EVENIMENT EDITORIAL – Generalul de Bg. S.R.I. (rz.) Aurel I. Rogojan, prezent la Târgu-Mureș pentru a-și lansa cartea

Peste mai puțin de două săptămâni, generalul de Bg. S.R.I. (rz.) Aurel I. Rogojan, va fi prezent la Târgu-Mureș pentru a-și lansa cel mai recent volum al domniei sale, “Fereastra serviciilor secrete – România în jocul strategiilor globale”. Este o carte de excepție care a stârnit deja aprinse controverse și polemici. Din partea celor vizați, evident. Cotidianul ”Zi de Zi” și săptămânalul ”Ziarul de Mureș”, vă vor prezenta pe larg acest eveniment, anunțându-vă din timp asupra datei, locului și orei la care se va desfășura evenimentul. Împreună cu domnia sa va fi prezent directorul Editurii ”Compania” din București și jurnalistul de investigații Victor Roncea, precum și – foarte posibil – alți invitați surpriză. Nu ratați acest eveniment.

 O carte care nu trebuie să lipsească din biblioteca dumneavoastră

Vreţi, dar mai presus de orice, sunteţi pregătiţi să înţelegeţi şi să acceptaţi ceea ce s-a întâmplat în România în ultimii 20 de ani? Autor prolific, incitant şi incomod, Aurel I. Rogojan, general de brigadă S.R.I. (în rezervă) – care a acordat recent un interviu cotidianului ”Zi de Zi” – vă oferă un răspuns prin intermediul acestei cărți de excepție. Unul pertinent, curajos, documentat şi foarte bine argumentat. Depozitar al unor secrete bine păzite, generalul Rogojan consideră că a venit timpul să ”tragă puțin vălul” așternut, astfel încât cititorul să-și facă o idee și să înțeleagă ce s-a întâmplat cu România ultimilor ani. Multe dintre personajele nominalizate de autor în această carte, trăiesc. Și trăiesc chiar foarte bine. Sunt printre noi și ne dau azi lecții de morală și anticomunism. Cu circa 60 de ani în urmă, părinții lor, veniți cu tancurile sovietice, ne dădeau lecții de marxism. Ciudată mai poate fi uneori istoria…

Din cuprinsul volumului

Extremismul naţionalist poate învia în criză • Tismăneanu şi Patapievici: sub zodia noilor cominformişti • Destructurarea Securităţii şi profitul economic al acestei afaceri politice • Serviciile secrete româneşti după 1989 sau Dintr-o reformă în alta • Ofiţerii U.M. 0110 «anti-K.G.B.» – primii disponibilizaţi din S.R.I. • «Apropierea intelectualilor» • Gogu Rădulescu şi «loja de la Comana» • Evenimentele din iunie 1990 – corolar al loviturii de stat militare din decembrie 1989 • Pacepa: secret, real, imaginar…• Întâlniri cu Perfidul Albion: Intelligence Service în România • Şcoala de la Păltiniş • Delirul maghiar: propagandă, spionaj şi extremism pentru «Ungaria Sfântului Ştefan» • «Ungaria» din inima României – file din cronologia proiectului neorevizionist «Autonomia Ţinutului Secuiesc» • Iugoslavia versus România în războiul din umbră.

Cine este Aurel I. Rogojan?

Aurel I. Rogojan, general de brigadă S.R.I. (rez.), este născut la data de 5 noiembrie 1949 în Incești, județul Bihor. A absolvit în 1970, ca şef de promoţie, Şcoala Militară de Ofiţeri Activi a Ministerului de Interne, arma informaţii, specializarea contraspionaj. În 1973 a absolvit şi Facultatea de ştiinţe juridice a Universităţii Bucureşti, iar în 1976 cursuri postuniversitare în specializările „criminologie” şi „psihopedagogie”. Între 1977 – 1985, a fost șeful de cabinet al secretarului de stat în Ministerul de Interne (din 1984, adjunct al ministrului de interne, iar din 1987 ministru secretar de stat și șef al Departamentului Securității Statului), generalul colonel Iulian Vlad. Evenimentele din decembrie 1989, l-au găsit pe Aurel Rogojan la comanda Serviciului Independent Secretariat-Juridic al Departamentului Securității Statului. S-a aflat neîntrerupt în activitate între anii 1970-2006. Timp de aproape două decenii, a desfăşurat, concomitent cu activitatea specifică, şi activitate didactică în instituţiile ce pregătesc cadre din domeniul informaţiilor şi contraspionajului. Pe lângă articole, interviuri şi conferinţe apărute în presă, a publicat o serie de lucrări în regim de „informaţii clasificate”, precum şi volumele ”1989. Dintr-o iarnă în alta. România în resorturile secrete ale istoriei” (Editura Proema, Baia Mare, 2009) si “Fereastra serviciilor secrete. Romania in jocul strategiilor globale” (Editura Compania, București, 2011). Este coautor al lucrărilor ”Servicii secrete străine. Retrospectivă şi actualitate. Interferenţe în spaţiul românesc”, împreună cu Marian Ureche (vol. 1 şi 2, Editura Paco, Bucureşti, 1999-2000), iar împreună cu Traian-Valentin Poncea, ”Servicii secrete din Ungaria” (Editura Academiei Naţionale de Informaţii, Bucureşti, 2003),”Spionajul ungar în România” (Editura Elion, Bucureşti, 2007), ”Istorie, geopolitică şi spionaj în Balcanii de Vest” (Editura Proema, Baia Mare, 2009).

CASETA

”Anul 1990 i-a prins pe mulţi cu importante lichidităţi. Nu erau neapărat persoane din înalta nomenclatură, ci îndeosebi oameni care – spun ei – s-au descurcat. […] Posesorii de lichidităţi erau permanent în căutare de oameni siguri, pe care să se poată bizui la punerea pe picioare şi la promovarea afacerilor. Oferta cea mai preţioasă o constituiau foştii ofiţeri de Securitate, apreciaţi ca discreţi, conştiincioşi, modeşti în pretenţii şi disciplinaţi, devotaţi, capabili să înfrunte riscuri şi deprinşi să rezolve situaţii critice. Alianţa puterii economice în curs de afirmare cu „excomunicaţii“ din lumea informaţiilor secrete a stat la baza multor reţete de succes în afaceri, dar a cunoscut şi evoluţii la limita legii ori care s-au constituit în riscuri şi pericole pentru legalitate. Mai cu seamă acolo unde au interferat reţelele internaţionale ale crimei organizate conduse de falşi masoni dar veritabili mafioţi. După două decenii de continuă deconspirare, supuşi permanent blamului public, suspectaţi de toate relele societăţii şi imperfecţiunile democraţiei, „securiştii“ au devenit imuni. Campania dusă împotriva lor nu face decât să le crească mai departe cota. Aşa s-a ajuns ca valoarea securistului să nu mai poată fi cuantificată. Azi, cine se respectă în România are propriul său securist. Bibelou, mascotă ori talisman!”

Nicolae BALINT

Mureșeanul care a corespondat cu Einstein

Un mureșean cu perspective deosebite. A fost remarcat de Einstein și a purtat corespondență cu acesta. Marele savant era interesat de cercetările lui. Destinul lui Francisc Panet, mureșeanul preocupat de chimie și fizică și apreciat de Einstein, a sfârșit însă brutal, la Jilava, sub gloanțele plutonului de execuție.

Primii pași, în urbea de pe Mureș

Născut în 1907, la Târgu-Mureş, într-o familie foarte înstărită, tânărul Panet a avut şansa să studieze în străinătate, mai precis la „Deutsche Technische Hochschule” (Politehnica) din Brno, Cehoslovacia (Foto 1), la începutul anilor ’30. Înzestrat cu o gândire logică excelentă, meticulos şi foarte organizat în expuneri, studentul Panet a atras atenţia profesorilor săi încă de la începutul studenţiei, nu numai prin calitatea expunerilor, dar mai ales prin preocupările și interesul dovedit pentru cercetarea ştiinţifică, în mod deosebit pentru ştiinţa fundamentală. Era – aşa cum şi-l aminteau prin deceniul al şaselea doi foști colegi din România – preocupat în mod deosebit de problemele privind efectul fotoelectric, problema particulelor elementare, legăturile dintre fizică şi chimie, iar în acest scop studia temeinic lucrările lui Einstein, al cărui admirator necondiţionat devenise. Deşi provenea dintr-o familie mureșeană înstărită, Francisc Panet s-a lăsat atras de ideile de stânga. A intrat şi a activat în mişcarea comunistă din Cehoslovacia, dar apropierea de stânga comunistă a avut loc încă de la Târgu-Mureş. Tot aici, a intrat însă şi în atenţia Siguranţei române care l-a luat în supraveghere informativă după întoarcerea sa de la studiile din Cehoslovacia.

O întâlnirea care ar fi putut să-i schimbe viața

În 1931, aflat la Brno, Panet (Foto 2) a intrat în corespondenţă cu Einstein. În prima sa scrisoare, aşa cum relata prin anii ’60 Gabriel Mureşan, doctor în chimie, fost director al Institutului de Cercetări Chimice din Bucureşti (mort în 1968) – Panet îi expunea marelui savant părerea sa cu privire la lumea particulelor elementare şi probleme din domeniul chimiei organice. În scrisorile de răspuns – cinci la număr – marele savant Einstein îl încuraja pe Panet să continue cercetările din domeniul fizicii, iar în ceea ce priveşte problemele de chimie organică, să se adreseze Lisei Meitner, o cunoscută savantă de origine austriacă, ce lucra la Institutul de Chimie „Kaiser Wilhelm” din Berlin. Mai mult chiar, într-o altă scrisoare, Einstein l-a invitat pe Panet să vină la Berlin anul următor, să se întâlnească şi să discute diverse probleme de ordin ştiinţific. În primăvara anului 1932, când Einstein se întorsese în Germania, după un turneu de conferinţe susţinut în SUA, tânărul student Francisc Panet s-a întâlnit cu Einstein la el acasă, la Berlin. În cursul aceluiaşi an, Einstein a venit la Praga pentru a susţine un ciclu de conferinţe. Foarte mulţi studenţi de la Brno, însoţiţi de profesorii lor, printre care şi celebrul om de ştiinţă Viktor Kaplan (inventatorul turbinei), au venit la Praga pentru a-l asculta pe Einstein. A fost o nouă ocazie pentru Francisc Panet – din păcate ultima – de a-l întâlni pe celebrul savant. La Praga, Einstein s-a referit la cercetările sale din domeniul fizicii nucleare şi a făcut o trecere în revistă a noilor lucrări ale lui Bohr, Heisenberg, Schrodinger, de Broglie, Dirac şi alţii. La sfârşit, a vorbit cu Panet şi l-a întrebat ce are de gând să facă la terminarea studiilor. Acesta i-a răspuns că se va întoarce în ţară şi că va continua munca de cercetare fie la Târgu-Mureş, dar cel mai probabil la Bucureşti. „Te rog să-mi mai scrii şi din România”, l-a încurajat Einstein.

Execuția

Întors în ţară, Panet s-a căsătorit cu Lili Gotlieb şi s-au stabilit la Bucureşti, pe Splaiul Independenței, nr. 8. În dosarele Siguranţei se află în mod cert, date despre preocupările ştiinţifice ale lui Francisc Panet, dar cele mai multe se referă la activitatea sa comunistă, ştiut fiind faptul că Partidul Comunist din România, „dirijat” de la Moscova, se afla încă din 1924 în afara legii (Legea Mârzescu), dar continua să activeze în ilegalitate cu susținerea materială a Cominternului. În octombrie 1941, soţii Francisc şi Lili Panet, au fost arestaţi de organele Siguranţei române. Acuzaţia – de altfel doveditã şi recunoscută – a fost cea de fabricare de materiale explozive pentru acţiunile de sabotaj întreprinse de Partidul Comunist din România, împotriva trupelor germane staţionate în ţară. În casa lor se găsiseră 140 de pachete cu explozibili. Familia Panet improvizase un adevărat laborator în baia locuinţei, din București, iar evidențele nu au putut fi negate la descinderea care a avut loc. Materialele necesare fabricării explozivilor, erau procurate de un grup de trei persoane care a fost arestat odată cu cei doi soți. Este vorba despre Adalbert Kornhauser, medic, vechi membru PCdR, n. la 12 iunie 1898, la Apahida – Cluj, Ada Marinescu, chimistă, membră PCdR, n. 30 ianuarie 1905, la Moinești și Erzsébet Nagy, muncitoare, membră PcdR, născută în 1912, în județul Satu-Mare. Pe data de 7 noiembrie 1941, după ce avusese loc o scurtă anchetă şi un proces destul de sumar, Francisc şi Lili Panet, alături de celelate trei persoane, au fost executaţi prin împuşcare în curtea închisorii Jilava (Foto 3). O pedeapsă exemplară dată în vremuri excepționale. Câteva zile mai târziu, pe data de 11 noiembrie 1941, în ziarul „Viața” (anul I, nr. 223, p. 6), în articolul „5 comuniști care pregăteau acte de sabotaj au fost condamnați la moarte și executați”, se consemna destul de lapidar faptul că grupul de sabotori stipendiat de Moscova fusese arestat, anchetat, judecat, condamnat și apoi executat.

În loc de morală

În deceniul şapte, al secolului trecut, Securitatea română era preocupată să găsească scrisorile de răspuns primite de Panet, de la Einstein. Aceste demersuri ale Securității – infructuoase până la urmă – se doreau a cosmetiza „imaginea” guvernului de la Bucureşti, preocupat de a capta bunăvoinţa Casei Albe. Einstein, după instalarea naziştilor la putere în Germania în 1933, plecase din Germania și se stabilise în SUA, unde a fost angrenat într-o serie întreagă de experimente, iar în SUA se află de altfel şi o parte a arhivei sale personale. Atât la Bucureşti, unde locuise familia Panet, cât şi la Târgu-Mureş, unde la vremea aceea se mai aflau încă rude ale acestei familii, căutările s-au dovedit infructuoase. Poate că scrisorile de răspuns ale lui Panet, adresate lui Einstein, se găsesc în arhiva personală a savantului, depozitată în SUA. Cine poate şti? Cert este însă faptul că în căutările sale, Securitatea române s-a bazat pe relatările celor doi colegi români care studiaserã la Brno, alături de Francisc Panet, respectiv ale lui Gabriel Mureşan, fost director al Institutului de Cercetări Chimice din Bucureşti şi ale generalului în retragere, profesor universitar doctor docent, Valter Roman. Cazul lui Francisc Panet, un om de ştiinţă în devenire, care ar fi putut să evolueze firesc şi să dea măsura capacităţii sale excepţionale într-o societate în care discrepanţele sociale nu ar fi fost atât de mari ca în România interbelicã, nu este unul singular. Panet a fost un intelectual idealist, care s-a lăsat din păcate atras în acţiuni cu caracter terorist şi care a plătit scump idealismul său. Aici, dar cel mai probabil în străinătate, ar fi ajuns cu certitudine un om de ştiinţă de mare valoare. Einstein, așa cum am văzut, i-a arătat interes, chiar prietenie şi, în orice caz, multă consideraţie, încurajându-l în cercetările sale. Din păcate însă, Francisc Panet, inginerul chimist originar din Târgu-Mureş, a avut o viaţă scurtă şi zbuciumată, care a sfârșit în mod surprinzător şi brutal, în faţa plutonului de execuţie.

Nicolae BALINT

Condamnați la sărăcie

Multă sărăcie. Mult prea multă. Și multă deznădejde. Se vede în jur, se vede în fiecare gest și pe fiecare chip brăzdat de griji. Doar cei care ar trebui să o vadă, nu o văd. Oamenii pe care i-am văzut acolo, sunt împăcați cu soarta, incapabili de o reacție, fie ea chiar și verbală. Își feresc privirile și sunt în general reticenți la dialog. Ei nu mai cred în nimic și în nimeni și își acceptă soarta cu resemnare. Au fost prea mult timp mințiți ca să-și mai lege speranțele de cineva sau de ceva anume. Sunt conștienți de faptul că cei mai mulți dintre ei, dintre cei care s-au născut în colonie, vor muri în colonie. Nu mai au nicio speranță că se vor muta vreodată de acolo. Își poartă ”crucea” cu demnitate, între spaimele de fiecare zi și speranțele pierdute cu fiecare an care trece. E un sentiment apăsător și asta pentru că pentru ei nu mai există viitor. Pentru ei există doar un obsedant și chinuitor prezent. Colonia muncitorească din Gălăuțaș, județul Harghita, pare a fi un capăt de lume dintr-un alt timp. Gălăuțaș este locul unde a murit speranța. Definitiv. Cu fiecare an, cu fiecare zi, cu fiecare clipă. Din nefericire, Gălăuțas e doar unul dintre miile de asemenea locuri comune. Care par că se înmulțesc pe zi ce trece. În România europeană, unde câinii aleargă cu ”covrigi în coadă” – ce frumos eram mințiți cu câțiva ani în urmă! – sărăcia tinde să devină endemică.

FOTO 1 – Poarta de intrare în CPL Gălăuțaș s-a închis în 2009

La întâlnire cu propriile amintiri

Sfârșit de octombrie. E cald și frumos într-o toamnă ruginie și calmă. Mă hotărăsc împreună cu consoarta, să călătorim prin locuri familiare tinereții noastre. O plimbare de o zi, pe Valea Mureșului, ni se pare foarte firească și reconfortantă. Mai ales că drumul pe Valea Mureșului – după atâția ani, acum în prag de campanie electorală – s-a reabilitat, în sfârșit. Cât timp va rezista? Rămâne de văzut, e drept. Poate fi ceva de durată sau doar încă o minciună adăugată la atâtea altele și o rețetă sigură și aproape legală de sifonat bani publici pentru ”abonații” regimului. Deci… ”cap compas” – folosind o expresie familiară primului marinar al țării – Gălăuțaș, județul Harghita. Când eram elev în liceu, în două vacanțe de vară lucrasem acolo, la Combinatul de Prelucrare a Lemnului din Gălăuțaș, una dintre cele mai rentabile întreprinderi ale regimului comunist. Eram curios să-l revăd. Dacă mai funcționează și la ce capacitate anume.

Cum a murit o întreprindere…Faliment dirijat sau doar prostie crasă?

Imediat după Primul Război Mondial, la Gălăuțaș, în actualul județ Harghita, s-a construit o fabrică de cherestea. În preajma lui 1940, aceasta era deja cea mai mare fabrică de profil de pe Valea Mureșului. Din 1955 au demarat lucrările la combinat, așa încât în 1960 era cea mai mare întreprindere de produse stratificate din sud-estul Europei. Mărindu-și capacitatea de producție, la Gălăuțaș a fost nevoie de forță de muncă suplimentară, forță pe care zona nu o putea asigura. Așa că s-a apelat la muncitori din județele limitrofe, respectiv din Mureș și Suceava. Peste 2000 de muncitori au ajuns să lucreze acolo și asta pentru că respectivul combinat se extindea permanent. Nevoile de producție axate pe cererea pieței externe impuneau acest lucru. Între timp, se mai construiseră o fabrică de placaj, una de PAL și o fabrică de furnire estetice și panel. Colonia muncitorească – de fapt niște barăci fără apă curentă și cu WC în curte – se extindea și ea. Muncitorii însă nu erau pretențioși. Vedeau colonia ca pe o soluție provizorie, până mai adună ceva bani și-și vor face sau reface casele de la țară, de unde veniseră, sau până ce vor primi repartiția la un apartament din cartierele de blocuri ce începuseră a se construi în orașul Toplița, la mai puțin de 10 km., și chiar în Gălăuțaș. Însă colonia, pentru foarte mulți dintre ei, a devenit ”mormântul” speranțelor lor.

FOTO 2 – Ar putea fi o imagine din Serbia, de după bombardamentele NATO…

FOTO 3 – …dar nu e. Este CPL Gălăuțaș – sau, ma rog – ce a mai rămas din el

FOTO 4 – Viața în colonie e deprimantă

FOTO 5 – Copiii sunt singurii care mai au încă speranțe. Deocamdată visează să ajungă mari fotbaliști

Ultimul stinge lumina

Lovitura de grație a venit în 2009. Aproape inexplicabil. Deși semne existau încă cu mult timp înainte. De prin 1992, Combinatul de Prelucrare a Lemnului începuse să-și reducă capacitatea de producție. Au început apoi și primele disponibilizări. Între timp, Combinatul acum privatizat, trecuse prin mai multe mâini. Unele mai nepricepute ca altele. Sau cel puțin, așa părea la prima vedere. Chiar și un fost fotbalist, devenit afacerist, se încumetase să cumpere întreprinderea. Nu pentru mult timp. Apoi cineva i-a pus lacătul. Oficial, intra în conservare. Neoficial, Combinatul devine o ruină cu fiecare zi. Ce a fost de valoare s-a furat deja. Acum se taie pentru fier vechi tot ceea ce poate fi tăiat și se cară discret. Complicitățile celor care ar trebui să (mai) vegheze – oricum nu mai e mare lucru de vegheat – nu intră în discuție. Odată cu întreprinderea a murit o tradiție, dar au murit și speranțele pentru oamenii din Gălăuțaș și din cele opt sate aparținătoare, cei mai mulți dintre ei muncitori la Combinat. Ei au devenit acum o problemă socială pentru că în jur nu mai există industrie, iar pământ pentru agricultură este foarte puțin. Pentru politicieni, ei sunt doar niște simple numere în statistici. Dar fiecare dintre aceste numere, are o poveste a sa.

FOTO 6 – O gară pentru toți. Din care să plece fără să se mai întoarcă. Acesta e visul multora dintre ei

Potrivit unei statistici menționate recent de un cotidian central, în cei peste 20 de ani care au trecut de la lovitura de stat din decembrie 1989, România a pierdut o industrie echivalentă cu două combinate siderurgice ca Sidex și o mare termocentală, precum cea de la Craiova. Preocupați probabil de ”spectacolul cătușelor” ce se derulează cu succes în aceste zile pe micile ecrane, pierdem din vedere că industria noastră e aproape inexistentă, iar agricultura, trage și ea să moară de mult timp. Nimeni nu e preocupat să stabilească răspunderi pentru falimentul deliberat, evident, dar nerecunoscut oficial, în care a ajuns România. Moral și material. Sunt prea multe complicități și interese. Trecute și prezente. Interne și externe.

Nicolae BALINT

Partida de bridgge a grofului Teleki

de Corneliu CODRESCU

În perioada 1945–1948, pe teritoriul statului român au fost au fost depistate 17 organizaţii subversive care acţionau în special pentru culegerea de informații și care – sub o formă sau alta – erau legate de Budapesta. Printre cele mai active s-au dovedit a fi „Mişcarea de Rezistenţă”, „Hungarista” și „Asociaţia anticomunistă de tineret”. Epurate de profesioniștii vechiului aparat de informații, nou înființatele organe de securitate făceau față cu greu situației, mai ales că erau controlate de consilieri sovietici. După 1960 situația a început să se schimbe, în sensul că aparatul de securitate a început să fie românizat, iar elementele alogene, îndepărtate discret sau numite în funcții marginale. Deosebit de interesante și relevante sunt în acest sens unele documente elaborate de securitatea mureșeană. Dincolo de ”limbajul de lemn” specific perioadei sau de termenii clasicului limbaj specific muncii de informații din toate timpurile, pot fi surprinse însă preocupările securității locale pentru a contracara acțiunile îndreptate împotriva statului român.

FOTO: O casă de pe strada Cuza Vodă, care în anii 70 ai secolulului trecut a reprezentat un obiectiv de urmărire informativă

Teleki Adam, omul cu două fețe…și niciun obraz

După 1945, atitudinea suspect de tolerantă a nou createlor organe de informaţii comuniste din Ungaria, s-a observat şi în cazul generalului Dalnoki Veress, fost comandant horthyst al Corpului de Armată maghiar dislocat la Cluj, după Diktatul de la Viena din august 1940. Acesta a creat un centru subversiv  la Budapesta ce întreţinea legături permanente cu elemente revizioniste din Transilvania, susţinând material operaţiunile acestora. Acţiunile lui Dalnoki Veress vizau atât obţinerea de informaţii despre situaţia minoritarilor maghiari, cât şi răspândirea clandestină de material de propagandă cu caracter revizionist, având drept scop slăbirea încrederii în capacitatea de organizare şi administrare a autorităţilor româneşti reinstalate în teritoriul cedat. Totodată, la sugestia discretă a Budapestei, o serie de elemente ultranaţionaliste din Transilvania au primit indicaţia de a intra în MADOSZ, militând astfel legal, dar sub faldurile unei noi ideologii care le permitea însă, disimulat, să promoveze vechile teze iredentiste. În acelaşi timp, contele Teleki Adam – personaj cu care ne vom mai întâlni pe parcursul acestui material – a pus bazele „Partidului Popular Maghiar”.

O zonă predilectă pentru acțiuni provocatoare

Zona Mureșului a fost o zonă de acțiune predilectă a organizațiilor cu caracter naționalist-șovin, care fie că au luat ființă în acest spațiu, fie că s-au constituit în alte zone din Transilvania, dar au acționat și în acest spațiu geografic. Astfel de organizații au fost: Organizația Tineretului Maghiar din Ardeal „Emisz” (a acționat în intervalul de timp 1956-1958, pe raza actualelor județe Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu și Cluj), Organizația condusă de Szabo Moise (înființată în 1956 și care a acționat în județul Mureș timp de un an), Organizația condusă de Kelemen Emeric, înființată în 1956 la Sovata, și tot acolo, o alta, Organizația înființată de Gall Francisc, în 1959. Au fost anihilate rapid atât cele enumerate anterior, cât și organizațiile naționalist-șovine, precum „Ungaria Mare, Liberă și Unită” (înființată în 1962 și care a acționat la Târgu-Mureș), ”Fraternitate, egalitate și libertate” (întemeiată în 1962 și care a fost condusă de Solyom Francisc din Târgu-Mureș), ”Ciori călătoare” (grup terorist format în 1965, la Tărgu-Mureș), Organizația condusă de Szasz Ludovic din Târgu-Mureș (înființată în 1965)… Un caz oarecum aparte îl constituie însă cel al grupării intitulate „Mâna Neagră”. Înființată în 1953, ea a fost lichidată – dar nu definitiv – de Securitate, în 1956. A luat ființă la initiațiva studentului Arpad Szilagy, iar ulterior arestării acestuia, în 1956, conducerea grupării a fost preluată de Czimbalos Blaziu, care a decis mutarea sediului clandestin al grupării, în comuna Lăzarea. În 1960, „Mâna Neagră” a fuzionat cu o organizație similară din Târgu-Mureș. Pentru acel an, mai precis la data de 23 august, cu ocazia paradei ce urma să se desfășoare în centrul orașului Târgu-Mureș, organizația plănuise un asasinat în rândul conducerii PCR din oraș, concomitent cu asasinarea președintelui Sfatului Popular din comuna Tulgheș. Însă cu puțin timp înainte de momentul planificat, membrii grupării au fost arestați in corpore, iar ulterior deferiți justiției fiind condamnați de Tribunalul Militar din Cluj.

Rudele mureșene pe post de ”căsuță poștală”

În 1966, sursa ”Cita” din Târgu-Mureș, îl avea drept ofițer de legătură pe locotenentul major R., din cadrul Regionalei de securitate Mureș. Mesajele le preda personal, în scris, atunci când se întâlnea cu acesta în casa conspirativă ”Tușnad”. Atunci când se întâmplau toate acestea, sursa ”Cita” avea ca sarcină să-și supravegheze vecinii: cu cine se întâlnesc, ce discută…Obiectul interesului securității mureșene îl reprezentau în special rudele din străinătate ale familiei Rodiger din Târgu-Mureș, familie care locuia pe strada Cuza Vodă. La momentul respectiv, rudele familiei Rodiger ce locuiau în Cleveland – SUA, se aflau în vizită la Târgu-Mureș. Parcurgând nota-sinteză a lt.maj. R., maiorul de securitate M.A. dispunea ca ”Sursa să fie dirijată în continuare pe lângă rudele turiști, pentru a stabili poziția turistei, cât a stat în țară, cât și a rudelor ei după plecarea turistei.” Din cercul de interes al securității locale făceau parte și foste personalități maghiare interbelice, suspecte de agitații cu caracter iredentist, precum grofii Teleki Adam și Miko Arpad. ”Pe data de 13 iunie 1966, la obișnuita partidă de bridgge din casa numitei Torma Gabriella, au participat numitul Teleki Adam și Miko Arpad. Acesta din urmă a relatat că în sfârșit a primit și el pașaport…”, relata sursa ”Cita” într-un nou raport adresat ofițerului de securitate în legătura căruia se afla. Rudele din SUA ale familiei Rodiger venite în vizită la Târgu-Mureș, erau suspectate că ar transmite prin această familie, mesaje din partea diasporei maghiare din SUA, mesaje care în final ar fi trebuit să ajungă la Teleki Adam și Miko Arpad. Cunoștință mai veche a organelor de informații românești, Teleki Adam apărea des menționat imediat după 1945, în mai multe rapoarte ale Siguranței statului român, în relație și cu anumite acțiuni desfășurate de episcopul romano-catolic Marton Aron. Ținând seama de trecutul lui Teleki Adam și mai ales de acțiunile acestuia față de statul român, interesul din anii 70 al Securității mureșene față de acesta pare a fi unul pe deplin justificat….