Spuneți ”NU!” destrămării Arhivelor Naționale ale României

de Corneliu CODRESCU

În martie 2011, printr-o propunere legislativă foarte insidioasă, s-a încercat scoaterea unui important și valoros volum de documente din custodia și administrarea Arhivelor Naționale ale României. De fapt, demersul a început mai demult. El s-a concretizat însă într-o cerere mult mai hotărâtă și cosmetizată de data aceasta ca ”propunere legislativă”, abia în martie acest an. Erau (și sunt) vizate fondurile create de cultele religioase, precum Actele de stare civilă și Documentele istorice ale episcopiilor, protopopiatelor, parohiilor, școlilor confesionale, instituții de caritate, etc., toate având o inestimabilă valoare istorică și documentară. Este în fapt încă un atac la ceea ce înseamnă statalitatea românească.

Un demers nejustificat

În anul 2008, într-un interviu acordat jurnalistului Nicolae Balint din Târgu-Mureș, profesorul universitar dr. Corneliu Mihail Lungu, fost director al Arhivelor Naționale, făcea următoarea declarație vis-à-vis de insistența cu care UDMR promova la acea vreme unele propuneri referitoare la Arhivele Naționale ale României. ”UDMR a înţeles şi înţelege greşit, spunea atunci Corneliu Mihail Lungu, rolul arhivelor în cadrul unui stat şi a unei naţiuni. Arhivele nu pot face obiectul retrocedării pentru că ele – potrivit legislaţiei naţionale – sunt parte integrantă din fondul arhivistic naţional. După cum prea bine cunoaşteţi, accesul la ceea ce avem noi în gestiune şi administrare este liber. Se pot face copii, xerocopii, fotocopii. Deci nu există impedimente care să împiedice pe cineva să studieze sau să facă copii după documente. Încă din 2005, într-un proiect prezentat de UDMR s-a dorit scoaterea sintagmei “naţional”. Vreau să reamintesc faptul – pentru cei care probabil nu cunosc – că Arhivele Naţionale nu sunt organizate pe etnii, documentele nu sunt nici maghiare, nici turceşti, nici germane…chiar dacă avem documente scrise şi în aceste limbi sau în atâtea altele, ci sunt ale unei naţiuni. Sunt, dacă vreţi, datele de identitate ale acesteia. Vreau să vă dau un exemplu. Chiar arhivele din Ungaria se numesc Arhivele Naţionale ale Ungariei, deci instituţia ca atare conţine în titulatura ei sintagma “naţional”. Pe cine deranjează acest lucru, dar mai ales de ce?” (Nicolae Balint, ”Oameni, fapte, atitudini”, vol. I, Editura ”NICO”, Târgu-Mureș, 2008, pp.63-64)

   FOTO: Prof.univ.dr. Corneliu Mihail Lungu, fost director al Arhivelor Naționale ale României

Falsa problemă a preluării abuzive de către stat

Timpul a trecut, dar ideea de preluare a unor fonduri a rămas și a fost și mai mult gândită și elaborată. Inclusiv momentul când urma să fie (re)pusă din nou pe tapet. Documentele vizate prin propunerea legislativă care urma să fie promovată prin procedură de urgență pe data de 24 octombrie a.c., sunt fără niciun echivoc proprietate a statului român și au un caracter exclusiv istoric și practic. Ele fac parte din Fondul Arhivistic Naţional, sunt anterioare anului 1948 și privite cronologic, merg până în Evul Mediu. Se cuvine subliniat în mod deosebit faptul că ele nu mai servesc funcţionării cultului. Ca atare, o asemenea inițiativă venită din partea deputatului Mártón Árpád Francisc, dar mai ales insistența cu care este ea este promovată de un timp încoace, este cel puțin stranie, mai ales dacă avem în vedere faptul că actuala Lege a Arhivelor Naționale asigură prin conținutul ei, nevoile practice și de documentare istorică. Proiectul propus de deputatul mai sus menționat, ar urma să modifice art. 19 al Legii 16/1996, adăugând posibilitatea retragerii din proprietatea statului român – Arhivele Naţionale – a fondurilor documentare „preluate abuziv”, indicându-se în acest sens, decretele 153/1950 şi 472/1971. Aceste documentele ar urma apoi să fie reclamate și preluate de episcopiile diferitelor culte din România. De fapt, ce urmăriți cu adevărat domnilor de la UDMR?

Arhivele solicitate reflectă atacul permanent în identitatea românilor

În acest sens, punctul de vedere al dr. Vasile Lechințan, de la Arhivele Naționale din Cluj, este unul cât se poate de nuanțat, pertinent și bine argumentat. ”Să nu uităm, spunea istoricul Lechințan, membru al F.A.R., într-un articol publicat într-un ziar național, că este vorba de documente extrem de importante pentru istoria românească, documente create de marile episcopii maghiare care au avut sate întregi de români, ca iobagi. Să nu uităm că reprezentanţii confesiunilor maghiare romano-catolice, reformate şi unitariane au fost cei care în Dieta Transilvaniei au lovit în permanenţă în demnitatea şi viaţa de zi cu zi a românilor transilvăneni, trădându-le interesele şi asuprindu-i crunt într-un spaţiu enorm de timp, din Evul Mediu timpuriu până la 1848 şi chiar după, până la 1918…Urmele acestor demersuri antiromâneşti se simt cu mare putere morală, culturală şi economică şi astăzi asupra românilor. Arhivele acestor episcopii se vor astăzi luate de la statul român pe motivul că ar fi fost preluate în mod abuziv de statul comunist în 1950. Să nu uităm că Imperiul Austriac, respectiv împărăteasa Maria Tereza a desfiinţat un ordin religios, şi anume Ordinul Iezuiţilor, confiscându-i întreaga avere din imperiu, fără drept de apel, pentru că iezuiţii au lovit în interesele statului austriac.” Cu privire la atitudinea bisericilor romano-catolică, reformată și unitariană față de români, Lechințan a mai adăugat: ”Comportându-se ca nişte asupritori ai românilor timp de secole, stările romano-catolică, reformată şi unitariană din Dieta Transilvaniei au creat o arhivă care trebuie să fie menţinută de către statul român, indiferent dacă a fost luată de comunişti sau nu. Refacerea arhivelor prin această retrocedare de către confesiunile sus-amintite poate fi considerată în mod clar o restaurare a vechilor constituţii medievale antiromâneşti. Desigur că firească este refacerea făcută prin solicitarea unor copii, pentru o clarificare a unei probleme sau alta. Dar refacerea prin retrocedare în natură este, repet, o reinstaurare, pe terenul Constituţiei române, a vechilor constituţii medievale transilvane care au lovit în interesele şi demnitatea românilor transilvăneni. Arhivele însele, prin vechimea lor, sunt o avere de miliarde de euro.”

FOTO: Dr. Vasile Lechințan, omul care punctul pe ”i” în problema retrocedării arhivelor

O obsesie legislativă nejustificată

În 2008 nu s-a reușit, dar în martie a.c. tema arhivelor a fost, așa cum am mai spus, reluată. E drept, mult mai nuanțat și mai elaborat. Nu s-a reușit nici de această dată. Trebuie adăugat faptul că organizațiile profesionale ale arhiviștilor români, corpul academic și universitar, adică cei direct implicați în valorificarea superioară a informațiilor conținute de arhive, nu au fost consultați. Nici măcar opinia negativă, dar argumentată temeinic a directorului Arhivelor Naționale – care în fapt reprezintă Guvernul României – nu a fost ascultată. Însă cu o perseverență aproape diabolică și profitând de atmosfera generală de tensiune politică internă,  aceeași temă a ”restituirii arhivelor”, a fost reluată în ziua de 24 octombrie a.c. După un ”bun obicei românesc”, propunerea a fost din nou amânată pentru data de 31 octombrie a.c. ”Boală lungă, moarte sigură!”, sună un proverb românesc. Cineva va trebui însă până la urmă să ”rupă coada pisicii”. Domnilor parlamentari români, din opoziție și de la putere, mulți dintre dv. urmași ai acelor iobagi, aveți curajul să vă asumați împreună un ”NU!” hotărât. Aveți această datorie de conștiință față de cei care v-au trimis în Parlament și pe care teoretic încă îi mai reprezentați, dar și față de istoria neamului nostru. Ce ziceți, este această problemă a arhivelor – așa cum vă place să pronunțați deseori pe un ton afectat și ritos – de ”interes național”? Gândiți-vă bine înainte de a ridica mâna la comandă.

Opinii

Dr. Ioan Ranca, fost director al Direcției Județene Mureș a Arhivelor Naționale: ”Desigur, aceste fonduri de arhivă care au fost solicitate sunt importante și pentru minoritatea maghiară. Cei interesați, au însă acces liber, ca oricare alt cetățean român, la aceste arhive. Legea le permite acest lucru fără nicio opreliște. Să nu uităm însă că pentru istoria românilor au o valoare cu totul aparte. Sute de ani, iobagii români de pe pământurile grofilor maghiari, spre exemplu, au plătit taxe și impozite bisericilor de altă confesiune. Prin aceste documente putem reconstitui numărul de iobagi români de pe o moșie sau alta, cum s-au maghiarizat ei în timp, cu cât au contribuit românii – fără a beneficia de niciun serviciu din partea acelor culte – la bunăstarea bisericilor respective….”

Dr. Ioan Lăcătușu, fost director al Direcției Județene Covasna a Arhivelor Naționale: ”În acest moment nu există niciun impediment în a fi consultate respectivele fonduri. Se pot face fotografii, microfilme, etc. Este foarte important de menționat faptul că în cadrul Arhivelor Naționale, prin Serviciile Județene, au fost create acele condiții propice pentru păstrarea documentelor arhivistice în deplină siguranță, ferite de intemperii, de incendii, de furturi.”

Prof. univ. dr. Cornel Sigmirean, Universitatea ”Petru Maior” din Târgu-Mureș: ”Bisericile se bucură în momentul de față de toate drepturile asigurate prin Constituție putând să-și organizeze așa cum doresc viața internă. Se bucură de un statut egal și bisericile tradiționale, precum și cele protestante și neoprotestante. Nu văd de ce s-ar opera cu criterii diferite în ceea ce privește memoria istorică a bisericilor…Nu văd nicio justificare logică sau de altă natură. Într-un anume fel, dimpotrivă, cred că spre deosebire de situația actuală a arhivelor, prin retrocedare s-ar îngrădi de fapt accesul la arhive…”

FOTO: Dr. Ioan Lăcătușu, fost director al Direcției Județene Covasna a Arhivelor Naționale

FOTO: Prof. univ. dr. Cornel Sigmirean, Universitatea ”Petru Maior” din Târgu-Mureș

Corneliu CODRESCU

CASETA 1

Ce acte conțin fondurile solicitate?

– ”Actele de stare civilă ce cuprind registrele de născuţi, morţi, căsătoriţi, o prerogativă a statului modern. Ele sunt anterioare anului 1895, când s-a introdus starea civilă de stat. Anterior, statul încredinţase această atribuţie diferitelor culte existente, de obicei mai multe în aceeaşi localitate. Conform proiectului, aceste acte, cu valoare genealogică, istorică dar şi practică, păstrate acum unitarla Arhivele Naţionale, pe servicii judeţene şi localităţi componente, după actuala împărţire teritorială, ar urma să fie separate iarăşi pe culte şi distribuite structurilor de conducere ale cultelor (ortodoxe, greco-catolice,  romano-catolice, reformate, evanghelice etc.).”

– ”Documentele istorice ale episcopiilor, protopopiatelor, parohiilor, şcolilor confesionale, instituţiilor de caritate etc. reprezintă o mare valoare istorică. Ele acoperă întregul teritoriu al ţării, cuprind întreaga societate şi adesea conțin informaţii mai vechi decât cele oferite de arhivele altor instituţii publice sau ale familiilor. Chiar luate în parte fiecare, arhivele marilor culte „istorice” depăşesc interesul îngust de grup şi au semnificaţie publică mult mai amplă, regională şi chiar naţi

CASETA 2

– A P E L –

 OPRIŢI DESTRĂMAREA ARHIVELOR NAŢIONALE !

 

”Federaţia Arhiviştilor din România (F.A.R.) protestează cu vehemenţă față de noua tentativă a Comisiei pentru Cultură, arte, mijloace de informare în masă a Camerei Deputaţilor de a deposeda Arhivele Naţionale de un fond istoric de valoare excepţională, creat de-a lungul veacurilor de instituţiile bisericeşti din ţara noastră. Printr-o procedură confuză – respingând iniţial proiectul de retrocedare a arhivelor bisericeşti, apoi promovându-l ca amendament în alt proiect, în aceeaşi şedinţă – Comisia a înaintat dezbaterii şi votului în plen de luni, 24 octombrie a.c., un proiect de modificare a Legii Arhivelor în regim de urgenţă, care aduce prejudicii incalculabile ştiinţei, culturii şi prestigiului statului român, precum şi unor interese private ale cetăţenilor. Proiectul declară abuzive acte legislative dinainte de 1989, pe baza cărora s-a constituit cel puţin 50% din fondul arhivistic naţional actual, transformă episcopiile în arhive cu documente istorice originale, iar Arhivele Naţionale în beneficiar de mâna  a doua, al unor copii după documentele restituite. Ceea ce urmează a fi predat de către Stat către Biserică sunt exclusiv documente istorice şi acte de stare civilă, ambele categorii nefiind necesare funcţionării cultelor şi care în acest moment sunt liber accesibile la Arhivele Naţionale. După căderea unui proiect similar în luna martie a.c., Comisia recidivează, ignorând din nou avizul negativ al Guvernului, al MAI şi al Arhivelor Naţionale în problema restituirii arhivelor istorice către culte, precum şi opiniile unanime, de asemenea negative, ale organizaţiilor profesionale ale arhiviştilor, ale unor personalităţi ale lumii academice şi universitare. Iniţiativa legislativă, calchiată după exemplul maghiar, ignoră evoluţia istorică diferită a instituţiilor statului român, experienţele majorităţii ţărilor europene, unde interesul ştiinţific şi cultural predomină în raport cu dreptul de proprietate în cazul bunurilor de patrimoniu cultural şi unde actele de secularizare începând cu secolul XVIII sunt şi azi în vigoare. Corpul profesional al arhiviştilor români solicită Camerei Deputaţilor să retrimită proiectul Comisiei de specialitate, cu recomandarea ca problemea restituirii arhivelor bisericeşti să fie supusă unei dezbateri publice ample, pe măsura implicaţiei sale asupra întregii societăţi, şi să ţină cont de opiniile specialiştilor în domeniu şi de interesul public general.

COMITETUL DIRECTOR  AL  F.A.R.”

 

American Corner la Târgu-Mureș

de Paul DOBRIAN

La Târgu-Mureș, a avut loc joi, 27 octombrie 2011, începând cu ora 11,00, inaugurarea unui nou centru American Corner, integrat în organica Bibliotecii Județene Mureș. Prezența ambasadorului SUA la București, Mark Gitenstein, a soției acestuia, precum și ale altor oficialități americane din cadrul ambasadei, a dat un plus de consistență evenimentului de la Târgu-Mureș. Din partea autorităților și administrației locale mureșene, au fost prezenți la inaugurare Marius Pașcan, Prefectul județului, Lokodi Edit Emőke, președinta Consiliului Județean și Monica Avram, directorul Bibliotecii Județene Mureș. Inaugurarea de la Târgu-Mureș se înscrie într-un program mai vast, ce a curprins sau urmează să cuprindă evenimente similare la Bacău, Baia Mare, București, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Iași și Timișoara.    

Cultura americană dată ca exemplu

Referindu-se la contextul deschiderii acestor centre, Mark Gitenstein, ambasadorul SUA la București, a declarat: ”Nu voi reuși să vizitez toate cele 9 American Corner din România până la sfârșitul mandatului meu în România, dar am ținut neapărat să ma aflu aici, la Târgu-Mureș, la deschiderea acestui centru. Soția mea este însă foarte interesată de acest program și ea va vizita toate cele 9 centre, astfel că măcar un membru al familiei va reuși să facă acest lucru…Asemenea bibliotecilor din SUA și bibliotecile din România sunt locuri unde oamenii, tineri sau bătrâni, se întâlnesc, schimbă idei, au acces la calculatoare la care altfel nu ar avea. O importantă companie din SUA, Microsoft, încearcă să aducă în România, noi computere în bibliotecile de aici, astfel încât toți românii să poată avea acces la internet și la resurse disponibile on-line.” Marius Pașcan, Prefectul județului Mureș, a dat ca exemplu cultura americană, declarând că ”Este o zi frumoasă și avem parte de un răsfăț azi, respectiv vizita a doi ambasadori. Mă refer la vizita ambasadorului Sloveniei aflat aici într-o misiune economică și vizita dv. De data aceasta îmbinăm economicul cu o vizită cu caracter cultural. Deși civilizația americană este una mai tânără, noi europenii avem ce învăța de la aceasta. În primul rând, trebuie să învățăm climatul pluricultural despre care vorbesc toți specialiștii în comunicare.” Impactul și importanța pentru comunitatea mureșeană a deschiderii unui centru American Corner la Târgu-Mureș, a fost surprins în puține cuvinte de către Monica Avram, directorul BJM. ”Este un eveniment deosebit de important pentru evoluția noastră ca bibliotecă, a declarat Monica Avram, dar și pentru evoluția noastră ca și comunitate. Atât în numele meu, cât și al colegilor mei, țin să vă mulțumesc că ați fost prezenți într-un număr așa de mare, așa cum țin să mulțumesc în mod deosebit și celor care au făcut posibil acest eveniment care finalizează într-un mod cât de poate de fericit un parteneriat între mai multe instituții.”

Ce este American Corner?

Programul American Corner care se desfășoară în România, are ca scop promovarea relațiilor  româno-americane prin furnizarea de informații din diverse domenii, cu predilecție din domeniul culturii și civilizației americane, ajutând la cunoașterea SUA sub mai multe aspecte. Acest program se derulează cu sprijinul guvernului SUA, în parteneriat cu guvernele statelor unde este implementat proiectul, prin intermediul Amabasadelor americane din statele interesate. American Corner își propune promovarea unor programe și activități ce vizează susținerea de conferințe referitoare la diferite aspecte și probleme ale culturii americane, obiceiurile, tradițiile și datinile din SUA, modele educaționale, acordarea burselor Fullbright, dar și conferințe pe teme mult mai actuale. În acest sens, sunt vizate aspecte precum toleranța etnică, HIV/SIDA, problemele mediului înconjurător, probleme privind promovarea democrației, lecturi din operele unor autori americani, dezbateri publice ale unor opere literare americane, programe pentru copii, precum și furnizarea de informații necesare pentru cei care doresc să studieze în SUA.

 IMAGINI  DIN  TIMPUL   VIZITEI

 

 

 

– Regele și Patria – La mulți ani, Majestate!

Cu 203 voturi ”pentru”, 46 de abțineri și trei voturi ”împotrivă”, s-a decis în cele din urmă invitarea ex-Regelui Mihai în Parlamentul României pe data de 25 octombrie a.c., ocazie cu care fostul suveran va citi un mesaj solemn. Opoziția PDL față de inițiativa deputatului PNL, Călin Popescu Tăriceanu și a senatorului liberal Puiu Hașotti de a-l invita pe fostul Rege la împlinirea a 90 de ani de viață, a fost în cele din urmă învinsă prin votul UDMR și al minorităților care s-au raliat Opoziției. O lecție de respect față de istorie, dată românilor dezbinați de prea multe interese și prea multe patimi – culmea! – de cei la care te poți aștepta cel mai puțin: un partid maghiar. Jenant, dar asta este. Maghiarii din Parlamentul României au votat pentru invitarea Regelui deși, sunt convins, cunosc foarte bine ce a însemnat regalitatea în viața României moderne, dar și atitudinea regalității române față de Austro-Ungaria și mai apoi, față de Ungaria. A fost o lecție de demnitate și respect față de istorie în general – poate și un pic de calcul politic, cine știe…- și nu neapărat față de istoria românilor. Este totuși o lecție – nedorită, e drept – dată acelor români care sunt incapabili să înțeleagă că pentru a fi respectat în afara țării, trebuie mai întâi de toate să te respecți pe tine și pe cel de alături, aici, la tine în țară, la fel cum trebuie să-ți respecți propria istorie și simbolurile ei. Pentru că Regele Mihai – dincolo de propria-i prestație ca suveran al României, mai mult sau mai puțin discutabilă – reprezintă totuși, înainte de toate, regalitatea română. Aceeași regalitate care, prin Carol I (1866-1914) și Ferdinand I (1914-1927) și-a legat numele definitiv de două momente hotărâtoare din istoria neamului: independența României și războiul de reîntregire națională culminând cu acel neuitat 1 Decembrie 1918. În rest…tot ceea ce spun despre regalitate, tot felul de neaveniți – prea puțin cunoscători într-ale istoriei – inclusiv de către primul om din stat, contează mai puțin. Respectul nu poate fi învățat. Cu el te naști. Ori de unde nu e, nici bunul Dumnezeu nu cere. Dezbaterea pe tema unei viitoare Românii monarhice, poate că a dat fiori unora dintre politicieni, dar o astfel de dezbatere, personal o consider azi a fi una sterilă, care nu mai are azi niciun suport real. Ca republican convins ce mă consider a fi, dar din respect față de ceea ce a însemnat regalitatea română și mai ales față de istoria neamului meu, precum și față de un om în etate, nu pot decât să spun: ”La mulți ani, Majestate!”

Nicolae BALINT

“Camaradul Mitterand” către “camaradul Ceaușescu”

A devenit de notorietate faptul că anumite state susțin financiar partide din alte state pentru a câștiga alegerile. ”Exportul” de democrație nu se mai practică ca altadată, prin revoluționari de profesie, așa cum se întâmpla, spre exemplu, la jumătatea sec. al XX-lea, ci pe diverse alte căi ocolite. Spre exemplu, se susțin financiar campanile electorale ale partidelor aflate în opoziție pentru a câștiga alegerile. A se vedea cazul revoluțiilor portocalii – mai mult sau mai puțin reușite – susținute (și) cu bani americani. Asta când, binențeles, nu sunt susținute pe față anumite interese, așa cum este cazul provinciei Kosovo a cărei intenție de separare a fost susținută încă de la început – financiar, politic și militar – de către SUA.

Nimic nou sub soare

Interese diverse fac ca aceste practici (pragmatice, dar imorale) sa fie curente, iar lipsa unor reglementări stricte în această privință, determină perpetuarea lor. Într-un articol publicat în nr. 47/2005 al revistei “Historia”, Mircea Mitran, fost diplomat în MAE, arăta cum a câștigat Mitterand alegerile din Franța. Născut în 1923, în Osica de Jos, județul Olt, Mircea Mitran  a absolvit facultatea de Filologie a Universității București și a lucrat timp de câțiva ani ca cercetător în cadrul Institutului de Lingvistică al Academiei Române, iar apoi ca asistent și lector la facultatea de Filologie din București. Din 1963, anul în care a intrat în diplomație și până în 1997, a îndeplinit diferite funcții în Ministerul Afacerilor Externe din România: secretar și consilier al ambasadelor României din SUA, Franța (1970-1984), ministru adjunct al afacerilor externe între 1989-1990, ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Japonia între 1990-1994 și ambasador cu însărcinări speciale în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, între 1994-1997. În anul 1981 se afla la post, în Franța, iar în acel moment se prefigura ascensiunea lui Mitterand ca posibil președinte al Franței, în timp ce Giscard D’Estaigne se afla în “cădere liberă.”

Ceaușescu n-a mizat pe cartea câștigătoare…

Potrivit diplomatului român, un om apropiat al lui Mitterand – probabil din stafful de campanie al acestuia – s-a prezentat la ambasada României de la Paris cu un mesaj. “Suntem într-o mare dificultate financiară, ar fi spus trimisul lui Mitterand. Nu mai avem cu ce să plătim deplasarile lui Mitterand și ale celorlalți colaboratori în campania electorală. De aceea, camaradul Mitterand vă roagă să transmiteți camaradului Ceaușescu rugămintea de a ne ajuta. Orice sumă ne-ați putea oferi vă va fi înapoiată înzecit de îndată ce vom lua puterea”. Cererea mesagerului francez a fost transmisă pe canalele oficiale “camaradului” de la București, care cu puțin timp în urmă “ștersese” o datorie de 60 de milioane de dolari a unui lider african. Era de așteptat să satisfacă și cererea lui Mitterand, mai ales că România avea interesul să mențină relațiile foarte bune pe care le avea cu acest stat. Potrivit lui Mitran, răspunsul lui Ceaușescu a venit prin Direcția de Informații Externe din M.A.I., la 26 aprilie 1981, arătându-se faptul că un curier va sosi foarte curând cu banii. La scurt timp, acesta a și venit. Aflat la o recepție, Mitran a fost abordat de mesagerul lui Mitran, care i-ar fi spus: “250.000 de franci…Asta numiți voi ajutor?”   

 …dar ungurii au fost mult mai inspirați

Dupa vizita la ambasada României de la Paris, mesagerul lui Mitterand s-a prezentat cu același mesaj și la ambasada Republicii Populare Ungare. Ministrul consilier al acesteia, Goloslosz, care fusese anterior director de cabinet al președintelui Janos Kadar, s-a adresat telefonic președintelui maghiar care a dispus ca toți banii care-i avea în acel moment ambasada la dispoziție – 200 de milioane de franci – să-i fie dați respectivului trimis al lui Mitterand. Acest lucru Mitran îl aflase chiar de la Goloslosz, o dovadă că în mediul diplomatic informațiile circulă foartcând repede. Gestul lui Kadar avea să fie cât se poate de inspirat, dar și apreciat de partea franceză. Primul șsef de stat străin invitat de Mitterand după ce ajuns președinte al Franței, a fost Janos Kadar, iar prima vizită într-un stat străin, Mitterand a făcut-o în Ungaria. A fost și ocazia cu care într-un interviu acordat unui ziar central din Budapesta, Mitterand a deplâns “durerea poporului maghiar pentru teritoriile și milioanele de cetățeni pierduți de Ungaria la sfârșitul războiului, în favoarea unor vecini”, pe care, este drept, nu i-a nominalizat, dar nu era greu de înțeles la cine făcea luzie președintele francez. Chiar dacă reacțiile diplomatice la aceste afirmații au fost prompte – nu ca acum, când suntem jigniți deschis lipsind însă orice reacție a MAE din România – afirmațiile președintelui francez au demonstrat puținilor inițiați în culisele ascensiunii la putere a președintelui francez, că orice conștiință are un preț. Chiar și conștiința lui Mitterand.

 

După ce GRU se reformează, oare ce urmează?

de Corneliu CODRESCU

”Când plouă la Moscova, trebuie neapărat să scoți umbrela și la București!”, suna o cunoscută butadă a anilor 50. Și nu era câtuși de puțin lipsită de adevăr. Fie că în decursul istoriei am avut o relație amiabilă cu vecinul de la Răsărit, fie că am avut una mai rece cu acesta, tot ceea ce se întâmpla sau se hotăra acolo, reverbera sub o formă sau alta și în spațiul românesc. Recent, inflexibilul și pragmaticul premier rus – viitor președinte – Vladimir Putin, a anunțat faptul că una dintre priorităţile sale o reprezintă reforma serviciilor de informații, inclusiv a GRU, serviciul secret ale armatei. Motivațiile sale, dar și ale unor responsabili militari, au fost diverse, dar ceea ce interesează cu adevărat (și) statele din jur este faptul că pe agenda încercatului și experimentatului serviciu, GRU, vor figura ca priorității informative în viitorul apropiat, spațiile Europei de Est și ale Asiei Centrale. O declarație directă, lipsită de orice echivoc, dar și de diplomație. Și care ar putea chiar intimida – poate chiar asta este una din intenții – mai ales pe cei care cunosc reputația GRU, Direcția Principală de Informații a Statului Major al Armatei Rusiei.

 Doar reformă? Nimic altceva?

Când vorbim de GRU, nu e nevoie să ne gândim decât la ”evenimentele” din decembrie 1989, dar și la ”staționarea” pentru aproape un an, a peste 20.000 de agenți ai acestui serviciu, pe teritoriul românesc. Și care agenți nu veniseră la pescuit în Deltă, dar nici la odihnă în stațiunile de pe litoralul românesc deși, e drept, intraseră în România ca turiști. Desigur, în motivarea preconizatei reforme, Putin a invocat în primul rând necesitatea de schimbare și de întinerire la vârful deciziei militare. Actualii conducători ai serviciilor secrete sunt militari încercați și experimentați, dar au vârste venerabile și se apropie de vârsta pensionării. Şeful FSB, Aleksandr Bortnikov, are 60 de ani, cel al SVR, Mihail Fradkov, 61, iar directorul Serviciilor Federale de Protecţie, Evgheni Murov, 66 de ani. S-au invocat și probleme care vizează necesitatea de a obține cu o mai mare rapiditate informații din spațiile de interes și despre obiectivele vizate, în condițiile în care, în momentul de față ar exista niște rivalități mai vechi, pe cale să reizbucnească, iar reforma preconizată de Putin ar fi menită să le pună capăt. Rivalitățile dintre Serviciul Federal de Securitate (FSB) şi Serviciul Străin de Informaţii (SVR) sunt cunoscute la cel mai înalt nivel politic și datează din 1992, când ambele au apărut prin desființarea KGB-ului. Adevărul este că FSB încearcă de ani buni să domine SVR. Vladimir Putin a dat de înțeles faptul că SVR îşi va păstra independenţa, dar va trebui să susţină misiunile FSB, în străinătate. Pe acest fond al rivalităților, câștigă însă tot mai multă prestanță și putere GRU, organismul de informații externe al Ministerului Apărării. Conform Legii Informațiilor Externe, funcțiile de identificare și anticipare a amenințărilor pentru interesele Rusiei sunt încredințate GRU. Tupele speciale ale GRU – Spetznaz – sunt considerate drept elita Armatei. Acestea au luat parte la modul direct, la misiuni cu risc maxim, având în urmă 10 ani de operațiuni speciale în Afganistan și misiuni de luptă în Caucazul de Nord. În Cecenia, trupele Spetznaz au eliminat peste 3.000 de luptători și au arestat peste 1.500 de suspecți de implicare în formațiuni armate ilegale. În anul 2006, Valentin Korabelnikov, șeful din acel moment al GRU, spunea clar și răspicat: “Dacă va fi necesar, suntem gata să acționăm în orice punct de pe glob.” 

Să punem punctul pe ”i”. Între noi și ei, în primul rând politica face diferența

Cele anunțate de Putin, vis-a-vis de GRU, ar trebui să dea mai mult de gândit și la București. Atât vremelnicilor decidenți politici, cât mai ales structurilor specializate de contrainformații românești care vor trebui să se plieze pe noile realități pentru a putea răspunde eficient noilor provocări cărora vor trebui să le facă față. Nu ne vom putea ascunde sub ”faldurile” largi ale NATO sau conta (numai) pe bunele intenții ale ”marelui licurici”, pentru totdeauna. Dacă interesele pragmaticului unchi Sam se vor schimba în timp, vom fi sacrificați fără nicio remușcare. N-ar fi pentru prima dată. Ar mai trebui spus că ambițiilor imperiale din totdeauna ale ”maicii Rusii”, noi, românii, i-am răspuns din păcate – nu de puține ori – stângaci și neprofesionist, iritându-i deseori, mai ales în ultimul timp, când de fapt se impunea mai multă diplomație, dar și abilitatea de a mânui cuvântul cu multă finețe și subtilitate, ținând seama și de condițiile internaționale mai mult sau mai puțin favorabile nouă. În 2003, atunci când s-a semnat la Moscova ’Tratatul privind relaţiile prieteneşti şi de cooperare între România şi Federaţia Rusă’’, părea că se prefigurau condițiile pentru normalizarea relațiilor româno-ruse. Ulterior, pe fondul succesivelor declarații, cel puțin neinspirate ale președintelui Traian Băsescu, dar și a unor atitudini declarate neprietenești de Rusia – inclusiv ”momentul” Deveselu – relațiile cu acest stat s-au degradat constant. În România – un adevărat ”bâlci al deșărtăciunilor” – poate că pare desuet faptul că elitele politice, militare și economice ale Rusiei, au o credință comună și chiar își iubesc Patria, cred în măreția Rusiei și acționează în acest sens, folosind toate ”armele”. De la cele economice (gazul, spre exemplu), până la cele de pe frontul invizibil. La noi, clasa politică, mărginită, în parte coruptă și fără un ideal național, acționează lipsită de orice viziune pe termen lung, deși în fiecare an, în cele două-trei serii de absolvenți ale Colegiului Național de Apărare, regăsim și politicieni. Mai mult chiar – a se vedea și cazul d-nei Udrea – sunt unii care-și iau chiar doctoratul în științe militare(!?). Nu trebuie scăpat din vedere nici faptul că, în susținerea și promovarea propriilor ei interese de securitate, în spațiul adiacent – inclusiv în România – Rusia va specula în beneficiul ei orice problemă internă a României, inclusiv pe cele de ordin social și etnic. Pentru cei care au răbdare și interes și vor să înțeleagă mai mult din ”capitolul” care se prefigurează a fi scris altfel decât cu stiloul sau tastele calculatorului, le recomand cu căldură două cărți esențiale apărute în acest an: ”Fereastra serviciilor secrete – România în jocul strategiilor globale”, de Aurel Rogojan și ”Ferește-mă Doamne de prieteni! Războiul clandestin al blocului sovietic cu România”, de Larry Watts.

 CASETA 1

”Daca va fi necesar suntem gata să acționăm în orice punct de pe glob. Serviciul nostru de informații militare a demonstrat în mod repetat și convingător eficiența sa în timpul războiului din Vietnam și Cambodgia, în timpul conflictului arabo-israelian și în Angola, Etiopia, Afganistan, Iugoslavia, Irak și în alte puncte și regiuni critice din lume….Periodic realiniem efoturile pe baza priorităților schițate de conducerea țării. Gradul de atenție pentru o regiune particulară depinde direct de importanța evenimentelor care se desfășoară acolo din punctul de vedere al securității Rusiei….”       (2006 – Valentin Korabelnikov, fost șef al GRU)

CASETA 2

”…Un ofițer de informații este un specialist care, mai presus de toate, este dedicat Patriei, credincios datoriei sale constituționale, și excelent antrenat și care a dezvoltat abilitatea de a gândi ca un profesionist. Este pregătit din punct de vedere psihologic să desfășoare misiuni specifice în orice regiune și în orice situație. În GRU lucrează în acest moment specialiști calificați care vorbesc fluent două sau trei limbi străine, printre ei aflându-se peste 500 de candidați sau doctori în științe…Înainte de a deveni membri ai forțelor speciale, candidații trebuie să treacă printr-un parcurs dificil de pregătire într-o școală specială (ShMS). Fiecare district militar are astfel de școli sau, așa cum sunt numite, “uchebki”. Un agent de informații antrenat, care a trecut de cursul ShMS, devine un soldat îndârjit, cu o mare putere de rezistență…”  (2006 – Valentin Korabelnikov, fost șef al GRU)

 

Despre politicieni, compromisuri și complicități

A fost timp de peste 20 de ani magistrat la  Judecătoriile Miercurea-Ciuc și Târgu-Mureş, apoi la Tribunalul și Curtea de Apel din Târgu-Mureş. În prezent este un avocat de succes, dar și cadrul didactic – conferențiar universitar – în cadrul Universității ”Petru Maior”. Din 2004 îndeplinește și funcția de arbitru comercial la Curtea de Arbitraj Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României şi a municipiului Bucureşti. Cu 6 cărți publicate și peste 40 de studii și comunicări științifice, dr. Ioan Sabău-Pop se consideră un om împlinit, atât în plan profesional, material, cât și familial. Dincolo de toate aceste realizări, consideră ca o datorie de onoare faptul că trebuie să fie, sub o formă sau alta, implicat și în problemele urbei și ale comunității căreia îi aparține prin naștere. O face la modul concret și responsabil. Dovadă stau în acest sens și două demersuri judiciare deosebit de dificile. Despre România și problemele ei, dar și despre unele dintre problemele comunității mureșene, într-un scurt interviu cu dr. Ioan Sabău-Pop.

 

Reporter: În momentul de față, atât din punct de vedere social, economic, cât și politic, suntem într-o situație extrem de dificilă. În opinia dumneavoastră, de ce credeți că am ajuns aici?

Dr. Ioan Sabău-Pop: În opinia mea, consider că am ajuns aici, în primul rând pentru că noi am demolat ceva și n-am mai pus nimic în loc. În al doilea rând, consider că nu ne-am stabilit într-un cadru național foarte bine conturat, perspectivele de dezvoltare. Altfel spus, noi nu am fost capabili să valorificăm ceea ce aparținea acestei nații, acestui popor, prin tradiție. Mă refer la tradiția agrară care ar fi trebuit continuată, pentru că ceea ce produce agricultura este oricând și în orice societate indispensabil pentru satisfacerea nevoilor de zi cu zi. Mai trebuie spus că am avut unele sectoare industriale competitive, care ar fi trebuit continuate și puse, evident, pe un alt plan de dezvoltare. Vă dau doar două exemple: industria lemnului, unde România, până în 1989, ocupa un loc de frunte în Europa, și industria de prelucrare a produselor alimentare…Aceste industrii în loc să fie retehnologizate, așa cum ar fi fost firesc, au fost, la fel ca multe altele, pur și simplu demolate. Mai trebuie spus și faptul că în această perioadă, a fost o derută extraordinară în rândul oamenilor, fapt de care au profitat cei care au venit cu idei, gânduri și planuri ascunse, cu tendințe de trădare și jaf.

Reporter: Din această sumbră și pesimistă perspectivă, conturată de dumneavoastră în linii mari în ceea ce are esențial și dominant, care credeți că va fi destinul acestui popor?

Dr. Ioan Sabău-Pop: În acest  moment este foarte dificil de dat un răspuns cert și tranșant. Ne lipsesc încă foarte multe elemente care ar putea să contureze pe deplin un răspuns de o asemenea factură. În formule romanțate însă, s-a spus în fel și chip: că suntem precum pasărea Phonix și vom renaște din propria noastră cenușă, că suntem Grădina Maicii Domnului și ne aflăm sub ocrotire divină…Dincolo de aceste gânduri și speranțe, care țin de specificul și etosul unui popor, adevărul este însă că – folosind o expresie dintr-o piesă a lui George Astaloș – trebuie să ne ”întoarcem la matcă” și să redescoperim munca responsabilă în ceea ce are ea sublim și înălțător.

Reporter: Voi trece acum, cu întrebările mele, într-un alt registru. În timp ce alții, spre cinstea lor, își afirmă cu orice ocazie sentimentul național, noi, românii – și mă refer în primul rând la unele instituții abilitate ale statului român, dar și la politicieni – nu avem nici măcar minima demnitate de a reacționa la jignirile și afronturile care ni se aduc din afară, dar și din interior. De ce credeți că se întâmplă aceasta?        

Dr. Ioan Sabău-Pop: Pe această temă s-ar putea vorbi foarte mult, dar nu cred că spațiul alocat interviului vă permite aceasta. Ca atare, voi fi foarte succint și vă voi spune doar că denigrarea noastră ca popor, începe cu Mihail Roller și armata de cominterniști care a invadat România după 1945. În opinia mea, vreau să vă spun faptul că după 1990, suntem singura țară unde – paradoxal – Cominternul mai funcționează ca filială, fără însă ca acest Comintern să mai existe. În acea învălmășeală tulbure din decembrie 1989, urmașii acelor cominterniști, precum Iliescu, Brucan, Bârlădeanu și mulți alții, au pus mâna pe putere. Mulți dintre cei ajunși mai apoi în funcții de răspundere, erau cu atât mai valoroși, cu cât ne denigrau mai mult. Bunăoară, așa cum a făcut-o Patapievici, dar și alții, așa-ziși cărturari….Ei nu au făcut, de fapt, decât să continue ideologia cominternistă. Răspunsurile față de denigrarea noastră ca popor trebuie însă dat însă în planul ideilor și ele trebuie elaborate sub forma unor studii, comunicări și volume documentate, elaborate de Academia Română, de Universități și Institute de Cercetare. Politicienii pe care îi avem noi azi, nu sunt capabili să dea asemenea răspunsuri documentate, la obiect. Mare parte dintre acești politicieni sunt oameni fără cultură, nu sunt animați de un spirit național minim în manifestările lor și sunt dispuși la fel de fel de compromisuri și complicități.

Reporter: După îndelungi demersuri juridice ați reușit să câștigați procesul împotriva încercării de atribuire a unui nou nume străzii Călărașilor din Târgu-Mureș. Acum ați avut un nou demers juridic încununat după cum se știe – într-o primă fază – de succes. Ce puteți să spuneți despre acesta din urmă?

Dr. Ioan Sabău-Pop: Aș vrea totuși să spun câteva cuvinte și despre procesul în referire la strada Călărașilor. A fost un litigiu greu și lung, derulat pe parcursul a șase ani. A fost greu din cauza echivocului manifestat de unele instanțe judecătorești, dar și datorită unor compromisuri realizate la nivel local cu UDMR-ul. Acesta, urma să primească pentru totdeauna denumirea străzii (Kossuth – n.a.), iar ceilalți, care să spunem că reprezentau partea română, urmau să primească niște investiții în zonă. În fine, în cele din urmă procesul a fost câștigat la Curtea de Apel Craiova de cei care s-au opus de la bun început atribuirii unui nou nume străzii Călărașilor din Târgu-Mureș și pe care eu i-am reprezentat în instanță. Referitor la procesul ce are ca obiect revendicările de păduri din zona Reghin-Toplița…Este vorba de circa 140.000 de ha de pădure, revendicate de urmași ai optanților unguri, optanți care s-au întors în Transilvania cu armatele lui Horthy, însângerând-o. Acum, urmașii acelor grofi și baroni vin să revendice drepturi din perioada feudală, neținând seama că după 1919, societatea românească, dar și omenirea în general, a avut un progres, inclusiv în domeniul mentalităților privitoare la proprietate. La Reghin a fost un proces prin care se revendica de către o fostă societate comercială, Gudeamesterhaza, refăcută, reînființată, ”spălată și albită”, și de către familiile foștilor grofi Banffy, Teleki, ș.a., a 29.800 de ha de pădure. Eu, cu modestie pot spune, am reprezentat într-o echipă, Prefectura Mureș – respectiv Comisia de fond funciar a județului Mureș – fiind primul proces de o asemenea factură câștigat într-o primă fază. Așadar, la Judecătoria din Reghin, s-a pronunțat o primă soluție într-o primă instanță, în sensul că acești pretendenți veniți din întunecimile istoriei, nu sunt îndreptățiți la restituirea pădurilor respective. Eu vreau să fac o precizare. După 1919, 1921, 1940, acolo (zona în litigiu – n.a.) s-au făcut împroprietăriri ca urmare a trecerii prin reforma agrară la statul român și pentru români, și pentru unguri și pentru sași, dar și pentru alți locuitori care erau acolo. Vreau să vă mai spun că statul român a căzut într-o capcană prin această lege pe care eu o consider de trădare, Legea 247/2005, dată în timpul guvernului Tăriceanu.

Reporter: Ce credeți că ne lipsește nouă – mă refer în primul rând la această clasă politică încremenită în timpul trecut – ca dincolo de opiniile politice personale, să avem un proiect național de viitor, viabil în timp?

Dr. Ioan Sabău-Pop: Nouă nu ne lipsește aproape nimic și totuși…Nouă ne lipsește o schimbare adevărată, fundamentală. Cred că avem o lipsă acută de speciliști. Ar trebui să formăm și să stimulăm specialiști pentru toate domeniile. Apoi, ca o lipsă care ne vine de undeva din străfundurile istoriei…nu știm sau poate nu suntem capabili să ne organizăm eficient. Între noi și nemți, spre exemplu, nu e nicio deosebire în ceea ce privește capacitatea, inteligența, priceperea, dăruirea…Deosebirea o face însă capacitatea lor de a se organiza, în timp ce noi suntem incapabili de așa ceva. Un proiect național de anvergură reprezintă înainte de toate o problemă de macrosistem. E foarte greu de realizat acum un proiect național, de vreme ce în negocierile cu UE – mă refer la cuprinsul Tratatului de aderare – noi ”am căzut în genunchi” și am cedat la tot ceea ce ni s-a cerut. Spre exemplu, în materie de privatizare, dar se pot da multe alte exemple…

Reporter: Și acum, la final, în calitate de cadru didactic universitar, formator de specialiști, dar și de caractere, ce proiecte de viitor aveți?

Dr. Ioan Sabău-Pop: Doresc în primul rând – și spun acest lucru cu modestia cuvenită – ca prin prestația mea la catedră, dar ți în afara ei, să fiu un exemplu pentru generațiile pe care le pregătim în cadrul Universității noastre. Doresc de asemenea să public cele două cărți pe care le am în curs de finalizare și nu în ultimul rând, așa cum am făcut-o și până acum, să-mi aduc contribuția în continuare la reprezentarea și apărarea cauzei naționale pentru că, înainte de toate, m-am născut și aparțin acestui popor de care eu sunt și voi fi mândru până în ultima clipă.