EDITORIAL

 Noiembrie, ultimul bal?

            România între statul de drept şi „statul de drepţi”

Nu pot să nu mă întreb, oare încotro mergem? Cât mai este până la dezastrul final? Ce se va întâmpla cu această ţară? Nu mi-e indiferent nici pentru mine, dar mai ales pentru copiii mei… şi pentru copiii copiilor mei. Sunt unul dintre cei care v-am votat domnule Băsescu. Cândva, îmi puneam mari speranţe în dumneavostră… Acum, îmi asum această greşeală şi consider că este de-a dreptul periculos să mai câştigaţi un mandat de Preşedinte. Deşi pentru (liniştea) dumneavoastră este vital să candidaţi şi mai ales să câştigaţi. Altfel…altfel va trebui să „decontaţi” greşelile ultimilor 20 de ani. Ele, e drept, nu vă aparţin numai dv. În privinţa domniei voastre domnule Preşedinte, recunosc că am greşit, dar aşa cum spunea latinul, „Erare humanum est!” („A greşi e omeneşte!). La începutul mandatului păreaţi sincer animat de bune intenţii. Eraţi „sânge tânăr” – aşa cum vă place să spuneţi dumneavoastră şi premierului – în raport cu „dalmaţianul” Iliescu sau cu lamentabilul Constantinescu care se văicărea permanent că e o „victimă a serviciilor”. În mult prea sofisticatul şi un pic cam prea (pe atunci) arogantul Năstase nu aveam încredere. Între timp, ceva din fosta aroganţă i-a mai dispărut. Drumurile prea des făcute pe la DNA l-au mai adus şi pe Năstase printre noi…„stupid people”. De aceea v-am votat domnule Băsescu. Vroiam altceva. Impresionabil şi sentimental cum sunt – şi ca mine, probabil alte câteva sute de mii de fraieri, eu fiind primul dintre ei m-am lăsat amăgit de lacrimile vărsate de dumneavoastră pe umărul „dragului Stolo”. Am zis la vremea aceea că sunteţi de-al nostru, din popor. Că simţiţi şi trăiţi româneşte. Că ne vreţi binele, iar urarea dumneavoastră (cinică, aşa după cum aveam să constat mai târziu) – „Să trăiţi bine!” – m-a umplut atunci de bucurie şi m-a dus cu gândul la tradiţii şi obiceiuri pe care păreaţi că le cunoaşteţi şi le respectaţi. Afacerea Flota, afacerea cu casa din Aleea Modrogan, afacerea Hayssam, afacerea ceferistului escroc Nicolaiciuc, afacerea Popoviciu, afacerea Ridzi, cazul Udrea şi mai nou cazul fratelui domniei voastre în care se vehiculează tot mai insistent, iar uneori de-a dreptul obsedant numele Băsescu, mi se păreau până nu demult doar simple răutăţi menite a vă discredita. De altfel, „deontologii” pe care-i aveţi în preajmă – jurnalişti, scriitori, filosofi – au sărit să vă apere. I-am înţeles. Ei, „adevăraţii şi singurii intelectuali din ţara asta” – cum probabil se consideră – dintr-un minim respect, nu puteau muşca mâna care i-a hrănit şi-i hrăneşte în continuare. Iar eu, fidel, am continuat să-mi respect Preşedintele. Apoi, din ce în ce mai mult, au început să vă placă „băile de mulţime”. M-aţi pus pe gânduri pentru că la început mandatului dumneavoastră păreaţi un om modest. După vorbă, după port…Acum eraţi cu totul altul. Aţi început şi să lăcrimaţi tot mai des. Ceea ce, medical vorbind, trebuie să recunoaşteţi că nu e un semn prea bun…Sau să fi fost doar teatru? Dar ceea ce m-a pus cu adevărat pe gânduri au fost desele dumneavoastră acuze. Făcute de-a valma. Că avem un stat birocratizat excesiv, că justiţia nu funcţionează, că învăţământul e neperformant, etc…Aţi acuzat în stânga şi-n dreapta decredibilizând instituţii şi nu indicând, aşa cum ar fi fost firesc,  persoane – încălcând câte un pic, pe ici pe colo, adică prin părţile esenţiale, Constituţia, dar ce mai conta pentru un „Preşedinte jucător” ? – emiţând şi judecăţi cu (pretinsă) valoare de axiomă. Când aţi început să vorbiţi despre faptul că ţara are nevoie de tinichigii şi chelneri, că biologia şi istoria pot fi învăţate de pe „Google”, că n-avem nevoie de filosofi, că „şcoala scoate tâmpiţi”…., am înţeles că am greşit fundamental în privinţa dumneavoastră. La toate astea s-au mai adăugat şi complicatele lucrături la care s-au pretat serviciile secrete în ultimul timp…şi pe care servicii, se presupune că le „păstoriţi” măcar în parte. E drept că „jocurile” finale, cele din noiembrie, se vor face probabil la Washington şi nu la Bucureşti. Am început să înţeleg şi să conştientizez pericolul. Pericolul de a ne întoarce cu mai bine de 60 de ani în urmă. Adică în bezna comunistă a anilor ’50, când dictonul zilei era „Cine nu e cu noi, e împotriva noastră!” şi când se striga furibund „Moarte intelectualilor!”. Vă asigur că, în privinţa dumneavoastră nu voi mai greşi a doua oară. Pentru că eu, cetăţeanul anonim, eternul sacrificat din toate timpurile şi al tuturor cauzelor, nu vreau să mai fiu victimă. Dar voi avea grijă ca şi alţii ca mine să facă acelaşi lucru. La rândul lor şi ei vor trebui să-i instruiască pe alţii. Şi aşa mai departe….E simplu, nu? Din păcate, constat cu regret că votul meu nu-l merită niciunul dintre candidaţi. Aici este cea mai mare problemă. Şi nu e numai problema mea. E problema unei ţări prea mult şi nemeritat umilită, obidită şi călcată în picioare de oligarhia post-decembristă născută din nimic.      

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s