Drama generalilor postdecembrişti

Articol de col. (r.) Remus Macovei, preluat de pe http://scmdfiliala1constanta.blogspot.ro/2013/05/drama-generalilor-postdecembristi_27.html

Motto ”În toate oştile se întâmplă asemenea triste lucruri. Ruşinea este când asemenea fapte se descoperă şi nu se pedepsesc” (Carol I)

În contextul emoţional declanşat de condamnarea lui Gigi Becali foarte puţini au realizat că de fapt adevărata problemă o constituie problema generalilor din toate structurile de apărare care uitând de onoarea şi demnitatea militară au comis cu bună ştiinţă fapte penale, care pe lângă avantajele materiale imediate, în timp le-au adus ani grei de închisoare. Pentru analiză prezint în continuare situaţia tuturor generalilor condamnaţi şi a celor care sunt în prezent în vizorul DNA.
A. Situaţie statistică privind condamnările generalilor români
I. Generali români condamnaţi pentru fapte de corupţie
1.Gen. Alexandru Anghelescu- ministru de război,1888, condamnat pentru luare de mită şi abuz de putere, 3 luni închisoare ;
2.Gen.N.Dumitrescu Maican – comandant flotilă, 1888, condamnat pentru luare de mită şi abuz de putere, 10 luni închisoare;
3.Gen.Constantin Dumitrescu – comandant al Jandarmeriei,1935, condamnat pentru corupţie, 5 ani închisoare, mort în timpul detenţiei;
4 Gen. lt. Septimiu Pretorian – Şef al M.S.M.,1948, condamnat pentru luare de mită şi abuz de putere, 12 ani închisoare;
5 Gen.Mr. Alexandru Batcu – comandant al Comenduiri Pieţii Bucureşti,1948, condamnat pentru luare de mită şi abuz de putere, 12 ani închisoare;
6. Gen.Bg. Valeriu Ursu Gheorghe – Director General al RA Romtehnica,1996, condamnat pentru fals intelectual, fals în inscrisuri sub semnătură privată şi instigare la aceste infracţiuni ( dosarul Ţigareta 1), 2 ani cu suspendare ;
7.Gen Bg. – Viorel Cheptine – comandant al C.10 A, 1999, condamnat pentru abuz în serviciu, 2 ani cu suspendare;
8. Gen. Bg. Gheorghe Florică – fost Şef al Gărzi Financiare, 2002, condamnat pentru un prejudiciu de 30 mld. lei vechi la bugetul de stat (dosarul Ţigareta – Portul Vechi), 6 ani şi 4 luni închisoare;
9. Gen.Bg. (r) Lazăr Iliescu – fost director adjunct al Direcţiei Audit Intern din M.Ap.N.,2004, condamnat pentru favorizarea mai multor societăţi comerciale pentru obţinerea unor contracte şi luarea de mită, 3ani închisoare cu suspendare;
10. Gen Bg.(r) Corneliu Baltă – rezervist , 2005, condamnat pentru înşelăciune şi deturnare de fonduri, 6 ani şi 6 luni închisoare;
11. Gen.Bg. Ştefan Blaj – şef Secţie Medicală I,la Spitalul Clinic de Urgenţă Militar Central Bucureşti, 2005,luare de mită, 1an şi 6 luni închisoare cu suspendare;
12. Gen. Bg. Septimiu Neftalin Caceu – şef al Statului Major la C.1A., 2006, condamnat pentru trafic de influenţă, 3 ani închisoare cu suspendare;
13. Gen. Mr. Marin Măciucă – comandant al Comandamentului Logistic Întrunit,2007, condamnat pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi continuă ( dosarul Ripstop), 4 ani închisoare;
14. Gen. Mr. Adrian Tilincă – locţiitor al comandantului Comandamentului Logistic Întrunit, 2007, condamnat pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi continuă ( dosarul Ripstop), 4 ani închisoare;
15. Gen. lt. Ionel Marin – adjunct al directorului SRI, 2011, condamnat pentru fals în declaraţii, 1an închisoare cu suspendare ( dosar Case pentru generali – varianta SRI);
16. Gen. Dumitru Zamfir – adjunct al directorului SRI, 2011, condamnat pentru fals în declaraţii, 1an închisoare cu suspendare ( dosar Case pentru generali – varianta SRI) ;
17.Gen. Bg.(r) Dănuţ Saulea – rezervist, 2011, condamnat pentru trafic de influenţă, 3 ani închisoare cu suspendare;
18. Gen Mihail Popescu – fost şef al S.M.G., 2012, condamnat pentru prejudicierea SMFT cu suma de 1,26 milioane de euro, 4 ani închisoare cu suspendare(dosarul Tofan);
19. Gen. Eugen Bădălan – fost şef al S.M.G., 2012, condamnat pentru prejudicierea SMFT cu suma de 1,26 milioane de euro, 4 ani închisoare cu suspendare(dosarul Tofan);
20.Gen.Bg. Neculae Oţelea – fost şef Serviciu Logistic al SMFT, 2012, condamnat pentru prejudicierea SMFT cu suma de 1,26 milioane de euro, 4 ani închisoare cu suspendare (dosarul Tofan);
21.Gen.Bg. Petre Trandafir – comandant al ISU”Dobrogea”, 2012, condamnat pentru trucarea concursului de angajare, 3 ani şi jumătate închisoare (dosar Angajări ISU Constanţa);
22. Gen.Bg.(r) Cătălin Voicu – rezervist, senator, 2012, condamnat pentru trafic de influenţă şi fals în inscrisuri, 5 ani închisoare ;
23.Gen.Bg. Traian Nistor – fost comandant al Comandamentului Logistic Întrunit , 2012,condamnat pentru complicitate la evaziune fiscală, 3 ani închisoare cu suspendare;
24. Gen Bg. (r) Vasile Cocoşilă – rezervist, director al sucursalei Astra Asigurari Reşiţa,2012, 6 luni cu suspendare ;
25.Gen. Dumitru Cioflină – fost şef al S.M.G , 2013, condamnat pentru abuz în serviciu, 2 ani închisoare cu executare (Dosarul Schimb de teren M.Ap.N- Gigi Becali);
26. Gen.Lt.Olimpiador Antonescu – şef al Jandarmeriei, 2013, condamnat pentru abuz contra intereselor publice, 3 ani cu suspendare ( dosar Angajări Jandarmerie);
27.Gen. Bg. Nicolae Rugină – adjunct al Inspectoratului Jandarmeriei, 2013,condamnat pentru abuz în serviciu, 1 an şi jumătate închisoare cu suspendare ( dosar Angajări Jandarmerie);
28. Chestor Cristian Baci – Secretar General al MAI , 2013,condamnat pentru abuz în serviciu, 2 ani şi jumătate închisoare cu suspendare ( dosar Angajări Jandarmerie);
29.Chestor Adrian Pătraşcu – Director General al Direcţiei Management Resurse Umane, 2013,condamant pentru abuz în serviciu, 3 ani închisoare cu suspendare( dosar Angajări Jandarmerie);
30. Chestor şef de poliţie Ion Valentin Opritescu – Director General al Direcţiei Financiare MAI, 2013, condamnat pentru abuz în funcţie, 2 ani şi 6 luni închisoare cu suspendare( dosar Angajări Jandarmerie);
II. Generali vizaţi de anchete ale DNA în curs de desfăşurare
a) Dosarul “Case pentru generali – varianta M.Ap.N.- 1999 ”
1.Gen. Constantin Degeratu – fost şef al SMG şi consilier prezidenţial;
2 Gen.Bg. Constantin Lucescu – fost consilier juridic la SMG;
3 Gen.Lt. Neculai Bălan – fost ataşat militar în SUA;
4. Gen.Lt. Ioan Gavril Ghiţaş – foat reperezentant militar la Bruxelles;
5.Gen. Vasile Apostol – fost locțiitor al șefului Statului Major al Forțelor Terestre și Inspector-șef al Inspectoratului Armatei Române;
6.Gen. Bg. Tiberiu Mărineanu – fost şef al Instrucţiei şi Doctrinei la Statul Major al Aviaţiei şi Apărării AA ;
7. Gen.Bg. Cornel Oancea –
8. Gen.Mr. Gheorghe Lungu – fost sef adjunct al Directiei Contraspionajului Militar;
9.Gen.Bg. Ghiţă Ciubotă – fost comandanat al Comandamentului Teritorial Bucureşti;
10. Gen. Tiberiu Costache – fost prim adjunct al şefului SMG;
11. Gen. Bg. Nicolae Oprea – fost inspector general al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră;
12. Gen.Mr Marin Stafie – Fost locţiitor al SMFT şi şef al Direcţiei Logistice /SMG;
13. Gen. Mr. Paul Vasile – fost Şef al Direcţiei Planificare Strategică al SMG;
14. Cam. Ştefan Benţa – fost Inspector pentru marină în Inspectoratul General al Ministerului Apărării Naţionale;
15. Gen. Viorel Bârloiu – fost consilier de stat la Departamentul Securității Naționale și secretar al CSAT;
16.Cam. Virgil Stoica – fost Prim locţiitor al şefului Statului Major al Forţelor Navale şi comandant al Comandamentului Operaţional „Dobrogea”;
17.Am. Corneliu Rudencu – fost şef al SMFN;
18.Gen. Nicolae Păştinică – fost şef al Corpului de control al M.Ap.N.
În anul 2000 dosarul a fost a fost închis, fiind redeschis în anul 2005.
Sursă-Jurnalul Naţional din 4,5,6 şi 8 septembrie 2000,20 mai 2008
b) Dosar Banca internaţională a Religiilor, 2000
1.Gen. Gheorghe Bucşe – fost şef la SMFA;
2. Gen.Ion Săndulescu – fost şef al Statul Major al Aviaţiei şi Apărării AA ;
3. Gen Tiberiu Mărineanu – fost şef al Instrucţiei şi Doctrinei la Statul Major al Aviaţiei şi Apărării AA .
Sursă- Evenimentul Zilei din 19.12. 2000
c) Dosarul “Diplome titluri universitare-2008

1.Gen. Mircea Mureşan – fost rector al Universităţii Naţionale de Apărare “Carol I”;
2 Gen. Gabriel Oprea – fost ministru al M.Ap.N.;
Gen.bg.Viorel Buta-
4.Gen. Eugen Bădălan – fost şef al SMG;
Gen. Sergiu Medar – fost şef al serviciului secret al Armatei, ex-consilier al preşedintelui Traian Băsescu;
Gen.Bg. lect.univ.dr. Maricel Popa –
7Gen. Bg. Liviu Scrieciu – fost locţiitor al comandantului Comandamentului Logistic Întrunit;
8.Gen. Mr. Ion Pâlşoiu – fost comandant al Brigăzii 2 Infanterie “Rovine”;
Gen.Mr.(r) Sandu Ioan Eftimie – fost loctiitor al sefului Departamentului pentru Armamente.
Sursa – România Liberă din 13 martie 2009, Ziare.com din 23 martie 2009
d) Dosar Scurgeri informaţii strict secrete MAI, 2009
1. Gen.lt. Costică Silion – fost Şef al Jandarmeirei;
2. Chestorul principal Nelu Pop – fost Şef la Poliţiei de Frontieră.
Sursa – Ziua din 20octombrie 2009
e) Dosarul “Mită pentru avansare în armată”- 2011
1.Gen.Bg.Ion Marian – adjunct al Direcţiei Managementul Resurselor Umane din M.Ap.N;
2.Gen.Mr.Mihai Chiriţă – şeful Direcţiei Doctrină şi Instrucţie din S.M.G.
Sursa – Gândul din 15 decembrie 2010, Comunicatul DNA nr. 321 din 16 mai 2011, Evenimentul Zilei din 14 decembrie 2011
f) Dosarul ”Case pentru generali – varianta M.Ap.N.”- 2013 1.Gen.lt. (r) Corneliu Dobriţoiu – fost secretar de stat în MApN, fost ministru al Apărării;
2.Gen.Bg. (r) Traian Pigui – fost şef al Direcţiei domenii şi infrastructură din MApN;
3.Gen. (r) Sergiu Medar – fost şef al serviciului secret al Armatei, ex-consilier al preşedintelui Traian Băsescu;
4. Gen. (r) Gheorghe Rotaru, – fost şef al Direcţiei Generale de Informaţii a Armatei (DGIA), fost consilier al preşedintelui interimar Crin Antonescu,;
5.Gen.lt. (r) Francisc Radici – fost şef al DGIA;
6. Gen.mr. (r) Floarea Şerban, – fosta şefă a Direcţiei de Legislaţie şi Asistenţă Juridică din MApN, fost secretar de stat;
7. Gen. (r) Mircea Chelaru – fost şef al Marelui Stat Major,
8. Gen.mr. Constantin Năstase – fost şef al Direcţiei Financiar-Contabile MApN;
9.Cam.flt. Dumistrăcel Cătălin – locţiitor al şefului Direcţiei structuri şi planificarea înzestrării din Statul Major General,
10.Gen.bg. (r) Oţelea Neculaie –
11.Gen.Bg. Petru Chertic – fost director general al Direcţiei Medicale din MApN;
12.Cam.Cucoşel Cristea – fost şef în cadrul secţiei Comunicaţii şi Informatică din SMFN;
13.Gen.Bg. (r) Gheorghe Nicolăescu – fost şef al Contra-informaţiilor militare,
14.Gen.Bg. (r) Petrescu Stan-
15. Gen.mr(r) Barangă Petre – fost şef al Direcţiei de Personal Mobilizare/SMG;
16. Gen. mr. (r) Grecu Ioan-Alexandru, – fost şef Resurse/S.M.F.T.;
17.Gen.Bg (r) Drăghici Ion –
18. Gen.Bg. (r) Ciofringeanu Nicolae –
19.Gen.mr. (r) Bantaş Leonard-Adrian – fost loctiitor al sefului Directiei Comiunicatii si Informatica din Statul Major General;
20.Bg (r) Viştianu Gheorghe – fost commandant al C.10A.
g) Dosar Furturi maşini de lux, 2013
1. Gen.Francisc Radici – fost şef al DGIA.
Sursa – Agerpres din 29 Aprilie 2013

III. Generali scăpaţi de urmărirea penală
a) Prin prescripţia faptelor
– Gen. Victor Atanasie Stănculescu, gen. Gheorghe Anton, gen. Neculai Matei – dosarul Motorola, 2002.
Sursa – Ziua din 13 aprilie 2002
b) Verdicte date de generalul “NUP”
– Gen. Gheorghe Bucşe, gen. Iulian Medrea, gen.Teodor Zaharia şi Nicolae Berechet – în dosarul Ţigareta II;
– Gen. Gioni Popescu – dosarul Giurtelecul Hododului;
– Amiralul Traian Atanasiu – dosarul Distrugătorul Mărăşeşti;
– Gen.Mr IonSârbu – dosar “Falsificare vechime profesională”.
Sursa – Ziare.com din 27 august 2010
IV Dosare cu caracter secret
– Gen. Nicolae Păştinică a înaintat, în aprilie 2001, Parchetului Militar materialele de cercetare executate de Inspectoratul General al M.Ap.N în cazurile “Marconi”, “ STAR”, “Algoritm politic din înzestrarea armatei”. Nu s-a comunicat nicio soluţie în aceste cazuri.
Sursa – Ziua din 29 martie 2001
B. Concluzii

Este consternant să constaţi că în România, pe parcursul a 60 de ani (1888-1948) au fost condamnaţi pentru fapte de corupţie 5 generali, iar pe parcursul a 23 de ani (1990 – 2013) au fost condamnaţi 25. Dacă mai adaugi şi cei 55 de generali care sunt în vizorul DNA, cei trei generali care au beneficiat de prescrierea faptelor şi cei 7 care au beneficiat de NUP-ul salvator al generalului Samoilă Joarză ( acesta din 109 dosare instrumentate în legătură cu armata, în 108 a dat NUP) vom avea o situaţie care ar trebui să fie alarmantă pentru cei care conduc destinele României.
Din cei 25 de generali condamnaţi – 18 de la M.Ap.N., 5 de la MAI şi 2 de la SRI – 7 au primit condamnări la închisoare cu executare (cuprinse între 2 şi 6 ani şi jumătate) iar 18 au primit condamnări la închisoare cu suspendare. 20 de generali au comis faptele pe timpul cât erau activi, iar 5 după trecerea în rezervă, fără ca faptele lor să aibă tangenţă cu domeniul militar.
Cine este vinovat de această situaţie? Este foarte dificil să răspunzi la o astfel de întrebare. În primul rând răspunderea este a celor care, indiferent de motivaţie, au comis infracţiunile respective. Nimeni nu putea să-i silească pe aceşti generali să beneficieze de apartamente cu încălcarea prevederilor legale, să organizeze adevărate filiere infracţionale pentru a – şi însuşi sume importante de de bani, să favorizeze diferite firme, păgubind bugetul şi aşa necorespunzător al instituţiilor pe care le conduceau,să se implice în contrabanda cu ţigări sau alte produse. A fost opţiunea lor exclusivă. Pentru care acum suportă rigorile legi.Nu au de ce să se plângă şi niciunul dintre noi nu avem dreptul să le plângem de milă. Vilele, apartamentele, maşinile de lux şi conturile din bancă au un preţ. Libertatea! Ştiau acest lucru şi conştienţi au ales prima variantă.Referitor la acest aspect Take Ionescu arăta :”Indivizii, ca şi popoarele, plătesc toate păcatele săvârşite contra moralei. Pentru unii, pedeapsa vine imediat, pentru alţii pedeapsa aşteaptă;dacă nu ar fi ordine în univers, nu ar merita să trăim dacă nu am avea convingerea că este o lege morală, pe deasupra noastră a tuturor”
După 1990 avansarea în gradul de general a devenit eminamente politică. Politicieni, aparţinând întregului spectru politic, au căutat să-şi apropie şi să-şi formeze un grup de militari, care odată ajunsă formaţiunea politică la putere, să fie numiţi în funcţiile cheie din structurile militare. Aşa au apărut generalii PSD-işti, PDL-işti, liberali, ţărănişti, etc.Câteodată,unii treceau dintr-o parte în alta, doar în situaţii când interesul naţional o cerea ! În înaltele funcţii în care erau numiţi executau întocmai ordinele primite de la conducerea politică, fiind răsplătiţi cu grade şi funcţii deosebit de importante. Aveau grijă să-şi îmbunătăţescă substanţial averea personală. La rândul lor numeau în funcţii şi avansau în grad doar militari obedienţi, dispuşi să le execute ordinele, chiar dacă acestea erau contrare prevederilor legale. Se bazau pe faptul că partidul le asigură impunitatea în faţa legilor. O perioadă lucrurile au funcţionat. Analiza condamnărilor pronunţate pe perioade, funcţie de partidul aflat la guvernare, se prezintă astfel :
– 1990 -1996(PSD) – 1 condamnare
– 1997-2000 (CDR) – 1 condamnare
– 2001-2004(PSD) – 2 condamnări
– 2005 – 2011(PDL) – 8 condamnări
– 2012- 2013 (USL) – 13 condamnări
Comparativ, în aceeaşi perioadă, au fost condamnaţi pentru fapte de corupţie doar 6 politicieni: Gabriel Bivolaru (PSD,5 ani cu executare, 2004) Adrian Năstase (PSD,2 ani cu executare, 2012), Zolt Nagy(UDMR, 3 ani cu suspendare, 2012), Ioan Avram Mureşan(PNŢCD,7 ani cu executare, 1999 şi 3 ani cu executare 2013), Traian Decebal Remeş(PNL,3 ani cu executare, 2013), Dan Păsat (PDL,3 ani cu executare, 2013). Este o dovadă a marii solidarităţi între politicieni, indiferent de culoarea politică.
Caracterul politic al majorităţii proceselor legate de corupţia generalilor este evident în majoritatea cazurilor. Coşmarul generalilor afiliaţi politic începea odată cu pierderea puterii de către “partidul de suflet” al acestora. Dacă în perioada cât s-au aflat la putere, reclamaţiile subordonaţilor şi relatările presei de regulă erau ignorate, odată cu schimbarea politică, pentru a demonstra proasta guvernare anterioară, acestea deveneau acuzaţii extrem de periculoase la îndemâna procurorilor militari sau de la DNA. Nu de puţine ori politicieni şi-au abandonat generalii protejaţi, pentru ca pierderile de imagine să nu fie prea mari – vezi cazul gen. Mihail Popescu, Eugen Bădălan şi Cătălin Voicu. Uneori, deşi cunoşteau încălcările legilor comise de unii generali, politicienii le foloseau doar când aceştia deveneau incomozi pentru putere – vezi cazul Corneliu Dobriţoiu, generalii din serviciile secrete ale armatei. Alţi generali au ajuns să răspundă pentru fapte de corupţie urmare a luptei pentru putere în cadrul instituţiilor din care făceau parte – vezi generali SRI Ionel Marin şi Dumitru Zaharia. În unele cazuri – Ţigareta I şi II – faptele de corupţie ale unor generali au fost făcute publice urmare a conflictelor între diferitele grupări care doreau să controleze domeniul extrem de profitabil al contrabandei cu ţigări şi armament.
Trebuie să amintim aici şi durata îndelungată a proceselor, spre deosebire de perioada anterioară comunismului, cînd faptele de corupţie erau cercetate şi sancţionate pe parcursul a doar câteva luni. După 1990 durata proceselor a fost cuprinsă între 2 şi 7 ani. Într-un singur caz – Motorola – s-a ajuns la prescripţia faptelor, dar şi dosarul ”Schimbului de teren între M.Ap.N şi Gigi Becali”, desfăşurat în perioada 1999-2013, a fost foarte aproape de acelaşi deznodământ.
Aparent, ideea că nici măcar în armată nu mai există elemente sănătoase, este adevărată. Dar faptul că în continuare Armata este instituţia în care românii au mare încredere, chiar şi cu acţiunile acestea iresponsabile ale unor generali, este benefică pentru organismul militar.Se adevereşte cele susţinute , în apărarea militarilor cinstiţi din armată, de gen. Rujinschi, cu ocazia afcerii SKODA:”Nu pentru câţiva ce se vor dovedi că au fost putrezi armata română trebuie batjocorită. Armata română e aceeaşi, curată şi sfântă. Ofiţerul român, în totaliatatea lui, e bun şi valoros. Cinstea ţării cere să recunoştem acest adevăr”
Ce este de făcut ? Prezint doar câteva idei care ar putea stopa sau măcar limita acest fenomen, îngrijorător la ora actuală:
– Aşa cum după luptă crâncenă criteriul ”pregătire fizică” a devenit eliminatoriu în menţinerea în activitate a cadrelor militare, aşa să fie şi criteriul “moralitate” . Nicio avansare sau promovare să nu fie permisă dacă există cel mai mic dubiu referitor la acest criteriu;
– Generalilor, în funcţie , care comit acte de corupţie, să le fie aplicat un spor de pedeapsă, faţă de faptele similare comise de civili;
– Îndepărtarea de urgenţă a celor care au fost implicaţi în cazuri de corupţie, aceştia putând contamina cu microbul necinstei, prin puterea exemplului negativ şi alţi membri ai organismului militar;
– Orice condamnare a generalilor, pentru fapte de corupţie, să fie urmată obligatoriu de degradarea militară;
– Sancţionarea drastică a şefilor care nu apreciază corect subordonaţii, permiţând accederea în funcţii superioare a celor cu grave tare morale;
– Sancţionarea drastică a şefilor militari care informaţi despre implicarea subordonaţilor în acte de corupţie nu i-au imediat măsuri pentru intrarea în legalitate;
– Învăţământul militar să fie fundamentat pe cultivarea valorilor tradiţionale ale poporului român. Pe lângă buni specialişti militari, absolvenţii instituţiilor militare de învăţământ vor trebui să fie ”oamnei de onoare”, conştienţi de faptul că onoarea nu se cumpără şi nu se tranzacţionează, iar pierderea ei echivalează cu îndepărtarea din instituţia militară;
– Mass – media militară să popularizeze permanent militarii care au intrat în istorie – mareşalii Ion Antonescu şi Constantin Prezan, generalii Ion Dragalina şi Nicolae Dăscălescu, etc- ca oameni de o cinste şi corectitudine morală ireproşabile, care în urma unor cariere militare excepţionale, nu au acumulat averi considerabile.
Col.(r) Remus Macovei

Marele Reich al Uniunii Europene (articol preluat din ”Adevărul”)

Conducătorii Germaniei naziste au creionat, înaintea tuturor, construcţia Europei Unite – acesta este unul dintre adevărurile tabu din societatea contemporană. Germania a pierdut atunci războiul, dar acum, la exact 68 de ani distanţă de Ziua Victoriei, e simplu de constatat, urmărind cum gândeau liderii Reichului despre Noua Ordine, că scopurile au fost atinse în bună măsură.

Nici nu mai contează acum dacă e vorba de continuarea unor planuri vizionare, de preluarea acestora de către învingători sau de simple „coincidenţe“. Herman Göring, feldmareşalul cleptoman, grandoman şi incompetent militar al lui Hitler, rostea în 1943 o propoziţie profetică în privinţa viitoarei Uniuni Europene: „După părerea mea, chiar dacă pierdem războiul, nimic nu va împiedica evoluţia Europei în acest sens“. Şi nimic n-a împiedicat-o. Altfel spus, „Reichul de 1000 de ani“ n-a murit în 1945. Organism supranaţional unic, fără frontiere Germania a ratat, la începutul anilor 1940, unificarea Europei pe calea armelor. Procesul avea să reînceapă un deceniu mai târziu, pe cale economică. Iar acum putem constata că, dincolo de unele nuanţe de parcurs, staţia finală e cam aceeaşi. Iată, mai jos, felul în care urma să arate Europa postbelică în concepţia celor mai apropiaţi colaboratori ai lui Hitler. Despre obiectivele acestui plan nu s-a vorbit şi nu se vorbeşte public. Se poate specula asupra motivelor pentru care sunt trecute sub tăcere. Cert este că există nişte similitudini frapante. În 1943, într-una dintre tentativele de pace cu anglo-americanii, Herman Göring îi descria italianului Roberto Farinacci ce dorea Germania pe Bătrânul Continent: > un organism supranaţional unic; > fiecare membru urma să se bucure de autonomie; > frontierele urmau să fie desfiinţate (deoarece, spuneau germanii, condiţia realizării unei sinteze politice europene este unitatea economică); > exercitarea unui control asupra economiei diverselor state componente urma să evite concurenţa între industrii şi supraproducţia. Joseph Goebbels, ministrul propagandei ân Germania nazistă: „Popoarelor străine care se găsesc direct sau indirect sub protecţia Reichului trebuie să li se acorde o autonomie în sens mai larg, în comparaţie cu cea de care au beneficiat grupurile etnice germane în timp de pace, sub dominaţie străină“ Conform planurilor întocmite la Berlin de liderii Germaniei interbelice, din punct de vedere politic, Noua Europă trebuia să apară după realizarea paşilor economici şi să se facă pe bază federativă. Integrarea urma să realizeze gradat: mai întâi, 7 grupe principale – a) statele din Peninsula Iberică; b) Franţa şi Belgia; c) Germania, Danemarca, Polonia, ţările baltice, Slovacia, Boemia (Cehia), Elveţia; d) Italia, Croatia, Albania, Serbia, Grecia; e) Insulele Britanice; f) Suedia, Norvegia, Finlanda, Islanda; g) Ungaria, România, Bulgaria, Ucraina, Crimeea şi Belarus. A doua etapă spre Europa Unită prevedea comasarea celor 7 grupe în 3 federaţii complementare: grupul latin (în care erau prevăzute Franţa, Belgia, Italia, ţările din Balcanii Occidentali, Grecia, Peninsula Iberică, Insulele Britanice), grupul germanic (Germania, ţările scandinave, ţările baltice) şi grupul slav/oriental. Conform concepţiei pe care o aveau germanii la începutul anilor ’40 ai secolului trecut, cel de-al treilea şi ultimul pas spre crearea UE era naşterea unei uniuni politice cu menţinerea autonomiilor regionale şi realizarea unui plan comun de cooperare în Africa de Nord. Dincolo de diferenţele de realizare a planului apărute pe parcurs (evident, pierderea războiului şi ocuparea Europei Răsăritene de către ruşi au însemnat ajustarea strategiei), se poate remarca faptul că, şapte decenii mai târziu, s-a ajuns foarte aproape de scopul final. În Uniunea Europeană, „cotele“ naţionale de producţie în diferite sectoare sunt clar stabilite, pentru a se evita supraproducţia. Frontierele au dispărut, integrarea economică s-a realizat înaintea celei politice, proiectul UE are baze federative, iar criza mondială a fost ocazia ideală pentru a face încă un pas către reducerea atribuţiilor naţionale în favoarea celor unionale. Rusia a fost deja împinsă către „frontiera de pe Nipru“ pe care şi-o propuneau germanii. Ţările baltice au fost integrate Uniunii Europene, problema Ucrainei şi a Belarusului e mai complicată, dar remarcăm că mai ales Ucraina este puternic susţinută şi vizată de liderii UE. Aici, lupta cu Rusia pentru controlul celor două ţări e foarte dură. Cât priveşte Africa de Nord, drumul este deschis după „revolutiile“ din 2011, soldate cu îndepărtarea vechilor dictatori şi instalarea unor noi guverne sprijinite de puterile europene. „Nu egalitate formală, ci ierarhie ordonată între popoare“ Absolut remarcabilă este însă respectarea tacită a principiilor rasiale – ajustate, bineînţeles, condiţiilor contemporane. În acest moment, în UE există, aşa cum preconizau liderii Germaniei, cetăţeni de rangul I şi cetăţeni de rangul II, cu drepturi teoretic egale, practic diferite. Iată ce spunea ministrul propagandei din Germania, Joseph Goebbels, acum exact 70 de ani: „(…) Caracteristica Reichului nu este o egalitate formală, ci o ierarhie ordonată între popoare… Limitele autonomiei acordate ţărilor Reichului în care trăiesc alte popoare decât germani sunt hotărâte şi fixate de conducătorii statului german, a căror funcţie este, în acelaşi timp, să conducă Reichul. Forma pe care o ia autonomia acordată ţărilor Reichului care nu fac parte din statul german depinde, de asemenea, de caracterul rasial al acestor ţări şi de interesele generale ale Reichului“. Adolf Hitler, cancelarul Germaniei naziste, despre Noua Europă: „Unica datorie a popoarelor din Estul Europei este să ne servească pe plan economic“ Goebbels anticipa, la începutul lui 1943, ceea ce avea să se petreacă decenii mai târziu: „Noua Europă va fi construită cu acordul voluntar al tuturor ţărilor care îşi dau seama că numai în acest cadru vor putea trăi. Dacă astăzi trebuie să luăm măsuri severe privind Olanda, Belgia, nordul Franţei şi zona coastei mediteraneene, acestea sunt provizorii. În Germania, nimeni nu se gândeşte să menţină Europa sub bici“. Ba, mai mult, Goebbels a iniţiat chiar un proiect al unei Constituţii Europene, numită „Carta Europei“. Aceasta iniţiativă a generat o dispută dură cu ministrul de externe, Joachim Ribbentrop. Când diplomatul i-a spus că „n-avem nevoie de aşa ceva“, Goebbels s-a enervat şi a părăsit camera trântind uşa, nu înainte de a-i striga: „Într-o bună zi, veţi vedea că avem nevoie de aşa ceva!“. Acea „bună zi“ a venit, iar liderii UE fac eforturi, de câţiva ani, pentru a impune o „Cartă“ numită Constituţia Europei… În centru, Marele Reich. În jur, popoare cu autonomie limitată Iată, pe scurt, Europa postbelică, aşa cum o vedea Hitler: în centru, Marele Reich – Germania. În jur, popoare prietene cu autonomie limitată (scandinavii, olandezii, ţările baltice) şi sateliţi (italienii, francezii, spaniolii). La răsărit, alte popoare-satelit: croaţii, românii, ungurii, grecii. Ţările din Estul Europei urmau să fie „ţinute la cel mai scăzut nivel cultural şi să fie private de orice organizare statală. Unica lor datorie va fi să ne servească pe plan economic“. Pierre Laval, prim-ministrul Franţei cu capitala la Vichy, după înfrângerea din 1940, către Hitler, într-o sugestie care acum, la 7 decenii distanţă, pare premonitorie: „Vreţi să câştigaţi războiul pentru a crea o nouă Europă. De ce nu creaţi atunci Europa pentru a câştiga războiul?“ Până la urmă, faţă de planul iniţial, Germania s-a aliat cu Franţa în această hegemonie asupra Europei. În rest, rămâne cum s-a stabilit. Acest articol a apărut pe blogul mateiudrea.wordpress.com P. S. Problema Europei Unite au ridicat-o, înaintea conducătorilor din Germania interbelică, şi alţii. Tentative au existat încă de pe vremea Imperiului Roman, iar ideea coagulată dădea târcoale prin Imperiul Austriac de la mijlocul anilor 1800. Niciun plan nu s-a apropiat însă atât de tare precum cel al Germaniei naziste de realitatea actualei Uniuni Europene.

Citeste mai mult: adev.ro/mmhbq9

Presseurop: UE – un eșec economic și geopolitic total (articol preluat din ”Cotidianul”)

’’În decursul istoriei umanității, Uniunea Europeană este una dintre cele mai ambițioase întreprinderi. Cuprinde jumătate de miliard de oameni, 27 de state membre, 23 de limbi și o economie de 15 trilioane de dolari. Lăsând la o parte uluitoarele succese ale Europei moderne, criza datoriilor sale suverane a zguduit din temelii cea mai mare uniune economică din lume. Pot instituțiile federale și valorile comune ale europenilor să facă față provocărilor crizei datoriilor, care sunt atât politice cât și economice? Sau problemele de acum ale Europei sunt indicatori ai unei serii de deficiențe structurale care vor duce UE către scindare și eșec.’’

Aceasta a fost tema dezbaterii organizate de Munk Debates la Toronto, în Canada, în urmă cu un an. Munk Debates sunt organizate de Peter Munk, fondatorul unei mari companii miniere canadiene, specializată în exploatarea aurului, Barrick Gold.

La dezbatere au fost invitați istoricul britanic Niall Ferguson și Josef Joffe, editorul publicației germane Die Zeit. Cei doi au susținut o viziune eurosceptică. Euro-optimiștii au fost eurodeputatul Daniel Cohn-Bendit, un federalist convins, și Peter Mandelson, fost comisar european pentru Comerț din partea Marii Britanii și membru al Grupului Bilderberg.

Dezbaterea, pornită cu un handicap considerabil de către euro-optimiști, a fost câștigată de către aceștia.

Ziarul italian Il sole 24 ore a publicat cu ocazia Zilei Europei din acest an discursul rostit de Niall Fergusson. Publicăm acest discurs, tradus de Presseurop.eu. Intertitlurile apartin redacției.

’’Thank you. Merci. Mersi. Grazie. Gracias. Grazzi. Go raibh maith agat. Dziekuje. Danke. Aitäh. Köszönöm. Mulţumesc. Dêkuji. Paldies. Ačiū. Dakujem. Obri- gado. Hvala. Dank u. Kiitti. Blagodaria. Merci villmahl. Efharisto. Şi, favoritul meu, tak.

România și Bulgaria, picăturile ce au umplut paharul

Există 23 de moduri de a spune “mulţumesc” în statele membre ale Uniunii Europene şi cred că acest lucru evidenţiază de ce experimentul european a devenit un eşec. Vă amintiţi acele experimente pe care le făceaţi când eraţi copii cu o trusă de chimie? Tot adăugaţi substanţe chimice, una după alta, pentru a vedea ce combinaţie va produce o explozie. Acest lucru au făcut în Europa. S-a început cu şase ţări; nu a fost suficient. S-a trecut la nouă… nimic. Zece… a ieşit puţin fum, nimic mai mult. Douăsprezece state… nimic. Cincisprezece… tot nimic. Douăzeci şi cinci… a început să fiarbă. Douăzeci şi şapte… explozie!

Sunt absolut convins că lordul Mandelson şi Daniel Cohn-Bendit vor spune că experimentul european este o reuşită întrucât în Europa a fost pace începând de la implementarea proiectului, în anii 1950. Dar nu vreţi să renunţaţi odată la această idee? Integrarea europeană nu a avut absolut nimic de-a face cu pacea din Europa după al Doilea Război Mondial; pacea este realizarea NATO. Crearea Uniunii Europene nu are nimic de-a face cu războiul sau pacea, altfel ar fi existat o Comunitate europeană de apărare, dar o astfel de structură a fost respinsă de Camera Deputaţilor franceză în anul 1954.

Decenii de lipsă de performanță economică

Europa trebuie evaluată pe criterii economice, dat fiind că a funcţionat permanent după criterii economice. Şi cum a funcţionat? În anii 1950, economia Europei integrate a avut o creştere de 4%. În anii 1960, creşterea a fost aproape la acelaşi nivel. În anii 1970, creşterea a fost de 2,8%; în anii 1980, nivelul creşterii economice a scăzut la 2,1%; în anii 1990, creşterea economică a fost de doar 1,7%: şi aşa mai departe, până la zero.

Pe măsură ce integrarea europeană a avansat, creşterea economică a scăzut. Cota Europei la Produsul Intern Brut global a scăzut de la nivelul de 31%, în 1980, la doar 19%. Începând din 1980, Uniunea Europeană a avut o creştere economică mai mare decât cea a Statelor Unite în doar nouă din cei 32 de ani care au trecut. UE nu a avut niciodată o rată a şomajului mai mică decât cea din Statele Unite.
Sunt unii dintre voi investitori? Care au fost cele mai nefaste pieţe financiare în ultimii zece ani? Au fost Grecia, Irlanda, Italia, Finlanda, Portugalia, Olanda şi Belgia – cele mai neprofitabile din lume. Şi, peste toate acestea, avem uniunea monetară – cel mai recent experiment eşuat.

Noi i-am avertizat, doamnelor şi domnilor. Le-am spus: dacă ai o uniune monetară fără o piaţă a muncii integrată şi fără federalism fiscal, se va destrăma. Am anticipat această situaţie în anul 2000. Se întâmplă în timp real, într-un laborator de chimie, pe celălalt mal al Atlanticului.

Dar este vorba şi de un experiment politic care a mers prost. Ştiţi care a fost acest experiment? S-a încercat dacă este posibilă forţarea europenilor spre o integrare şi mai profundă, în pofida dorinţelor lor, prin mijloace economice, dat fiind că mijloacele politice eşuaseră.

Lipsa de legitimitate; votăm până când iese cine trebuie

Iar când popoarele europene au votat împotriva continuării integrării, guvernelor ţărilor respective li s-a spus să încerce din nou. S-a întâmplat în Danemarca, în 1992, şi de două ori în Irlanda: în 2001 şi în 2008. Cetăţenii acestor ţări au dat răspunsuri greşite la referendumuri, iar guvernele acestor ţări au organizat noi referendumuri. Aceste situaţii arată ceva despre cauza eşecului experimentului: proiectul european a eşuat pentru că a pierdut legitimitatea politică. Şi observăm acest lucru nu doar în Grecia, ci la toate guvernele statelor europene. Treisprezece guverne au căzut de la începerea crizei, acum doi ani, şi vor cădea şi altele, lunile următoare.

În ultimul rând, experimentul european reprezintă un eşec geopolitic. Uniunea Europeană ar fi trebuit să contrabalanseze Statele Unite. Vă amintiţi discursul “ora Europei”, al lui Jacques Poos, în 1991, anunţând că Europa va pune capăt conflictului din Bosnia? [De fapt, a spus acest lucru după ce izbucnise războiul în Slovenia şi Croaţia]. Da, acest lucru se întâmpla în 1991. Dar aproximativ 100 000 de oameni au murit în acel conflict, iar 2,2 milioane au fost nevoiţi să îşi părăsească locuinţele, iar conflictul nu s-a încheiat până nu au intervenit Statele Unite pentru a face ordine.

Fostul secretar de Stat american Henry Kissinger a formulat o întrebare celebră: “Pe cine sun când vreau să vorbesc cu Europa?” Răspunsul a venit după câţiva ani: pe baroneasa Ashton de Upholland. Nimeni nu auzise niciodată de ea, nici nimic din partea ei. Doamnelor şi domnilor, sunteţi canadieni. Ştiţi cât este de dificil să gestionezi un sistem federal cu doar zece provincii şi doar două limbi; de aceea, veţi înţelege mai uşor decât cei mai mulţi de ce experimentul european, cu 27 de ţări şi 23 de limbi, a ajuns un eşec ruşinos. Din fericire, aici, în Canada, trebuie să folosesc doar două sau trei cuvine acum. Thank you şi merci.”