Jean Bart în arhivele mureşene

În anul 1905, un act (iradea) emis de sultanul Abdul Hamid al II-lea în favoarea aromânilor din Grecia, a adus statul român într-un grav conflict diplomatic cu statul elen. Grecia nu dorea să recunoască respectivul act, iar reacţiile fireşti ale Bucureştiului de a-i sprijini pe aromâni au fost – cel puţin într-o primă fază – cât se poate de energice şi hotărâte. O atitudine foarte critică faţă de greci – ştiut fiind faptul că şi în România locuia un număr important de greci care se bucura de toate drepturile asigurate de Constituţia din 1866 – a fost cea a scriitorului Eugeniu Botez (1874-1933), mult mai cunoscut sub pseudonimul literar de Jean Bart, autor al celebrului roman Europolis. Consideraţiile sale vis-à-vis de acest moment, scrise manu propria, se află la Direcţia Judeţeană Mureş a Arhivelor Naţionale.

Inconsecvenţa autorităţilor române

Iradeaua, un act al sultanului Abdul Hamid dat în favoarea aromânilor din Grecia, le asigura acestora recunoaşterea ca o comunitate distinctă, cu drepturi culturale proprii şi cu posiblitatea de a-şi constitui foruri specifice de reprezentare. Atitudinea inflexibilă a grecilor de a nu recunoaşte acest act, s-a repercutat şi în relaţiile eleno-române, ajungându-se aproape de ruperea relaţiilor diplomatice dintre cele două state. Detensionarea relaţiilor dintre cele două state a avut loc abia la intervenţia Italiei şi Franţei, dar revenirea pe făgaşul normal în relaţiile diplomatice dintre România şi Grecia s-a făcut prin excluderea “problemei aromâne” de pe agenda discuţiilor dintre cele două state. Într-o chestiune de interes naţional, dar şi de mândrie naţională, statul român cedase…atunci, ca şi acum. Interese superioare (?) au făcut ca la acel moment, aromânii din Grecia să fie “sacrificaţi”. Soarta lor nu este cu nimic mai bună nici astăzi, deşi Grecia este stat membru al UE din 1981.

“Oameni cu două patrii. Din una se hrănesc şi pe alta o servesc…”

Jean Bart trăise printre greci, legase prietenii cu aceştia, comandase echipaje din care făceau parte şi greci. Pe mare, dar mai ales în lumea porturilor, avusese ocazia să-i cunoască foarte bine şi nu e de mirare că, în multe dintre scrierile sale, grecii întruchipează unele dintre personajele sale. În atmosfera creată de tensiunile din 1905, dintre Grecia şi România, şi aprecierile scritorului faţă de greci au devenit foarte critice. “Viaţa porturilor şi întregul comerţ – scria acesta în documentul inedit aflat la Direcţia Judeţeană Mureş a Arhivelor Statului – era în mâinile grecilor. Aşa se explică averile mari făcute de greci în România şi exodul care n-a încetat încă pe Dunăre… Mai în toate porturile mari din lume se găsesc capitalişti greci, dar relativ puţini, pe când în România, Egipt şi SUA, ceea ce frapează este marele număr de emigranţi greci…Sunt unii născuţi şi crescuţi aici, muncesc, câştigă, se îmbogăţesc în România, dar fac armata şi varsă averea în Grecia. Dunărea a fost California pentru greci…” Într-un alt context, dar în acelaşi document, Jean Bart îşi continuă aprecierile în aceeaşi notă critică: “…am cunoscut greci care în curs de 15 ani, din băieţi de birou, barcagii, furnizori de alimente la vagoane, au ajuns multimilionari. Au plecat în Grecia, au făcut şcoli şi biserici acolo, şi azi sunt deputaţi şi oameni politici ai Republicii Elene…Oameni cu două patrii. Din una se hrănesc şi pe alta o servesc…”

 NICOLAE BALINT

CASETA

Eugeniu Botez (Jean Bart) s-a născut în 1874, la Burdujeni, în judeţul Suceava, ca fiu al generalului Panait Botez. Eugeniu Botez, care la un moment dat l-a avut învăţător pe Ion Creangă, a urmat la Iaşi două clase gimnaziale (1887 – 1889), Şcoala Fiilor de Militari (1890-1894), Şcoala de ofiţeri din Bucureşti (1894 – 1896) şi Şcoala de aplicaţie a Marinei de la Galaţi, absolvită în 1896. A fost locotenent la Divizia de Mare (1902-1903), căpitan la Divizia de Dunăre (1907-1908), iar în 1910 era căpitan de marină la Sulina. Pe data de 14 aprilie 1911, a fost numit comisar maritim la Sulina. A fost membru fondator al Revistei Maritime (1900), iar din 1922, membru corespondent al Academiei Române. A debutat în publicistică cu articolul „D. Vlahuţă să ne dumerească” (Munca, 1894, semnat Gh. Rot… Iaşi), iar ca prozator cu povestirea „Iapa Căpitanului” (Lumea nouă literară şi ştiinţifică, 1896, semnată cu pseudonimul Trotuş). A colaborat la Viaţa Românească, Adevărul literar, Pagini literare, Dimineaţa, Marea Neagră, Orizontul Maritim, ş.a. În 1907, a înfiinţat Salonul literar de la Galaţi. A fost distins cu premiile literare Adamachi, Constantinide, I. Heliade Rădulescu, Premiul Naţional pentru Literatură. A scris foarte multe nuvele, schiţe şi povestiri, având predilecţie pentru lumea porturilor şi problemele ei, toate acestea fiind foarte bine primite şi apreciate de public şi critica literară a timpului. Romanul Europolis – cea mai apreciată dintre scrierile sale – a cunoscut mai multe ediţii şi traduceri în limbi străine.

Anunțuri