Caţavencii – Apel către Băsescu

”Ai dus USL-ul la 66%, deşi îl puteai duce şi la 90. N-or să-ţi facă statuie pentru asta, dar sînt gata să te împăieze. Nu le forţa mîna. Te-ai cocoţat sus, pe un catarg de care alţii au fost spînzuraţi. Ca să te dea jos, romånii au ieşit pe caniculă, pe ploaie, pe viscol şi pe ger. Ar fi ieşit şi dacă ar fi fost cutremur, inundaţii, holeră sau lăcuste. Nu-i ispiti iar. Ţara asta ţi-a dat multe. Ţi-a dat ocazia să torni la Securitate, să faci contrabandă, să intri în Partidul Comunist, să te îmbogăţeşti, tu şi familia ta, în anii beznei şi ai frigului. Ţi-a dat halatul de mătase, cusut cu aur, în care o să-ţi petreci bătrîneţile. N-o obliga să-ţi dea şi papucii. Ai fost de cinci ori ministru al drumurilor şi nu avem autostrăzi. Ai fost de cinci ori ministru al navelor şi nu mai avem flotă. Ai fost de două ori primar al Capitalei şi nu mai avem, pe strada Mihăileanu, o casă care aparţinea statului. Ai fost ales, dacă punem şi suspendările, de patru ori preşedinte. Şi, după cum se arată, nu avem preşedinte. Avem, în schimb, răbdare. Dar e pe terminate. Ura. Ai făcut din această interjecţie un substantiv public. Fereşte-te de verbele din ’89. Stai doi ani liniştit. Îţi plătim noi salariul, paza, mesele, transportul. Nu ne cere şi bacşiş. Ai furat mult şi ai lăsat urme peste tot. Ai folosit cînd mîna lui Căşuneanu, cînd conturile lui Popoviciu, cînd ştampila Primăriei sau pe a Biroului Electoral Central, cînd dosarele judecătorilor de la Curtea Constituţională, cînd reţeaua ofiţerească moştenită de la adversarii tăi. Amprentele tale sînt risipite pe case, pe terenuri, pe conturi şi pe mandate care nu ţi se cuvin, în loc să fie adunate la Poliţie. Mulţumeşte-i lui Dumnezeu că eşti liber, nu-l înjura că nu ţi-a găsit nimic despre Crin Antonescu. Ai minţit cum nimeni n-a mai minţit pînă la tine, i-ai jignit pe mulţi, ai obosit pe toată lumea. Eşti idiotul odihnit al petrecerii, care îi indispune pe toţi. Nebunul care strică cheful unei ţări. Serios, chiar nu mai vrem să bem nimic, nu insista. Ai modernizat nu statul, ci Securitatea. O să rămîi în cartea de istorie fotografiat din faţă şi din profil. Cu toate astea, nu e totul pierdut: ai putea fi uitat. Numeşte-l pe Ponta cum vrei tu, dar nu uita: înainte să te îmbeţi de Crăciun, numeşte-l premier. Se cheamă democraţie. E ca atunci cînd mai mulţi îţi zic că eşti beat, iar tu îi asculţi şi mergi la culcare. Şi, apropo: există un Dumnezeu al beţivilor, o mînă nevăzută care îi împiedică să cadă. Ai grijă, cu sărbătorile astea, s-ar putea ca Domnul să surzească de la pocnitori şi să nu te audă – în caz că te prăbuşeşti.”

Anunțuri