În Mureș, P.C.dR. preia puterea (”Mic îndreptar” pentru revoluționarii de profesie)

Au promis, au minţit, au dezbinat, au şantajat…apoi, pe unii adversari politici i-au eliminat de-a dreptul. La propriu, nu la figurat. Luptă dură, fără pic de milă sau menajamente. În anii grei, de început, au beneficiat însă din plin, de experienţa şi sfaturile utile ale „marelui frate” de la Răsărit. În Mureş, în perioada interbelică, comuniştii erau sub 100 de membri, în total. În martie 1945, ajunseseră la circa 200, la nivelul întregului judeţ. În mai 1946 însă – adică în mai puţin de un an şi jumătate – numărul acestora ajunsese la 4708. O creştere de-a dreptul spectaculoasă. Se simţea schimbarea ce avea să vină. Iar fripturiştii politici nu au lipsit nici în acele timpuri, aşa cum nu lipsesc nici azi. Ei sunt o specie aparte. Sunt „hibrizii politici” perfect adaptaţi tuturor timpurilor. Oameni care nu se încurcă în concepte, doctrine sau ideologii.

Tradiţia comunistă a Mureşului interbelic

După plăpumarul Gheorghe Cristescu, primul conducător al PCdR, cel de-al doilea avea să fie un tâmplar mureşean, impus în 1924 de către Moscova şi agent al acesteia, aşa cum avea să reiasă din documente publicate ulterior, respectiv între anii 1980-1986, de către Institutul de istorie al PCR. Tâmplarul maghiar Elek Kőblős (1887-1937), cel ce i-a urmat lui Cristescu şi care avea să conducă PCdR timp de trei ani, respectiv până în 1927, a fost impus la cel de-al treilea Congres al partidului care s-a desfăşurat la Viena. Kőblős era originar din Dumbrăvioara-Mureş, avusese o copilărie grea şi se formase ca tâmplar într-un atelier din Târgu-Mureş, timp în care s-a apropiat iniţial de mişcarea socialistă, devenind ulterior comunist. Conştient de propriile sale limite intelectuale, Kőblős nu se dovedise a fi un carierist, era modest şi dorea să se pregătească din punct de vedere ideologic pentru a fi util cauzei, fapt pe care dealtfel îl şi afirmase public. La respectivul Congres de la Viena, din 1924, alături de Kőblős, au fost aleşi în Biroul Politic de conducere al partidului Marcel Pauker, David Fabian, H. Sternberg, M. Kohane, I. Fonagy, Al. Dobrogeanu-Gherea, B. Stefanov, S. Margulies, H. Gherstein. Români unul şi unul, am putea spune cu maliţiozitate….Arestat de Siguranţa statului român, Kőblős făcuse şi puţină puşcărie politică apoi, aflat în „vizorul” aceleiaşi Siguranţe, fugise în URSS. Acolo însă avea să cadă victimă epurărilor staliniste, fiind iniţial arestat şi închis la închisoarea Lublianka, iar în 1937, executat.

Partidul îşi recompensează oamenii fideli

În vederea câştigării alegerilor din noiembrie 1946, comuniştii români au acţionat cu foarte mult tact şi mai ales, cu foarte multă pricepere. Practic, au acţionat pe două direcţii principale. Pentru a câştiga o bază de masă care să-i legitimeze, în primul rând au căutat să-şi atragă cât mai mulţi membri în rândurile sale şi, concomitent, şi-au impus oameni fideli în funcţii de decizie şi execuţie la nivel local. Profitând la maxim şi încurajând disensiunile dintre partidele istorice, dar în acelaşi timp conştienţi şi de realităţile şi mai ales de diferendum-urile etnice din zonă – anul 1940 era încă foarte prospăt în memoria multor români – PCdR a căutat şi a reuşit cu abilitate, prin diverse mijloace, să atragă de partea sa, iniţial separat, o parte importantă a electoratului românesc, concomitent cu cel maghiar care, în 1945, era foarte bine reprezentat la nivelul Comitetului Judeţean Mureş. Acest organism era dominat de oameni fără studii, de etnie maghiară sau de evrei maghiari, mulţi dintre ei cu vădite atitudini naţionalist-şovine (vezi CASETA). În încercarea de a echilibra oarecum situaţia, au fost atraşi în acest comitet, şeful Poştei din Reghin, Eugen Man, fost ilegalist comunist şi profesorul Romeo Dăscălescu, adus de la Reşiţa şi impus şi el în acelaşi comitet. În acelaşi timp, comuniştii şi-au impus oameni devotaţi şi în fruntea principalelor instituţii, unele dintre acestea cu atribuţii de siguranţă şi ordine publică, precum şi în cele cu atribuţii judecătoreşti. Printre aceştia, Soos Joska (primar al oraşului), Strul Mauriciu (şef al Poliţiei judeţene), Mihaly Jozsef (şef al Siguranţei) şi Traian Bratu (preşedinte al Tribunalului din Târgu-Mureş şi şef al Biroului Electoral). Ca fapt divers, pentru importantul său ”aport” la măsluirea rezultatelor alegerilor din noiembrie 1946, Bratu va fi recompensat cu gradul de general-maior de justiţie militară şi funcţia de Preşedinte al Tribunalului Militar Braşov, dar păcate lumeşti incompatibile cu „morala proletară”, îl vor pierde, acesta căzând mai târziu în dizgraţia regimului pe care îl ajutase cu mult devotament să se instaleze la putere.

Tovarăşii Victor Groza şi Alexandru Moghioroş,  devotaţi cauzei  

O contribuţie importantă la succesul comuniştilor, în alegerile locale din Mureş, a avut-o şi Frontul Plugarilor, formaţiune politică creată în 1933, de dr. Petru Groza (1884-1958), în regiunea Hunedoarei şi care, în perioada interbelică nu avusese nicio filială în judeţul Mureş. După eliberarea Ardealului, Frontul Plugarilor înfiinţase o filială şi în Mureş, în fruntea acesteia aflându-se pentru un timp dr. Victor Groza, fratele lui Petru Groza, acesta din urmă ajuns să gireze un guvern comunist în calitate de prim-ministru. Victor Groza (1889-1969), înmormântat în cimitirul reformat din Târgu-Mureş, a fost dealtfel şi primul prefect de Mureş, după eliberare, între noiembrie 1944- septembrie 1945. Un intelectual rasat – la fel ca şi fratele său – spre deosebire de Petru care absolvise dreptul, Victor Groza a absolvit Facultatea de medicină din Viena, a făcut studii postuniversitare la Oxford, a fost mult timp medic la Târgu-Mureş şi a ajuns în importanta funcţie de inspector sanitar al Transilvaniei. În 1944, dar şi în 1945, cuvântul (politic) al dr. Victor Groza cântărea foarte greu în plan local. Era o personalitate cunoscută şi recunoscută, atât de români, cât şi de maghiari, şi care se bucura în acelaşi timp de o susţinere deosebită la nivel central, prin fratele său, ajuns prim-ministru. Căsătorit cu o unguroaică, Victor Groza s-a dovedit în multe situaţii delicate şi tensionate, factorul de echilibru necesar în relaţiile româno-maghiare, în plan local. În iunie 1946, a fost creată Regionala PCR Mureş, cu sediul la Târgu-Mureş, aceasta fiind condusă de Alexandru Moghioroş (1911-1969), vechi şi încercat ilegalist comunist, care din punct de vedere al formaţiei intelectuale era cu mult inferior lui Victor Groza, însă se dovedea a fi un foarte bun organizator. Această regională avea ca sarcină pregătirea şi câştigarea alegerilor şi avea autoritate asupra fostelor judeţe Mureş, Ciuc, Trei Scaune şi Odorhei. Moghioroş va deţine importante funcţii în partid şi în stat, până la moartea sa, în 1969, survenită intempestiv.     

„Împarte şi stăpâneşte!” – altfel spus, nimic nou sub Soare

Pentru comuniştii mureşeni, la fel ca pentru cei din întreaga ţară, era vital ca cele două partide istorice, PNL şi PNŢ, să intre în alegeri cât mai slăbite, compromise şi marcate de disensiuni interne, iar liderii lor să fie decredibilizaţi. Astfel, pe diverse căi şi folosindu-se diferite metode, de la ameninţări, la şantaj şi chiar violenţe fizice, a fost încurajată sciziunea şi chiar dezertarea din rândurile acestor partide. Situaţia nu era mai bună nici la PSD. Puternic înfiltrat de comunişti, Partidul Social Democrat – filiala Mureş (PSD), care avea doar 1100 de membri în iunie 1946, a ajuns peste puţin timp, datorită unor „lucrări subterane”, să se scindeze. Oportuniştii din Partidul Naţional Liberal (PNL), împreună cu Gheorghe Tătărescu s-au rupt şi ei din partid şi au format o aripă separată. Această aripă a mers cu comuniştii în alegerile din 1946. Partidul tradiţional, PNL-Brătianu – filiala Mureş, îl avea ca lider pe dr. Emil Aurel Dandea, recent întors de la Bucureşti, unde se refugiase în 1940, imediat după Dictat. În Mureş, PNL-Tătărescu în schimb, avea aderenţi puţini, o filială foarte restrânsă ca număr, iar preşedinte local era Victor Mera, un om dispus la permanente compromisuri faţă de comunişti. În schimb PNL – Brătianu era perceput ca un adversar redutabil, prin număr, dar şi prin calitatea membrilor săi. Şi PNŢ local (aripa Iuliu Maniu), condus de prof. Ioan Bozdog, era un partid relativ puternic, dar la fel ca toate celelalte partide, era puternic penetrat informativ. În ceea ce priveşte Uniunea Populară Maghiară (UPM), continuator al MADOSZ, organizaţie legală, dirijată însă de PCdR, şi care promova oficial doctrina comunistă, a fost până în 1947, data la care s-au încheiat Tratatele de Pace de la Paris, puternic marcată de o orientare naţionalist-extremistă, separatistă şi irendentistă. Până în iunie 1946, ziarul „Înfrăţirea” din Târgu-Mureş, condus de scriitorul Francisc Păcurariu, ziar care ulterior va apare sub numele de „Ardealul Nou”, va duce o campanie furibundă împotriva unor lideri locali ca Emil A. Dandea, Ioan Bozdog sau a altora, numiţi „duşmani de clasă”, „trădători de neam şi ţară”, etc. Alături de ei, vor mai fi gratulaţi cu asemenea epitete şi protopopul greco-catolic Alexandru Todea, medicul Eugen Nicoară, ambii din Reghin, învăţătorul Neagu din Grebeniş, preotul Bardoşiu din Sânmartinul de Câmpie, controlorul fiscal Stuchineanu de la Administraţia Financiară Mureş, etc., toţi aceştia fiind percepuţi atât ca lideri de opinie, cât mai ales ca opozanţi ai regimului comunist pe cale de a se instala, persoane care ar fi putut coagula o rezistenţă locală anticomunistă.

Cine are informaţia, are puterea – Informatorii mureşeni ai PCdR

În pregătirea alegerilor din noiembrie 1946, un rol important l-au avut organele de Siguranţă locale. Cei mai mulţi dintre lucrătorii serviciului – mă refer la vechii angajaţi din sistem – îşi jucau cartea vieţii. În multe cazuri însă, ultima. Şi asta pentru că după ce aveau să-şi aducă un aport hotărâtor în câştigarea acestor alegeri de către PCdR, cariera lor avea să se încheie brutal, şi doar în cele mai fericite cazuri cu trecerea în „cadrul disponibil”. Potrivit cercetătorului mureşean Bartos Zoltan (în volumul „Naţionalizarea în fostul judeţ Mureş – 11 iunie 1948”), toate partidele, organizaţiile, instituţiile de stat şi întreprinderile locale mureşene erau penetrate informativ, un lucru extraordinar de important pentru comunişti, care cunoşteau astfel situaţia din respectivele instituţii. În acelaşi timp, prin agenţii de influenţă pe care îi aveau în respectivele instituţii şi intreprinderi, comuniştii aveau posibilitatea să exercite şi o anume influenţă, în sensul dorit de ei. Potrivit aceluiaşi cercetător Bartos Zoltan, în PNL –Tătărescu, filiala Mureş, informator era Marian Alexandru, în PNL- Brătianu, filiala Mureş, informator al Siguranţei era dr. Bordan Teodor, în schimb în UPM, erau mai mulţi informatori, precum Szábo Dominic, Clara Iosif, Gábosi Toma, Marosi Péter. În presa maghiară, comuniştii se bucurau de „concursul” informatorului Kovács Győrgy (scriitor şi ziarist), în presa română de a lui Todea Mircea, la Teatrul Secuiesc, de cea a lui Tompa Miklos. Chiar şi în rândurile legionarilor mureşeni – mulţi dintre ei încă nedescoperiţi şi nearestaţi la acea dată, dar care comunicau clandestin între ei – exista un informator în persoana lui Moldovan Alexandru.

Universitatea Maghiară din Târgu-Mureş, „un cuib reacţionar”

Influenţa partidelor politice istorice – PNL şi PNŢ – era covârşitoare în zone tradiţionale, precum Reghin, Deda, Topliţa, Valea Gurghiului, ş.a., unde baza de influenţă a comuniştilor era aproape nulă. Ţăranimea, preoţimea şi intelectualitatea sătească de aici, era percepută ca fiind „forţe anticomuniste”, aşa cum erau ele denumite în notele-raport ale Siguranţei mureşene. Tot în rapoartele Siguranţei mureşene, Universitatea Maghiară din Târgu-Mureş este denumită ca fiind „un cuib reacţionar”, cât despre instituţiile de învăţământ preuniversitar, se spunea că în „licee şi gimnazii profesorii sunt şovini şi manişti.” Referitor la Biserica Romano-Catolică maghiară din Mureş, aceasta era net anticomunistă, dar era totodată şi instituţia locală port-drapel a unui virulent revizionism. Discursul episcopului catolic Marton Aron, rostit la Târgu-Mureş în data de 27 octombrie 1946, stă mărturie în acest sens. Cunoscând în amănunt situaţia din zona Mureşului, situaţie care era în favoarea opoziţiei, comuniştii mureşeni şi-au selectat atent oamenii cei mai capabili şi hotărâţi pentru a frauda alegerile cu succes. Potrivit istoricului Simion Costea, circumscripţiile electorale din Mureş au fost împărţite în „periculoase”, adică cele locuite masiv de membrii ai opoziţiei şi circumscripţii „fără pericol”, sectoare în care opoziţia era neglijabilă ca număr şi deci, rezultatele erau previzibile ca fiind în favoarea comuniştilor. Important era ca în circumscripţiile „periculoase” să fie trimişi oameni care „să întoarcă” rezultatele în favoarea comuniştilor.

„Înmormântarea” opoziţiei în Mureş

Aşa cum era de aşteptat, s-au găsit şi acei „tovarăşi de nădejde” care să se achite conştiincios de greaua sarcină a falsificării alegerilor. Motivaţiile acestora erau însă diverse, dar greu de înţeles pentru noi, cei de azi. Unii au făcut-o din convingere, alţii ca să li se uite „păcatele” din vechiul regim pe care-l slujiseră cu devotament, iar alţii pur şi simplu din oportunism, întrucât simţeau că se schimbă vremurile. Potrivit aceluiaşi cercetător Simion Costea, printre cei care şi-au „adus aportul” la falsificarea alegerilor din noimebrie 1946, în Mureş, s-au aflat medicul Charap Eugen, inspectorii şcolari Szigeti, Gagy şi Csabi Frank, profesorii Sănduleac şi Ioncu Maria, inspectorul financiar Cora Gheorghe, Tamas, subdirector al Poştei mureşene, Koller, funcţionar în Primăria Mureş, colonelul Toneanu, maiorul Dumitrescu, prim-grefierul Stănceanu, grefierii Albu, Ady, Korch, Csangy, Barabas, Cseh, Veress, Berecki….şi mulţi, mulţi alţii. În final, puterea procomunistă a obţinut şapte locuri de deputaţi în judeţul Mureş. În oraş, victoria electorală a comuniştilor a fost serbată într-un fel oarecum aparte. Într-o „procesiune” deloc religioasă, organizată de soţia importantului lider comunist Alexandru Moghioroş, Eszter, şi de profesorul Silviu Bot, lider PSD judeţean, recompensat mai târziu de comunişti cu funcţia de inspector şcolar, s-au folosit două sicrie adevărate, unul simbolizând „reacţiunea română” şi celălalt, „reacţiunea maghiară”. Pe unul dintre ele, cel simbolizând reacţiunea română, erau trecute două nume, cel al liderilor opoziţiei locale, Ioan Bozdog şi cel al dr. Emil Aurel Dandea. Pe celălalt, nu era trecut niciun nume şi era mai mic decât cel românesc. Eszter Moghioroş, soția liderului comunist de mai târziu, Alexandru Moghioroș, una dintre cei doi organizatori, făcuse unele mici compromisuri…după cum se vede, ”sângele apă nu se face”.

CASETA

 Comitetul Judeţean Mureş, în anul 1945

–          Csupor Lajos (muncitor, maghiar)

–          Szocs Bela (strungar, maghiar)

–          Vasarhely Domokos (electrician, maghiar)

–          Benke Jozsef (zidar, maghiar)

–          Csany Karoly (ceferist, maghiar)

–          Soos Jozska (zidar, maghiar)

–          Schussler Carol (tipograf, evreu)

–          Fuchs Simion (mecanic, evreu)

Anunțuri

CONSIDERAȚII GENERALE ȘI APRECIERI (OBSERVAȚII) PUNCTUALE REFERITOARE LA PROIECTUL DE LEGE PRIVIND STATUTUL MINORITĂȚILOR NAȚIONALE DIN ROMÂNIA

I. Consideraţii generale referitoare la proiectul Legii statutul minorităţilor naţionale

Încă de la supunerea spre dezbatere publică a proiectului Legii statutului minorităţilor naţionale, reprezentanţii societăţii civile şi ai principalelor partide politice din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, precum şi ai mediului academic, şi-au exprimat public dezacordul faţă de adoptarea acestui proiect de lege, subliniind  consecinţele grave ce le-ar avea adoptarea lui în forma propusă de UDMR.  

Din multitudinea demersurilor întreprinse, în acest sens, prezentăm:

a) MEMORANDUM înaintat la 1 noiembrie 2005, de către reprezentanţii organizaţiilor civice şi formaţiunilor politice din judeţele Covasna şi Harghita (Anexa nr. 1);

b) Concluziile cercetării sociologice întreprinse de Centrul European de Studii în Probleme Etnice (C.E.S.P.E.), din cadrul Academiei Române publicate, în iunie 2006,  în studiul intitulat „ Aprecieri asupra proiectului de lege privind statutul minorităţilor naţionale din România” (Anexa nr. 2);

c) Comunicatul de presă al  Forumul Civic al Românilor din Harghita şi Covasna, din 7 septembrie 2006 (Anexa nr. 3);

d) Apelul pentru apărarea demnităţii naţionale al Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, din 2 aprilie 2011 (Anexa nr. 4)

Analizele efectuate au avut la bază studiul legislaţiei europene în materie, concluziile unor cercetări sociologice şi poziţia principalelor segmente ale societăţii civile româneşti şi ale partidelor politice din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş.

Toate demersurile întreprinse au pus în evidenţă faptul că, autorii acestui proiect legislativ configurează viitorul statut al minorităţilor etnice din România pe câteva paliere dominante:

a) reglementarea drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor etnice ca drepturi colective;

b) teritorialitatea, ca element fundamental al exercitării drepturilor colective;

c) delegarea competenţelor autorităţilor statului (la nivel central şi local) către organe alese pe criterii etnice;

d) configurarea trecerii de la statul naţional la statul multinaţional.

Garantarea constituţională a egalităţii în drepturi a tuturor cetăţenilor români indiferent de naţionalitate, precum şi prevederile din unele acte normative precum Legea educaţiei sau Legea administraţiei publice, care deja consacră o discriminare pozitivă în raport cu cetăţenii de naţionalitate română, sunt măsuri la standarde sau chiar peste standardele europene, suficiente pentru asigurarea drepturilor identitare ale cetăţenilor români de alte naţionalităţi. Simpla adoptare a unui „statut al minorităţilor naţionale”, precum şi consacrarea pe această cale a drepturilor colective şi a unor instituţii paralele excede drepturilor ce ţin de sfera păstrării identităţii persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale. Aceste situaţii vizate de proiectul legii se concretizează doar în acţiuni de destructurare a statutului naţional unitar român, a ordinii constituţionale şi a capacităţii statului de a îşi exercita puterea suverană asupra întregului teritoriu naţional, asupra tuturor cetăţenilor săi şi asupra tuturor domeniilor şi serviciilor de interes public.

Prin prevederile sale, proiectul Legii statutului minorităţilor naţionale, va genera cel puţin următoarele consecinţe:

a) trecerea “de facto” de la statul naţional la statul multinaţional, cu toate complicaţiile ulterioare şi în total dezacord cu istoria construcţiei Statului Roman. Printr-un act normativ născut din şantajul UDMR sunt anulate toate etapele esenţiale ale devenirii şi construirii Statului Roman de-a lungul secolelor şi de către toate generaţiile poporului român. De cele mai multe ori, aceste etape sunt rezultatul direct al sutelor de mii de jertfe şi sacrificiilor umane făcute de generaţiile anterioare. Cu ce drept actuala generaţie, pe timp de pace, spulberă construcţia statală naţională făurită în 2000 de ani.?  

b) Obiectivul principal al proiectului de act legislativ îl reprezintă obţinerea cu orice preţ a autonomiei teritoriale pe criterii etnice a aşa-zisului „Ţinut Secuiesc”, obiectiv pentru care autonomia culturală este, după cum nu se sfiesc să o declare, un pas decisiv. Consecinţele nu se vor regăsii doar în judeţele Covasna, Harghita şi Mureş. Efectele distructive pentru statul naţional, autoritatea statală, autoritatea instituţiilor centrale şi locale ale statului, modificarea regimului juridic al cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, transformate într-un corp omogen, străin, distinct şi privilegiat faţă de cetăţenii români de naţionalitate română, se vor produce asupra Statului Roman în ansamblul său, organizatoric, funcţional şi teritorial.

c) Discriminarea românilor în care aceştia sunt numeric inferiori, constatată inclusiv prin mai multe hotărâri definitive ale CNCD, practicată de autorităţile judeţene şi locale din Covasna, Harghita şi, în unele situaţii Mureş, în condiţiile actuale în care aparent, în baza legislaţiei în vigoare, Statul Român are o minimă autoritate în zonă, se va adâncii. Inechităţile şi discriminarea la care sunt deja supuşi cei cca. 400.000 de românii din “ţinutul secuizat”, şi care, de facto, fiind numeric inferiori, suportă toate avatarurile situaţiei de minoritari, vor lua amploare până la determinarea mai mult sau mai puţin paşnică de părăsire a judeţelor Covasna şi Harghita, deziderat ce reiese din  unele discursuri  publice ale liderilor politici şi civici maghiari precum şi din presa controlată de aceştia. Într-o atare situaţie Statul Român va asista neputincios la un nou genocid antiromânesc.

Printre aspectele prevăzute în proiectul de lege privind „Statutul minorităţilor naţionale din România” se regăsesc o serie de concepte care, în eventualitatea adoptării legii, ar facilita separatismul pe criteriu etnic, precum:

a) descentralizarea învăţământului, într-o formulă care să permită constituirea unui sistem paralel de învăţământ în limba maternă, scos practic de sub autoritatea statului român. Un rol important în acest sens îl va avea Consiliul Naţional al Autonomiei Culturale – CNAC (autoritate administrativă autonomă), care va avea puteri discreţionare de decizie în ceea ce priveşte funcţionarea sistemului paralel de învăţământ în limba maternă, gestionarea bugetului şi exercitarea controlului financiar;

b) folosirea limbii minorităţii naţionale (scris şi oral) în alte situaţii decât cele în prezent reglementate constituţional şi chiar în afara Cărţii limbilor minoritare sau regionale;

c) autonomia culturală, prin care reprezentanţii minorităţilor naţionale ar urma să capete competenţe decizionale în problemele privind identitatea culturală, lingvistică şi religioasă, prin consiliile alese de către membrii săi. De asemenea, CNAC va aviza numirea conducerii instituţiilor publice de cultură ale minorităţii naţionale.

Proiectul legislativ adoptă un punct de vedere centrat nu pe individ ci pe colectivităţi, „comunităţile naţionale”, abordare ce contravine normelor dreptului internaţional în materie, încălcând, totodată, ordinea juridică constituţională şi valorile fundamentale ale statului român. Nicio convenţie internaţională nu acordă minorităţilor etnice dreptul la autonomie sau la autodeterminare. Normativul european în materie reglementează drepturi pentru persoanele aparţinând minorităţilor naţionale şi nu drepturi colective. Autonomiile teritoriale din câteva state europene au avut la constituire un cu totul alt izvor şi nu pot constitui un model pentru România. Tirolul de Sud, atât de des invocat, este, spre exemplu, rezultatul unui tratat de pace încheiat după cel de al doilea război mondial.

Unele dispoziţii ale proiectului pot conduce, prin consecinţele lor, la construirea unei realităţi dominată de existenţa separată a minorităţilor naţionale, punctele de legătură dintre acestea şi populaţia majoritară urmând să fie reduse la minimum.

II. Aprecieri (observaţii) punctuale:

În textul proiectului de lege se regăseşte în repetate rânduri noţiunea de comunitate naţională ca sinonim pentru minoritate etnică. Semnificaţia acestei înlocuiri este aceea că separatiştii maghiari nu se consideră o minoritate ci o comunitate, un popor care trăieşte pe pământul său natal şi care are dreptul la autonomie. Raportat la zona autodenumită „Ţinutul secuiesc”, ei nu se consideră o minoritate nici din punct de vedere numeric. În plus, „comunitatea” presupune şi un teritoriu, autodefinirea în acest fel reprezentând un pas către revendicare autonomiei teritoriale.

a)      art. 7 al. (2) are o exprimare condiţional – optativă ambiguă: „ar putea fi victime..” lipsind total un criteriu în baza căreia să intervină obligaţia autorităţilor române de a lua „măsuri”. Când considerăm că o persoană ar putea fi victimă a ameninţărilor sau actelor de discriminare? Dacă este victimă, avem deja legi şi organisme care sancţionează asemenea fapte: art.317 şi 324 din Codul Penal, Ordonanţa nr137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.

b)     art. 8 al. (2) e în mod intenţionat ambiguu, astfel încât măsurile de discriminare pozitivă nu pot fi invocate şi de românii care sunt în minoritate numerică în anumite unităţi administrativ teritoriale. În plus măsurile respective se pot adresa inclusiv „unei comunităţi” fiind astfel o legiferare a drepturilor colective.

c)      art. 11 se impune voinţa UDMR în toate deciziile „autorităţilor competente”… „în toate problemele ce privesc drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale”. În plus nu se referă la drepturile prevăzute de prezenta lege, ci la „toate problemele ce privesc drepturile” în general, deci persoanele aparţinând minorităţilor nu se mai supun statului român, ci UDMR.

d)     art. 13 al (1) are o exprimare („poate avea ca efect”) care deschide calea pentru un şir interminabil şi discreţionar de acuze la adresa statului român , iar dovada contrarie este o „probatio diabolica” .

e)      art. 14 al. (2) aceleaşi obiecţii ca la art. 13, respectiv poate fi invocat ca argument dacă autorităţile române ar decide reorganizarea teritorial-administrativă a României după criterii economice etc., altele decât cel etnic (de exemplu constituirea unei regiuni de dezvoltare formată din Braşov, Harghita şi Covasna poate fi interpretată ca o modalitate de schimbare a proporţiei etnice).

f)       art.14 al. (4) şi (5) instituie în sarcina statului român obligaţia de a „asigura” adică de a plăti păstrarea contactelor/legăturilor cu alte state, aspect ce poate fi interpretat inclusiv din perspectiva faptului că vizitele demnitarilor din Ungaria şi programele guvernului de la Budapesta referitoare la organizarea de excursii ale copiilor maghiari vor fi plătite de la bugetul României. Practic se va impune statului român să „garanteze” legăturile cu Ungaria – „Politica naţională” de la Budapesta urmând să fie inclusă astfel în legislaţia românească.

g)      Art. 15 nu precizează unde pot fi folosite simbolurile naţionale, practica demonstrând, în repetate rânduri, cum simboluri secuieşti (de exemplul drapelul) sunt amplasate pe instituţii publice din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, deşi secuii nu sunt minoritate şi nici naţiune.

Cap. II Secţiunea 1 este redundantă fiind tratată pe larg în noua lege a învăţământului nr. 1/2011

a)      Art. 16. al. (2) reglementează expres posibilitatea consiliilor locale de a acorda subvenţii de la bugetul local şcolilor particulare în limba maternă.

b)     Art. 16 al. (3) introduce noţiunea de limbă maternă a unui cult religios, sintagma cult – limbă – etnie conducând cu uşurinţă la maghiarizare prin intermediul cultului – categoria cea mai expusă sunt ceangăii, dar se încurajează şi propaganda separatistă şi şovină în interiorul lăcaşurilor de cult (blamarea căsătoriilor mixte etc.).

c)      Art. 17 instituie în sarcina statului român obligaţia „învăţării limbii materne – deci şi dacă ei nu vor, statul trebuie să îi oblige. Textul trebuie modificat „a) posibilitatea învăţării…”

d)     Articolele 20 – 27 instituie în sarcina statului român o serie de obligaţii care presupun costuri însemnate:

e)      Art. 20, al. (4) autorităţile locale şi centrale trebuie să sprijine financiar instituţiile culturale publice şi private ale minorităţilor.

f)       Art. 21 subordonează UDMR viaţa culturală a maghiarilor.

g)      Art. 23 – obligaţii ale statului român de a sprijini programe culturale şi „răspândirea/propagarea” valorilor culturale şi tradiţiilor minorităţilor: de ex: la anul standul Ţinutului Secuiesc de la târgul de turism va fi organizat/finanţat de stat.

h)     Art. 24 al. (2) România va fi reprezentată în străinătate prin cultura maghiară, prin intermediul Institutului Cultural Român.

i)        Art. 25 statul e obligat să acorde sprijin financiar mass-media în limba maternă.

j)       Art. art. 26 al. (2) la TVR şi SRR conducerea secţiilor de limbă maghiară se numeşte cu acordul CNAC (adică pe cine vor ei) şi numai după consultarea UDMR.

k)     Art. 27- statul român trebuie să asigure recepţionarea Duna TV, Hir Tv etc. în Transilvania.

l)        Art. 31 lit. (c) + art. 32 legile României se vor publica şi în limba maghiară şi în limba a celorlalte 19 minorităţi

m)   Art. 31, lit. (d+e) comunicarea actelor administrative individuale, şedinţele de consiliu local, examenul de permis auto, în limba maternă.

n)     Art. 33 obligă autorităţile să facă actele de stare civilă cu nume maghiare, inclusiv a acelor etnici care, din diverse motive, nu vor acest lucru. Legea nu dă voie funcţionarului public să scrie Andrei. Ar trebui să spună „la cerere”.

  • o)      Art. 36 – funcţionarii, ofiţerii, poliţiştii, grefierii vor învăţa, pe cheltuiala statului român, limba maghiară. Deci vom merge noi la şcolile maghiare căci noi trebuie să ştim această limbă, în timp ce ei nu trebuie să ştie limba română.

p)     Art. 37 doctorii şi asistentele trebuie să ştie limba maghiară. Despre cea română nu se spune nimic.

q)     Art. 38 diplome, procese verbale etc. se vor emite în limba maternă şi vor fi recunoscute ca valabile.

r)      Art. 40 al. (1) defineşte organizaţiile gen UDMR care pot participa la alegeri, asemeni unui partid, şi care sun persoane juridice de drept privat (asta înseamnă în primul rând că reprezentanţii Curţii de conturi nu le mai pot controla). Legea 14/2003 a partidelor politice art1- Partidele politice sunt persoane juridice de drept public. Deci la alegeri vom avea două feluri de partide unele care se supun controlului statului român şi altele (ale minorităţilor) care nu se supun acestui control şi regulilor prevăzute în Legea 14/2003.

s)       Art. 40 al. (3) UDMR îşi asigură monopolul asupra minorităţii maghiare, în condiţiile în care criteriile impuse de acest articol fac aproape imposibil ca alte organizaţii maghiare să se mai poată înfiinţa

t)       Art. 40 al. (4) prin acest alineat îşi asigură cadrul legal pentru a atrage romii de partea lor (similar legii etno-business-ului din Ungaria)

u)     Art. 48 lit. (d) organizaţiile-partid primesc bani de statul român

v)      Art 48 lit. (e+f) organizaţiile – partid trebuie consultate de statul român când sunt numiţi conducători ai unor instituţii/organe/autorităţi publice care se ocupă de minorităţi. Şi în comisiile mixte interguvernamentale (adică româno-ungare) aceste organizaţii vor avea reprezentanţi.

w)    lit. (g) organizaţiile – partid vor avea de jure calitate procesuală activă în orice cauză privind minorităţile.

x)      Art. 49 al (2) stabileşte controlul asupra acestor organizaţii în sarcina Aut. pt. Rel Interetnice , definite tot de această lege şi nu statului român.

Capitolul IV Consiliul Minorităţilor Naţionale (CMN) – UDMR îşi creează un organism de stat

Din însărcinarea
Consiliul Director al Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş,

Dr. Ioan Lăcătuşu