PANA AICI! Ungaria impiedica de peste patru ani ridicarea unei statui a mitropolitului Andrei Saguna la Gyula, dar isi ingroapa hoiturile antisemite in Ardeal

                                                                                  de Dan Tanase

Am trecut peste starea de stupefacție față de atitudinea Ungariei în chestiunea reînhumării antisemistului maghiar Nyiro Jozsef în România, la Odorheiul Secuiesc, eveniment ce va avea loc mâine. Este evident că diplomația nu este absolut deloc arma ce trebuie folosită împotriva nesimțirii maghiare care se revarsă în aceste zile în foarte multe locuri din Ardeal. Nu sunt adeptul extremismului însă consider că România nu recționază pe măsura tupeului Ungariei, în acest caz ca de altfel și în altele. Pentru a sublinia și mai mult caracterul ostil al gesturilor autorităților de la Budapesta care îl vor reînhuma în România pe antiromânul Nyiro Jozsef îndrăznesc să reamintesc opiniei publice cateva chestiuni foarte importante: – comunitatea românilor din Ungaria este supusă unui proces violent de asimilare etnică, în ciuda numeroaselor apeluri ale Bucureștiului prin care a solicitat autorităților maghiare să construiască un cadru favorabil păstrării și afirmării identității românilor din Ungaria. Prin comparație cu drepturile pe care le au ungurii din România, românii din Ungaria sunt lăsați pradă asimilării, chiar maghiarizării cu bună știință; – în timp ce zilele acestea face apel la creștinismul românilor, Ungaria uită că a împiedicat violent în urmă cu mai bine de patru ani ridicarea unei statui a Mitropolitului Andrei Șaguna la Gyula. Motivul: Mitropolitul Andrei Șaguna a fost antimaghiar. Ridicării unei statui a Mitropolitului Andrei Șagura s-au opus deopotrivă oameni politici de pe tot spectrul politic de la Budapesta și ziariști. De atunci și până azi Ungaria nu a făcut niciun efort în a face o concesie părții române într-o chestiune care ține, culmea, tocmai de creștinismul invocat de Ungaria în reînhumarea antiromânului Nyiro Jozsef în România; – de ani de zile Ungaria împiedică punerea in aplicare a testamentului lui Emaniul Gojdu, avocat de succes și patriot ardelean de origine aromână. Între 1998 și 2004 s-au purtat discuții între guvernul României și cel al Ungariei, încercându-se restituirea patrimoniului Fundației Gojdu. Însă, 2005 Guvernul Tăriceanu încheie cu guvernul maghiar un act juridic prin care Patrimoniul este re-naționalizat, Fundația Gojdu (în varianta gândită de Emanuil Gojdu) este desființată, iar Testamentul este “anulat”. Se înființează prin acest act “Fundația Publică Româno-Ungară Emanuil Gojdu”, persoană juridică lipsită de orice bază documentară și în contradicției cu voința testamentară a lui Emanuil Gojdu. Această fundație este condusă de un Consiliu Director. Atitudinea Ungariei în acest caz a fost una total ostilă României, iar atitudinea Guvernului Tăriceanu a fost una evidentă de trădare a intereselor românești. Redau mai jos un material apărut în octombrie 2008 pe pagina Antena 3: EXCLUSIV ANTENA3.RO. Budapesta nu şi-a onorat nici unul din angajamentele luate acum un an, în discuţiile avute cu guvernul Tăriceanu, în favoarea românilor aflaţi pe teritoriul său. În pragul celei de-a patra întâlniri de acest gen, nici una din măsurile culturale convenite pentru minoritatea românească din Ungaria nu au fost aplicate. Totul pe fondul lipsei unei reacţii ferme din partea autorităţilor române. În timp ce în Transilvania comunitatea maghiară a comemorat opera controversatului criminal de război Was Albert, în Ungaria, la Gyula, forţele politice extremiste maghiare, sprijinite de presă, au împiedicat ridicarea statuii mitropolitului Andrei Şaguna, una din măsurile promise pentru etnia română din ţara vecină. Promisiuni neonorate Miniştrii români şi cei maghiari s-au întâlnit marţi, la Szeged, în cea de-a patra şedinţă de lucru comună a celor două guverne menită să aprofundeze cooperarea dintre cele două ţări în mai multe domenii de interes. Mai acum un an, la Sibiu, cele două guverne conveneau asupra unui pachet de măsuri privind cooperarea bilaterală în domeniul culturii şi cultelor, prin care guvernul de la Budapesta promitea aplicarea unui registru întreg de măsuri pe care urma să le ia pentru minoritatea românească din Ungaria.

Anunțuri

Un nou criminal de război cinstit cu onoruri în România

A P E L

În atenția dl. Elie Wiesel și a dl. Titus Corlățean, ministrul Justiției

Inca o dovada ca legile in Romania sunt numai pentru prosti! Adica pentru aborigenii calcati in picioare de asasinii tuturor ocupantilor istorici!

Incalcand legislatia care, din 2002, prevede in mod expres interzicerea cultului criminalilor de razboi, “Fundatia Pro-Odorhei” a decis ca, pe 27 mai, in Duminica Rusaliilor, sa inhumeze la Odorheiul Secuiesc, ramasitele criminalului Nyro Joszef, dezavuat si in Ungaria. Nascut la Jimbor, membru al Partidului National Maghiar, interzis chiar de Horthy, in 1939, stabilit dupa Dictatul fascist de la Viena, la Budapesta, ca reprezentant al ungurilor din teritoriile anexate, acesta a infiintat la 14 dec. 1940, Partidul Ardelean, de tip nazist, antisemit si antiromanesc si revista de orientare nazista “Magyar Ero”, indemnand la exterminarea romanilor si evreilor. Decorat de Horthy cu “Coroana Corvin”, pentru “atitudine maghiara”, pentru atitudinea sa notorie antisemita si antiromaneasca, el avea sa-l tradeze pe acesta, trecand  de partea Partidului “Crucea cu Sageti”, dupa 15 oct. 1944. Fascist radical si adept al actiunii prin teroare si propaganda, cautat dupa razboi, ca orice criminal, a colaborat indeaproape cu Vass Albert, alt criminal notoriu,  intemeind la Munchen si Cleveland mai multe asociatii revansarde unguresti, dar, din fericire pentru victimele sale, a decedat la 16 oct. 1953 la Madrid.
Pe fondul campaniei pentru alegerile locale, saritii de pe axa, nostalgicii erei Szalasi si ai Dictatului de la Viena, vor sa faca o provocare de zile mari pe 27 mai. Un asa zis tren al pelerinilor sa-l aduca  la Sumuleu, in asa zisul “pamant secuiesc”, de unde, o procesiune tip ev mediu timpuriu, cu escorta de husari, sa-i duca ramasitele la Odorhei, spre a fi, dupa manifestatii antiromanesti si antievreesti de rigoare la Gheorghieni si Miercurea Ciuc, reinhumate in cimitirul catolic.
Cerem cu hotarare respectarea legii si de catre formatiunea episcopului Satanei Laszlo Tokes si de catre pseudopartidul duplicitarilor Marko Bela si Eckstein-Kovacs Peter si, in acelasi timp, aducerea in fata justitiei a primarilor din Sumuleu, Gheorghieni, Miercurea Ciuc si Odorhei, daca si-au dat acordul, asa cum prevede legea, pentru astfel de manifestari. De asemenea, solicitam Federatiilor Comunitatilor Evreiesti din Romania, sa ia atitudine alaturi de noi, fata de aceasta noua provocare antisemita si antiromaneasca!
Militarii Romaniei, rezervisti sau nu, nu pot uita atrocitatile la care au fost supusi inaintasii lor militari, torturati si ucisi cu bestialitate, pe pamant romanesc, in 1848, 1918, 1940, 1944, 1956, 1989. Dementei antisemite si antiromanesti trebuie sa i se puna pentru totdeauna punct, pe pamantul Romaniei!
In cazul in care acest eveniment va avea loc, ii vom actiona in justitie pe principalii vinovati, apeland, in baza tristei experiente din ultimii trei ani si jumatate, direct la justitia europeana si internationala.
Prezentul comunicat nu este o cerere de ajutor, nu este o lamentare, ci un ultimatum clar si categoric.
Honor et Patria! Vae victis!
PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) Mircea DOGARU

Stimate Domnule ministru Andrei Marga

VĂ   RUGĂM  TRANSMITEȚI  MAI  DEPARTE  CONȚINUTUL  ACESTEI SCRISORI

Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, organizaţie reprezentativă pentru cei 400.000 de români din cele trei judeţe, şi al cărei preşedinte de onoare este ÎPS Ioan Selejan, arhiepiscop de Covasna şi Harghita, vi se adresează nu numai în calitate de ministru de externe al României, ci şi în cea de om de ştiinţă şi cultură, specialist în istoria filosofiei, filosofia politică şi filosofia religiei. Vă cerem să faceţi toate demersurile pentru a opri ingerinţele în viaţa politică internă a României şi să solicitaţi autorităţilor Republicii Ungaria să nu colaboreze cu organizaţiile extremiştilor maghiari din aşa-zisul Ținut Secuiesc, să limiteze intenţiile de manifestare ale unor acţiuni de esenţă antidemocratică doar în spaţiul naţional ungar şi să nu implice în aceste demersuri şi România. De asemenea, vă rugăm să reiteraţi guvernului din care faceţi parte cererea noastră ca în ceea ce priveşte „cazul József Nyírő ” să acţioneze în consens cu Legea 107/2006 privind, printre altele, interzicerea promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii.

Parafrazând o celebră formulare,  o stafie bântuie din nou prin Europa. Doar că nu este stafia comunismului, ci aceea a neo-fascismului. Peste câteva zile, ea va sosi şi în România: după cum s-a anunţat, la iniţiativa Partidului Civic Maghiar şi a Fundaţiei Pro Odorhei, pe data de 27 mai, cu ocazia Rusaliilor catolice, urmează ca osemintele lui József Nyírő (scriitor, altfel, de talent dar care s-a manifestat ca fascist învederat), să fie aduse din Ungaria pentru a fi reînhumate cu mare pompăla Odorheiu Secuiesc. La „ceremonie” vor participa şi politicieni de vârf din Ungaria.

După cum reiese din documentele pe care vi le anexăm, în limba maghiară şi în traducere, în anii celui de al doilea război mondial, Nyírő s-a manifestat activ ca susţinător al Partidului Crucile cu Săgeţi al lui Ferenc Szálasi, formaţie naţional-socialistă implicată în crimele cele mai abjecte împotriva evreilor din Ungaria. El şi-a pus calităţile sale literare şi notorietatea în slujba propagandei hungarismului, aberanta ideologie fascistoidă elaborată de Szálasi, a radicalismului ultranaţionalist şi şovin, antisemit, antiromân şi xenofob.

Esenţa personalităţii lui József Nyírő este cuprinsă în câteva fraze de poetul, scriitorul şi criticul literar Géza Hegedűs (1912-1999), martor al evenimentelor acelor timpuri,  în magistralul său volum Galeria portretelor literaturii ungare: „În politică, drumul ales este cel al fascismului. (…) A fost dezamăgitor pentru cei care au observat înrudirea sa spirituală cu mitul criminal al purităţii sângelui. Pe aceştia i-a surprins ataşamentul clar al lui Nyírő, ce tocmai păşea pe scena politică, faţă de reprezentanţii în Ungaria ai nazismului german, faţă de Partidul Crucilor cu Săgeţi. (…) József Nyírő este un instigator la război, incitator la asasinate în masă, criminal de război în sensul dreptului penal. A aparţinut spiritual statului major al lui Szálasi. Chiar şi în emigraţie, în America şi Spania, în cărţile publicate încearcă să justifice acest spirit. (…) Romanul autobiografic „În jugul lui Dumnezeu” rămâne printre  valorile durabile ale literaturii noastre, chiar dacă autorul lor, în viforul istoriei, din punct de vedere uman, dar şi cultural şi-a băgat capul nu în jugul lui Dumnezeu, ci în cel al diavolului (sn)”.

Dacă mai aveţi nevoie şi de alte dovezi privind trecutul lui József Nyírő, ele pot fi găsite într-un document care se află în depozitul Arhivelor Statului, Cluj, fond Prefectura judeţului Cluj, acte confidenţiale-prezidenţiale, 1941, dosar nr. 3. În el, se arată că în zilele premergătoarea sosirii la Cluj, la 11 septembrie 1940, a trupelor de ocupaţie horthyste: „…crimele, bătăile, devastările declanşate împotriva românilor, îndeosebi în cartierele Mănăştur, Între ape, comunele Floreşti şi Someşeni au fost – aşa după cum recunoştea la 15 noiembrie 1940 fostul consul al Ungariei la Cluj, dr. Bothmer Károly – efectuate de elemente declasate, şovine, fasciste, organizate în grupe teroriste, conduse de Kerekes István, Király Zoltán, Málnassy Tivadar, József  Nyírő (s.n.),  dr. Szász Ferenc, Veres Lajos, Lengyel  József , Pataky Kálman, aflaţi sub comanda lui Kováts Arpád, fost ofiţer de carieră”.

Vă veţi întreba probabil de ce osemintele unui asemenea personaj, care poartă răspunderea morală a unor crime imprescriptibile, vor fi aduse ostentativ şi reînhumate cu fast în România, ţara pentru a cărei dezmembrare Nyírő a militat între 1940 şi 1945 în toate parlamentele Ungariei horthyste. Răspunsul este: în primul rând pentru că se poate!  Se poate din cauza nevolniciei şi oportunismului politic al guvernelor care s-au succedat în ultimul timp, permiţând în chiar inima ţării o disoluţie a autorităţii statale mergând până la instaurarea unei veritabile stări de co-suveranitate. În al doilea rând pentru că este vorba de o acţiune de manipulare a opiniei publice în scopuri electorale, instrumentată până în cele mai mici amănunte. Beneficiarul este Partidul Civic Maghiar (PCM), practic filiala în România a Fidesz – Partidul Civic Ungar, ca iniţiator al reînhumării lui József Nyírő, şi care doreşte să recâştige primăria din Odorheiu Secuiesc, iar perdantul Uniunea Democratică a Maghiarilor din România, adversarul PCM.

În acest scop, pe data de 3 aprilie a.c. osemintele lui József Nyírő  au fost deshumate din cimitirul Almueda din Madrid de către şi pe socoteala Guvernului ungar condus de Fidesz şi transportatela Budapestacu gardă de onoare!  Ele urmează apoi să fie duse cu „trenul pelegrinilor – Fericita Fecioară” cu care se pleacă din Budapesta la 24 mai la pelerinajul care are loc la Șumuleu de Rusalii, ceremonie la care participă o mulţime imensă. De la Șumuleu, osemintele urmează să fie purtate de un detaşament de husari călări (!), însoţit de membri ai Parlamentului Ungariei,la Odorheiu Secuiesc.Aici, în piaţa centrală a municipiului, urmează să aibă loc o ceremonie de comemorare a lui Nyírő şi reînhumarea sa în Cimitirul catolic cu slujba religioasă de rigoare.

Întreaga acţiune se desfăşoară sub patronajul lui László Kövér, preşedintele Parlamentului Ungariei, fost ministru însărcinat, în anterioara guvernare a Fidesz, cu coordonarea serviciilor de informaţii ungare…

Stimate Domnule ministru,       

Istoria omenirii este suma erorilor care ar fi putut fi evitate”. Este semnificativ că acest aforism îi aparţine marelui politician german Konrad Adenauer. El este cel care a demonstrat că pentru a fi cu adevărat demni de numele de oameni, trebuie să ştim să învăţăm din erori. Pentru ca ele să nu se mai repete, ca răul să nu se banalizeze. Marele poet de origine română B. Fundoianu, devenit apoi, sub numele de Benjamin Fondane, unul dintre marii poeţi moderni ai Franţei care a sfârşit prin a fi ucis la Auschwitz, scria: „Il faut crier jusquꞌà la fin des temps” – Trebuie să strigăm până la sfârşitul timpurilor! Gândindu-ne la cei 1006 de români ucişi între 1940 şi 1944 în partea de Transilvanie cedată prin Diktatul dela Viena, la cele 126 de victime ale comunităţii evreieşti din Sărmaşu, exterminată  în întregime în octombrie 1944 de armata şi jandarmeria horthyste în retragere, nu vom obosi să strigăm până în veacul veacurilor:

Nu lăsaţi fascismul hungarist să reînvie în chiar inima României !

Dorin Suciu, preşedinte executiv al FCRCHM

Anexa nr. 1

Centrul European de Studii Covasna-Harghita

Sinteză documentară referitoare la reînhumarea la Odorheiu Secuiesc
a rămăşiţelor pământeşti ale lui Nyiro Joszef la 27 mai 2012

József Nyírő născut la data de 18.07.1889 (după unele surse 28.07.1889) în localitatea Jimbor (în prezent jud. Braşov).

Studiile le-a efectuat în Gimnaziul Romano-Catolic din Odorheiu Secuiesc (absolvit în 1907), institutul teologic din Alba Iulia, respectiv Colegiul Pazmaneum din Viena. În 1912 a obţinut titlul de doctor în teologie cu o lucrare despre autonomia bisericii catolice. A activat ca preotla Sibiu(1912 – 1914), Bistriţa (1914-1915) şi Chidea (jud. Cluj). Încălcând măsura celibatului preoţesc, în 1919 a fost exclus din biserica catolică, dedicându-se cu precădere activităţii literare şi jurnalistice. A locuit alternativla Cluj-Napoca, Racoşul de Jos (BV) şi Odorheiu Secuiesc. A fost redactor al publicaţiilor „Keleti Újság” (publicaţia Partidului Naţional Maghiar – OMP), „Pásztortűz” (redactor-şef), „Erdélyi Helikon”.

A activat în plan politic, fiind membru al Partidului Naţional Maghiar -Országos Magyar Párt (interzis în 1939).

După cel de-al doilea Dictat de la Vienadin 1940, în teritoriile anexate nu s-au mai organizat alegeri, conform legii nr. XXVI din 1940 fiind invitaţi un număr de 51 de reprezentanţi în parlamentul ungar, printre aceştia numărându-se şi József Nyírő, care s-a stabilit la Budapesta. Laînceput aceştia au format un grup parlamentar independent, urmând ca în 14 decembrie 1940 să înfiinţeze Partidul Ardelean (Erdélyi Párt), József Nyírő devenind membru al acestei formaţiuni politice şi redactorul şef al publicaţiei partidului „Magyar Erő” (de orientare nazistă) în parlamentul Ungariei József Nyírő a fost vicepreşedintele comisiei de educaţie naţională. Partidul Ardelean a promovat ideologia de dreapta radicală, susţinând guvernarea în exerciţiu și militând pentru reanexarea tuturor teritoriile Ungariei Mari.

Iniţial Partidul Ardelean s-a delimitat de extremism, dar ulterior a adoptat poziţii ultraradicale. Începând din anul 1942 s-a remarcat atitudinea profund antisemită a partidului, manifestat printr-o serie de iniţiative legislative orientate împotriva comunităţii evreieşti. Printre cele mai „active” filiale în această problemă au fost cele din comitatul Bihor (catalogat ca cea mai influentă fracţiune) şi Cluj – preşedintele acesteia fiind József Nyírő.

A fost decorat în 1940, ca scriitor, de Horthy Miklós cu „Coroana Corvin” pentru activitatea literară şi „atitudinea maghiară”), notorietatea, respectiv calităţile literare şi oratorice ale lui József Nyírő au fost exploatate intens şi eficient pentru promovarea ideologiei ultraradical-fasciste, inclusiv prin intermediul publicaţiilor pe care le conducea.

József Nyírő a devenit unul din principalii responsabili cu propaganda de extremă dreaptă, aspect în concordanţă cu sa ideologică, fiind adept al radicalismului ultranaţionalist, ideologiei social-naționaliste a lui Ferenc Szalasi – hungarismul.

József Nyírő a rămas în legislativul Ungariei şi după „puciul Szálasi” din 15.10.1944, când Partidul „Crucea cu săgeţi – Mişcarea Hungarista” a preluat puterea, continuându-şi activitatea de propagandă fascistă, în decembrie 1944, în urma ofensivei armatei sovietice, conducerea Ungariei – Guvernul-Szálasi („Guvernul Solidarităţii Naţionale”) şi legislativul – a fost nevoită să se stabilească în altă locaţie, alegând oraşul Sopron pentru noile sedii. Invocând respectare a jurământului faţă de ţară, József Nyírő a rămas fidel conducerii în exerciţiu (unele surse susţin că „fidelitatea” lui József Nyírő a avut la bază o semnificativă stimulare de ordin material). Aici a redactat revista „Eleven Újság” şi a fost conducătorul unui post de radio local, principalele mijloace ale propagandei hungariste.

József Nyírő s-a implicat activ în atragerea studenţilor către ideologia „crucilor cu săgeţi”, prin metode specifice – „prin teroare şi propagandă antibolşevică eficientă şi derutantă„.

În 28.03.1945 membrii guvernului şi parlamentului au fost nevoiţi să părăsească Ungaria (cu un tren special), refugiindu-se în Germania. În emigraţie a rămas fidel ideologiei hungariste, fiind cooptat în „guvernul din exil” (în calitate de ministru al educaţiei naţionale) condus de Farkas Ferenc, participând şi la şedinţa „parlamentului în exil” organizat în localitatea Altötting, despre „deciziile” adoptate informându-1 personal pe Horthy.

De asemenea a avut o contribuţie substanţială la crearea unor organizaţii ale maghiarilor din exil, fiind membru fondator al Asociaţiei din Străinătate a Jurnaliştilor Maghiari (München – primul preşedinte, fiind înlocuit de Wass Albert în 1951), al Alianţei Culturale Maghiare (primul preşedinte), al Editurii Kossuth (Cleveland – primul preşedinte), al Mişcării Libertatea Maghiară (co-preşedinte), al Alianţei Transilvania (preşedinte). în 1950 s-a stabilitla Madrid (unde a decedat în 16.10.1953), fiind colaboratorul emisiunii în limba maghiară a postului naţional de radio din Spania.

József Nyírő a fost cooptat în HMH – Hungarista Mozgalom Hírszolgálata (Serviciul de Ştiri/Informaţii al Mişcării Hungariste – o organizaţie tip „umbrelă”, ilegală, creată pe modelul german ODESSA, având ca scop salvarea membrilor Partidului „Crucea cu săgeţi”, relaţionarea între aceştia, respectiv propagarea ideologiei hungariste prin publicaţiile, editurile coordonate de HMH, suportul financiar provenind din aurul scos din Ungaria şi depozitat în Elveţia).

Conducătorii în exerciţiu ai HMH (declarat desfiinţat oficial în 2000) au admis în cadrul acestuia – respectiv în editurile organizaţiilor naţional-socialiste – formate în mod cvasi exclusiv de foşti membrii ai partidului „Crucea cu săgeţi” -, printre excepţii numărându-se József Nyírő, care „deşi niciodată nu a fost membru al partidului, a rămas membru parlamentar al partidului crucii cu săgeţi”.

Deși rolul lui József Nyírő în susţinerea/promovarea ideologiei Partidului „Crucea cu săgeţi” este arhicunocută, calitatea lui de membru este controversată. Însăși Balázsfiné Nyírő Ildikó – fiica lui József Nyírő – a declarat că „nu neagă atitudinea deplasată” a tatălui ei, care a „redactat publicaţia Magyar Erő – susţinătoare a războiului, ca parlamentar fidel jurământului a emigrat în 1945 în Austria cu trenul special”, dar susține că nu a fost membru al partidului fascist în cauză, afirmaţiile conform cărora „este responsabil de soarta inumană a 600.000 de evrei şi moartea a 200.000 de militari ungari fiind nefondate”.

Unele surse susţin că József Nyírő a fost declarat criminal de război doar de „politica culturală comunistă” din România şi Ungaria, neexistând dovezi certe privind încadrarea juridică oficială. În context menţionăm că într-un material referitorla József Nyírő, publicat într-un volum dedicat scriitorilor maghiari „Galeria portretelor literaturii maghiare”, scriitorul și criticul literar Géza Hegedűs precizează: „József Nyírő instigator la război, la genocid, a devenit criminal de război şi din punct de vedere penal. A făcut parte din statul major spiritual al lui Szálasi”.

De asemenea, Rajk László (născut în 08.08.1909la Odorheiu Secuiesc) – în perioada 1946 – 1948 ministru de interne, fondatorul serviciului secret comunist AVO (cu atribuţii aproape exclusive de poliţie politică) -, a cerut extrădarea „criminalului de război” József Nyírő în 1947, Comisia Aliată de Control refuzând solicitarea din considerentul „dovezilor insuficiente” (deci existente!). Este demn de menţionat că după încheierea războiului, în Ungaria s-au comis o serie de atrocităţi, un număr foarte mare de persoane fiind condamnate şi executate sub coordonarea lui Rajk László.

Însuşi Rákosi Mátyás (vicepremier, secretar general al Partidului Comunist,transformat ulterior în Partidul Muncitorilor) a intervenit – fără succes – pentru limitarea acestui „genocid”. Unele surse susţin că prin transferarea lui Rajk László în „funcţia de ministru de externe s-a vizat limitarea acestor acţiuni – care au avut un puternic ecou în plan internaţional. Ulterior, pe linia proceselor staliniste, la presiunile lui Rákosi Mátyás (care a întocmit personal şi rechizitoriul cauzei), Rajk László a fost arestat, judecat şi condamnat la moarte (sub acuzaţiile „inventate” de trădare, colaborare cu servicii străine occidentale), existând opinii conform cărora în această perioadă au fost distruse şi o serie de documente „compromiţătoare”, printre care şi presupusul „dosar Nyírő”.

Deşi opera literară a lui Nyírő a fost apreciată atât de „colegii de breaslă” contemporani lui (Tamási Áron, Szabó Dezső, Wass Albert), cât şi de critici (inclusiv Pomogáts Béla – o somitate în domeniu), orientarea ideologică a acestuia, totala implicare în susţinerea regimurilor fasciste, menţinerea convingerilor politice inclusiv în exil sunt considerate un „derapaj nefericit”.

Delimitarea strictă a creaţiei literare de activitatea politică a stat şi la baza recentei decizii luate la nivelul ministerului învăţământului din Ungaria privind includerea operei lui József Nyírő (şi Wass Albert) în programa şcolară naţională (NAT).

***

În ceea ce priveşte legătura dintre Wass Albert, condamnat la moarte în contumacie pentru crime de război în România, şi József Nyírő, între aceştia s-a stabilit o puternică relaţie de prietenie încă din perioada în care József Nyírő a activatla Cluj, relaţie care s-a menţinut şi în perioada exilului (o perioadă fiind şi vecini în Bavaria), cei doi colaborând inclusiv în înfiinţarea organizaţiilor maghiare din Occident. în materialul intitulat „Discuţia dintre József Nyírő şi Tamási Áron”, Wass Albert – invocând o întâlnire amicală dintre cei trei – evidenţiază temperamentul coleric al lui József Nyírő, înclinaţia spre violenţă în impunerea propriilor opinii, inclusiv în relaţia cu prietenii, cu persoane dedicate „aceleiaşi cauze”.

Concluzii:

– József Nyírő a activat în plan politic în Partidului Naţional Maghiar – Országos Magyar Párt (interzis în 1939).

După cel de-al doilea Dictat dela Vienadin 1940, s-a stabilitla Budapesta, formând (14.12.1940), alături de alţi maghiari din Transilvania, Partidul Ardelean (Erdélyi Párt) care a promovat ideologia de dreapta, susţinând guvernarea în exerciţiu.

Din 1942, s-a remarcat atitudinea profund antisemită a Partidul Ardelean, manifestat printr-o serie de iniţiative legislative orientate împotriva comunităţii evreieşti. Printre cele mai „active” filiale în această problemă au fost cele din comitatul Bihor (catalogat ca cea mai influentă fracţiune) şi Cluj – preşedintele acesteia fiind József Nyírő.

– A fost decorat în 1940, de Horthy Miklós cu „Coroana Corvin” pentru activitatea literară şi „atitudinea maghiară”, notorietatea, respectiv calităţile literare şi oratorice ale lui József Nyírő au fost exploatate intens şi eficient pentru promovarea ideologiei ultraradicale/fasciste, inclusiv prin intermediul publicaţiilor pe care le conducea, József Nyírő devenind unul din principalii responsabili cu propaganda de extremă dreaptă.

A rămas în legislativul Ungariei şi după „puciul Szálasi” din 15.10.1944, când Partidul „Crucea cu săgeţi – Mişcarea Hungarista” a preluat puterea, continuându-şi activitatea de propagandă fascistă.

S-a implicat activ în atragerea studenţilor către ideologia „crucilor cu săgeţi”, prin metode specifice – „prin teroare şi propagandă antibolşevică eficientă şi derutantă”.

In emigraţie a rămas fidel ideologiei hungariste, fiind cooptat în „guvernul din exil” despre „deciziile” adoptate informându-1 personal pe Horthy

A fost cooptat în HMH – Hungarista Mozgalom Hírszolgálata (Serviciul de Ştiri/Informaţii al Mişcării Hungariste – o organizaţie tip „umbrelă”, ilegală, creată pe modelul german ODESSA, având ca scop „salvarea” membrilor Partidului „Crucea cu săgeţi”, relaţionarea între aceştia, respectiv propagarea ideologiei hungariste prin publicaţiile, editurile coordonate de HMH, suportul financiar provenind din aurul scos din Ungaria şi depozitat în Elveţia).

– Rolul lui József Nyírő în susţinerea/promovarea ideologiei Partidului „Crucea cu săgeţi” este arhicunocută, calitatea lui de membru este controversată.

Surse coroborate: helikon.ro, tortenelemportal.hu, nol.hu, chartaxxi.eu, szikulusz.blogspot.com, kanadaihirlap.com, adatbank.transindex.ro, epa.oszk.hu, vm.mtmt.hu, uh.ro, magyarhirlap.hu, Magyar szemle, Katolikus lexikon, sopszem.sopron.hu, mek.oszk.hu „Procesul Szálasi”, realizat de Kársai Elek şi Kársai László, apărut la editura Reform din Ungaria în 1988.

Sf. Gheorghe,                                                           Biroul de presă

10 mai 2012                                                              al CESCH

Anexa nr. 2

http://www.mek.iif.hu/porta/szint/tarsad/irodtud/magyarir/html/

Előző lap<< Címlap >>Következő lap

NYÍRŐ JÓZSEF

(1889-1953)

Egy székely faluban született, és egy spanyol kolostorban halt meg.

Ebből az életútból meg lehetne írni a század első felének ellentmondásokkal teljes történetét, de erre a regényre éppen Nyírő József nem lett volna képes; legföljebb néhány mozzanatát tudta volna megragadni, de azt talán remekmű szinten.

Katolikus papnak indult, végül csakugyan az lett belőle. Nemcsak otthon volt az erdélyi hegyek és falvak világában, hanem együtt élt a természettel és a természetben élő emberek gondjaival is. Kitűnően képzett teológus volt, jártas az irodalomban, érdekelték a különféle filozófiák tanításai. És a székely népballadák, népmesék, furfangos anekdoták ismeretében nőtt fel. Azután harmincéves korában – 1919-ben, amikor Erdély a magyar állami keretből a román állami keretbe kerül – egyszerre hátat fordít a papságnak, tételes vallásnak, megnősül, kolozsvári újságíró lesz, és első novelláival Erdélyben is, Magyarországon is azonnal népszerű lesz. De nemcsak népszerű: azonnal a nagy író lehetőségének dicsfénye övezi. És nem is alaptalanul. Amikor 1924-ben Jézusfaragó ember címmel kötetben jelennek meg legkorábbi novellái, az olvasó valóban új, eredeti, ismeretlen világot láttató, igen költői íróval találkozhatott. Ebben a székely falusi világban semmi sem volt népszínműszerű: társadalmilag is, lélektanilag is hiteles, mindig érdekes és töretlenül költői ábrázolás volt az induló Nyírő világa. Természeti képeiben egy kitűnő stiliszta lírája szólalt meg. Nyírőtől nagyon is indokoltan várták, hogy hamarosan az a nagy erdélyi elbeszélő lesz, aki azonban nem ő lett, hanem Tamási Áron.

De jó hírét még fokozta a következő mű, az önéletrajzi regény, az Isten igájában. Az olvasó, sőt a kritika sem vette észre, vagy nem is tartotta érdekesnek, hogy a lelki válságairól oly lélekrendítően valló író gyengén szerkeszt, nincs érzéke a helyes arányokhoz, a részletek alig-alig állnak össze művészi egységgé. Ilyen vallomás jellegű műnél ez nem is olyan zavaró, mint amikor komponált cselekményépítményre van szükség, mint a későbbi történelmi regényeknél.

Az idősebb Wesselényi Miklósról szóló, most már igazi történelmi regény igényével írt mű, A sibói bölény azonban akármilyen érdekes volt erőteljes stílusával, korábrázolás helyett kalandok, főleg szerelmi kalandok széteső, laza történetsorozata lett, amelyben már kitűntek a stílusbeli és jellemzésbeli túlzások. A történelmi regényhez nélkülözhetetlen társadalomszemlélet pedig igen-igen zavaros. Az ezt követő Kopjafák novellái – bár akad köztük néhány igazán jó – elmaradtak az első novelláskönyv stilisztikailag is, szerkesztésbelileg is, lélekrajzilag is méltán ünnepelve fogadott értékeitől.

És közben megjelent az irodalom színterén Tamási Áron. Azonos volt a világuk, sőt Tamási sem volt mentes az eszmei bizonytalanságoktól, még a miszticizmusban is vetélytársak voltak. De az Ábel a rengetegben megjelenésétől (1932) az értő olvasó, aki nagyon is indokoltan szerette Nyírőt, biztosan tudta, hogy Tamási a nagyobb író. Nyírő Ábellel akart versenyre kelni, amikor azonnal megírta az Uz Bencét. Majdnem remekmű, illetve annak indul. Uz Bence lehetett volna a magyar Till Eulenspiegel. De nem lett. A népi tréfacsináló mulatságosan, kicsit anekdotázóan, kicsit mesésen induló, érzékletes természeti képeket idéző története egyre zavarosabbá válik, misztikumba torkollik, és ebben a misztikumban kereszténység, pogányság, mindenféle babonaság vegyül olyan misztikus népimádatba, amelyben maga a nép fogalma a legmisztifikáltabb. Nyírő népszeretetéről egyre inkább kiderül, hogy ez nem a nép igazi problémáinak megoldását jelenti, hanem egy irracionális mítosz keresése, amelynek állítólag a nép a hordozója. Ugyanebben a mítikus-misztikus népben lakozik az az életerő, amely megválthatja a világot. – Bizonyos, hogy Szabó Dezső eszmei zűrzavara visszhangzik itt; nemcsak az Uz Bence második felében, hanem a következő novellák nagy részében is. Stílusára is hat az az expresszionista próza, amely oly eredetivé, majd oly elviselhetetlenné teszi Szabó Dezső regényeit. Innét már csak egy lépés a vér – és fajmítosz, vagyis: a fasiszta köd. Abban azonban Nyírő nem követi a későbbi Szabó Dezsőt, hogy felismerje a német fasizmus életveszélyét Magyarország számára. Nyírő útja az írásművészetben a fokozódó zavarosság, a stilisztikai pongyolaság, a politikában pedig a fasizmus. Ezzel a művészi és politikai eltévelyedéssel nem is lehet megírni a székely múlt nagy tragédiáját, pedig ennek készült a Madéfalvi veszedelem (1939). A Nyírőt igazán szerető olvasók valamennyire is értelmes része nagy csalódással olvasta ezt a történelmi regényt. De még azok számára is, akik kénytelenek voltak tudomásul venni az oly jól induló író művészi hanyatlását, még akik észre is vették eszméinek rokonságát a gyilkos fajmítosszal, azokat is megdöbbentette a gyakorlati politika terére lépő Nyírő egyértelmű odaállása a német fasizmus itthoni képviselői, a nyilaskeresztesek mellé.

Élete és életműve előtt zavartan, tanácstalanul áll, aki jellemezni akarja. Annyi ellentétes jelző érvényes egyéniségére is, műveinek irodalmi értékére is, hogy végeredményben egyik jelző sem hiteles. Vallásos? Igen, annyira, hogy ifjúkorában hittanár, majd plébános, és élete végén szerzetes. Pogány? Nagymértékben: panteizmus, ősi mítoszok, babonák kavarognak benne, és keverednek vallástagadással. Érzelmi életében és ezt tükröző vallomásos oldalain szinte összefonódik erotika és aszkézis. Mélységes emberszeretet és vérgőzös fasiszta öldöklésre uszítás együtt fér meg ebben a ködgomolyos lélekben. Stílusában a finom költőiségtől a közhelyeket halmozó giccsig, a magasztos egyszerűségtől a modoros túlcifrázásig, a havasok és fenyvesek illatától a durva alpáriságig néha nem is műről műre, hanem oldalról oldalra változik a művészi egyéniség. Zavarosabb Szabó Dezsőnél, aki hatott rá, de nincs meg benne Szabó Dezső tévedéseiben is megnyilvánuló, torzultságaiban is nyilvánvaló gigantikus nagysága. Mélységes természetszeretete, furfangos székely humora, finom lélekábrázolása néha Tamási Áron versenytársává tehetné – sokan annak is gondolták -, de nincs meg benne Tamási lélekmélyről fakadó derűje, lelki tisztasága, még kevésbé formabiztonsága és költői hevületű írói nagysága. Novellistaként legszerencsésebb pillanataiban a legelsők sorába tartozik, hogy máskor a hevenyészettség, az erőltetettség, sőt nemritkán az értelmetlenséget súroló érdektelenség alsó átlaga alá süllyedjen. Regényt pedig egyáltalán nem tud komponálni, s legföljebb novellisztikus részletei sikerülnek. Történelmi regényeiből hiányzik a történelem. Ugyanakkor regényes önéletrajza, az Isten igájában korképnek is, önarcképnek is igen jó, egyes részletei akár a remekmű értékjelzőjét is viselhetik. Papként a szeretet szószólója volt, hitehagyottként a gyűlölködésé, politikusként és publicistaként háborús uszító, tömeggyilkosságok felbujtója, háborús bűnös. Emigránsként előbb a gyűlölet megszállottja, majd önostorozó bűnbánó, önkínzó megtérő, aki szerzetesként önsanyargatással tagadja meg életét, művészetét.

Nyírő József háborús uszító, tömeggyilkosságok felbujtója, büntetőjogi értelemben is háborús bűnös lett. Odatartozott Szálasi szellemi vezérkarához. Még az emigrációban is, Amerikában és Spanyolországban megjelent könyveiben is ezt a szellemet próbálja igazolni.

A többit már csak a kósza híradás hozta haza: lelki meghasonlást, gyötrő önvádat, megtérést az ifjúkor dogma szerinti kereszténységéhez, a szerzetesi csuha felvételét, majd a halált a távoli kolostorban.

Kétségtelenül tehetséges író volt, kétségtelenül eltévelyedett lélek lett, életében aligha találhatott volna bűneire bocsánatot. De a már halott író életműve – ez a rendkívül egyenetlen, zűrzavaros életmű – mégis olyan örökség. amelyből előbb-utóbb ki kell válogatni a maradandó értéket. Mert jó néhány novellája, különösen a koraiak közül, és önéletrajzi regénye, az Isten igájában akkor is irodalmunk maradandó értékei közé tartozik, ha írójuk a történelem viharában emberileg is, művészileg is isten igájából az ördög igájába hajtotta fejét.

Anexa nr. 3

József Nyírő – Galeria portretelor literaturii ungare – Géza Hegedüs

S-a născut într-un sat secuiesc şi a murit într-o mănăstire spaniolă.

Din perspectiva drumului unei astfel de vieți s-ar fi putut scrie întreaga istorie plină de contradicţii a primei jumătăţi a secolului, dar de scrierea acestui roman, József Nyírő însuși nu ar fi fost capabil; ar fi putut să abordeze, cel mult, câteva momente, însă, probabil, într-un mod remarcabil.

De la început, şi-a propus să devină preot catolic ceea ce, în final, a şi reuşit. Nu doar acasă a trăit în lumea dealurilor şi satelor ardelenești ci a trăit întotdeauna şi în tot locul în mijlocul naturii şi al problemelor oamenilor din această natură. A fost un teolog cu o pregătire remarcabilă, bun cunoscător al literaturii, fiind interesat de diferite învăţături filozofice. Şi a crescut învăţând şi cunoscând baladele, poveştile şi anecdotele populare secuieşti. După aceea, la vârsta de 30 de ani – în 1919, când, din cadrul statal ungar, Transilvania a fost anexată României, întoarce brusc spatele profesiei de preot, religiei, se căsătoreşte, devine jurnalist, iar odată cu primele sale nuvele devine popular atât în Transilvania cât şi în Ungaria. Însă nu doar popular: este înconjurat de îndată de aureola specifică marilor scriitori. Şi asta nu în mod nefondat. Atunci când în 1924, primele sale nuvele sunt publicate în cadrul volumului „Jezusfarago ember” (n.n. – „Cioplitorul de Iisus”), cititorul s-a întâlnit cu un scriitor nou, original, şi mult prea poetic, care prezintă o lume nouă, necunoscută . În această lume a satului, nimic nu a fost tehnic: lumea lui Nyírő a fost o prezentare poetică neîntreruptă şi întotdeauna interesantă, atât din punct de vedere social cât şi psihologic. În toate operele sale, legate de natură, apărea lira unui stilist remarcabil. Dela Nyírő se aştepta, într-un mod foarte motivat, să devină acel mare povestitor transilvănean care, însă, până la urmă nu a devenit el, ci Tamasi Aron.

Însă, bunul său renume a fost accentuat de următoarea sa operă, volumul autobiografic „Az Isten igajaban” (n.n. – În jugul lui Dumnezeu”). Cititorul, ba mai mult, nici măcar criticii, nu au observat sau cel puţin nu a considerat că e important, că scriitorul redactează atât de slab în ceea ce priveşte crizele sale sufleteşti şi nu are sensibilitate la proporţiile corecte, părţile formând cu greu o operă unitară. La o astfel de operă de confesiune, acest aspect nici nu este atât de tulburător, cum este cazul romanelor istorice de mai târziu, construite pe acţiune.

Romanul de mai târziu, cu adevărat istoric de această dată, referitor la Wesselenyi Miklos, „A siboi boleny” (n.n. – „Bourul din Jibou”), oricât de interesant ar fi fost prin stilul său puternic, conţine în locul unei evocări a epocii, în special aventuri, romantism, devenind o slabă suită de istorisiri în care se remarcă exagerările de stil şi caracterizare. Viziunea asupra societăţii, inseparabilă de romanul istoric, este însă foarte neclară. Nuvelele „Kopjafak” (n.n. – „Troiţe”) care i-au urmat – în ciuda celor câteva cu adevărat bune – nu mai conţin aspectele valoroase (stilistice, de redactare şi psihologice) cuprinse în primul său volum de nuvele.

Şi între timp a apărut pe scena literaturii Tamási Áron. Lumea lor era aceeaşi, ba chiar în plus, nici Tamasi nu era lipsit de nesiguranţă în idei, ba chiar au fost concurenţi şi în domeniul misticismului. Însă de la publicarea romanului „Abel a rengetegben” (n.n. – Abel în enormitate”), (1932), cititorul cunoscător, care pe bună dreptate l-a preferat pe Nyírő, a ştiut cu siguranţă că Tamasi este un scriitor mai mare. A atunci când a scris în scurt timp „Uz Bence„, Nyírő a vrut să concureze cu romanul „Abel”. Este aproape o capodoperă, cel puţin aşa porneşte. „Uz Bence” ar fi putut deveni „Till Eulenspiegel” – ul maghiar. Dar nu a devenit. Istoria ce evocă, într-un mod puţin anecdotic, imagini sensibile din natură, devine tot mai neclară, se revarsă în misticism, iar aici, în acest domeniu mistic, se amestecă creştinătatea, păgânismul şi tot felul de superstiţii, într-o rugăciune populară mistică, în care însăşi noţiunea de popor este cea mai mistificată. În ceea ce priveşte iubirea lui Nyírő faţă de popor, reiese tot mai evident că aceasta nu reprezintă soluţionarea adevăratelor probleme ale poporului, ci este o căutare a unui mit ireal, al cărui purtător este, probabil, poporul. Tot în acest popor mitic-mistic îşi are originea aceea forţă de viaţă care poate schimba lumea. Este clar că aici, tulburarea conştiinţei lui Szabo Dezso are ecouri; nu doar în cea de-a doua jumătate a volumului „Uz Bence” ci şi în mare parte a nuvelelor care au urmat. Aceea proză expresionistă, care a făcut atât de insuportabile romanele lui Szabo Dezso, are influenţă asupra stilului său… De aici mai este doar un pas până mitul sângelui şi rasei, sau altfel spus: ceaţa fascistă. În schimb, Nyírő nu urmează exemplul lui Szabo Dezso, de a recunoaşte pericolul de moarte al fascismului maghiar asupra Ungariei. În opera literară drumul lui Nyírő este unul al neclarităţilor tot mai accentuate, al camuflajului stilistic, iar în politică, drumul ales este cel al fascismului. Acest pericol artistic şi politic face imposibilă scrierea marii tragedii a trecutului secuiesc, deşi chiar acesta este subiectul romanului „Madefalvi veszedelem” – „Pieirea dela Siculeni” (1939).

Un segment cu adevărat înţelept al cititorilor lui Nyírő a citit cu mare dezamăgire acest roman istoric. Dar acesta a fost dezamăgitor şi pentru aceia care au trebuit să ia la cunoştinţă neglijenţa artistică a scriitorului care a debutat atât de bine, precum şi pentru cei care au observat înrudirea spirituală cu mitul criminal al purității sângelui. Şi pe aceştia i-a surprins ataşamentul clar al lui Nyírő, ce tocmai păşea pe scena politică, faţă de reprezentanţii din ţară ai fascismului german, faţă de Partidul Crucilor cu Săgeţi.

Viaţa şi opera stau în faţa nedumeririi şi derutării pentru cine vrea să le caracterizeze. Atâtea contradicţii ale caracteristicilor individuale şi valorilor operelor literare, că în concluzie nicio caracteristică nu este autentică. Religios? Da, atât cât în tinereţe a fost profesor de religie, apoi paroh şi la sfârşitul vieţii călugăr. Păgân? În mare măsură: panteism, mituri antice în care se amestecă vrăjitoria şi ateismul.

Şi în viaţa spirituală aceasta se reflectă în paginile confesionale, respectiv împletirea eroticii cu ascetismul. Dragoste profundă de oameni şi fascist criminal care incită la ucidere, ambele încap în acest suflet de piatră. În stilul său, de la fineţea liricului la kitch-ul clişeului, de la simplitatea înălţătoare la mult prea împopoţonată manieră, de la înălţimi muntoase şi parfumul brazilor se îngrămădesc până la vulgarul dur, câteodată nu de la o lucrare la alta, ci de la o pagină la alta se schimbă personalitatea creaţiei artistice.

Mai tulbure estela Szabo Dezso, care a stăruit asupra sa, dar în conţinut, în greşelile, în deformarea lui Szabo Dezso, nu există manifestarea vădită şi gigantica măreţie a acestuia.

Profunzimea iubirii curate, umorul perfid secuiesc, fineţea reprezentării spirituale, câteodată ar putea fi comparate cu opera tovarăşului de poezie TAMASI ARON – mulţi s-au şi gândit la asta – dar nu are în conţinut claritatea izvorârii, adâncimii spirituale ale lui TAMASI, limpezimea sufletului, încă mai puţin din măreţia siguranţei formei şi entuziasmului scriitorului poet.

Ca nuvelist, în clipele cele mai norocoase, operele aparţin celor din primele rânduri ca altădată superficialitatea, impunerea şi nu de puţine ori absurditatea până la dezinteres să-l scufunde sub nivelul mediocrităţii.

Romane nu ştie deloc să compună şi nivelul cel mai înalt de scriere îl reprezintă cel nuvelistic. Din romanele istorice îi lipseşte istoria. Tot atunci în romanul său biografic, în descrierea „Sub jugul lui Dumnezeu” şi în autoportret este foarte bun, în câte o parte a conţinutului oricare ar fi opera, ea poartă valoarea caracteristică. Ca preot a fost solul iubirii, duşmanul celor lepădaţi de credinţă, ca politician şi publicist, instigator la război, incitator la asasinatele în masă, războinic şi delincvent.

Ca emigrant mai întâi este posedat de ură, apoi, penitent, se învinovăţeşte, se întoarce la autoflagelare şi călugărind îşi reneagă, autoflagelându-se, viaţa, opera.

József  Nyírő, instigatorul la război, incitatorul la crime în masă, a devenit inculpat de război în înţelesul dreptului penal.

A aparţinut spiritual statului major al lui Szalasi. Încă şi în emigraţie, în America şi Spania, în cărţile publicate încearcă să dovedească acest spirit.

În rest, doar rătăcitoarele ştiri l-au adus la origini: asemănarea spirituală, chinuitoarele mustrări de conştiinţă, întoarcerea la dogma din tinereţe, adică la credinţă, la primirea sutanei călugăreşti, apoi la moartea într-o mănăstire îndepărtată.

Incontestabil a fost un scriitor cu vocaţie, fără îndoială a devenit un spirit rătăcitor, în viaţă cu greu și-ar fi găsit dacă găsea iertarea păcatelor. Dar opera vie a scriitorului decedat – în aceasta constă extraordinara inegalitate, opera tulbure şi zgomotoasă a vieţii – este totuşi o moştenire, din care mai devreme sau mai târziu trebuie aleasă valoarea durabilă.

Deoarece câteva nuvele, în special dintre cele timpurii, de asemenea romanul autobiografic, „Sub jugul lui Dumnezeu” rămâne printre  valorile durabile ale literaturii noastre, chiar dacă autorul lor în viforul istoriei, din punct de vedere uman, dar și cultural și-a băgat capul nu în jugul lui Dumnezeu, ci în cel al diavolului.”

Larry Watts în apărarea profesorului Dinu C. Giurescu și a istoriografiei românești

“De fapt, istoriografia româneasca de la Gheorghiu-Dej si pana in anii ’80, nu numai ca a atras admiraţia internaţionala pentru calitatea performanţele sale – nu in mica parte si din cauza frecvenţei cu care a aderat la standardele occidentale de metodologie -, dar şcoala românească de istoriografie a fost alesa pentru a conduce Congresul Internaţional de Ştiinţe Istorice din 1980 pana in 1985, o reuniune de prim rang a istoricilor profesionişti” – Larry L Watts

Conferinta profesorului Larry Watts sustinuta saptamana trecuta la Institutul de Sociologie al Academiei Romane, ne-a dat prilejul abordarii istoricului american si pe teme mai recente, care s-au dovedit insa cu radacini in acelasi trecut trist al Romaniei. Rugat să comenteze un fel de “recenzie” a cărţii sale, de fapt un atac ridicol lansat de ideologul post-comunist Vladimir Tismaneanu (oare cat va mai fi “uitat” in capul la CPEx al CC al IICCMER?) asupra reputaţiei lui Larry Watts şi a oricui s-a întâlnit cu el, cu tinta directa asupra istoricului academician Dinu C Giurescu, fiind vizat colateral si regretatul profesor Florin Constantiniu,  profesorul Larry Watts ne-a oferit un raspuns lamuritor si ne-a indreptat atentia (tot) spre documente. “Totul s-a mai scris deja”, a afirmat dr Larry Watts, trimitandu-ne catre colectia de foste documente secrete si strict secrete scoasa la lumina din arhivele KGB de la Chisinau de catre istoricii basarabeni Elena si Gheorghe Negru.

Intr-adevar, conspectand impresionanta lucrare “PCM si Nationalismul (1965-1989)” cuprinsa intr-un volum al publicatiei de inalta tinuta “Destin Romanesc” (o prezentare mai veche aici, din pacate revista nu are pagina de internet) nu mica ne-a fost placerea sa descoperim confirmarea documentata ca “argumentele” folosite azi de dl Vladimir Tismaneanu impotriva unor mari istorici romani ca academicienii Dinu C Giurescu si Florin Constantiniu sau a lui Larry Watts si a celor care i-au organizat lansarile, de la profesorul Gheorghe Buzatu la guvernatorul BNR Mugur Isarescu (despre “listele neagre” si schreib-kampfului lui Tismaneanu in curand o noua analizaRoncea.Ro), sunt desprinse aproape cuvant cu cuvant din directivele Moscovei date prin intermediul Centralei KGB “tarilor fratesti” (vasalele RP Ungara, RP Bulgara plus ocupata RSS Moldoveneasca) pentru a contracara “nationalismul romanesc” – expresie folosita de sovietici in sens peiorativ – din anii ’80.

La vremea respectiva, Chisinaul bolsevic a raspuns imediat ordinelor si, astfel, intr-un document secret (clasat drept Doc 46) al MAE al RSS Moldovenesti si al CC al PCM, intitulat DESPRE UNELE TENDINŢE ÎN ISTORIOGRAFIA ROMÂNEASCĂ CONTEMPORANĂ si datat 22 iunie 1983 (interesanta coincidenta datei), se conspecteaza de-a fir a par “tendintele” istoriografice “nationaliste” si “ceausiste” (“national-comuniste”, cum ar zice dl Tismaneanu) privind «legalitatea formării „României Mari” la 1918 , învinuirea de expansionism a „imperiilor vecine”, menţionarea „meritelor deosebite” ale României în cel de-Al Doilea Război Mondial ş.a.m.d.».

In Raport apare chiar si actualul consilier al guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, ca promotor al “motivelor” de continuitate romaneasca in spatiul carpato-danubiano-pontic. «Pentru reinterpretarea istoriei ţării din Evul Mediu se pronunţă şi un alt istoric, Dinu Giurescu, în interviul acordat ziarului Flacăra (nr. 9, 1983)», se consemneaza atent in document. Despre profesorul Florin Constantiniu: «Multe învinuiri s-au adus în adresa Rusiei ţariste în legătură cu aniversarea a 124-a unirii Moldovei cu Valahia. De pildă, ziarul Scânteia din 16 ianuarie 1983 a publicat articolul doctorului în ştiinţe Constantiniu, în care se spune, în special, că vecinătatea marilor imperii – Otoman, Habsburgic şi Rusia Ţaristă –, politica lor de expansiune şi ingerinţă în viaţa poporului român au creat dificultăţi în dezvoltarea procesului de formare a statului naţional. Sub ochii şi în umbra marilor puteri, care preferau o Românie dezbinată sau în calitate de armă a lor, subliniază autorul, românii au reuşit să creeze un stat modern datorită faptului că ei au fost uniţi în gând şi în simţire». Nici marele istoric roman Vasile Parvan nu scapa de criticile ante-post-comunistilor: «Judecând după toate acestea – se mai sustine in document -, în RSR continuă activitatea de căutare şi elaborare a surselor istoriografi ce şi arheologice care să confirme tezele cu privire la aflarea „multimilenară”, permanentă” a „românilor” în arealul carpato-danubian-pontic. Ştirea despre editarea – după o întrerupere de 57 de ani – a cărţii Getica, al cărei autor este „întemeietorul arheologiei româneşti” Vasile Pârvan, a fost prezentată în presă drept un eveniment de o importanţă deosebită în istoriografia românească. După cum se comunică în presă, V. Pârvan cheamă în cartea sa „să se purceadă la studierea materialelor arheologice între Tisa, Nistru şi Dunăre începând nu cu anul 700 î. Hr., ci încă din anul 1000 î. Hr. (Flacăra, nr. 3, 1983), ceea ce, probabil, le este necesar adepţilor contemporani ai „învechirii” istoriei românilor».

Si-acum iata opinia prof dr Larry Watts, insotita de documentul desecretizat la care face dansul referire – Doc 32 (Documentul in sine are si o nota simpatica, daca facem o analogie la recomandarile date de agentul KGB al Ambasadei URSS in vederea contracararii Congresului International al Istoricilor care urma sa se tina la Bucuresti, si indicatiile similare pe care, probabil, le primesc chiar azi istoricii rusi care se deplaseaza zilele acestea catre Chisinau si Iasi pentru Conferinta Stiintifica Internationala “Basarabia – 1812. Problemă naţională, implicaţii internaţionale”):

Ceea ce sovieticii defineau drept “nationalism” in sens peiorativ era folosit de Occident in sens pozitiv

Dr Larry Watts: “Există, evident, o dificultate în a distinge între principalele teze ale istoriografiei pre-comuniste şi universale în ceea ce priveşte România – cu alte cuvinte, istoria scrisă în conformitate cu standardele de metodologiei din Vest, în care situaţiile faptice au o bază de probe care indruma istorici diferiti sa traga conluzii  similare,  pe care istoricii români au fost autorizati să le urmareasca şi să le dezvolte, după programul de de-rusificare lansat de către Gheorghiu-Dej la începutul anilor 1960 – si “toate tezele PCR legate de Istoria Romaniei”,  probabil referindu-se la istoriografia de tip Lysenko, un stil impus de Stalin în care ideologul proclamă pur si simplu versiunea cea mai potrivita pentru “progresul orientarii clasei muncitoare si a revoluţiei mondiale”.

Dar de fapt, istoriografia română de la Gheorghiu-Dej si pana in anii ’80, nu numai ca a atras admiraţia internaţionala pentru calitatea performanţele sale – nu in mica parte si din cauza frecvenţei cu care a aderat la standardele occidentale de metodologie -, dar şcoala românească de istoriografie a fost alesa pentru a conduce Congresul Internaţional de Ştiinţe Istorice din 1980 pana in 1985, o reuniune de prim rang a istoricilor profesionişti. Mai mult decât atât, românii au fost, de asemenea, votati, de către comunitatea internaţională de istorici – cu exceptia celor din lumea comunistă ideologic-restrictiva -, pentru a conduce o jumatate de duzină din secţiunile sale. Problema, conform auto-proclamatului “centru conducator” al lumii comuniste, a fost că istoriografia românească era prea strâns aliniată cu “istoria burghez0-occidentala”, pe care autorităţile sovietice şi acoliţii lor din blocul sovietic au etichetat-o “naţionalistă”, în sens peiorativ, dar pe care la randul lui Occidentul o numea “naţionalistă”, în sens pozitiv, asa dupa se referea pentru a-si descrie propriile istoriografii naţionale. Desigur, au existat si alte “şcoli”, care operează pe mai multe linii ideologice, şi chiar si în cadrul şcolii românesti trebuie sa admitem ca au existat tendinţe ideologice diferite, filosofii, atitudini, interpretări şi abilităţi, care variază în funcţie de individ.

Următorul raport de la Ambasada sovietică din România catre Moscova, descoperit în arhivele secrete din Republica Moldova de către Elena Negru şi Gheorghe Negru, şi publicat recent în Destin Românesc, revista publicata cu sprijinul Institutului Cultural Român, discută nu doar unele dintre aspectele legate de “protocronism” şi cultul personalităţii lui Ceauşescu referitor la istorie, dar, de asemenea,  mult mai “periculoasa” “similitudine sau identitatea de opinii româneşti moderne cu aprecierile istoriografiei burgheze occidentale vis-a-vis de multe momente ale relatiilor ruso-române şi sovieto-române”, care, evident, necesita un răspuns coordonat al Uniunii Sovietice, Republicii Populare Ungară şi Republicii Populare Bulgaria.

Iata Documentul:

[Documentul nr. 32]
Secret

Ambasada URSS în RSR
nr. 91
31 ianuarie 1980

[Moscova]

CU PRIVIRE
LA UNELE TENDINŢE NOI ÎN ŞTIINŢA ISTORICĂ ROMÂNEASCĂ ÎN LEGĂTURĂ CU PREGĂTIRILE ÎN RSR CĂTRE ÎMPLINIREA A 2050 DE ANI A PRIMULUI STAT DAC CENTRALIZAT ŞI CĂTRE CONGRESUL INTERNAŢIONAL AL ISTORICILOR

În România se încheie pregătirile pentru sărbătorirea a 2050 de ani a „primului stat dac centralizat şi independent”. Principalele măsuri ale jubileului menţionat, orientarea lor au fost desemnate într-o hotărâre specială a plenarei PCR din octombrie 1977, în care formarea statului lui Burebista a fost califi cată ca „momentul de cea mai mare importanţă în istoria poporului român”.

Planificând atât de devreme festivităţile dedicate formării statului geto-dac centralizat, care a lăsat în istorie urme destul de vagi şi ambigue, conducerea PCR s-a străduit să ducă nu doar o simplă campanie istorico-politică de activizare a „educaţiei patriotice, revoluţionare a tineretului, a tuturor cetăţenilor” ţării, deşi acest scop deţine un loc important în calculele sale. Anul 1980 a fost ales ca an jubiliar în legătură cu realizarea unui alt scop, mai important: a utiliza desfăşurarea la Bucureşti a Congresului internaţional al istoricilor pentru a propaga pe toate căile în plan internaţional concepţia despre evoluţia istorică a poporului român, revăzută în întregime în ultimii 15 ani de pe poziţii naţionaliste.

La drept vorbind, de aici a decurs întregul program de activităţi prevăzut în hotărârea CC al PCR, care nu s-a limitat la evenimentele de acum 2052 de ani, ci a cuprins întreaga istorie a României; prin aceasta se explică acel termen îndelungat care a fost pus la dispoziţie pentru pregătirea jubileului statului lui Burebista, stabilit arbitrar pentru anul 1980.

În doi ani şi jumătate, care s-au scurs după adoptarea hotărârii CC al PCR cu privire la sărbătorirea a 2050 de ani a creării primului stat dac centralizat şi independent, istoriografi a românească s-a completat cu aproape treizeci de monografii consacrate epocii lui Burebista şi Decebal, cu sute de articole pe tema dată. Afară de aceasta, în perioada respectivă au mai fost elaborate activ ideile menţionate în documentul CC al PCR cu privire la „lupta perseverentă şi neîntreruptă a poporului român pentru existenţa sa, pentru păstrarea limbii şi a pământului strămoşesc” împotriva „valurilor de popoare migratoare, iar mai târziu – a cotropitorilor şi agresorilor de tot soiul, împotriva dominaţiei străine”; cu privire la „importanţa istorică a formării naţiunii şi a statului naţional în progresul social general” ş.a.m.d. Cu alte cuvinte, evenimentele cu o vechime de 2050 de ani au fost strâns legate de etapele ulterioare ale dezvoltării social-politice şi economice a populaţiei pe teritoriul României; din această epocă îndepărtată, au început să se contureze trăsăturile caracteristice ale concepţiei istorice moderne a RSR.

O atenţie deosebită s-a acordat, totodată, argumentării câtorva momente foarte importante, din punctul de vedere al României.

În primul rând, este vorba despre noţiunea aşa-numitului „spaţiu românesc” în care românii s-au constituit ca popor. În prezent, în literatura istorică a României sunt stabilite nu numai hotarele geografice ale acestui spaţiu (la Est – pe Nistru şi la gura Bugului), ci este calculată şi suprafaţa lui – 500 mii km2 (pentru comparaţie, putem spune că teritoriul Principatelor unite în 1859 constituia 137 903 km2, iar teritoriul „României Mari” la 1918 avea 195 045 km2). Astfel, „spaţiul românesc”, în interpretarea sa actuală, include părţi considerabile din teritoriile URSS, RPB, RPU, RSCS.

În al doilea rând, în geneza poporului român este scos în prim-plan elementul geto-dac. În legătură cu aceasta, „vechea civilizaţie a dacilor” este ridicată până la nivelul celei romane; Burebista este caracterizat ca un om de stat de talia lui Iulius Cezar, iar românii s-au transformat în „unul dintre cele mai vechi popoare din Europa”.Astfel, a fost simplificată teoria caracterului autohton al poporului român – „stăpânul dintotdeauna al spaţiului carpato-danubian-pontic”.

În al treilea rând, în lucrările istorice ale autorilor din RSR, apărute înainte de jubileu, este susţinută consecvent teoria continuităţii românilor pe toate aşa-numitele „pământuri româneşti”. Din acest unghi de vedere sunt examinate preponderent materialele arheologice şi etnografi ce, sunt tratate izvoarele scrise vechi, sunt supuse criticii concluziile şi aprecierile istoricilor străini, inclusiv ale celor sovietici. Teoria continuităţii le permite autorilor români să califi ce aşezarea în sec. V–VIII a slavilor pe teritoriul României contemporane drept „invazie străină”, iar popularea Transilvaniei de către unguri drept „cotropirea pământurilor româneşti” etc.

În al patrulea rând, descriind activitatea lui Burebista ca pe una de unire a pământurilor româneşti într-un „stat centralizat independent”, actualii autori din RSR consideră istoria tuturor formaţiunilor statale de pe teritoriul României din toate timpurile drept reflectare a „voinţei nesecate a tendinţei” românilor spre unitate, spre crearea propriului stat naţional, acestea stând la baza unirii Moldovei şi Valahiei în 1859 şi realizându-se pe deplin în 1918. O astfel de abordare a problemei lasă, în fond, „deschisă” chestiunea referitoare la „străvechile teritorii româneşti” – Basarabia şi Bucovina de Nord –, a căror istorie este oglindită de RSR de pe poziţii neprietenoase faţă de URSS.

În această ordine de idei, nu există dubii că opiniile şi concepţiile menţionate mai sus, împreună cu altele, strâns legate între ele prin interpretarea naţionalistă a istoricilor români, vor sta la baza rapoartelor şi comunicărilor numeroaselor conferinţe şi simpozioane care vor avea loc în RSR în legătură cu împlinirea a 2050 de ani ai statului Burebista, vor deveni laitmotivul diferitor expoziţii tematice şi muzeistice care se organizează, vor determina caracterul planifi catelor activităţi culturale şi de masă, vor fi reflectate în activitatea mijloacelor de informare în masă. După cum mărturisesc unii interlocutori de-ai noştri, festivităţile principale din România cu ocazia celor 2050 de ani a „statului dac unitar centralizat şi independent” se vor desfăşura în aprilie-mai a.c. Unele modifi cări în privinţa termenelor desfăşurării lor, care anterior erau legate nemijlocit de Congresul internaţional al istoricilor, se explică prin decizia conducerii PCR de a marca pe larg în luna iulie a.c. cea de-a 15-a aniversare a Congresului IX al partidului.

Asemenea consecutivitate a două campanii politico-propagandistice permite părţii române să pregătească baza materială, să mobilizeze opinia publică a ţării, să o familiarizeze cu concepţiile de bază ale întregii istorii a României, de la „epoca lui Burebista” până la „era Ceauşescu”, după cum este numită deja aici perioada ultimilor 15 ani de dezvoltare a RSR; să determine acţiunile mijloacelor de informare în masă pentru ca să ducă o muncă diversă şi bine orientată în rândurile participanţilor la Congresul internaţional al istoricilor. În acelaşi timp, după cum afi rmă unii conlocuitori de-ai noştri, savanţii din RSR au primit indicaţia de „a propaga cu îndrăzneală noile realizări ale istoriografi ei naţionale”, „a aproba gândirea creatoare românească în domeniul istoriei”, „a demasca hotărâtor denaturările istoriei României, existente în literatura străină” în rapoartele prezentate la Congresul internaţional al istoricilor, în lucrările care vor fi difuzate printre participanţii la acest Congres.

Persoanele cu funcţii de conducere de la Academia de Ştiinţe Sociale şi Politice a PCR nu ascund faptul că partea română atribuie o mare importanţă politică desfăşurării Congresul internaţional al istoricilor de la Bucureşti, de aceea în procesul pregătirilor către acesta sunt implicate aparatul de partid şi de stat, toate organele şi organizaţiile care îşi pot aduce contribuţia în demonstrarea înfl oririi ştiinţei şi culturii româneşti contemporane, a progresului în dezvoltarea social-economică a RSR. Potrivit unor date, pregătirile pentru congres decurg sub controlul nemijlocit al preşedintelui României N. Ceauşescu, care se consideră istoric de specialitate. Astfel se explică încrederea în editarea tuturor publicaţiilor prevăzute pentru congres, inclusiv Istoria României în 10 volume, cu toate că, până acum, a fost editat doar primul volum.

Astfel, savanţii sovietici care vor sosi la Congresul internaţional al istoricilor se vor întâlni aici nu numai cu activitatea destul de intensă a românilor de a propaga în cadrul şedinţelor ştiinţifi ce ale forului menţionat puncte de vedere care nu coincid cu ale noastre, iar, în anumite cazuri, sunt chiar neprietenoase faţă de ţara noastră, dar se vor afla în atmosfera unei intense campanii politico-propagandistice, desfăşurate în afara congresului. Aceste două circumstanţe condiţionează, în opinia noastră, necesitatea unei pregătiri bine determinate din partea reprezentanţilor URSS care vor pleca la Bucureşti pentru a participa la Congresul internaţional al istoricilor.

În domeniul pregătirii ştiinţifi ce este oportun de a concretiza întreaga listă de concepţii cu care pot evolua la congres istoricii români şi care vor necesita din partea noastră un răspuns sau o explicaţie califi cată. În acest caz, trebuie avut în vedere că nu sunt excluse deloc şi unele alocuţiuni care vor conţine teze ce nu sunt încă în general acceptate de istoriografi a românească, aşa cum este punctul de vedere al lui I. Moldovanu referitor la civilizaţia tracică ce a dat naştere culturii Egiptului antic, a Greciei şi Romei; opinia unor specialişti despre limba geto-dacă ca limbă protoromanică, fapt ce permite de a explica „enigma” romanizării rapide a populaţiei Daciei etc. În acest context, pentru participarea la lucrările congresului trebuie atraşi cei mai buni savanţi, specializaţi în istoria României începând cu perioadele ei cele mai vechi şi terminând cu epoca contemporană.

Fără îndoială, reprezentanţii sovietici trebuie să sosească bine pregătiţi la Congresul internaţional al istoricilor, pentru a expune opiniile noastre pe marginea chestiunilor conexe vizând URSS şi RSR. După toată probabilitatea, românii, ca partegazdă, sunt puţin interesaţi în dezvoltarea unor discuţii ample asupra unor subiecte, însă este la fel de adevărat şi faptul că ei nu se vor da în lături de a se expune în forma  care este caracteristică pentru lucrările româneşti publicate în ultima vreme. Apropierea sau identicitatea opiniilor moderne ale românilor cu aprecierile istoriografiei burgheze occidentale vizavi de multe momente ce ţin de relaţiile ruso-române şi sovieto-române sporeşte probabilitatea apariţiei unor situaţii care să necesite reacţia de răspuns din partea noastră, drept care fapt caracterul şi conţinutul lămuririlor ce urmează a fi oferite de savanţii sovietici trebuie să fi e aprobate din timp. Acest lucru poate fi coordonat cu savanţii din RPU şi RPB în legătură cu orientarea antiungară şi antibulgară a unor concepţii din ştiinţa istorică contemporană a RSR.

Participanţilor sovietici la Congresul internaţional al istoricilor trebuie să li se recomande să abordeze o linie de conduită activă, singura care le-ar permite să facă uz pe deplin de autoritatea ştiinţei istorice a URSS, de bogatul potenţial creator al acesteia. În legătură cu aceasta, trebuie să acordăm o deosebită atenţie utilizării în rapoartele şi comunicările reprezentanţilor noştri a tezelor metodologiei ştiinţifice marxiste în domeniul cercetărilor istorice, fapt ce ne va permite să demonstrăm, evitând deschiderea discuţiilor privind chestiunile particulare, netemeinicia abordării româneşti a mai multor probleme ce ţin de istoria proprie şi cea mondială. Totodată, numeroasele comunicări la congres ale istoricilor români pot fi combătute în fiecare raport sovietic printr-o evaluare minuţioasă a succeselor întregii istoriografii a URSS într-o problemă sau alta, concretă sau de ordin general.

Cât priveşte acele condiţii comune, în care se vor afla reprezentanţii sovietici la Congresul internaţional al istoricilor, ar fi oportun ca fiecare dintre ei să fi e familiarizat, într-o formă sau alta, cu specificul „cursului special” al conducerii româneşti, mai ales cu poziţiile sale vizavi de problemele internaţionale actuale, cu momentele principale ale relaţiilor sovieto-române la etapa actuală. Trebuie prevăzut şi faptul că, în timpul aflării în RSR a savanţilor străini renumiţi, românii vor organiza cu aceştia interviuri pe care le vor folosi ulterior în scopul propagării „cursului românesc special” în interiorul ţării şi în afara ei. De aceea este necesar de a stabili din timp spectrul de chestiuni şi caracterul aprecierilor cu care trebuie să opereze reprezentanţii Uniunii Sovietice în asemenea cazuri. Membrii delegaţiei sovietice la congres trebuie să fie pregătiţi şi pentru conversaţii particulare cu istoricii burghezi, care vor instiga discuţiile privind divergenţele dintre savanţii din URSS şi cei din RSR vizavi de diverse chestiuni istorice; vor tinde să le dea un caracter de contradicţii insurmontabile. În astfel de situaţii, trebuie reieşit din inoportunitatea generală a acţiunilor care pot contribui
la apropierea specialiştilor români cu colegii lor din ţările occidentale.

Ambasada URSS în RSR va informa şi în continuare despre activităţile concrete întreprinse în România în legătură cu sărbătorirea a 2050 de ani a „statului dac unitar centralizat şi independent”, despre măsurile întreprinse de partea română în vederea pregătirii către Congresul internaţional al istoricilor.

Primul secretar al Ambasadei URSS în RSR

M. Muntean /semnătura/

Exp. 1 ex. în dosar

Distribuire:

1 – DP a MAE al URSS (pentru secţia CC al PCUS)
2 – CC al PC al Moldovei (tov. I.P. Calin)
3 – AŞ a URSS (academicianului V.N. Jukov)
4 – Institutul de Economie a Sistemului Mondial Socialist (IESMS) al AŞ a URSS
5 – OE a MEA al URSS

AOSPRM, fond. 51, inv. 54, dosar 7, fi lele 13-19

Victor Roncea / Ziaristi Online


Victor Roncea
Jurnalist
Roncea.Ro
Editor
ZiaristiOnline.Ro

PROTEST

UNGARIA VREA SĂ IMPLICE ROMÂNIA ÎNTR-O AFACERE PROFUND IMORALĂ

Vrea să aducă în România osemintele unui fascist ungur notoriu – Nyiro Jozsef

Ungariei nu-i mai este suficient spaţiul naţional pentru a se implica în demersuri de esenţă profund antidemocratică şi imorală, precum aducerea în Ungaria în 1993 a osemintelor criminalului Horthy Miklos, cel care este responsabil de atrocităţile comise contra românilor şi evreilor din Transilvania ocupată şi din Ungaria în 1940-1944, dar, iată, vrea să aducă în România osemintele unui fascist notoriu, fost membru al Partidului Crucile cu Săgeţi şi membru al Parlamentului ungar din anii celui de-al Doilea Război Mondial, parlament al ruşinii umanităţii, cel care a elaborat criminalele legi antiromâneşti şi antievreeşti, responsabil de Holocaustul din Transilvania de nord ocupată, precum şi din Ungaria. Societăţile culturale şi civice mai jos semnate, considerând că o democraţie trebuie să se bazeze numai şi numai pe fapte şi acţiuni umane morale, consideră că noua acţiune  este profund imorală. Chiar dacă Nyiro Jozsef a fost un scriitor talentat, răsfăţat şi de reviste literare româneşti interbelice care i-au tradus unele texte literare, acest personaj, în anii Dictatului de la Viena, ca reprezentant al Transilvaniei în Parlamentul ungar nu a mişcat nici un deget pentru a pedepsi pe criminalii de război unguri din 1940 de la Ip, Treznea, Huedin, Mureşenii de Câmpie şi din alte localităţi ale Transilvaniei, nu s-a ridicat împotriva legilor antiromâneşti şi antievreeşti care se elaborau în prezenţa şi cu concursul său în Parlamentul ungar, din cauza cărora au murit mii şi mii de copii, femei şi bătrâni nevinovaţi. Căutat după război pentru a fi pedepsit ca şi criminal de război, Nyiro Jozsef scapă fugind în Germania, apoi în Spania. Nu ne interesează dacă el a fost sau nu condamnat de vreo instanţă din Ungaria, pentru că el este condamnat pe veci de istorie. Societăţile culturale şi civice mai jos semnate consideră că acest personaj istoric trebuie să rămână pentru totdeauna un exemplu negativ pentru toţi cei care, cu talent sau nu în literatură sau în artă, intenţionează să mai gireze de acum încolo un sistem antidemocratic şi criminal.Acestui personaj nu i se cuvin nici un fel de onoruri. Societăţile culturale şi civice mai jos semnate solicită guvernului român să invite Ungaria să-şi retragă intenţiile de manifestare a unor acţiuni imorale şi de esenţă antidemocratică doar pe spaţiul naţional şi să nu implice şi un stat democratic, precum România. De asemenea, solicităm Ungariei ca, din contră, să dea dovadă de loialitate faţă de români, cei care au eliberat-o de bolşevici, respectiv de fascişti, în 1919, şi în 1945. Societăţile culturale şi civice mai jos semnate solicită guvernului român să-şi intre în atribuţii şi să anuleze denumirile şcolilor din România care au numele acestui personaj istoric şi să fie interzise statui reprezentând pe acest Nyiro Jozsef.

Despărţământul Cluj al Astrei

Societatea Cultural-Patriotică “Avram Iancu” din România

Societatea Culturală Pro-Maramureş “Dragoş Vodă”  din Cluj-Napoca

Uniunea “Vatra Românească” Cluj

Societatea Culturală Carpatica Cluj-Napoca

 

Larry Watts despre dezinformare, la Institutul de Sociologie al Academiei Române

Institutul de Sociologie al Academiei Române vă invită joi, 10 mai, ora 12.00, la Conferința susținută de dr. Larry Watts, profesor la Catedra de Master în Studii de Securitate a Facultății de Sociologie și Asistență Socială a Universității București, pe tema perceperii internaționale a României în perioada 1978 – 1989, în contextul unei operațiuni de dezinformare de anvergură, lansată împotriva statului român de serviciile speciale ale celorlalte membre ale Pactului de la Varșovia. Conferința istoricului american se bazează pe introducerea volumului II al aclamatei lucrări “Ferește-mă, Doamne, de prieteni….” – cu titlul “Misapprehending Romania: The Role of Cognitive Bias, Institutional Pathologies, and Disinformation” -, prezentată în premieră pentru publicul academic românesc, din care nu vor lipsi studenți basarabeni din mediul universitar bucureștean. În cadrul manifestării, cunoscutului analist de politică internațională Corneliu Basarab Vlad îi va fi înmânat premiul “Mile Cărpenișan” pentru Curaj și Excelență în Jurnalism, conferit de Asociația Civic Media pentru întreaga sa activitate pe frontul jurnalisticii romănești. Vă așteptăm.
Locația: Casa Academiei, 13 Septembrie nr. 13, Sector 5, București, Institutul de Sociologie, corp stânga, etaj IV, Sala de Consiliu. Parteneri media: Nasul.TvEcou RomanescKaradeniz PressBasarabeni.RoPrivesc.EuZiaristi Online.
Cititi si: Cazul Pacepa-KGB vazut de Larry Watts (IV). Sfarsitul inceputului
Washington Post si NYT despre secretele Razboiului Rece: Romania lui Ceausescu si Polonia au vandut armele sovieticilor americanilor (Eng)

Victor Roncea
Jurnalist
Roncea.Ro
Editor
ZiaristiOnline.Ro