Octombrie 1956 – Ecouri mureşene ale revoluţiei anticomuniste din Ungaria

Evenimentele din Ungaria din octombrie 1956 – prima “defecţiune” majoră din lagărul comunist – sunt de acum binecunoscute, şi ca atare nu voi insista asupra lor. Ele au reverberat însă puternic în Transilvania, inclusiv la Târgu Mureş şi în general în zona Mureşului, generând mişcări de protest anticomuniste din partea românilor şi maghiarilor din zonă, dar fără a se putea însă concretiza în acţiuni de mare anvergură. Insuccesul acestor mişcări s-a datorat în primul rând capacităţii prompte de reacţie a Securităţii mureşene, dar şi unei pregătiri insuficiente a acţiunilor anticomuniste din partea grupurilor implicate şi nu în ultimul rând, lipsei de cooperare între organizatorii români şi cei maghiari. PCR cunoştea situaţia reală din Transilvania, fiind foarte bine informat de starea de spirit din provincie şi aici trebuie arătat faptul că la momentul respectiv, 1956, existau încă resentimente puternice între români şi maghiari, toate acestea venind dintr-o istorie recentă şi destul de încărcată. Studiind o parte din documentele aflate în evidenţa Direcţiei Judeţene Mureş a Arhivelor Naţionale legate de momentul 1956 la Târgu Mureş am identificat trei grupuri de rezistenţă anticomuniste: grupul Faliboga, grupul Kelemen şi grupul Veres.   

Cazul Faliboga – moment din rezistenţa anticomunistă mureşeană 

 Începută în noiembrie 1956 şi terminată şapte luni mai târziu, ancheta desfăşurată de Procuratura Militară din Târgu Mureş în cazul Faliboga s-a soldat cu 70 de arestări. În cadrul procesului care s-a desfăşurat la Sibiu, Ion Faliboga, Gheorghe Maier şi Ioachim Vlad, consideraţi conducătorii grupului, au fost condamnaţi la moarte. Ceilalţi 67 de inculpaţi au fost condamnaţi la pedepse variabile, dar au beneficiat cu toţii de graţierea acordată de Dej în 1964. Mulţi dintre ei n-au mai apucat însă amnistia, dar cei care au avut şansa să se întoarcă din puşcării s-au simţit marginalizaţi într-o societate care, volens-nolens, acceptase compromisul cu comunismul. Şase procurori militari de la Procuratura Militară din Târgu Mureş şi doisprezece anchetatori penali de securitate de la UM 0421 din Târgu Mureş (anexa 1), s-au ocupat de instrumentarea acestui caz cu ramificaţii în foarte multe localităţi din ţară, dar în mod deosebit în Transilvania.

 Comitetul Naţional de Eliberare cu sediul la Târgu Mur

Cadre didactice, funcţionari, foşti militari, foşti magistraţi, personal CFR, medici, chiar şi agricultori[1], au fost atraşi în cadrul acestei mişcări conduse de Ioan Faliboga, avându-i drept adjuncţi pe Gheorghe Maier şi Ioachim Mocanu. Mişcarea, al cărei embrion se formase încă din 1954, îşi propusese la început rezolvarea unor revendicări salariale, pentru domeniile pe care membrii ei, prin profesiile lor, le reprezentau. În timp însă, potrivit actelor de acuzare existente la dosarul cauzei, baza trimiterii celor 70 de inculpaţi în judecata Tribunalului Militar al Regiunii a III-a Militare Cluj, această mişcare se radicalizase, mergând chiar până la a concepe un plan de răsturnare a regimului.  Radicalizarea programului şi a planului conceput de membrii mişcării avusese loc sub influenţa evenimentelor ce se aflau în plină desfăşurare în Ungaria, în octombrie 1956. Mişcarea de rezistenţă anticomunistă condusă de Ioan Faliboga, pe care Securitatea a denumit-o poate puţin cam pretenţios Comitetul Naţional de Eliberare, era însă în atenţia organelor de represiune încă de la înfiinţare – anul 1954 – ele ajungând în 1956 să fie la curent cu toate hotărârile importante care se luau, cu ultimele recrutări care se făceau şi cu sarcinile pe care le avea fiecare membru.

Acuzaţii deosebit de grave 

 „Rezultă probe suficiente că Faliboga Ioan, scria în referatul său lt.maj. de securitate, anchetator penal Mircea Onea, a organizat în Târgu Mureş o organizaţie contrarevoluţionară, cu ramificaţii într-o serie de localităţi ale Regiunii Autonome Maghiare, oraşul Stalin (Braşov, n.n.), Timişoara, Bucureşti, etc., unde a recrutat elemente şi în care scop a ţinut la domiciliul său, începând din 1955, o serie de întruniri clandestine cu elemente din conducerea acesteia…”[2]. În acelaşi raport Onea mai scria: „…În ultimul timp, datorită evenimentelor internaţionale (cele din Ungaria, n.n.), Faliboga a luat măsuri pentru formarea unor aşa-zise „comitete”, între care a şi format un „Comitet Militar”, în a cărui componenţă au intrat o serie de foşti ofiţeri, membrii ai organizaţiei contrarevoluţionare, în scopul ca la momentul oportun să treacă la atacarea depozitelor de muniţii pentru înarmarea organizaţiei şi astfel să acţioneze în vederea schimbării formei de guvernământ în R.P.R.”[3] În cuprinsul referatului său, lt.maj. Onea făcea referiri exprese şi la acuzatul Maier Gheorghe: „Faliboga şi Maier au completat manifestul contrarevoluţionar pe care după multiplicare, proiectau să-l difuzeze în rândul populaţiei, odată cu declanşarea acţiunii…Maier Gheorghe şi fiul său Alexandru şi-au asumat obligaţia de a-l multiplica şi a-l traduce şi în limba maghiară şi de a lua legătura cu elemente reacţionare din rândul populaţiei maghiare pentru a le atrage de partea lor. Maier Gheorghe mai trebuia să prezinte şi o informare asupra stării de spirit a armatei precum şi a atitudinii lor faţă de evenimentele din Ungaria, urmărindu-se în acest scop atragerea în mişcare  a unor ofiţeri activi. În acest scop, Maier i-a indicat lui Faliboga să ia legătura cu soţia unui ofiţer activ din garnizoana Târgu Mureş.  Într-un alt act de acuzare împotriva conducătorului grupului, respectiv a lui Ioan Faliboga, act întocmit în februarie 1957, Securitatea menţiona: “…atunci când urmau să treacă la acţiune pentru acapararea puterii de stat, primele obiective care trebuiau să fie ocupate erau instituţiile de stat ca Sfaturile Populare, Poşta, etc. Tot în acest scop s-a convenit ca Faliboga Ioan împreună cu Petcu şi Sofron Grigore prin învinuita Bogdan Maria, să ia legătura cu una din ambasadele imperialiste pentru susţinerea organizaţiei în acţiunea sa”[4]. Pe actele de acuzare care li s-au adus la cunoştinţă, aflate la dosare, am văzut semnăturile lui Faliboga, Maier, Vlad şi multe altele. Semnături clare, citeţe, deloc tremurate, poate chiar puţin studiate. Cea a lui Faliboga este uşor înflorată, cea a lui Gheorghe Maier sigură, apăsată. Nici una nu trădează starea sufletească prin care treceau acuzaţii şi nici metodele de anchetă care li se aplicau de către Securitate.      

Respectarea formalităţilor birocratic

Timp de aproape şapte luni, un numeros colectiv de anchetă format din ofiţeri de justiţie şi de securitate au lucrat la instrumentarea acestui caz. Aşa cum reiese şi din depoziţia (anexată) a lui Alexandru Maier, medic pensioner, unul din condamnaţii din grupul Faliboga şi care în prezent trăieşte la Târgu Mureş, anchetele erau deosebit de dure. N-au lipsit violenţele verbale, dar mai ales cele fizice. Uzura morală şi fizică la care erau supuşi cei acuzaţi şi care se aflau reţinuţi în fostul celular al Securităţii din Târgu Mureş, de pe strada Bradului, era accentuată de starea de nesomn ei fiind anchetaţi atât noaptea, cât şi ziua de cei 12 anchetatori penali de securitate, anchetatori care însă se schimbau la ore fixe. Trebuie menţionat faptul că anchetatorii de securitate, împreună cu ofiţerii de justiţie de la Procuratura din Târgu Mureş, erau preocupaţi de respectarea – cel puţin scriptic – a formalităţilor legate de instrumentarea acestui caz. Se întâmplau însă şi „defecţiuni”, dar consecvenţi principiului latin „Periat mundi, vivat justiţia” („Poate să piară lumea, dar să triumfe justiţia”) cei puşi să vegheze la respectarea legalităţii comuniste, îi sancţionau aspru pe cei aflaţi în defect. Spre exemplu, în cazul învinuiţilor David Ciubara şi Alexandru Minculescu[5], lt.maj. de securitate Emil Pârlea depăşise termenul de aducere la cunoştinţă a învinuirilor. Superiorul său direct, lt. col. Mihai Kovacs, şeful Direcţiei Regionale a Securităţii menţiona într-o adresă trimisă la data de 16 ianuarie 1957 Procuraturii Militare din Târgu Mureş: „…lt.maj Pârlea a depăşit termenul de punere în vedere a învinuirii prevăzut de procedura penală cu 12 zile, atât la învinuitul Ciubara, cât şi la Minculescu. Faţă de acest anchetator penal de securitate s-au luat măsuri disciplinare pe linie de comandă”. Între atribuţiile Procuraturii Militare din Târgu Mureş, figura şi verificarea condiţiilor de reţinere şi deţinere din aresturile de unitate şi de garnizoană ale Ministerului Forţelor Armate, dar şi din penitenciarele Ministerului de Interne şi locurile de anchetă ale Securităţii. În aprilie 1957, într-o notă raport întocmită de cpt. de justiţie Gheorghe Mellau – şi el membru în colectivul de anchetă în cazul Faliboga – se menţiona: „…condiţiile din acest arest (cel al Securităţii din Târgu Mureş unde se aflau reţinuţi membrii grupului Faliboga – n.r.) sunt foarte bune. Arestaţii sunt foarte bine trataţi şi aşteaptă cu nerăbdare să fie judecaţi, condamnaţi şi depuşi în penitenciare”. Umor (tragic) involuntar sau doar cinism brutal? 

Grupul Kelemen şi grupul Veres

În Fondul Procuratura Militară din cadrul Direcţiei Mureş a Arhivelor Naţionale am identificat şi două grupuri maghiare anticomuniste. Este vorba de grupul Kelemen şi grupul Veres[6]. Studiind dosarele de trimitere în judecată a acestor două grupuri am putut trage concluzia că acestea două erau grupuri mai puţin organizate decât grupul Faliboga.  Toate cele trei grupuri – constituite însă pe criterii entice – fapt datorat probabil şi unor obiective diferite vizate de acestea, au fost rapid anihilate de Securitatea mureşeană, chiar înainte ca ele să treacă la acţiuni concrete. Grupul Kelemen era format din 8 persoane şi urma să acţioneze în zona Sovata şi Reghin, locul unde domiciliau sau lucrau membrii acestuia, iar grupul Veres era format din 6 persoane şi urma să acţioneze în zona Sângeorgiu de Pădure, locul de domiciliu al majorităţii membrilor săi. Nici măcar aceste două grupuri nu aveau cunoştinţă unul de celălalt şi cu atât mai puţin de grupul român Faliboga. Şi nu cred că este vorba aici de o regulă de bază a conspirativităţii, ci mai degrabă de acţiuni spontane, insuficient elaborate, preconizate a fi un violent protest anticomunist, dar aşa cum am mai menţionat anterior,  pe criterii entice. În actul de trimitere în judecată a membrilor grupului Kelemen se formula ca acuzaţie de bază “activitate subversivă împotriva ordinii democrat- populare şi procurarea de arme”. Se mai arăta faptul că, citez: “odată cu izbucnirea evenimentelor din Ungaria din octombrie 1956, intenţionau să instige populaţia şi să se refugieze în munţi de unde să lupte împotriva regimului”. Şapte din cei opt membrii ai grupului au fost arestaţi în ziua de 28 octombrie 1956, iar Kelemen, conducătorul grupului, a doua zi, pe data de 29 octombrie 1956. În ceea ce priveşte grupul Veres, cei şase membrii ai acestuia au fost arestaţi  în intervalul de timp 22 iunie – 29 iulie 1957. În concluziile de învinuire[7] – baza trimiterii lor în judecata Tribunalului Militar al Regiunii a III-a Militare Cluj – se specifica că sunt trimişi în judecată, citez: “pentru uneltire şi activitate antisocială şi că aveau ca scop răsturnarea prin violenţă a a regimului de democraţie populară”. De asemenea se mai menţiona faptul că, citez: “în vederea scopului propus, organizaţia subversivă denumită Organizaţia Secretă revoluţionară, prin programul ei îndemna la contrarevoluţie asemănătoare puciului fascist din Ungaria. Membrii organizaţiei subversive îşi întocmeau planurile lor criminale pe baza îndrumărilor ce se făceau de către posturile de radio imperialiste Vocea Americii, Europa Liberă şi Londra…”.  

Presa mureşeană în timpul evenimentelor din Ungaria

Pe tot parcursul evenimentelor din Ungaria, oficiosul comunist de limbă română “Steaua Roşie” din Târgu Mureş a relatat desfăşurarea evenimentelor, binenţeles în stilul caracteristic perioadei. Mai mult chiar, au fost inserate şi aşa-zise “luări de poziţie” din partea oamenilor muncii din Târgu Mureş şi din judeţ. “La Târgu Mureş continuă mitingurile oamenilor muncii, în care sunt dezbătute evenimentele din Ungaria, înfierate acţiunile criminale care au fost puse la cale de reacţiunea imperialistă…”[8], se relata într-un articol  care avea pretenţia că surprinde adevărata stare de spirit a oamenilor de la Întreprinderea “Textila- Mureş”. “Noi medicii maghiari ai Institutului Medico-Farmaceutic din Târgu Mureş şi consiliul ştiinţific, ne strângem rândurile în jurul CC al partidului nostru, în frunte cu tovarăşul Gh. Gh. Dej…Suntem convinşi că poporul muncitor maghiar va triumfa şi că forţele întunecate ale contrarevoluţiei vor fi învinse definitiv. Cauza noastră – cauza socialismului – este de neînvins.”[9] Urmau cele 42 de semnături pe o declaraţie comună ale unor cunoscute personalităţi maghiare din medicina mureşeană publicate în cotidianul comunist mureşean „Steaua Roşie”, pe data de 5 noiembrie 1956. Se cuvine menţionat faptul că luarea de poziţie a medicilor maghiari din Târgu Mureş survine abia după intervenţia hotărâtă a trupelor sovietice în Ungaria.  Evident, că nu poate fi vorba de luări de poziţie sincere, ci regizate de partidul comunist şi de Securitate. Orice abţinere ar fi fost aspru sancţionată. În toată perioada în care s-au derulat arestările în cazul grupului Faliboga, dar şi a celorlalte grupuri, cotidianul mai sus amintit nu a inserat nici măcar o ştire referitoare la cele ce se întâmplau în urbea mureşeană. Este nu numai o dovadă a faptului că se practica o cenzură foarte strictă, dar şi a faptului că Securitatea nu dorea să provoace reacţii imprevizibile din partea populaţiei. Revoluţia din Ungaria din octombrie 1956 a rămas însă în istoria contemporană ca un moment important de afirmare a ideii de libertate şi de renaştere a speranţelor în democraţie, într-un moment în care comunismul părea de necontestat. A rămas însă şi gustul amar faţă de indiferenţa şi neimplicarea Occidentului într-un moment în care Ungaria solicitase în mod expres intervenţia şi protecţia ONU.     

 Mărturii peste timp

Mărturii orale 

1)  Medicul Alexandru Maier din Târgu Mureş, era în 1956 student în anul IV la Institutul Medico Farmaceutic şi a făcut parte din grupul Faliboga. A fost intervievat în luna august 2005. Este pensionar şi domiciliază în Târgu Mureş. A fost arestat la 18 ianuarie 1957, după ce pe data de 14 noiembrie 1956, fusese arestat tatăl său, Gheorghe Maier, considerat unul dintre liderii grupului Faliboga. Cel care l-a arestat pe Alexandru Maier a fost unul dintre foştii colegi de liceu, lt. de securitate Băţagă, devenit ulterior locţiitor al comandantului Securităţii mureşene. Spune că nu a fost bătut de cei care l-au anchetat, ofiţerii Bihari Emeric şi Bartoş Carol. „Cu mine s-au purtat normal, n-am primit decât câteva palme de la Bartoş, dar mult mai târziu. Pe tata însă l-au bătut crunt. Din bătaie, anchetatorul Onea i-a rupt sternul. În mai 1957, a avut loc procesul lotului Faliboga, la Sibiu.  Eu, Miholcea şi Frunda Carol (tatăl senatorului UDMR Gyorgy Frunda) am fost condamnaţi la 12 ani de închisoare, dar am făcut doar şapte ani, pentru că Dej a dat o graţiere în 1964. Cei mai mulţi ani de penitenciar, la fel ca mulţi din lotul nostru, i-am făcut la Gherla. Condiţii grele, umilinţe fără seamăn…o experienţă nefericită, ce să vă povestesc? Aceste experienţe, ca şi multe aspecte care ţin de cazul Faliboga, am ţinut să le relatez în cartea mea „Am fost medic la Gherla”, carte pe care am publicat-o în 1998″. Calvarul doctorului Alexandru Maier a continuat şi după ieşirea din penitenciar. A rămas în atenţia Securităţii şi în 1977 a fost arestat şi condamnat din nou de data aceasta pentru o altă acuzaţie”.

 2) Molnar Mihai s-a născut în 1933, în satul Dumitreni, comuna Bălăuşeri din judeţul Mureş. În prezent este pensionar şi domiciliază în localitatea Sovata din judeţul Mureş. A fost intervievat în august 2005. Nu a făcut poarte din niciun grup la care am făcut referire anterior, ci a acţionat independent în contextual evenimentelor petrecute în Ungaria în 1956. Potrivit relatării sale, în 1953 a fost admis la Şcoala Militară de Ofiţeri de aviaţie, iar în 1955 a absolvit Şcoala devenind ofiţer activ în garnizoana Timişoara. „Pe data de 18 octombrie 1956, a relatat Molnar Mihai, eram în concediu şi am plecat în vizită la rude la Budapesta. Am făcut acest lucru având toate aprobările legale de la autorităţile române, însă revoluţia anticomunistă din 1956, din Ungaria, m-a prins acolo. M-am simţit solidar cu cererile revoluţionarilor maghiari şi pe 25 octombrie mă aflam pe baricadele revoluţiei, la Budapesta. A doua zi, am fost împuşcat în umăr, o rană totuşi superficială, pentru că m-am reîntors pe baricade. Pe 5 noiembrie 1956, în Ungaria au intervenit ruşii şi am fost din nou rănit. Tot superficial. Acum a început adevărata represiune, eram vânaţi peste tot. Zece zile mai târziu, pe data de 15 noiembrie 1956, îmi expira concediul şi ar fi trebuit să mă reîntorc la unitate, la Timişoara, pentru că intram în poziţia de dezertare. N-am mai putut să fac acest lucru şi nici n-am mai vrut. Atunci m-am ascuns împreună cu alţi revoluţionari maghiari, undeva în afara Budapestei, destul de aproape de frontiera cu România. Între timp, făcuserăm rost şi de armament”.  După 2 luni, Molnar Mihai s-a hotărât să revină în România. Dar nu definitiv, ci doar pentru o perioadă scurtă, după care ar fi urmat să treacă graniţa în Yugoslavia şi de acolo să ajungă la un unchi al său în SUA. Ştia că încercarea de a trece graniţa în Austria, n-ar fi avut sorţi de izbândă, pentru că după intervenţia ruşilor în Ungaria, în acea zonă de frontieră se făcea pază întărită. „Pe data de 30 ianuarie 1957, a relatat în continuare Molnar Mihai, am trecut înarmat graniţa în România şi m-am ascuns la Banloc, o localitate de lângă frontiera româno-iugoslavă. Am contactat o călăuză care însă ne-a trădat şi ne-a dat pe mâna autorităţilor române. Am primit cinci ani de închisoare şi m-am considerat fericit că am scăpat doar cu atât. Am trecut pe la penitenciarele Timişoara, Jilava, Gherla, Aiud şi Canal. Experienţe înfiorătoare pe care nu le voi putea uita, dar am avut şansa să întâlnesc  oameni de mare caracter care m-au îmbărbătat. Printre ei părintele Alexandru Todea, scriitorul Paul Goma…”

Prof. Balint Nicolae

Anexa 1

Grupul de anchetă:

Ofiţeri de justiţie militară:

 –         lt.col. de justiţie Constantin Miclea (şeful Procuraturii Militare Cluj a Regiunii a 3-a Militare);

–         cpt. de justiţie Virgil Liciu (locţiitor al Procurorului şef al Procuraturii Militare a Regiunii a 3-a Militare);

–         cpt. de justiţie Gheorghe Duţu (Procuratura Militară Târgu Mureş);

–         lt.maj de justiţie Dumitru Fărcaş(Procuratura Militară Târgu  Mureş);

–         lt.maj de justiţie Teodor Buzan (Procuratura Militară Târgu Mureş);

–         cpt. de justiţie Gheorghe Mellau (Procuratura Militară Târgu Mureş);

 Anchetatori penali de securitate din UM 0421 Târgu Mureş :

 –         lt.maj. Gheorghe Vesmaş;

–         lt. Petre Mocanu;

–         cpt. Bihari Emeric;

–         lt.maj. Florea Gheorghe;

–         lt. Dumitru Sângeorzan;

–         lt.maj. Constantin Oprea;

–         lt.maj. Mircea Onea;

–         lt. Iosif Sereş;

–         lt.maj. Iosif Moldovan;

–         lt.maj. Emil Pârlea;

–         lt. Gheorghe Costin;

–         cpt. Bartoş Carol;

 Anexa 2

 Condamnaţii din grupul Faliboga

 Dosar nr.256/1956:                                 

 –    Faliboga Ioan                                          

–    Maier Gheorghe

–     Vlad Ioachim

–     Nuţiu Eugen

–     Sopoteanu Ştefan

–    Pop Simion

–     Grecu Mihai

–     Orăşanu Petru

–         Mănescu Ioan

–         Nicu Petru

–         Sandu Ioan

–         Frunda Carol

–         Miholcea Iuliu

–         Mureşan Pancraţia Mariana

–         Bogdan Maria

–         Mustăciosu Margareta

–         Maier Alexandru

 Dosar nr.259/1956:

 –         Petcu Şerban

–         Sofron Grigore

–         Damian Emil

–         Samson Ioan

–         Stan Ieronim

–         Trâmbiţaş Vasile

–         Hâpărteanu Constantin

–         Oltean Ilie

–         Hreniuc Gheorghe

–         Iojici Iulian

–         Georgescu Parmenius

–         Spinei Haralambie

–         Cucuruz Arcadie

–         Cibotariu Gavril

–         Danu Ioan

–         Dragoş Gheorghe

–         Popa Nistor

–         Maloş Liviu

 Dosar nr.260/1956:

 –         Viziteu Jenică

–         Firulescu Constantin

–         Popescu Constantin

–         Lănescu Liviu

–         Vlădescu Mircea

–         Gradu Ioan

–         Cornea Gheorghe

–         Cioloboc Ioan

–         Muth Aurel

         Bârgoan Gavril

–         Pătraşcu Marin

–         Ciontea Ioan

–         Ciungan Constanti

–         Minculescu Alexandru

–         Ţepeluş Gheorghe

–         Matei Gheorghe

–         Man Florian

–         Moldovan Gheorghe

–    Giurca Constantin

–         Brudan Ilie

 Dosar nr.301/1956:

 –         Manole Mihai

–         Ciubară David

–         Matei Dumitru

–         Vuică Nicolae

–         Neculcea Petru

–         Chiriţă Constantin

–         Voiculescu Marin

–         Bucur Alexandru

–         Soare Ilie

–         Pop Teodor

–         Ghinea Grigore

–         Măcăleţu Vasile

–         Gavriş Ioan

–         Frâncu Mihai

–         Muntean Gheorghe

 Anexa 3

 Structura profesională a grupului de rezistenţă Faliboga

–         15 funcţionari

–         12 angajaţi CFR (de la acar la şef de staţie)

–         9 foşti militari de carieră (de la subofiţer la colonel)

–         6 cadre didactice

–         4 ingineri

–         4 jurişti

–         4 medici

–         2 contabili

–         2 preoţi

–         1 arhitect

–         1 comerciant

–         1 tapiţer

–         6 agricultori

–         3 casnice

 


[1] Arhivele Naţionale, Direcţia Mureş (ANDM), Fond Procuratura Militară Mureş, dosar 256/1956, fila 1-188, dosar 259/1956, fila 1-214, dosar 260/1956, fila 1-116, dosar 301/1956, fila 1-82.

[2] ANDM, Fond Procuratura Militară Mureş, dosar 256/1956, fila 8.

[3] ibidem, fila 9.

[4] ibidem, fila 31.

[5] ANDM, Fond Procuratura Militară, dosar 260/1956, fila  13.

[6] ANDM, Fond Procuratura Militară Mureş, dosar 246/1956 şi dosar 188/1957.

[7] ANDM, Fond procuratura Militară Mureş, dosar 188/1957, fila  3-24.

[8] “Steaua Roşie”, din 7 noiembrie 1956, p. 2.

[9] idem, din 5 noiembrie 1956, p.2.

 The Hunagrian Anticommunist Revolution in 1956 – Its Effects in Mures

 The events in Hungary in October 1956 – the first major breakdown of the communist system – are well-known now. They had great impact in Transylvania, including Targu-Mures and the area around it in general, and generated anti-communist uprising on behalf of the Romanians and the Hungarians in the area. They were not successful, however, because the Safety Services in Mures reacted promptly, also because the actions were not well-enough prepared, and because the groups involved were not capable of acting as one, due to the fact that they had been created on ethnic grounds. While studying the documents which are in the possession of the National Archives, Mures Department, I have identified three anticommunist groups, namely: the Faliboga group, the Kelemen group and the Veres group. The investigation in the Faliboga case, initiated by the Prosecutor’s Office in Targu-Mures, began in November 1956, finished seven months later and ended with seventy people being arrested. During the trial which took place in Sibiu, Ioan Faliboga, Gheorghe Maier and Ioachim Vlad, considered the leaders of then group, were sentenced to death. The other 67 convicts received various other sentences, but they all benefited from the pardon given by Dej in 1964. However, the movement against communism led by Ioan Faliboga, and which the Safety Services called the National Committee for Liberation, had been under the direct attention of the repression services from its very first days. In 1956, those same repression services had got to the point where they knew of all the major decisions that were taken inside the organization. The two Hungarian anticommunist groups, the Kelemen and the Veres groups, had few members and never even managed to act, because they were still recruiting members when they were annihilated by the Safety Services. The Kelemn group was made up of 8 people and was supposed to act in the area around Sovata and Reghin, the place where the members of the group  lived or worked, and the Veres group was made up of 6 people and was going to act in the area around Sangeorgiu de Padure, where most of its members lived. None of the two groups knew the other existed andat the same time,  none knew that the Faliboga existed. As for the Veres group, its 6 members were arrested between June 22nd and July 29th 1957. In the charges which support their being sued by the Military Law Court of the 3rd Military Region Cluj, it is mentioned that they are sued “for plotting, for antisocial activity and for having as their purpose the violent overthrowing of the popular democracy regime”. Nevertheless, the Hungarian revolution of 1956 remained in contemporary history as an important moment of the idea of freedom and of the rebirth of hope in democracy, at a moment when communism seemed to be unquestionable. Still, there remains the dissappointment towards the indifference of the West at a time when Hunagry had urged for intervention and protection from the UN.

Anunțuri

PROTEST

Dwight L. Patton, Director „Clipa Magazine”-USA

La începuturile existenţei noastre, Clipa Romanian Magazine, editată în USA, a avut ca motto un extras dintr-o scrisoare a lui Voltaire, adresată lui Piron: „Nu sunt de acord cu ceea ce spui, dar voi apăra până la moarte dreptul tău de a spune ceea ce gandeşti.” V-am făcut această modestă introducere pentru a reliefa faptul că am un respect deosebit pentru părerile adverse sau contrarii şi nu cer nimănui să-mi împărtăşească opinia. Berttolt Brecht ne spunea în „Teroarea şi mizeriile celui de-al treilea Reich” că lumea va ajunge în pragul prăbuşirii, a autodesfiinţării atunci când neiniţiaţii, neştiutorii, oamenii mai puţin dotaţi, vor da lecţii celor iniţiaţi, ştiutori şi dotaţi cerebral. Previziunile lui Brecht s-au adeverit, dacă aveţi amabilitatea de a trece în revistă „aleşii” serviciilor, pardon Diasporei. Cel puţin, USA este locul în care mulţi emigranţi de origine română sunt posesorii celor mai înalte distincţii militare sau civile, angajaţi, sau fost angajaţi, ai ceIor mai reprezentative Instituţii americane. Să alegi a fi reprezentat de un „fotograf”, vânzător de baticuri şi esarfe, personaj asupra căruia planează îndreptăţite semne de întrebare şi al cărui nivel educaţional s-a oprit la un nivel revoltător de jos, este o insultă la adresa comunităţii române din America. Cele mai reprezentative organizaţii româno-americane ale exilului şi publicaţiile Curentul Internaţional, New-York Magazine, Mioriţa Noastră, Romanian Echo, Clipa Magazine, multe persoane private, oameni de artă şi cultură, cadre didactice se alătură protestului meu. Implicarea Bisericilor, indiferent de denominaţie s-a făcut împotriva Legii Americane, care nu permite organizaţiilor non profit să facă politică, Section 501/3. În plus, şi organizarea centrelor de votare în Biserici este, după umila mea părere, aberantă. Se pare că s-au oferit sume însemnate de bani, pentru „cumpărarea” voturilor. Secţiile de votare s-au organizat în sediile unor firme care au ca acţionar pe Mircea Lubanovici. Preşedintele secţiei de votare Portland a fost Nelu Ciorba, angajat al buletinului Romanian Times, iar printre membrii secţiei de vot s-a aflat Lucică Dragomir McNeff şi Vasile Nedelcu, angajaţi ai publicaţiei finanţate de Mircea Lubanovici şi Beniamin Lucescu. Cel mai apropiat colaborator al lui Mircea Lubanovici, mă refer la Beniamin Lucescu, este anchetat de FBI, care i-a pus sechestru pe bunurile mobiliare şi imobiliare şi are interdicţia de a părăsi Statele Unite ale Americii. Un alt colaborator apropiat al lui Mircea Lubanovici, este numitul Iosif Caza, aflat în prezent într-o închisoare federală pentru fals şi uz de fals, un fel de Al Capone autohton. Poate un asemenea individ, conectat la lumea interlopă să ne reprezinte românii aflaţi în afara perimetrului naţional? În plus, deşi se trece sub tăcere, în cele 8 luni de “reprezentare” a avut o intervenţie de 55 secunde şi cheltuieşte cu largheţea unui nabab, zeci de mii de euro, din banii contribuabilului român, atât pe o nejustificată chirie, cât şi pentru deplasări în Statele Unite ale Americii unde deocamdată colaboratorii lui apropiaţi au probleme care intră sub incidenţa lui American Penal Code. În zona în care locuiesc, trăiesc 88 minorităţi naţionale. Niciuna, dar absolut niciuna, nu are reprezentanţi parlamentari în ţara lor de origine. Şi aici, noi am vrut să fim diferiţi de restul lumii civilizate şi să ne „fotografiem” conaţionalii cu ajutorul „specialiştilor” în domeniu. Cu respect şi elocinţă vă rog să susţineţi protestul meu şi să-l faceţi public. Dicţionarele lumii nu-mi furnizează suficient material lingvistic spre a-mi exprima indignarea faţă de această mârşăvie. Unul din favoriţii mei scriitori, Tom Stoppard, spunea în „Jumpers”, că nu votarea este democraţie ci numărătoarea. (It’s not the voting that’s democracy, it’s the counting). Se pare, că şi în multe cazuri similare, că numărătoarea s-a făcut înainte de a începe votarea, marginalizându-se intelectuali de marcă, oamenii neinregimentaţi politic şi ale căror valenţe intelectuale, morale, patriotice, comportamentale etc. sunt în afara oricăror dubii! Încă din 1688, filosoful englez John Locke a trasat în cartea “Tratatul de Guvernare”, perceptele de bază ale funcţionalităţii unui guvern, a unei reale democraţii, spunând printre altele: “Între guvernanţi şi guvernaţi există un pact social. Când acest pact social se rupe, guvernarea devine imposibilă”. La fel, între România şi emigraţie există un Pact Social. Aveţi datoria de a nu rupe acest Pact Social şi a lărgi prăpastia existentă între ţara noastră de origine şi Diaspora. Prin menţinerea lui Mircea Lubanovici, singurul perdant major va fi Ţara. Cerem insistent PD-L să-şi retragă sprijinul acordat numitului Mircea Lubanovici. Menţinerea lui într-una dintre cele mai reprezentative Instituţii ale Statului Român reprezintă un vot de blam nemeritat la adresa a sute de mii de români din diaspora, care au luptat pe frontul invizibil ca România să-şi depăşească Statutul de paria al Europei şi să-şi cucerească un loc binemeritat între naţiunile globului. În tot acest timp, Mircea Lubanovici se ocupa de comerţul cu basmale, baticuri şi eşarfe. Dacă citiţi cartea filosofului englez Herbert Spencer, “Representative Government-what is good for”, scrisă la 1857, veţi realiza incompatibilitatea anumitor persoane cu anumite funcţii. Rămân constant la părerea că Romania dispune de oameni de excepţie, marginalizaţi pe nedrept, deşi o viaţă întreagă au urmărit binele naţiunii, indiferent de forma de guvernământ, şi nu fotoliile ei.

Cu deplina cordialitate,

Dwight L. Patton, Director „Clipa Magazine”-USA

http://www.clipa.com

EDITORIAL

 Noiembrie, ultimul bal?

            România între statul de drept şi „statul de drepţi”

Nu pot să nu mă întreb, oare încotro mergem? Cât mai este până la dezastrul final? Ce se va întâmpla cu această ţară? Nu mi-e indiferent nici pentru mine, dar mai ales pentru copiii mei… şi pentru copiii copiilor mei. Sunt unul dintre cei care v-am votat domnule Băsescu. Cândva, îmi puneam mari speranţe în dumneavostră… Acum, îmi asum această greşeală şi consider că este de-a dreptul periculos să mai câştigaţi un mandat de Preşedinte. Deşi pentru (liniştea) dumneavoastră este vital să candidaţi şi mai ales să câştigaţi. Altfel…altfel va trebui să „decontaţi” greşelile ultimilor 20 de ani. Ele, e drept, nu vă aparţin numai dv. În privinţa domniei voastre domnule Preşedinte, recunosc că am greşit, dar aşa cum spunea latinul, „Erare humanum est!” („A greşi e omeneşte!). La începutul mandatului păreaţi sincer animat de bune intenţii. Eraţi „sânge tânăr” – aşa cum vă place să spuneţi dumneavoastră şi premierului – în raport cu „dalmaţianul” Iliescu sau cu lamentabilul Constantinescu care se văicărea permanent că e o „victimă a serviciilor”. În mult prea sofisticatul şi un pic cam prea (pe atunci) arogantul Năstase nu aveam încredere. Între timp, ceva din fosta aroganţă i-a mai dispărut. Drumurile prea des făcute pe la DNA l-au mai adus şi pe Năstase printre noi…„stupid people”. De aceea v-am votat domnule Băsescu. Vroiam altceva. Impresionabil şi sentimental cum sunt – şi ca mine, probabil alte câteva sute de mii de fraieri, eu fiind primul dintre ei m-am lăsat amăgit de lacrimile vărsate de dumneavoastră pe umărul „dragului Stolo”. Am zis la vremea aceea că sunteţi de-al nostru, din popor. Că simţiţi şi trăiţi româneşte. Că ne vreţi binele, iar urarea dumneavoastră (cinică, aşa după cum aveam să constat mai târziu) – „Să trăiţi bine!” – m-a umplut atunci de bucurie şi m-a dus cu gândul la tradiţii şi obiceiuri pe care păreaţi că le cunoaşteţi şi le respectaţi. Afacerea Flota, afacerea cu casa din Aleea Modrogan, afacerea Hayssam, afacerea ceferistului escroc Nicolaiciuc, afacerea Popoviciu, afacerea Ridzi, cazul Udrea şi mai nou cazul fratelui domniei voastre în care se vehiculează tot mai insistent, iar uneori de-a dreptul obsedant numele Băsescu, mi se păreau până nu demult doar simple răutăţi menite a vă discredita. De altfel, „deontologii” pe care-i aveţi în preajmă – jurnalişti, scriitori, filosofi – au sărit să vă apere. I-am înţeles. Ei, „adevăraţii şi singurii intelectuali din ţara asta” – cum probabil se consideră – dintr-un minim respect, nu puteau muşca mâna care i-a hrănit şi-i hrăneşte în continuare. Iar eu, fidel, am continuat să-mi respect Preşedintele. Apoi, din ce în ce mai mult, au început să vă placă „băile de mulţime”. M-aţi pus pe gânduri pentru că la început mandatului dumneavoastră păreaţi un om modest. După vorbă, după port…Acum eraţi cu totul altul. Aţi început şi să lăcrimaţi tot mai des. Ceea ce, medical vorbind, trebuie să recunoaşteţi că nu e un semn prea bun…Sau să fi fost doar teatru? Dar ceea ce m-a pus cu adevărat pe gânduri au fost desele dumneavoastră acuze. Făcute de-a valma. Că avem un stat birocratizat excesiv, că justiţia nu funcţionează, că învăţământul e neperformant, etc…Aţi acuzat în stânga şi-n dreapta decredibilizând instituţii şi nu indicând, aşa cum ar fi fost firesc,  persoane – încălcând câte un pic, pe ici pe colo, adică prin părţile esenţiale, Constituţia, dar ce mai conta pentru un „Preşedinte jucător” ? – emiţând şi judecăţi cu (pretinsă) valoare de axiomă. Când aţi început să vorbiţi despre faptul că ţara are nevoie de tinichigii şi chelneri, că biologia şi istoria pot fi învăţate de pe „Google”, că n-avem nevoie de filosofi, că „şcoala scoate tâmpiţi”…., am înţeles că am greşit fundamental în privinţa dumneavoastră. La toate astea s-au mai adăugat şi complicatele lucrături la care s-au pretat serviciile secrete în ultimul timp…şi pe care servicii, se presupune că le „păstoriţi” măcar în parte. E drept că „jocurile” finale, cele din noiembrie, se vor face probabil la Washington şi nu la Bucureşti. Am început să înţeleg şi să conştientizez pericolul. Pericolul de a ne întoarce cu mai bine de 60 de ani în urmă. Adică în bezna comunistă a anilor ’50, când dictonul zilei era „Cine nu e cu noi, e împotriva noastră!” şi când se striga furibund „Moarte intelectualilor!”. Vă asigur că, în privinţa dumneavoastră nu voi mai greşi a doua oară. Pentru că eu, cetăţeanul anonim, eternul sacrificat din toate timpurile şi al tuturor cauzelor, nu vreau să mai fiu victimă. Dar voi avea grijă ca şi alţii ca mine să facă acelaşi lucru. La rândul lor şi ei vor trebui să-i instruiască pe alţii. Şi aşa mai departe….E simplu, nu? Din păcate, constat cu regret că votul meu nu-l merită niciunul dintre candidaţi. Aici este cea mai mare problemă. Şi nu e numai problema mea. E problema unei ţări prea mult şi nemeritat umilită, obidită şi călcată în picioare de oligarhia post-decembristă născută din nimic.