt după dualism, în timpul României Mari și a României postbelice

Despre drama deznaţionalizării românilor din fostele scaune secuieşti, despre fenomenul Bodogaia şi Porumbenii Mari, localităţi unde în secolul al XVIII-lea erau două biserici româneşti, una Ortodoxă şi alta Greco-catolică, nu se scrie nimic.

Nepermisă este şi glorificarea biografiei fascistului Nyirö Jozsef, cel care s-a dovedit un şovin antiromân şi un antisemit în timpul celui de-al doilea război mondial, un oficial al guvernului fascist al lui Szálási. La fel de nepermisă este şi ascunderea faptului că Orbán Balázs, „Cel mai mare secui”, a fost, la rândul său, un mare şovin antiromân, fapt cunoscut în epocă şi dovedit de scrierile sale.

Pe aceste considerente apreciem că manualul nu este decât o provocare jignitoare la adresa românilor, evreilor şi chiar a germanilor trăitori pe aceste meleaguri (inclusiv a memoriei saşilor din Reghin şi din jurul acestuia la 1848) şi propunem scoaterea lui din şcoli şi pedepsirea celor care din banii publici au susţinut o astfel de provocare.

Desigur că prin aceste rânduri am făcut o primă evaluare a conţinutului manualului de Istorie a secuilor urmează o analiză mai amănunţită a textului, prin care vom dezvălui toate erorile şi afimaţiile tendenţioase şi provocatoare la adresa românilor, toate locurile comune, agresivităţile de atitudine istorică şi mistificările care duc spre o cultivare deschisă a şovinismului, şi nu a prieteniei, a acceptării şi înţelegerii reciproce, în şcolile româneşti cu limba de predare maghiară.

Locuind împreună cu românii şi înconjuraţi din toate părţile de către români, secuii au avut relaţii de bună vecinătate cu această majoritate etnică a arealului românesc. La atrocităţile ascunse de manual nu au participat, evident, toţi secuii, generaţia de astăzi nu poate fi culpabilizată pentru trecutul nedemn. De aceea, se impune elaborarea unui volum monografic bazat pe realităţi istorice dovedite de documente şi nu pe mistificări eroizante şi pe minciuni grosolane şi provocatoare care să estompeze adevărul, astăzi, când suntem sub ochii unei Europe care promovează onestitatea intelectuală, acceptarea alterităţii etnice şi religioase, spiritul de promovare a înaltelor valori umane şi morale.

Centrul European de Studii Covasna – Harghita

(Vasile LECHINŢAN, Ioan LĂCĂTUŞU, Vasile STANCU)

N.R. Manualul a fost avizat favorabil de două personaje din Direcţia minorităţi din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale: Szocs Domokos, director general, şi Szepsi Alexandru, director. Cei doi, care, conform juriştilor, au atentat în mod direct prin acest manual împotriva ordinii constituţionale, art 166 ind.1, C.P., afirmă într-un document oficial că “…manualul nu este considerat manual (…) Cartea de Istorie a Secuilor, care conţine pe copertă înscrisul îndrumător metodic (adică ghid) şi manual recomandat elevilor de clasa a VI-a şi a VII-a, corespunde din punct de vedere ştiinţific şi realităţii istorice, unităţile şcolare care au introdus acest opţional au respectat procedura elaborată de ISJC şi ISJH, pentru introducerea unei discipline opţionale şi că (…) prin conţinuturile dezvoltate în cadrul acestui opţional se urmăreşte atingerea idealului educaţional al şcolii româneşti, aşa cum prevede Legea Educaţiei Naţionale”.

PSD … TREZESTE-TE!

In atentia grupurilor de interese din PSD Doamnelor si domnilor,

Deoarece:

 

se implineste un an de zile, pe 1 Mai, de cand vocea dvs. cea mai autorizata, ne-a promis, cu ocazia mitingului de la Piata Victoriei, ca cererile noastre minime vor fi rezolvate „marti”, uitand sa precizeze insa saptamana, luna si anul,

 

ne-ati promis si noua, militarilor in rezerva, si aliatilor nostri (mineri, constructori, ceferisti, lucratori in sanatate si justitie, pensionari civili, profesori, revolutionari, etc) ca cererile noastre minime din legitimele cerinte ale Contractului Social, de comun acord acceptat si semnat, vor fi implinite pana in preziua declansarii campaniei electorale din decembrie 2012,

 

ati reiterat ca sigura, implinirea promisiunilor fata de SCMD pentru lunile octombrie si decembrie 2012, apoi pentru ianuarie si martie 2013,

 

ma simt obligat, in virtutea onestitatii dovedite de SCMD in relatiile cu dvs., sa va aduc la cunostinta, cu ocazia desfasurarii lucrarilor Congresului PSD, in zilele de 19-20 aprilie a.c., urmatoarele:

 

 

  • La sfarsitul lunii decembrie 2012 si la inceputul lunii ianuarie 2013, am solicitat in scris, tuturor membrilor SCMD, prin intermediul conducerii filialelor, acceptul privind participarea la masive actiuni in strada, in scopul atragerii atentiei dvs. ca existam si problemele noastre sunt presante. Raspunsul a fost atunci „Nu”, pentru ca ni s-a promis, deoarece membrii nostri mai credeau in promisiuni!
  • In urma cu trei saptamani, nu eu, ci membri ai Comitetului Director al SCMD au solicitat iesirea in strada, la Universitate, pe data de 19 aprilie a.c.
  •  Primaria Generala a Capitalei nu a aprobat (si va suferi consecintele legii pentru acest gest nelegal) dar, de data aceasta, majoritatea membrilor SCMD si aliatilor nostri ne acuza ca nu incalcam legea si nu iesim in strada, indiferent de consecinte!

 

Doamnelor si domnilor,

 

Va anunt ca opinia generala s-a schimbat datorita degradarii starii natiunii si amanarii onorarii promisiunilor dvs. Mai mult, constatam ca cei ce si-au riscat sanatatea, cariera si viata in manifestatiile antibasiste sunt batjocoriti de media, in timp ce dvs. „coabitati” cu toti fostii nostri adversari comuni, in primul rand cu cel ce a incalcat deliberat toate articolele Constitutiei Romaniei, aducand la disperare toate categoriile socioprofesionale si de varsta din tara, Demisul Traian Basescu.

 

Voturile de la locale, Referendum si alegerile generale au fost voturi pentru „dreptatea pana la capat” si impotriva oricarei idei de „coabitare” cu Anticristul!

 

Din aceasta perspectiva, va transmit respectuos rugamintea de a analiza rational, prin prisma intereselor economice, sociale, si de existenta ale natiunii romane si statului roman, ce votati la Congres!

 

Va informez ca, noua, membrilor SCMD, ne-ati promis pentru luna aprilie si exista, de ieri, avizul Primului ministru in acest sens, promulgarea in regim de urgenta a unei legi reparatorii care sa stopeze discriminarea intre noi, in egala masura valul inexplicabil de asa zise „decizii de recuperare” si sa ne redea dreptul legitim si nelimitat la munca! Pentru luna mai ne-ati promis promovarea prin OUG a Legii pensiilor militare de stat care sa ne redea nu numai statutul de militar in rezerva, onoarea si demnitatea ci si toate drepturile, antieuropean si anticonstitutional rapite! Promisiuni similare ati facut si aliatilor nostri!

 

In situatia in care nici de data aceasta, promisiunile nu se vor indeplini prin texte clare, fara ambiguitati, de lege, decizia rezervistilor, membri sau nu ai SCMD, este aceea de a ne demonstra legitimitatea solicitarilor noastre impotriva opiniilor tuturor golanilor de presa care slujesc puterea, indiferent de culoare, in strada, la sfarsitul lunii mai a.c. Facem prin urmare apel la parlamentarii dvs., senatori si deputati, sa-si faca de buna credinta si in regim de urgenta datoria in Parlament, pentru promovarea la timp a legilor mentionate.

 

Avem in acest sens sprijinul si promisiunea de sustinere a reprezentantilor organizati ai tuturor categoriilor socioprofesionale aliate. Pentru moment anuntam reinvierea fenomenului Piata Universitatii!

 

Cu acestea, urez succes lucrarilor Congresului PSD, atragand inca odata atentia delegatilor ca Societatera civila din Romania nu mai accepta promisiuni si amanari! Vrea fapte concrete!

 

Cu stima,

 

PRESEDINTELE SCMD,

 

Col. (r) dr. Mircea DOGARU

 

Gheorghe Gligan, director izpenal.ro: Autorizarea cianurilor în Baia Mare? Trambulina către Roşia Montană!

Articol preluat de pe http://www.cotidianul.ro/autorizarea-cianurilor-in-baia-mare-trambulina-catre-rosia-montana-210815/

Pe muţeşte, la capăt de ţară, în Baia Mare se pun bazele unui nou dezastru?

1365432390300Din punctul meu de vedere, totul se joacă pe două planuri; pe de-o parte, pe plan naţional, la nivel mare, dorindu-se intrarea în faliment a societăţii Remin, pentru ca mai apoi activele acestei să fie preluate pe nimic. Unul dintre acţionarii Romaltyn, domnul Sturza, fost prim-ministru al Republicii Moldova, declara public deunăzi că piritele aurifere de la Remin nu mai valorează doi bani. Şi culmea, la puţin timp după aceea, o parte dintre ele au fost vândute de către administratorul judiciar cu 53 de milioane de dolari! Pe de altă parte, o instituţie de stat, Apele Române Cluj, dă amenzi fabuloase unei alte instituţii de stat şi anume Remin, unde acţionar este Ministerul Economiei. Când tu ca instituţie a statului încarci o companie de stat cu datorii foarte mari prin amenzi, e foarte uşor să o bagi în faliment la un moment dat. E total ilogic, pentru că tu îţi transferi banii dintr-un buzunar într-altul.

Cine câştigă din povestea asta?

Păi, la final, dacă Remin-ul – fosta Centrală a Minelor – intră în faliment, ar câştiga Romaltyn, care ar prelua activele, fosta flotaţie centrală de prelucrare a minereurilor care este intactă, în conservare. Remin ar putea fi salvat dacă nu ar exista toate aceste jocuri de culise.

Ce s-ar întâmpla la o eventuală preluare?

Scopul final nu este exploatarea din Baia Mare, ci preluarea licenţelor de exploatare de la Remin şi acapararea zăcămintelor pe nimic. Aceasta este pe un palier. Urmează apoi planul local: odată cu revenirea Romaltyn-ului în atenţia opiniei publice, după şase ani de „cuminţenie”…

Preluaseră probabil prea din „scurt” după dezastrul cu cianurile şi scandalul internaţional creat atunci…

Compania privată Aurul, ce deţinea pachetul majoritar de acţiuni, era asociată cu Remin-ul la vremea respectivă. Dar ce s-a întâmplat atunci? Iazul de decantare, cianurat, are aproape 100 de hectare, iar în el se depune steril cu apă şi este înconjurat de un dig de protecţie. Digul, care a fost construit fără respectarea normelor în vigoare, cu economie de material, din minereu alterat şi balastru în loc de argilă cu balastru. A cedat şi breşa iniţială de un metru şi jumătate, a ajuns în câteva ore la 22 de metri, mii de tone de substanţe toxice ajungând în râurile noastre şi în Tisa producând acel scandal imens cu Ungaria.

Aurul a fost preluată de Transgold, companie care a intrat apoi în insolvenţă, şi cumpărată de Romaltyn în 2006.

Există vreo legătură între aceste societăţi comerciale?

Şi cei de la Transgold şi o parte din acţionarii de la Romaltyn provin din Ucraina şi Kazahstan.

Ce mai deţine acum Remin?

Traseul de conducte, pirite aurifere, steril, iazuri şi – cel mai important – licenţele de exploatare. Remin poate avea un rol hotărâtor în toată această poveste, pentru că traseul de conducte traversează oraşul şi nimeni nu va ma da voie acum să se construiască unele noi.

Să revenim la planul local…

La sfârşitul lui 2012 şi începutul lui 2013, odată cu „resuscitarea” Romaltyn, brusc, cineva a devenit foarte interesat să cumpere prin interpuşi aproape toată mass-media locală. În acelaşi timp, primarul Cătălin Cherecheş a devenit foarte interesat să aibă discuţii cu Sturza şi cu cei de la Romaltyn. Dar în timp ce ei discutau la primărie, dincolo de gardul primăriei, firma lucra ilegal pe zona teritorial-administrativă a municipiului fără să fie deranjaţi de cineva. Noi, de la ziar, am sesizat ISC-ul şi până la urmă i-au oprit, ei lucrând pe traseul de conducte al Remin-ului. După ce s-au oprit lucrările ăstea ilegale, brusc s-a liniştit şi primarul, el care într-o întâlnire de la primărie spunea că va gestiona personal problema Romaltyn. Cică: „Las’ că-i chem eu la raport!”. Apoi, subiectul a dispărut şi din mass-media locală!

Pe tine n-au încercat să te cumpere?

O, ho, ho… La mine e mai complicat. Dacă vrei să fiu foarte sincer, încă n-a avut nimeni curajul să-mi facă o ofertă directă, pentru că eu am încurcat nişte business-uri foarte tari în zonă, de multe-multe milioane de euro. Au fost nişte tatonări indirecte, pe care nu le pot numi oferte. Ceva de genul: ”Noa’ mă, te-ai gândit, că acu-i momentul, că se cumpără!?”.

Mi-am continuat investigaţiile şi ce crezi că am descoperit? Sunt persoane de la Agenţia de Mediu Maramureş, care au corespondenţă permanentă cu Romaltyn. Fostul director al Agenţiei de Mediu Viorel Iancu are nevasta angajată ca laborantă la Romaltyn. Mai există un director de la Romaltyn a cărui soţie lucrează la Agenţia de Mediu, dar ăştia nu ştiu încă ce funcţii ocupă cei doi. Asta în condiţiile în care Agenţia de Mediu va verifica şi autoriza activitatea la Romaltyn. O fi normal? Mai am surse care mi-au confirmat faptul că Sturza a făcut nişte vizite „pe uşa din dos” la Agenţia de Mediu. De ce nu s-a dus oficial, cu număr de înregistrare, cu delegaţie, cu acte în regulă?

Există premisele unui scenariu; presă, autorităţi locale, mediu, în genul celui de la Roşia Montană?

Şi-acum să-ţi spun „bomba”: interesul ca Romaltyn să funcţioneze în Baia Mare nu e cel financiar de-aici, ci crearea unui precedent pentru Roşia Montană! Pentru că dacă va funcţiona Romaltyn în aceste condiţii, cei de la Roşia Montană vor avea toate atu-urile şi vor spune: „Avem tot dreptul din lume să lucrăm cu cianuri, dacă în Baia Mare s-au putut da toate avizele!”. Or, să autorizezi o exploatare mică e mult mai uşor decât să pui în prim-plan mastodontul de la Roşia Montană. Sunt toate datele că în spatele acestei afaceri se află personaje foarte,foarte puternice. Autorizările de-aici vor fi practic trambulina către Roşia Montană.

Dacă vom avea un precedent cu avizele de mediu, mai avem ca precedent şi dezastrul ecologic din Baia Mare, ce poate fi folosit drept exemplu în cazul Roşia Montană!…

Felicitări! Foarte tare asocierea asta!… Uite, îmi mai aduc aminte ceva; primarul tot spunea că Romaltyn e un investitor strategic… Dar pe parcursul a 4-5 ani se vehiculează între 200 şi 800 de locuri de muncă, care la nivelul unui oraş ca Baia Mare ar fi un procent nesemnificativ. Ei nu au treabă cu mineritul, ci doar mută grămezile de steril de la suprafaţă de colo-colo. Dar dacă vor băga Remin în faliment, atunci vor stăpâni licenţele fără a mai plăti nimic. Şi dacă tot s-ar ajunge la vreun acord, eu ca inginer de mediu, la riscurile la care s-ar expune o astfel de lucrare, doar garanţia ar trebui să înceapă de undeva de la 100 de milioane de euro în sus. O altă modalitate ca statul român să câştige în cazul repornirii exploatării ar fi ca Remin, cu activele sale evaluate corect, să intre ca partener în business cu procentele de rigoare, pentru că redevenţele sunt ridicole.

Şi vom găsi vreun director de stat să nu fie şantajabil sau interesat în diminuarea procentului din asociere cum s-a întâmplat cu Gold Corporation-Minvest Deva? Mai avem stat român care să „belească” ochii?

Eu sunt de părere că Serviciile în primul rând ar trebui să „belească” ochii foarte bine la subiectul ăsta. Că doar de-aia sunt aşa de bine plătite! Şi-aici vorbim de crearea unui precedent pentru Roşia Montană, iar pe de altă parte, de prejudicierea statului român. Nu? Cu asta se ocupă băieţii ăştia, sau, mă rog, cu asta ar trebui să se ocupe…

Articol de Marcel Bărbătei

 

Acte false în dosarul Romaltyn (P): Afacerea ”Cianura în Baia Mare” începe să se prăbuşească

”Dosarul Romaltyn (P)” intră în atenţia organelor competente. Investitorul (strategic?) Ion Sturza – dezinformat și lucrat din interior – se vede nevoit să îşi asume raporturi ”informale” cu funcţionarii publici

Ce fac guvernul, Fiscul și serviciile secrete din România? OffshoreLeaks, scandalul fiscal planetar

Articol preluat din  http://www.cotidianul.ro/scurgeri-de-informatii-off-shore-baga-paradisurile-fiscale-in-criza-210468/

„Cea mai mare scurgere de date din istorie” aduce unele paradisurile fiscale în criză, scrie săptămânalul german Focus, în ediţia sa on-line, citând Süddeutsche Zeitung și Norddeutscher Rundfunk (NDR).

Fișierele confidențiale ale celor mai bogați oameni ai lumii care folosesc așa-numitele societăți-fantomă și trusturi pentru a ascunde afacerile lor dubioase au ajuns în mass-media.

O sursă anonimă a “livrat” o listă cu 130.000 de persoane, către marile publicaţii, în 46 de țări, printre care „Washington Post”, BBC, „The Guardian” și „Le Monde”.

Documentele fac referire la zece paradisuri fiscale, iar informaţiile însumează 260 de gigabytes, sunt cuprinse în 2,5 milioane de documente şi fac referite la 130. 000 de persoane din peste 170 de țări.

Documentele ar proveni de la două firme, printre cele mai importante la nivel mondial, specializate în desfăşurarea acţiunilor care lucrează în domeniul off-shore.

O listă va fi prezentată marilor corporaţii mondiale din lume şi vor începe publicarea lor în următoarele zile.