Despre autonomie într-o sală aproape goală

Conferință, simpozion sau reuniune?…Nu am reușit să aflu. Vorbitorii au folosit toți acești termeni pentru manifestarea care a avut loc sâmbătă, 17 septembrie a.c., începând cu ora 9,00, în Sala Mare a Palatului Administrativ din Târgu-Mureș. În fața a 26 de participanți, la care s-au mai adăugat încă vreo 8 din media locală, s-a vorbit – pro domo – despre autonomie teritorială și binefacerile ei. Cazul prezentat de vorbitori – unul de succes după cum s-a spus – a fost cel al provinciei Tirolului de Sud, parte componentă a statului italian. Deschiderea manifestării a făcut-o președintele Consiliului Județean Mureș, Lokodi Edit Emóke. Cu excepția prof. Cristoph Pann, directorul grupului CVI, ceilalți vorbitori – respectiv prof. Davide Zaffi, dr. Lucio Giudiceandrea și Komlóssy József – sunt niște iluștri necunoscuți. O simplă căutare pe Google poate convinge pe oricine.

Ce s-a spus…

Prezentările vorbitorilor au fost centrate pe istoria provinciei, pe evoluția ei în timp, dar și pe realitățile economice actuale din Tirolul de Sud. Spre exemplu, prof. Cristoph Pann, a arătat faptul că ”A existat pericolul asimilării și pierderii identității…acum însă avem pace socială, avem protecție legislativă, avem trei tipuri de educație care răspund nevoilor noastre…Economic vorbind, avem o rată de ocupație de 100%, chiar în condițiile actuale pe care le traversează Europa. Tirolul de Sud contribuie la bugetul central al Republicii Italiene cu un venit suplimentar de jumătate de miliard de Euro.” În prezentarea sa, prof. Davide Zaffi s-a referit în bună parte la istoria zbuciumată a provinciei în discuție, parte anexată de statul italian la sfârșitul Primului Război Mondial.

 

Același vorbitor a mai arătat că măsurile cu caracter administrativ luate de statul italian, mai ales în timpul lui Benito Mussolini, dar și după înlăturarea sa, au dus la acumularea de ”grave tensiuni, iar la aceste tensiuni administrația centrală a răspuns într-o manieră autoritară, chiar cu violență, negând spre exemplu dreptul la școli cu predare în limba minorităților”. Despre Tirolul de Sud, ca despre o regiune de succes, dr. Lucio Giudiceandrea a arătat în esență, faptul că ”existența celor două popoare (germani și italieni – n.a.) în provincie se intercondiționează, iar ideea autonomiei devine din ce în ce mai acceptată”. Prezentările făcute de unii vorbitori au avut și accente ușor sentimentale și chiar patetice. Spre exemplu, Komlóssy József a spus că ”Nu sunt pentru prima dată aici. Vizitez în mod regulat Transilvania…Nu voi vorbi în limba engleză, ci în limba mea preferată, limba maghiară….Vreau să vă spun că Tirolul de Sud este un temei și o experiență pentru un viitor mai bun, pentru românii și maghiarii din Ținutul Secuiesc. Tirolul de Sud a fost o regiune săracă, acum este una bogată.”

 

…Și ce nu s-a spus

În ceea ce privește chestiunea autonomiei teritoriale sau culturale a minorităților etnice, atât în UE, cât și în Europa, nu există în prezent o politică comună și ca atare, nu există ”standarde europene” în materie de autonomie. Un singur document european – Recomandarea 1201 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, adoptată în 1993 – face referire la posibilitatea acordării unor autonomii teritoriale pentru minorități. ”În regiunile unde constituie majoritatea – spune în esență Recomandarea 1201 – persoanele aparținând unei minorități naționale vor avea dreptul să dispună de administrație locală sau autonomă corespunzătoare sau de un statut special, conform situației istorice și teritoriale specifice și în acord cu legislația națională a statului.” Documentul citat anterior, are însă valoare de recomandare, el nefiind obligatoriu pentru niciun stat membru al CE. De altfel, această recomandare apare și în cuprinsul Tratatului bilateral româno-maghiar din 1996, dar cu mențiunea clară că ”părțile nu recunosc drepturile colective.” Mai trebuie adăugat și faptul că în anul 2008, Comitetul de Miniștri al CE, a adoptat un punct de vedere cât se poate de clar în chestiunea respectării drepturilor minorităților. ”Deși tradițiile constituționale și contextele diferă – se spune în acel document din 2008 – toate statele membre sunt atașate ideii de incluziune a tuturor cetățenilor lor în procesele de luare a deciziilor și în dezvoltarea unei societăți incluzive, cu respect deplin pentru principiul nediscriminării.” Ori altfel spus, în momentul de față, în România, unde atât de jure, cât și de facto, minoritățile se bucură de toate drepturile în materie, nu există o problemă reală a autonomiei. Vechea problemă a autonomiei – cu variantele ei mai mult sau mai puțin elaborate – este doar una inventată și mereu reinventată, mai ales în preajma și în timpul campaniilor electorale. Dacă facem recurs la istorie, nu trebuie uitat nici faptul că Tirolul de Sud, provincie situată la granița de nord a Italiei și locuită în majoritate de germani (austrieci), a fost anexată de acest stat – un fapt total nejustificat – pe când Transilvania, provincie locuită în majoritate covârșitoare de români, a intrat în componența statului român, în 1918, pe baza principiului autodeterminării, fapt recunoscut internațional de două ori, în urma celor două Conferințe de Pace de la Paris,  între 1919-1920, respectiv între 1946-1947.

Anunțuri

Oamenii partidului din justiția mureșeană

Schimbarea de regim din România de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, a presupus o serie de măsuri succesive, ce presupuneau aplicarea unei game diferite de metode. De la simple ameninţări, intimidări şi violenţe verbale, până la arestări şi chiar eliminarea fizică. Era o luptă deschisă, fără menajamente. În acest context, era imperios necesar a se cunoaşte foarte bine starea de spirit din instituţiile statului vizate de reformă. Inclusiv din cadrul Curții de Apel, a Tribunalului și Judecătoriei Mureș. Evident, se dorea în primul rând a se știi care sunt “oamenii pe care se poate conta”. Urmărirea permanentă, punerea la stâlpul infamiei, dar şi stimularea fricii pentru pierderea locului de muncă sau arestarea, au reprezentat câteva dintre modalitățile cel mai des uzitate. Bine penetrate informativ încă de la început, instituţiile în cauză au putut fi apoi “reformate” în acord cu principiile şi obiectivele urmărite de PCdR. Birocraţia comunistă dorea însă să dea o aparenţă de legalitate tuturor acestor măsuri cu caracter punitiv. În acelaşi timp, pentru a justifica represiunea desfăşurată la scara întregii societăţi româneşti, s-au invocat diverse pretexte: pericolul reacţiunii interne, a războiului rece, fragilitatea regimului şi a instituţiilor sale, etc.

Prietenii care te lucrează…pe la spate

În primii ani de la instaurarea comunismului în România unele personaje – precum şi cel despre care vom discuta în continuare – au avut cariere cu adevărat fulminante. Preşedinte al Tribunalului Mureş între anii 1946-1948, un an mai târziu, Gheorghe Bratu a fost activat şi a devenit magistrat militar cu gradul de general maior, fiind în acelaşi timp numit în funcţia de procuror general al Tribunalului Militar Bucureşti. Anumite metehne ale sale s-au dovedit a-i fi fatală nu numai în carieră, dar şi în viaţă. Birocraţii din Securitate, dublaţi de cei dispuşi să-l incrimineze prin declaraţiile lor, au determinat în cele din urmă întreruperea carierei proaspătului magistrat militar Gheorghe Bratu, o carieră începută sub cele mai bune auspicii. Într-un raport informativ din 14 aprilie 1949, sublocotenentul de securitate Iordan Ludovic îi semnala superiorului său Kovacs Mihaly, punctual, câteva aspecte referitoare la Gheorghe Bratu. În respectivul raport erau indicate persoanele care i-ar fi dat diverse mite acestuia pentru ca în calitatea sa de preşedinte al Comisiei Judeţene Mureş de Reformă Agrară, Bratu să-i favorizeze sub o formă sau alta. În acelaşi timp, mai erau semnalate şi persoanele dispuse să dea relaţii vis-à-vis de aspectul semnalat: Papai Zoltan (domiciliat în Târgu-Mureş, strada Vorosmarty, nr. 8), Csernati Blanka (funcţionară la Primăria din Târgu-Mureş), Rozsnay (fost prim pretor la Curteni) şi Vodă Andrei (fost secretar al lui Bratu în cadrul Comisiei de împroprietărire). Chiar şi anturajul lui Gheorghe Bratu s-a dovedit pentru acesta “o piatră de moară” menită a-l discredita. “…Primul preşedinte Gheorghe Bratu – scria într-un raport sinteză ofiţerul Iordan Ludovic – zilele trecute stând de vorbă cu mai mulţi funcţionari din cei cunoscuţi cu sentimente naţionaliste, le-a spus următoarele: Dacă vrei să treci puntea te faci frate şi cu dracul, iar apoi îi dai dracului…Dragi băieţi puteţi să vă înscrieţi în PCR…”.  Într-un alt raport informativ întocmit de acelaşi ofiţer, se menţiona: “În ceea ce priveştea afirmaţiile atribuite d-lui prim preşedinte dr. Gheorghe Bratu de la Tribunalul Mureş în convorbirea avută de acesta cu Ceuşeanu Augustin (prim grefier – n.a.), acestea au fost confirmate prin convorbirile avute cu funcţionarii…Tot la aceste convorbiri am aflat că la locuinţa d-lui Bratu se dau deseori cine la care participă numai prietenii lui de absolută încredere…” Cert este faptul că după un timp petrecut în înalta funcţie de la Bucureşti, magistratul militar Bratu a fost mutat la Tribunalul Militar de la Braşov. N-a stat prea mult nici aici, căci după doi ani a fost arestat, degradat militar şi condamnat. După ispăşirea pedepsei s-a reîntors la Târgu-Mureş unde a decedat discret în deceniul şapte al secolului trecut. Rămâne totuşi dilema: Gheorghe Bratu a luat cu adevărat mită sau a fost doar o victimă a sistemului?

Asesorii populari, oamenii de încredere ai partidului

Reorganizarea aparatului de justiţie a presupus şi încadrarea instituţiilor din sistem cu oameni devotaţi regimului, capabili să execute cu fidelitate indicaţiile partidului de guvernământ. După ce într-o primă fază au fost “comprimaţi” (concediaţi – n.a.) un număr de 42 de funcţionari judecătoreşti din oraş şi din judeţ, a urmat apoi încadrarea aparatului de justiţie, inclusiv a celui din Mureş, cu asesori populari. Printr-o lege specială se stabilea principiul “alegerii” magistraţilor, numiţi şi “asesori populari” aceştia fiind nominalizaţi de partid, iar în peste 90 % din cazuri asesorii aveau o pregătire precară, fiind însă “elemente de încredere” ale partidului de guvernământ, elemente care s-au şcolarizat ulterior, adică “din mers”. De două ori mai numeroşi ca judecătorii lângă care stăteau la procese, asesorii aveau rolul ca prin numărul lor să asigure triumful partidului în toate cauzele judecate. Securitatea – cum a fost spre exemplu şi cea din Mureş – a urmărit cu mare atenţie alegerea acestor asesori populari. “Raportăm – scria într-un raport sinteză lt. de securitate Krausz – că în zilele de 16, 17 şi 18 mai a.c. (1948 – n.a.) în oraşul nostru a avut loc alegerea de asesori populari…Au votat membrii diferitelor sindicate…Asesorii aleşi vor funcţiona o parte pe lângă Curtea de Apel, Tribunal şi Judecătorie. Alegerile au decurs în deplină ordine, iar starea de spirit a fost mulţumitoare deoarece au fost aleşi elemente din clasa muncitoare, demni de încredere şi care vor şti să apere interesele acestei clase, din care fac parte.”

”Elementele burgheze” creează o stare de psihoză în justiția mureșeană

Pentru comuniști era vital să cunoască starea de spirit din rândul personalului care încadra aparatul de justiție mureșean. Atunci când informațiile obținute se și confirmau valoarea informației era deosebită. Se știa pe cine se poate conta cu adevărat și pe cine mai puțin sau chiar deloc, pentru ca ulterior aceștia din urmă să fie îndepărtați din sistem. Spre exemplu, pe o astfel de listă întocmită în anul 1949, se afla și judecătorul Kincses Elemer, de la Judecătoria Populară Miercurea Niraj, despre care slt. de securitate Lote Vasile, scria: “….cunoscut ca reacționar și dușman al poporului…cunoscut ca apărător al elementelor bogate și chiaburești.” Pe o altă listă, întocmită de Securitate în anul 1951, îl regăsim din nou pe Kincses Elemer, de data aceasta în calitate de procuror la Parchetul Tribunalului Mureș – scăpase de epurare – alături de Stefanelli Radu, procuror la Parchetul Curții de Apel sau de Sauber Bernard, “procuror la Parchetul Tribunalului Mureș, provenit din câmpul muncii care a afirmat că, odată raionați (reorganizați – n.a.) vom scăpa și de birocrație și de cei ce susțin aceasta.” Referindu-se la o anume stare de nesiguranță existentă în cadrul aparatului de justiție mureșean – urmare firească a unor permanente reorganizări și comasări – într-un alt raport-sinteză din 10 noiembrie 1951, un ofițer de securitate preciza faptul că: “…această stare de psihoză se datorește unor elemente burgheze ca de exemplu  Stefanelli Radu, procuror de curte, Stoica Simion….”  Este greu de imaginat astăzi modul în care a fost conceput și realizat aparatul informativ al Securității locale, la începuturile ei, fără consultanța și aportul efectiv al cadrelor provenite din serviciile speciale ale fostului regim și care au mai fost păstrați un timp în serviciu. După diversitatea informațiilor și a mediilor din care provin informațiile, rezultă că Securitatea mureșeană reușise cu succes penetrarea informativă a tuturor mediilor de interes.

Ce însemna traficul de influență…Varianta anilor ’50

Spre exemplu, în cazul procurorului Monai Alexandru din Ministerul Justiției, venirea în inspecție la Târgu-Mureș s-a dovedit a-i fi fatală în carieră. Printr-o notă informativă, un informator din anturajul său imediat, ținea să semnaleze Securității faptul că procurorul ar fi promis să intervină pentru a se interesa de situația unui condamnat politic, fiul unui croitor din Târgu-Mureș. Mai mult chiar, procurorul Monai ar fi promis că va face toate diligențele necesare pentru ca fiul croitorului Fodor să fie eliberat. Și cum totul are un preț – potrivit aceleiași note informative din 10 noiembrie 1951 – procurorul Monai n-ar fi plecat cu mâna goală, ci ar fi primit un palton de iarnă și niște…ouă. “…Tovarășul procuror Monai Alexandru din Ministerul Justiției din București – se preciza în nota-raport întocmită de ofițerul de Securitate care beneficiase de o informație în acest sens – aflându-se în control și sprijin în regiunea noastră și vizitându-și și socrii săi care domiciliază în Târgu-Mureș, prezentându-se la el croitorul Fodor I., domiciliat în strada Călărașilor, nr. 11, și solicitându-i pentru a interveni pentru fiul său ce se găsește depus la Penitenciarul Central, nr. 34 din Constanța, ca și condamnat politic, care a trecut frontiera clandestin, l-a asigurat pe acesta, că în scurt timp fiul lui va fi pus în libertate. Din informațiuni neverificate rezultă că acest croitor i-ar fi dat niște ouă, și că în prezent îi face un palton de iarnă pentru care lucru nu-i va lua nimic.” „Ce timpuri, ce moravuri”…parcă-ţi vine să exclami gândindu-te şi comparând nivelul „şpăgii” de atunci cu cel de acum. Nu știm dacă toate informațiile s-au dovedit a fi reale și dacă la dosarul lui Monai se mai aflau și alte acuze, cert este faptul că ulterior a fost demis. Victimă a sistemului sau victimă a propriilor trăsături de caracter ? Incertitudinile de ordin politic, greutățile economice ale perioadei respective – era la mai puțin de un deceniu de când războiul luase sfârșit – la care se adaugă, în cazul unora, și anumite tare de caracter au favorizat cu siguranță acțiunile Securității mureşene.

Supravegherea din interiorul sistemului

Foarte interesante şi sugestive se dovedesc a fi notele informative date de unii informatori din justiția mureșeană. Sursa ”Elevul”, spre exemplu, într-o notă informativă din data de 30 martie 1949, menționa : “Sunt informat prin grefierul Căliman că funcționarii de la Justiție sunt îngrijorați cu noua încadrare, discutându-se și în mijlocul magistraților care aproape toți au fost degradați și numai Mura a fost avansat ca și consilier, deși socrul său este cel mai înfocat reacționar, iar șogorul său este arestat.” Și soluțiile date de judecători în anumite procese erau atent ”monitorizate” de anumiți informatori. “Sunt informat – preciza sursa cu indicativul 1672, într-o notă informativă din 7 aprilie 1949 – că judecătorii de la Curtea de Apel din Târgu-Mureș sunt prea binevoitori față de inculpații care sunt judecați în recurs. Astfel, numiții Vlasiu, Semo Hoppan et Comp., care au fost condamnați la mai mulți ani de închisoare corecțională, fiind implicați în afacerea Dujak din Reghin, făcând recurs, Curtea le-a admis în parte recursul și le-a redus în mod simțitor pedeapsa acordată de prima instanță de sabotaj. Acest procedeu de a lucra este cunoscut de către mulți dintre cetățenii orașului, care consideră astfel Curtea ca o instanță ce reduce pedepsele sau achită cu prea multă ușurință.” Comentariile făcute de angajații din justiția mureșeană nu scăpau nici ele ”vigilenței” informatorilor. Spre exemplu, sursa ”Filipescu”, în nota dată Securității în data de 1 iunie 1951, preciza : “În ziua de 30 mai a.c., Vasiliu Ioan, funcționar la Curtea de Apel din Târgu-Mureș, mi-a spus că Vlădescu Emil și Kebici Nicolae, ambii funcționari la Curtea de Apel din Târgu-Mureș, continuă și acum, mai accentuat criticile lor față de regimul socialist…agitând printre ceilalți funcționari și afirmând că în regimul actual se trăiește mizerabil, că viața este mai scumpă, că este mizerie…în general ambii duc o intensă propagandaă împotriva regimului socialist de la noi, din URSS și din statele cu democrație populară.”

CASETA 1

“…În calitate de preşedinte al Comisiei Judeţene Mureş de Reformă Agrară a favorizat pe unii moşieri contra unor mite;

– soţia lui Bikfalvi Nagy Simion din comuna Săbed ar fi dat o mită de 300.000.000 de lei;

– soţia lui Szekeres Iosif a dat o mită de 12.000.000 şi a reprimit pământul expropiat în comuna Band…;

Averea câştigată în felul acesta figurează pe numele socrului numitului, anume Prunaş Dumitru din comuna Mureşeni şi Rareş, fiul vitreg al acestuia. În comuna Mureşeni, Prunaş Dumitru posedă 6,98 de hectare de pământ şi a construit o casă în anul 1946 care valorează circa 6-700.000 de lei stabilizaţi. În comuna Tirimia, pe numele lui Rareş ar fi 5 iugăre de pământ. În comuna Herghelia….”         

 (Fragment din raportul sinteză întocmit de slt. de securitate Iordan Ludovic la data de 14 aprilie 1949, cu referire la Gheorghe Bratu)

CASETA 2

“Subliniem că nici în acest domeniu (Justiţie şi Procuratură – n.a.), nu a fost vorba de o simplă reformă; s-au creat organe complet noi, radical diferite de ceea ce a fost justiţia şi parchetul în regimul trecut”. (Profesorul universitar Dumitru Firoiu despre reorganizarea justiţiei în România în acord cu principiile politice ale PCR)

În cazul pastorului Tőkes, „cafeaua poate dăuna grav sănătăţii”?

Mă încearcă o senzaţie stranie începând de sâmbătă, 3 septembrie a.c. Cu multă amabilitate, domnul general de brigadă S.R.I. (rez.) Aurel Rogojan îmi semnala un articol al domniei sale, apărut în ziua anterior menţionată, într-un cotidian central. Nu făcea niciun fel de comentarii, ci doar îmi indica să-l citesc. Intitulat ”Mizeriile serviciilor secrete. Provocatorii şi cafeaua cu paladium”, articolul cu pricina îl are în centrul atenţiei pe pastorul  Tőkes, „eroul” de la Timişoara, anti-românul convins şi liderul declarat al revizuirii tratatelor de pace, una din „cariile” care roade temeinic şi de durată la temelia statului român. Probabil că pastorul-agent Laszlo Tőkes ar fi intrat „în adormire” pentru un timp, dacă însuşi preşedintele-jucător al României nu l-ar fi „umflat cu pompa”, oferindu-i o „jucărie periculoasă”, PCM. Başca, cel mai înalt ordin al României, stat împotriva căruia pastorul vituperează ori de câte ori are ocazia, chiar din cel mai înalt for european unde a ajuns tot cu sprijin românesc. Dar ce mai contează…Intrat într-un joc periculos, cu un final greu de intuit, Preşedintele nostru are el planurile lui, pe care în ignoranţa noastră suntem incapabili, probabil, să le înţelegem. Dar despre ce este vorba, de fapt, în articolul domnului general? ”..nu am să-l uit niciodată pe „Marele Provocator” – scria generalul Rogojan în articol – pe care nu destinul, ci ordinul de misiune primit din partea unuia dintre serviciile secrete de pe această planetă mi l-a trimis în faţă joi, 1 septembrie 2011. Nu am să-l uit, fiindcă este primul care a venit la mine „ca la un duhovnic”, să se spovedească şi să-mi ceară sfatul într-o chestiune de viaţă şi de moarte. Nu a lui. Nu a mea. A concetăţeanului Tokes Laszlo…” Hopaaa…Cu alte cuvinte, persoana pastorului a început să intereseze pe foarte mulţi. Şi nu neapărat de bine. M-am gândit imediat, ce servicii ar avea interes să-l vadă „plecat în loc cu verdeaţă” pe pastorul Tőkes? Aşa, ca o părere personală, cred că şi China priveşte în ultimul timp, cu interes, spre acest personaj, mai ales după ce şi-a manifestat intenţia de a ni-l aduce pe cap pe Dalai Lama…Generalul Rogojan ştie, desigur, serviciul, dar nu-l nominalizează în articol. Însă ceea ce scria generalul Rogojan în continuare, m-a lăsat aproape perplex: „Folosindu-se de acest pretext, „Marele Provocator” mi-a însăilat un scenariu, cu elementente de real, existente şi în scrierile mele, dar cu un final care aproape că m-a blocat: „Vreau părerea şi sfatul dumneavoastră. Am o foarte bună relaţie cu un diplomat de la ambasadă…- mi l-a nominalizat, există, întâmplător l-am şi cunoscut – popa Tokes a deranjat şi deranjează guvernul diplomatului (fapt real), ce ziceţi, să-i sugerez să-i ia urma şi să-i ofere pe undeva o cafea cu paladium?” Altfel spus, brutal de-a dreptul, pastorul ar trebui să iasă din scenă. Evident, generalul nu a marşat la această provocare şi a făcut-o publică. Dincolo de faptul că, cel puţin în cazul pastorului, „cafeaua poate dăuna grav sănătăţii”, ce rezultă de aici? Că viaţa pastorului este ameninţată? Poate fi o provocare, e drept, dar poate fi şi o ameninţare reală. Cui i-ar folosi dispariţia pastorului? În niciun caz statului român. Pentru că dacă acest lucru s-ar întâmpla, spre cine s-ar arăta cu degetul imediat? Spre „extremiştii români”, desigur. Pastorul, ca oficial al statului român, se bucură de măsuri de protecţie deosebite din partea noastră. Deşi nu le merită, trebuie să recunoaştem. Nu e nimic mai paradoxal decât faptul ca banii contribuabilului român să fie cheltuiţi pentru protecţia unui om care face tot posibilul şi în orice ocazie să atace integritatea statului român. Acelaşi stat care-i asigură protecţia. Nu ştiu dacă pastorul are cunoştinţă de articolul generalului Rogojan. Va afla probabil, şi-şi va lua şi el unele măsuri de protecţie personală. Aşa, pentru orice eventualitate…Va fi mai atent la ce consumă. Cafea, mâncare…Poate va fi mai atent şi la persoanele din anturajul său apropiat ştiut fiind faptul că are anumite sensibilităţi. Pe tărâmul acesta al supoziţiilor – adevărate „nisipuri mişcătoare” – mai există însă una. Prin jocul politic pe care-l face, pastorul a început să iasă cumva „dintr-un tipar prestabilit” şi i se transmite un avertisment public? De către cine şi în ce scop? Ca profan, nu pot decât să spun „Neştiute sunt Doamne, căile serviciilor secrete…”